Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 162/2008. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA COMERCIALĂ
DECIZIE Nr. 162
Ședința publică de la 20 Martie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Cremenițchi Radu
JUDECĂTOR 2: Miler Iulia
JUDECĂTOR 3: Gheorghiu Camelia
Grefier: - -
S-au luat în examinare cererile de recurs comercial formulate de și B împotriva sentinței nr. 361/S din 25 septembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Iași - judecător sindic.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, din care rezultă că în termenul de amânare a pronunțării cauzei au fost depuse la dosar concluzii scrise din partea recurentului .
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din 17 martie 2008, susținerile părților prezente fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta hotărâre și din lipsă de timp pentru deliberare și pentru a da posibilitatea părților să depună la dosar concluzii scrise, instanța a amânat pronunțarea cauzei pentru data de astăzi, când:
CURTEA DE APEL
Deliberând asupra recursului de față constată;
Prin sentința comercială nr. 361/S/25.09.2007 a Tribunalului Iași, judecător sindic, s-a hotărât:
În temeiul art. 138 din Legea privind procedura insolvenței,
Admite acțiunea formulată de lichidatorul judiciar Lichidator, CU SEDIUL ÎN I,-,. 8,. A,. 4,. 19 privind stabilirea răspunderii personale a pârâtului -, cu domiciliul în P,-, în calitate de administrator al debitorului ""
Stabilește răspunderea personală a pârâtului - pentru pasivul debitorului falit "" I în sensul că îl obligă să plătească creditorului Administrația Finanțelor Publice a Mun. I suma de 125.861,13 (RON) și creditorului B suma de 2.604,74 lei (RON).
Respinge obiecțiunile formulate la raportul final de creditorul Administrația Finanțelor Publice a Mun.
În temeiul art. 131 din Legea privind procedura insolvenței,
Dispune închiderea procedurii insolvenței debitorului "", cu sediul declarat în I, str. -. -, nr. 27.
Dispune radierea debitorului din evidențele Oficiului registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Iași și cele ale
În temeiul art. 136 din Legea privind procedura insolvenței,
Descarcă pe lichidatorul judiciar de orice îndatoriri și responsabilități.
În temeiul art. 45 alin. 4 din Legea privind procedura insolvenței,
Aprobă decontul de cheltuieli prezentat de lichidatorul judiciar Lichidator I și dispune plata către acesta a sumei de 982 lei (RON) din fondul de lichidare.
În temeiul art. 135 din Legea privind procedura insolvenței,
Dispune notificarea prezentei sentințe debitorului, creditorilor, Direcției Generale a Finanțelor Publice a Jud. I, Oficiului registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Iași pentru efectuarea mențiunii de radiere, precum și publicarea în Buletinul procedurilor de insolvență.
S-a reținut că prin încheierea nr. 34/08.02.2001, s-a deschis procedura falimentului împotriva debitorului "" I, la solicitarea acestuia motivat de faptul că nu există perspectiva redresării activității iar societatea nu mai face față datoriilor sociale.
obligațiilor debitorului cuprinde pe creditorii Administrația Finanțelor Publice a Mun. I cu o creanță în sumă de 125.861,13 lei și B cu o creanță în sumă de 2.604,74 lei.
La data de 05.04.2007, lichidatorul judiciar a înregistrat raportul final cu propunerea de închidere a procedurii pe temeiul art. 131 din Legea nr. 85/2006, fiind în imposibilitate de a analiza activitatea debitorului și de a identifica bunuri urmăribile în patrimoniul acestuia întrucât nu a reușit contactarea administratorului social pentru a-i pune la dispoziție documentele financiar-contabile.
Totodată, lichidatorul judiciar a solicitat,pe temeiul art. 138 alin. 1 lit. "a și e" din Legea nr. 85/2006, antrenarea răspunderii personale a pârâtului - pentru pasivul debitorului reprezentat de creanțele celor doi creditori.
Creditorul Administrația Finanțelor Publice a Mun. Iao iectat cu privire la propunerea formulată, considerând că nu se poate dispune închiderea procedurii mai înainte de a se fi clarificat situația bunurilor - materiale electrice - aflate în patrimoniul debitorului, depozitate inițial la ""
Obiecțiunile formulate sunt neîntemeiate și urmează a fi respinse în condițiile în care, cu toate demersurile întreprinse de lichidatorul judiciar, nu au fost identificate bunuri urmăribile în patrimoniul debitorului, astfel încât, continuarea procedurii ar fi inutilă și costisitoare și nu ar conduce la acoperirea creanțelor ci, dimpotrivă, ar genera cheltuieli administrative inutile.
Ca urmare a neidentificării în fapt a unor bunuri urmăribile în patrimoniul debitorului, se va admite propunerea de închidere a procedurii pe temeiul art. 131 din Legea nr. 85/2996, cu consecința radierii debitorului falit din evidențele registrului comerțului și cele fiscale și descărcarea lichidatorului judiciar de orice îndatoriri și responsabilități privind procedura. Pentru activitatea desfășurată de lichidatorul judiciar, se va încuviința decontul depus de acesta, plata urmând să se facă din fondul de lichidare în lipsa disponibilităților bănești în contul debitorului.
Pentru pasivul social al debitorului reprezentat de creanțele admise în procedură și nerecuperare, se va institui răspunderea personală a administratorului pârât -, rezultatul examinării debitorului relevat de probatoriul cauzei echivalând faptelor prevăzute de art. 138 alin. 1 lit. "a și e" din Legea nr. 85/2006.
Astfel, faptul că sediul debitorului nu a mai putut fi identificat ca fiind existent și în fapt la adresa menționată în registrul comerțului iar la această adresă, nu s-au identificat bunuri sau vreo activitate a debitorului cât și pasivitatea manifestată de administratorul-pârât care, după sesizarea tribunalului pentru aplicarea procedurii de faliment față de societatea debitoare, nu a putut fi contactat de lichidatorul judiciar pentru a oferi lămuriri în legătură cu situația patrimoniului debitorului, permit concluzia că, folosindu-se de prerogativele conferite de lege, a dispus în interes personal de stocurile de marfă și celelalte active circulante existente în averea debitorului conform bilanțului contabil la data deschiderii procedurii depus la dosar, prin aceasta contribuind la insuficiența activului și agravarea pasivului și aceasta, și ca urmare a neplății debitelor către bugetul de stat.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâtul - și
Primul recurent - arată că, în conformitate cu prevederile art. 304 pct. 5 Cod procedură civilă consideră că prin maniera procedurală în care a soluționat cauza instanța de fond a încălcat formele de procedură prevăzute de art. 105 alin. 2 Cod procedură civilă sub sancțiunea nulității precum și dreptul la apărare și a ignorat nemotivat dispozițiile art. 21 alin. 3 din Constituție, ale art. 6 din și ale art. 156 Cod procedură civilă.
Accesul liber la justiție consacrat de art. 21 din Constituție implică, între altele, adoptarea de către legiuitor a unor reguli de procedură clare, în care să se prescrie cu precizie condițiile și termenele în care justițiabilii își pot exercita drepturile lor procesuale, inclusiv cele referitoare la căile de atac împotriva hotărârilor pronunțate de instanța de judecată și la apărare în cadrul acestor procese.
Dacă nu ar exista asemenea reguli judecătorul ar fi constrâns să stabilească el însuși, pe calea jurisprudenței, în afara legii, adică substituindu-se legiuitorului, regulile necesare pentru a se pronunța asupra căii de atac cu judecarea căreia a fost investit, încălcând astfel dispozițiile art. 1 alin. 4 din Constituție privind separarea puterilor.
Pornind de la aceste considerente solicită instanței de control judiciar să constate că întreaga procedură de soluționare a cererii de atragerea răspunderii patrimoniale s-a judecat cu neîndeplinirea procedurii de citare a recurentului în mod legal și potrivit cu normele procedurale aplicabile cauzei.
Astfel, pentru judecarea cererii de atragerea răspunderii sale patrimoniale au fost emise citații atât la sediul societății debitoare, cât și la domiciliul său din orașul
După cum se constată la filele 107, 126-127 și 150 din dosarul de fond procedura de citare nu s-a putut realiza nici cu debitoarea, de sediul căreia factorul poștal nu găsește pe nimeni și se restituie citațiile, nici cu recurentul deoarece era plecat din țară, iar factorul poștal face mențiunile necesare pe citație în acest sens.
În ședința publică din data de 05.06.2007 însăși instanța de judecată reține "lipsa de procedură" cu recurentul, motiv pentru care lichidatorul judiciar solicită încuviințarea îndeplinirii procedurii prin publicitate.
Ulterior însă, chiar și în pofida mențiunilor făcute de factorul poștal cu privire la "mutarea definitivă din țară", lichidatorul judiciar nu face dovada realizării procedurii de citare a recurentului prin publicitate potrivit cu dispozițiile art. 95 alin. 2 Cod procedură civilă într-un ziar de largă răspândire.
Necitarea sa corectă atrage nulitatea tuturor actelor de procedură și implicit a hotărârii judecătorești pronunțate, potrivit cu prevederile art. 105 Cod procedură civilă.
Procedând în acest mod instanța de fond a nesocotit accesul său liber la justiție, dreptul la un proces echitabil și l-a împiedicat să își facă apărările legale și necesare.
În sprijinul susținerilor mele depun atașat prezentelor motive de recurs dovezi irefutabile din care rezultă că în perioada 2003-2007 recurentul s-a aflat pe teritoriul Italiei unde are drept de rezidență și lucrează cu forme legale (a se vedea actele anexate).
În conformitate cu prevederile art. 304 pct. 8 și 9 Cod procedură civilă apreciază că în soluționarea cauzei instanța de fond a făcut o interpretare greșită a actului juridic dedus judecății fondului și drept consecință a pronunțat hotărârea cu aplicarea greșită a legii.
În conformitate cu prevederile art. 138 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, judecătorul sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitoarei ajunsă în stare de insolvență să fie suportată de membrii organelor de supraveghere din societate sau de conducere precum și "de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență".
La data de 22.11.2000, potrivit Rezoluției nr. 14.430/2000, recurentul a preluat întregul pachet de acțiuni deținut la societatea debitoare de către asociații persoană fizică R C-tin și asociatul persoană juridică "" și tot de atunci a fost revocat din funcția de administrator fostul administrator C-tin și înlocuit cu recurentul. La data efectuării acestor cesiuni recurentul a fost informat că societatea ar avea o activitate profitabilă și că prin continuarea ei se vor putea realiza beneficii substanțiale din care să fie acoperite și eventualele datorii.
Odată cu întocmirea și depunerea raportului de bilanț contabil al societății debitoare pentru anul 2000 constatat sumele mari pe care aceasta le datora astfel încât, la numai 3 (trei) luni de la preluare și fără să mai fi desfășurat vreo minimă activitate, a fost nevoit să solicite declanșarea procedurii falimentului.
Pe cale de consecință, avându-se în vedere dispozițiile art. 138 alin. 1 și 4 din Legea nr. 85/2006 susține că pasivul cu care se înregistrează societatea debitoare în dosar a fost creat anterior datei de 22.11.2000 de către foștii asociați și de fostul administrator și că aceștia trebuie să răspundă pentru pasivul neacoperit.
Din conținutul acțiunii de chemare în judecată și din actele și lucrările dosarului nu rezultă concret cine anume se face vinovat de crearea stării de insolvență, ori dacă întregul pasiv al debitoarei a fost înregistrat la data cesionării sau ulterior.
Pe cale de consecință, având în vedere cele expuse mai sus consideră că, în lipsa unor elemente certe care să delimiteze în timp faptele prejudiciatoare, cauzele producerii pasivului debitoarei i efectele lor, elemente care să conducă către perioada sa de administrare a societății debitoare, recurentul nu are calitate procesuală pasivă în cauză.
Pe cale de excepție susține că cererea e chemare a recurentului în judecată pentru atragerea răspunderii sale patrimoniale formulată în conformitate cu prevederile art. 138 lit. "a și e" din Legea nr. 85/2006 este prescrisă potrivit cu prevederile art. 139 din aceeași lege astfel încât hotărârea instanței de fond este nelegală.
După cum a arătat și în cele de mai sus, în conformitate cu prevederile art. 138 din Legea nr. 85/2006 judecătorul sindic poate dispune ca o parte din pasivul societății debitoare ajunsă în insolvență să fie suportat de către membrii organelor de supraveghere sau de conducere ori de către oricare altă persoană care a contribuit la ajungerea în insolvență a societății prin una din faptele expres și limitativ prevăzute de același text de lege la lit. a) - g).
Prin dispozițiile art. 139 din lege se stabilește expres că "acțiunea prevăzută de art. 138 se prescrie în termen de 3 ani de la data la care a fost cunoscută sau trebuia cunoscută persoana care a cauzat apariția stării de insolvență, dar nu mai devreme de 2 ani de la data hotărârii de deschidere a procedurii".
După cum rezultă din actele și lucrările dosarului judecătorul sindic a dispus deschiderea procedurii falimentului prin Încheierea nr. 34 din 08.02.2001 și tot atunci se numește lichidatorul judiciar.
În luna aprilie 2003 se depune la dosar tabelul definitiv de creditori și se încep procedurile de vânzare la licitație a bunurilor societății debitoare pentru acoperirea pasivului stabilit.
Se poate astfel constata că, cel mai târziu în aprilie 2003, se stabilise deja care era situația societății debitore și se putea ști care erau persoanele vinovate de crearea stării de insolvență.
Față de aceste constatări susțin că cererea formulată de lichidator pentru atragerea răspunderii sale personale și depusă la dosar la data de 02 aprilie 2007 este tardiv formulată.
În considerarea celor expuse mai sus apreciază că hotărârea instanței de fond a fost pronunțată cu aplicarea greșită a legii și cu încălcarea dispozițiilor art. 139 din legea insolvenței.
Pe fondul cauzei susține că hotărârea instanței de fond a fost pronunțată în ceea ce îl privește printr-o aplicare și interpretare greșită atât a dispozițiilor legale, cât și a probelor administrate (sau mai bine zis neadministrate)la dosar.
În conformitate cu prevederile art. 138 din Legea nr. 85/2006 judecătorul sindic poate dispune ca o parte din pasivul societății debitoare ajunsă în insolvență să fie suportat de către membrii organelor de supraveghere sau de conducere ori de către oricare altă persoană care a contribuit la ajungerea în insolvență a societății prin una dintre faptele expres și limitativ prevăzute de același text de lege la lit. a) - g).
Potrivit acelorași prevederi legale, dar și a jurisprudenței în materie, s-a stabilit că pentru antrenarea răspunderii patrimoniale a membrilor organelor de conducere, în cazul său administrator, trebuie constatate ca fiind îndeplinite cumulativ condițiile răspunderii delictuale și cele referitoare la mandat și anume:
1. să existe un prejudiciu cauzat creditorilor;
2. fapta imputată să se încadreze în cazurile expres prevăzute de lege;
3. să existe un raport de cauzalitate între faptă și încetarea plăților;
4. să fie demonstrată culpa persoanei a cărei răspundere se antrenează.
În raport de actele și lucrările din dosarul cauzei se poate aprecia că existența prejudiciului a fost deja stabilită de însăși instanța de judecată prin pronunțarea hotărârii prin care s-a dispus intrarea în insolvență și a fost numit lichidatorul judiciar.
Pentru soluționarea cererii de atragere a răspunderii însă apreciază că se impunea cu necesitate a se demonstra, în primul rând, existența vreunui raport de cauzalitate dintre faptele imputate lui și prejudiciul reținut, dar mai ales dacă există și se poate reține în sarcina sa vreo culpă în apariția acestui prejudiciu și dacă faptele sale se încadrează la faptele expres prevăzute de lege la art. 138 lit. a -
Pentru a putea fi antrenată răspunderea sa patrimonială în cauză este imperios necesar să se demonstreze și să se rețină vinovăția sa în crearea prejudiciului. De aceea susține că simpla prezentare a faptului că, prin maniera de administrare și conducere a societății debitore faptele sale se pot încadra în vreuna din faptele enumerate de lege pentru antrenarea răspunderii și că astfel s-a produs ori numai s-a condiționat starea de încetare de plăți, nu poate constitui suportul legal de admitere a acestor cereri depuse de creditorii societății debitoare.
Solicită instanței să rețină că, în ceea ce îl privește, întreaga argumentare a cererii de chemare în judecată se bazează pe presupuneri și idei desprinse din rapoartele fiscale întocmite de către organele lor de control și nu pe acte sau fapte de administrare concret stabilite în sarcina sa și menționate la unul din cazurile expres și limitativ prevăzute de text la lit. a) - g).
Întreaga activitate desfășurată de recurent ca administrator al societății debitoare până la intrarea societății în procedura falimentului a fost de numai 3 (trei) luni precum și faptul că în acest răstimp societatea nu a funcționat.
Pentru toate argumentele de fapt și de drept expuse în cele de mai sus consideră că în cauza de față nu s-a dovedit sub nici un aspect existența culpei recurentului în ajungerea societății debitoare în stare de insolvență, nici intenția sa de a crea prejudicii creditorilor și nici posibilitatea de a încadra activitatea sa de administrator în vreunul din cazurile expres prevăzute de lege pentru atragerea răspunderii sale patrimonial.
În recursul formulat de B se susține că în conformitate cu art.2,5 alin. 1, 138 alin. 1, 140, 136 și 142 alin. 1 din Legea nr. 85/2006,procedura de instituire a răspunderii patrimoniale a membrilor organelor de conducere ale faliților este parte componentă a procedurii prevăzute de Legea nr. 85/2006 (dovadă și faptul că judecarea acestor cereri este de competența judecătorului sindic) și poate fi aplicată atât în cadrul fazei de reorganizare judiciară cât și în cadrul fazei de faliment.
Hotărârea prin care se instituie răspunderea patrimonială a membrilor organelor de conducere ale falitului, se pronunță în raport cu debitorul, creând astfel un drept de creanță al acestuia față de membrii organelor sale de conducere pentru sumele cu care instanța i-a obligat și nu dă naștere unui drept de creanță al creditorilor față de persoanele sus-menționate.
Sumele recuperate în urma punerii în executare a hotărârilor pronunțate de judecătorul sindic prin care s-a instituit răspunderea membrilor organelor de conducere ale falitului sunt destinate, în caz de faliment (cum este situația de față), pentru acoperirea pasivului, fiind distribuite de lichidatorul judiciar, conform art. 123 din Legea nr. 85/2006.
Întreaga procedură de valorificare a bunurilor debitorului, de recuperare a creanțelor falitului (cum este și cazul creanței pe care acesta le are față de foștii membri ai organelor sale de conducere) și de distribuire a sumelor obținute în cadrul acestei lichidări, este în sarcina lichidatorului judiciar.
În acest context legislativ, motivația instanței de fond prin care s-a dispus închiderea procedurii de faliment a "" I, fără a dispune mai întâi punerea în executare de către lichidatorul judiciar a sentinței prin care a dispus atragerea răspunderii patrimoniale a administratorului falitei este nu numai greșită ci și nelegală, întrucât din analiza textelor de lege sus-menționate rezultă că executarea silită a membrilor organelor de conducere ale debitorilor aflați sub incidența Legii nr. 85/2006 pentru care s-a instituit răspunderea patrimonială conform dispozițiilor art. 138, se efectuează de către lichidatorul judiciar în cadrul procedurii de lichidare judiciară, prin intermediul executorului judecătoresc.
Prin art. 142 alin. 1 în care se arată că "Executarea silită împotriva persoanelor prevăzute la art. 138 alin. 1 se efectuează de către executorul judecătoresc, conform Codului d e procedură civilă", legiuitorul nu a făcut decât să precizeze limitarea de competență pe care lichidatorul judiciar o are în valorificarea și recuperarea creanțelor (indiferent titlul din care rezultă și de natura obligației, inclusiv al creanțelor rezultate din hotărârile pronunțate de judecătorul sindic prin care se instituie răspunderea patrimonială a membrilor organelor de conducere ale falitului) de la debitorii falitului și anume faptul că executarea silită a acestor creanțe nu se face de către lichidatorul judiciar (care de altfel nu are această competență) ci de către executorul judecătoresc, singurul îndrituit de lege să facă o astfel de procedură.
Aceasta nu înseamnă că, judecătorul sindic nu are obligația de a pune în vedere lichidatorului judiciar să execute titlurile de creanță (inclusiv cele rezultate din hotărârile pronunțate de judecătorul sindic prin care se instituie răspunderea patrimonială a membrilor organelor de conducere ale falitului) și nu înseamnă că lichidatorul judiciar nu are obligația (rezultată din Legea nr. 85/2006) și dreptul procesual (în calitatea sa de reprezentant al falitei) să pună în executare silită titlurile de creanță pe care debitorul le are față de debitorii săi.
În acest context, din analiza gramaticală a dispozițiilor art. 142 alin. 2 din Legea nr. 85/2006 în care se arată că "După închiderea procedurii falimentului, sumele rezultate din executarea silită vor fi repartizate de executorul judecătoresc, în conformitate cu prevederile prezentei legi, în temeiul tabelului definitiv consolidat, pus la dispoziția sa de către lichidator", rezultă că acest text de lege poate fi interpretat în sensul că executarea silită trebuie începută de către lichidatorul judiciar în cadrul procedurii de insolvență prevăzute de Legea nr. 85/2006 (întrucât instituirea răspunderii persoanelor prevăzute de art. 138 alin. 1 și executarea silită a acestora se realizează atât în faza reorganizării judiciare cât și a falimentului) și că ar putea fi continuată după închiderea procedurii de faliment de creditori în cadrul procedurii de executare silită instrumentată de executorul judecătoresc.
În fapt, consideră că interpretarea corectă a acestui text de lege trebuie făcută numai în sensul că executarea silită a persoanelor prevăzute de art. 138 alin. 1 pentru care s-a instituit răspunderea patrimonială, trebuie efectuată de lichidatorul judecătoresc prin intermediul executorului judecătoresc numai în cadrul procedurii de faliment din următoarele considerente, deoarece art. 142 alin. 2 cuprinde dispoziții care nu pot fi puse în aplicare după închiderea procedurii de faliment.
Astfel, potrivit dispozițiilor art. 142 alin. 2 "După închiderea procedurii falimentului, sumele rezultate din executarea silită vor fi repartizate de executorul judecătoresc, în conformitate cu prevederile acestei legi, în temeiul tabelului definitiv consolidat, pus la dispoziția sa de către lichidator", situație care este imposibilă după închiderea procedurii de faliment întrucât potrivit dispozițiilor art. 136 din Legea nr. 85/2006 "Prin închiderea procedurii judecătorul sindic, administratorul sau lichidatorul și toate persoanele care i-au asistat, sunt descărcați de orice îndatoriri sau responsabilități cu privire la procedură, debitor și averea lui, creditori, titulari de garanții, acționari sau asociați".
În acest context, este evident faptul că, dacă tabelul definitiv consolidat nu a fost pus la dispoziția executorului judecătoresc în timpul procedurii, odată cu începerea executării silite de către lichidator, după închiderea procedurii de faliment acest nu este posibil (dat fiind faptul că nu se cunoaște la ce executor judecătoresc se va executa hotărârea, data la care se execută - putând fi executată în termenul de prescripție și de către cine).
De asemenea, prin interpretarea art. 142 alin. 2 în sensul că executarea silită trebuie efectuată de creditori după închiderea procedurii, prin intermediul executorului judecătoresc și prin distribuirea sumelor obținute conform tabelului definitiv consolidat și dispozițiilor Legii nr. 85/2006 s-ar ajunge la situația de a se transforma executorul judecătoresc în lichidator judiciar, competență pe care acesta nu o poate avea.
Aceeași concluzie rezultă și din faptul că printr-o astfel de interpretare s-ar nesocoti Legea nr. 85/2006 care cuprinde dispoziții speciale privind judecarea contestațiilor la planurile de distribuire a sumelor obținute și a instanțelor abilitate să le judece (în cazul Legii nr. 85/2006 - judecătorul sindic din cadrul tribunalului d e la sediul debitorului iar în cazul Codului d e procedură civilă -instanța de executare, respectiv judecătoria).
De asemenea, ține să precizeze că sunt în cadrul unei proceduri concursuale, menită să acopere întreg pasivul debitoarei. În acest sens arată că modificările aduse de Legea nr. 85/2006 sunt în sensul promovării cererii de angajare a răspunderii patrimoniale de către administratorul/lichidatorul judiciar sau de către comitetul creditorilor, ca organ reprezentativ, tocmai pentru apărarea intereselor tuturor creditorilor înscriși la masa credală. Având în vedere aceste aspecte, atâta timp cât lichidatorul judiciar este în posesia unui titlu executor, acesta este obligat în îndeplinirea atribuțiilor sale legale, să-l pună în executare, tocmai pentru acoperirea pasivului debitoarei, procedura insolvenței profitând în mod echitabil tuturor creditorilor înscriși în tabelul creditorilor, conform ordinii de prioritate stabilită de art. 123 din Legea nr. 85/2006.
Având în vedere cele de mai sus, solicită modificarea în parte a hotărârii recurate, constatarea ca prematură a închiderii procedurii de insolvență și obligarea lichidatorului judiciar la angajarea unui executor judecătoresc în vederea executării silite a sentinței comerciale nr. 361/S/25.09.2007.
În ceea ce privește recursul declarat de - se constată că este întemeiat.
În conformitate cu art. 304 pct. 5 Cod procedură civilă, prin modul cum a fost soluționată cauza, instanța de fond într-adevăr a încălcat formele de procedură prevăzute de art. 105 alin. 2 Cod procedură civilă, sub sancțiunea nulității cât și dreptul de apărare al recurentului astfel, art. 21 din Constituție consacră dreptul oricărei persoane de a avea acces liber la justiție, iar în cadrul acestuia trebuie respectate cu rigurozitate regulile procesuale.
Sub acest aspect, procedura de soluționare a cererii de atragerea răspunderii patrimoniale s-a judecat cu neîndeplinirea corectă a procedurii de citare a recurentului. Se constată că s-au emis citații cu privire la pârâtul-recurent atât la sediul societății debitoare cât și la domiciliul din orașul P, cu toate că în acea perioadă era plecat din țară în Italia, unde avea drept de ședere legală și drept de muncă.
Se constată că actele de la filele 107, 126-127 și 150 din dosar pun în evidență nerealizarea procedurii de citare nici cu societatea debitoare și nici cu pârâtul-recurent.
În ședința publică din 05.06.2007, instanța reține lipsa de procedură cu recurentul,ulterior însă în pofida celor menționate de factorul poștal referitor la mutarea din țară a pârâtului, nu se face dovada realizării procedurii de citare.
Pentru acoperirea lipsei de procedură instanța de fond dispune citarea pârâtului prin Buletinul Procedurilor de Insolvență, care s-a dovedit a fi neconstituțională conformdeciziei Curții Constituționale a României nr. 1137/2007.
Necitarea corectă a recurentului atragenulitatea tuturor acelor de procedură și implicit a hotărârii judecătorești pronunțate conform art. 105 alin. 2 Cod procedură civilă.
În acest mod s-a nesocotit accesul liber la justiție și a fost împiedicat să-și facă apărările legale (pe fond și pe excepție).
De la data de 05.06.2007 când instanța de judecată a constatatlipsa de procedură cu pârâtul și până la finalizarea dezbaterilor de către judecătorul sindic, procedura s-a realizat numai prin Buletinul Procedurilor de Insolvență, nu și conform Codului d e procedură civilă în contradicție cu cele stabilite prin decizia Curții Constituționale nr. 1137/04.12.2007.
Așa fiind, se impune admiterea recursului și casarea sentinței recurate, urmând a se trimite cauza aceleiași instanțe spre rejudecare. Cu ocazia rejudecării, se vor avea în vedere și criticile vizând fondul pricinii, cât și excepțiile invocate.
Admiterea recursului pârâtului profită și -ului a cărui recurs se va admite, urmând a fi valorificate corespunzător și aceste critici, în măsura în care se justifică și au un fundament legal.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Admite recursul formulat de - împotriva sentinței nr. 361/S/25.09.2007 a Tribunalului Iași, judecător sindic, precum și recursul formulat de B împotriva aceleiași sentințe, pe care o casează.
Trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 20.03.2008.-
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
Grefier,
Red.
Tehnored.
Tribunalul Iași:
26.03.2008
2 ex.-
Președinte:Cremenițchi RaduJudecători:Cremenițchi Radu, Miler Iulia, Gheorghiu Camelia
| ← Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... | Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... → |
|---|
