Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 579/2009. Curtea de Apel Galati
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ
DECIZIE Nr. 579
Ședința publică de la 02 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Rodica Dorin
JUDECĂTOR 2: Valentina Vrabie
JUDECĂTOR 3: Veronica Pacurariu
Grefier: - -
.-.-.-.-.-.-.-.-.
La ordine fiind soluționarea recursului declarat de creditoarea COMPANIA NAȚIONALĂ POȘTA ROMÂNĂ - B, cu sediul în B, - nr.140, parter,.3-11, sect.2, împotriva sentinței comerciale nr. 377/17.03.2009, pronunțată de Tribunalul Galați, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații - - G / prin adm. judiciar, - Editorilor și de Presă - B, - Financiar - G, - - G, -, Administrația Finanțelor Publice G, Municipiul G prin reprezentant Primarul mun. G, Administrația Finanțelor Publice a Sectorului 1 B, - - B -, - - B - prin, și Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Galați, având ca obiect procedura insolvenței - Legea 85/2006.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns pentru recurenta-creditoare, av. și pentru intimata-debitoare av., lipsă fiind reprezentanții celorlalte părți.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că prezentul recurs se află la al treilea termen de judecată și că termenul de astăzi a fost acordat pentru ca intimata prin apărător să ia la cunoștință de înscrisurile ce i-au fost înmânate.
Av. depune la dosar întâmpinare la motivele de recurs, un exemplar al acesteia fiindu-i înmânat apărătorului recurentei.
Av. consideră că este vorba despre o neregularitate a depunerii acestui act la acest moment procesual și că, întâmpinarea sus arătată nu poate avea decât valoarea unor note scrise.
Av. arată că nu se opune ca întâmpinarea depusă astăzi în ședință publică să fie considerată drept note scrise.
Curtea, față de excepția invocată, apreciază că prima zi de înfățișare s-a consumat la termenul anterior și că întâmpinarea depusă astăzi în ședință publică va fi considerată drept concluzii scrise. Nemaifiind cereri de formulat, curtea constată dosarul în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea și respectiv combaterea motivelor de recurs.
Av. solicită admiterea recursului în principal, față de faptul că este necesară administrarea de probe noi, în temeiul disp.art.312 alin.3 pr.civ. cu casarea sentinței recurate și trimiterea dosarului în vederea rejudecării cauzei la aceeași instanță, iar în subsidiar, în cazul în care se apreciază că situația de fapt este pe deplin clarificată, solicită admiterea recursului și modificarea în tot a sentinței recurate în sensul admiterii contestației și înscrierea societății recurente la masa credală împotriva debitoarei - Com - cu suma de 1,5 miliard lei noi, pentru următoarele motive: Hotărârea instanței de fond este nemotivată, societatea recurentă fiind pusă într-o situație ingrată, fiind incidente disp.art.304 pct.7 pr.civ. impunându-se modificarea acestei soluții. Judecătorul fondului în motivarea sa a preluat întrutotul concluziile raportului de expertiză contabilă nerealizând că, odată deschisă procedura insolvenței toți creditorii chiar și cei neconstatați prin titlu executoriu se vor adresa instanței pentru înscriere la masa credală. Judecătorul nu a analizat cauza decât sub aspectul prestărilor de servicii fără a se analiza și pronunța pe capătul de cerere privind pretențiile din cele două contracte diferite, ceea ce duce la concluzia că nu s-a analizat în întregime creanța pe care trebuia să o includă în tabelul creanțelor. Mai arată că titlul executoriu precum și celelalte creanțe trebuiau verificate, iar datorită acestei situații administratorul judiciar a reținut că, creanța recurentei nu este certă, judecătorul fondului nepronunțându-se și pe contestația împotriva modului în care a fost înscrisă (de fapt neînscrisă) declarația de creanță în tabelul definitiv al creanțelor prin care se arăta în mod explicit că sumele pretinse izvorăsc din ambele contracte, nu numai dintr-unul dintre cele două contracte. Așadar, consideră că singura cale procedurală era ca societatea recurentă să fie înscrisă la masa credală cu toată suma pretinsă. Judecătorul fondului a respins cererea de completare formulată de recurenta din prezenta cauză la data de 23 iunie 2009, când în mod normal ar fi trebuit să admită contestația la tabelul definitiv de creanțe. Judecătorul sindic a fost transformat într-un judecător simplu, intimata-debitoare fiind mulțumită de soluția pronunțată cu privire la cererea completatoare. În concluzie solicită admiterea recursului în principal, față de faptul că este necesară admiterea de probe noi, casarea sentinței recurate și trimiterea dosarului în vederea rejudecării cauzei la aceeași instanță, iar în subsidiar, solicită admiterea recursului și modificarea în tot a sentinței recurate în sensul admiterii contestației și înscrierea recurentei la masa credală împotriva debitoarei - -. Depune concluzii scrise la dosar pentru a fi avute în vedere la soluționarea prezentului recurs.
Av. arată că cele 6 acțiuni din B, au fost doar 5 de fapt, care sunt supuse doar controlului înscrisurilor și nu au valoare de lucru judecat, iar cu privire la cea de-a 6-a procesul a fost suspendat la cererea părților. Cu privire la suplimentarea probatoriului recurenta nu a arătat despre ce probe este vorba. Mai arată că ambele părți au fost de acord cu concluziile raportului de expertiză. Solicită deci respingerea recursului ca fiind nefondat, motivat de faptul că din întregul material depus în cadrul acestei căi de atac nu a rezultat în nici un fel necesitatea administrării de probe noi (nici nu s-a precizat de către recurentă care ar fi acele probe noi) precum și de aceea că prin prezentul recurs nu se încearcă decât modificarea, printr-o cale neadmisă de lege, a unei expertize judiciare întocmită în cauză și însușită chiar de către recurentă.
Av., în replică arată că există o inconsecvență doar în ce privește compensarea, dar aceasta nu mai opera la data deschiderii procedurii. Administratorul judiciar consideră că trebuia să facă demersuri să recupereze creanța de la Poșta Română, motiv pentru care recursul de față trebuie admis.
CURTEA:
Asupra recursului de față:
Examinând actele și lucrările dosarului constată următoarele:
Prin sentința comercială nr.377/17.03.2009 pronunțată de judecătorul-sindic în dosarul nr- al Tribunalului Galațis -a respins contestația formulată de Poșta Română la tabelul definitiv al creanțelor debitorului -, ca nefondată.
Pentru a hotărî astfel, judecătorul-sindic și-a însușit raportul de expertiză contabilă efectuată în cauză cu obiectivul de a stabili realitatea sumelor pretinse de recurenta-creditoare.
A reținut, în esență, că valoarea facturilor emise de pentru serviciile prestate către "Poșta Română este de 2.541.432,54 lei, recunoscute de aceasta prin înregistrarea în contabilitate cu valoarea lor integrală, iar plățile efectuate de Poșta Română pentru și în contul reprezintă suma de 443.768,15 lei cu o diferență în favoarea în sumă de 2.097.884,39 lei.
S-a mai reținut că suma de 896.145 lei reprezintă avans la contractul de publicitate și nu poate fi luată în calcul la compensarea solicitată de Poșta Română conform ordinului de compensare nr.-/07.11.2006, nerecunoscut și neînregistrat în evidențele contabile ale debitorului. În aceeași situație se află și suma de 116.083,70 lei care reprezintă materiale curățenie și alte cheltuieli care au fost trecute în ordinul de compensare și care nu-l privesc pe debitor.
Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs creditoarea Poșta Română înregistrat sub nr. unic - pe rolul Curții de APEL GALAȚI.
A criticat hotărârea instanței de fond pentru nelegalitate și netemeinicie solicitând în principal, față de faptul că este necesară administrarea de probe noi, în temeiul art.312 alin.3 pr.civ. admiterea recursului, casarea sentinței recurate și trimiterea dosarului în vederea rejudecării cauzei la aceeași instanță.
În subsidiar, în cazul în care se va aprecia că situația de fapt este pe deplin clarificată, admiterea recursului, modificarea, în tot, a sentinței recurate, în sensul admiterii contestației și înscrierea creditoarei la masa credală împotriva debitoarei cu suma de 1.467.803,11 lei Ron.
În dezvoltarea motivelor de recurs a arătat următoarele:
Instanța de fond nu a motivat sentința comercială nr.377/17 martie 2009 pronunțată în dosarul nr- de Tribunalul Galați, Secția Comercială, Maritimă și Fluvială și de contencios Administrativ și Fiscal, fiind astfel incidente dispozițiile art.304 pct.7 Cod procedură civilă.
Instanța de fond pe de o parte, nu a arătat motivele pentru care a considerat că suma de 896.145 RON nu trebuie restituită creditoarei în condițiile în care se reține faptul că ea a fost virată către în temeiul contractului de prestări servicii de publicitate nr.101/2093/27.03.2006, iar creditoarea Poșta Română afirmă că serviciile de publicitate nu au fost efectiv prestate, și, pe de altă parte, nu se arată motivele pentru care suma totală de 116.083,70 RON nu a fost acceptată, în condițiile în care aceasta este compusă din două sume de bani achitate de recurentă debitoarei: suma de 7.073,23 RON reprezentând contravaloare materiale curățenie și suma de 109.010,47 RON alte cheltuieli aferente lunilor iunie, iulie 2006.
Astfel, prin sentința recurată instanța nu a efectuat nici o analiză juridică a pretențiilor recurentei-creditoare limitându-se la preluarea concluziilor raportului de expertiză, nerealizând că, odată deschisă procedura insolvenței, toți creditorii, chiar și neconstatați prin titlu executoriu, se vor adresa instanței pentru înscriere la masa credală, conform art.64 alin.3 din Legea 85/2006.
Cererea de admitere a creanțelor trebuie făcută chiar dacă acestea nu sunt stabilite printr-un titlu.
Instanța de fond a pronunțat o soluție, respectiv a respins contestația la tabelul definitiv al creanțelor debitoarei, însă nu a arătat motivele care au condus la formarea convingerii instanței și, pe cale de consecință, la adoptarea acelei soluții.
Într-o astfel de situație partea ale cărei pretenții au fost respinse de instanță, este pusă în situația de a nu putea să dezvolte și să combată raționamentele instanței de fond, în condițiile în care acestea lipsesc din conținutul hotărârii.
În acest sens, doctrina de specialitate a arătat că, de fapt și controlul judiciar este aproape imposibili de realizat, cât timp nici instanța de recurs nu poate analiza legalitatea și temeinicia hotărârii pronunțate de instanța de fond, cât timp aceasta nu este motivată.
Hotărârea instanței de fond este netemeinică și nelegală, fiind pronunțată cu încălcarea și cu aplicarea greșită a legii, respectiv a dispozițiilor art.36, art.52, art.64 - 76 din Legea 85/2006, încălcând dreptul recurentei-creditoare de a-și valorifica în procedura colectivă a insolvenței împotriva pretențiile materiale, pretenții născute din contractele încheiate între cele două entități.
În concret, judecătorul-sindic nu a reținut în mod corect aplicarea în speță a dispozițiilor legii insolvenței cu privire la modul în care creditori ai debitoarei supuse procedurii formulează cereri de admitere la masa credală.
Potrivit art.66 alin.3 "toate creanțele prezentate pentru a fi admise și înregistrate la grefa tribunalului vor fi prezumate valabile și corecte dacă nu sunt contestate de către debitor, administratorul-judiciar sau creditori".
Recurenta se află în această situație, însă fără a putea beneficia de "avantajul" acordat de art.66 alin.3 din moment ce creanța pretinsă nici măcar nu a fost înscrisă în tabel pentru a ajunge să fie contestată, fiind respinsă chiar de la înregistrare, ceea ce reprezintă o încălcare flagrantă a dispozițiilor art.72 alin.1 din Legea nr.85/2006.
Au fost încălcate aceste dispoziții din simplul motiv că, și în ipoteza în care administratorul judiciar considera că în întregime creanța nu trebuie admisă, tot trebuia să o includă în tabelul creanțelor, însă să nu o accepte în tot sau în parte.
Cu alte cuvinte, tabelul creanțelor împotriva averii debitoarei are mai multe rubrici, dintre care una este cu suma pretinsă de creditor, și altă rubrică este cu suma admisă de administratorul judiciar în urma verificărilor efectuate.
În cauză, administratorul judiciar nu a înscris deloc creanța în tabelul definitiv, ceea ce reprezintă o încălcare a dispozițiilor art.72 mai sus citate, încălcare ce trebuia cenzurată de judecătorul-sindic prin admiterea contestației.
Neprocedând în acest mod, judecătorul-sindic a încălcat legea, ceea ce trebuie să conducă la admiterea recursului.
In interpretarea coroborată a disp.art.36, 76 și 52 din Lege rezultă că de la momentul deschiderii procedurii insolvenței împotriva unei societăți comerciale, nicio acțiune în realizare împotriva acesteia nu mai poate fi inițiată pe dreptul comun, ci numai în cadrul procedurii insolvenței, prin depunerea unei declarații de creanță, astfel, o acțiune de drept comun fiind inadmisibilă.
În mod corespunzător, în exercitarea atribuțiilor conferite de lege, administratorul judiciar va efectua o primă verificare a declarației de creanță, va cere lămuriri de la persoanele implicate (și aceasta este o obligație conform legii), putând fi dispusă și o expertiză contabilă în vederea clarificării unor aspecte tehnice. În urma acestor verificări, administratorul judiciar/lichidatorul va întocmi și va înregistra la tribunal un tabel preliminar cuprinzând toate creanțele împotriva averii debitorului, precizând că sunt chirografare, garantate, cu priorități, sub condiție sau nescadente și arătând pentru fiecare numele/denumirea creditorului, suma solicitată de creditor și suma acceptată de administratorul judiciar (art.72 alin.1 din Legea nr.85/2006).
Singura cale deschisă pentru recurenta-creditoare în vederea valorificării propriilor pretenții împotriva debitoarei era formularea unei declarații de creanță împotriva acesteia.
În motivarea acestei declarații de creanță a arătat că, în executarea a două contracte încheiate cu debitoarea a efectuat mai multe plăți, pentru care nu a primit nimic în schimb, respectiv debitoarea, deși trebuia pentru plățile realizate de Poșta Română să efectueze niște prestații specifice, nu a realizat acest lucru.
În concret, în executarea contractului de prestări servicii de publicitate nr.101/2093/27 martie 2006 încheiat între Poșta Română în calitate de beneficiar și în calitate de prestator, Poșta Română a efectuat o plată de 896.145 RON reprezentând avans servicii publicitate.
În schimbul acestei plăți, debitoarea Com trebuia să efectueze în concret servicii de publicitate în beneficiul Poșta Română, lucru care nu s-a întâmplat. Or, tocmai acest lucru a fost învederat administratorul judiciar și judecătorului-sindic - faptul că, deși a îndeplinit o obligație contractuală, de a plăti un avans, cealaltă parte nu a îndeplinit prestația sa caracteristică.
Instanța de fond a preluat automat argumentele expertului reținând că suma de 896.145 lei înscrisă în ordinul de compensare amintit, a fost trecută în mod eronat ca fiind contravaloarea vreunei prestații efectuate de creditor pentru sau în contul debitorului, ea nefăcând obiectul contractului de prestări de servicii. Prin urmare această sumă nu reprezintă prestarea unor servicii reale care s-ar fi efectuat de Poșta Română pentru și în consecință valoarea totală a prestațiilor înscrisă în ordinul de compensare de 1.455.996,85 lei trebuie diminuată cu suma de 896.145 lei sumă care privește un alt contract și nu are nimic în comun cu contractul de prestări servicii.
Arată că este adevărat că această sumă nu are nimic de-a face cu Contractul nr.101/3605/1 iunie 2006, dar are a face cu Contractul nr.101/2093/27 martie 2006, contract neexecutat de către, deși a primit de la recurenta creditoare suma de 896.145 lei.
Numai că judecătorul-sindic a omis că a fost sesizat cu o contestație împotriva modului în care a fost înscrisă declarația de creanță în tabelul definitiv al creanțelor prin care se arată în mod explicit că sumele pretinse izvorăsc din ambele contracte, nu numai dintr-unul dintre cele două contracte.
Pe fondul acestei pretenții trebuia să se observe în plus faptul că părțile sunt pe tărâmul răspunderii contractuale, ceea ce înseamnă că recurenta-creditoare are sarcina probării numai a raportului contractual, al îndeplinirii propriei obligații și afirmarea neîndeplinirii obligației corelative, obligație ce incumbă
trebuia să probeze că și-a îndeplinit propria obligație, cea rezultând din Contractul de prestări servicii de publicitate nr.101/2093/27 martie 2006 - adică să efectueze publicitate efectivă Poșta Română, iar nu fictivă, iluzorie.
Or, între celelalte concluzii ale raportului de expertiză, însușite total de instanța de judecată, se reține faptul că din banii primiți "a trecut la pregătirea bazei materiale, asigurarea biroticii și logisticii necesare scopului pentru care s-a angajat, a înființat în cadrul său o Divizie de publicitate cu un număr de 9 angajați, a cumpărat materiale și a contractat cu terții diverse servicii de publicitate".
Numai că pe Poșta Română nu o privesc eforturile de îndeplinire a obligațiilor asumate, o interesează numai rezultatul final al acelor eforturi, rezultate care nu s-au produs, respectiv nu a fost asigurată efectiv publicitatea subscrisei.
De aceea motivează că, plata efectuată în cuantum de 896.145 lei trebuie restituită, fiind vorba despre restituirea unei plăți efectuate în temeiul executării unui contract de către Poșta Română, în condițiile în care partenerul contractual nu a executat obligația sa.
Arată că un alt aspect important în această chestiune este acela că instanța a validat practic, pentru restul de bani, suma de 51.481,34 la propunerea expertului - și anume că acești bani acoperă salariile, cheltuieli de funcționare ale diviziei de publicitate și s-a asigurat profitul afacerii.
Cât privește celelalte sume, respectiv 443.768,15 lei, instanța, cu încălcarea dispozițiilor art.52 din Legea nr.85/2006 a reținut, implicit, nu explicit, o compensare cu suma pe care recurenta ar datora-o debitoarei.
Numai că art.52 din Lege prevede că "deschiderea procedurii de insolvență nu afectează dreptul unui creditor de a invoca compensarea creanței sale cu cea a debitorului asupra sa, atunci când condițiile prevăzute de lege în materie de compensare legală sunt îndeplinite la data deschiderii procedurii".
La data deschiderii procedurii, creanțele părților nu erau în condițiile de operare a compensării legale, cât timp instanța, prin respingerea contestației, conformă teoria administratorului judiciar în sensul că recurenta nu are o creanță certă împotriva debitoarei.
În ceea ce privește celelalte sume, respectiv suma de 116.083,70 lei, "cheltuieli care nu îl privesc pe debitor" arată că a făcut dovada achitării acestor sume în beneficiul debitoarei, motive pentru care, în cazul în care se contestă realitatea acestor plăți trebuie eventual dispusă o completare a raportului, sau chiar o nouă expertiză tehnică. Nefăcând acest lucru, instanța a pronunțat o hotărâre vădit netemeinică și nelegală.
Recurenta-creditoare Poșta Română susține că nu mai avea nicio altă cale de a acționa împotriva debitoarei sale, decât prin înscrierea la masa credală - ceea ce a și făcut în termenul legal. Administratorul judiciar trebuia să analizeze această cerere de creanțe și să o admită la masa credală pentru că a demonstrat plățile efectuate în beneficiul debitoarei.
Faptul că aceasta avea pretenții proprii împotriva Poșta Română nu înseamnă decât că avea posibilitatea de a formula acțiuni de drept comun împotriva recurentei urmând să execute silit eventualele sume stabilite de instanța de judecată.
Consideră că, față de dispozițiile art.52 din Legea insolvenței, nici nu putea opera compensația legală, cât timp ambele creanțe nu erau la momentul deschiderii procedurii certe, lichide și exigibile (fiind contestate reciproc de către ambele părți). Așadar, trebuia să fie înscrisă la masa credală cu suma pretinsă, iar dacă debitoarea chiar se considera creditoarea recurentei trebuia să obțină mai întâi un titlu executoriu, care să-i confirme pretențiile.
Pentru argumentele expuse a solicitat ca prin decizia ce se va pronunța să se admită recursul împotriva sentinței comerciale nr.377/17 martie 2009 pronunțată de judecătorul-sindic așa cum a fost formulat.
S-au citat legal părțile.
Intimata-debitoare - - prin lichidator judiciar a solicitat respingerea recursului și menținerea hotărârii instanței de fond ca fiind temeinică și legală.
Consideră că susținerea recurentei conform căreia instanța de fond nu a efectuat nici o analiză juridică a pretențiilor nu are nici o bază, în condițiile în care unul din obiectivele expertizei judiciare contabile a fost acela de a stabili certitudinea și întinderea obligațiilor reciproce dintre cele două societăți.
Se arată că este corectă sentința de respingere a contestației la tabelul definitiv al creanțelor, atât timp cât s- stabilit, printr-o expertiză de specialitate, bazată pe documentele existente în evidența ambelor părți că nu are calitatea de creditor al ci pe cea de debitor.
Sub aspectul administrării de probe noi și a trimiterii cauzei spre rejudecare a precizat că recurenta nu a motivat această solicitare, limitându-se să depună un set de înscrisuri deja avute în vedere la întocmirea raportului de expertiză.
A mai susținut intimata-debitoare că prin exercitarea acestei căi de atac recurenta urmărește să nu execute obligațiile de plată pe care le are asupra debitoarei încercând modificarea, printr-o cale neprevăzută de lege, a unei expertize judiciare întocmită în cauză și însușită chiar de către recurentă.
Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma motivelor invocate și a apărărilor formulate reține următoarele:
Creditoarea Poșta Română a formulat cerere de admitere a creanței asupra averii debitoarei Creanța pretinsă de creditoarea este în cuantum de 1.467.803,11 lei și decurge, potrivit cererii de admitere a creanței, din relațiile contractuale derulate în cursul anului 2006 între creditoare și debitoare, în baza a două contracte - contractul de prestări servicii nr.101/3605/01.06.2006 și respectiv contractul de prestări servicii de publicitate nr.101/2093/27.03.2006.
Lichidatorul judiciar al debitoarei, în urma verificării cererii creditoarei nu a înscris creanța în tabelul creditorilor motivat de faptul că cererea este tardivă iar creanța incertă.
Împotriva acestei măsuri luată de către lichidatorul judiciar, creditoarea a formulat contestație.
Soluționând contestația, judecătorul-sindic a verificat cererea de creanță pe fondul raporturilor juridice fundamentale existente între cele două părți, acceptând astfel că recurenta-creditoare își poate valorifica pretențiile materiale născute din contractele încheiate în anul 2006, în cadrul procedurii insolvenței și nu pe altă cale.
Din această perspectivă sunt neîntemeiate susținerile recurentei-creditoare conform cărora hotărârea instanței de fond încalcă disp.art.36, art.52, art.64 - 76 din Legea nr.85/2006 cu consecința îngrădirii dreptului de a-și realiza creanța pretinsă în cadrul procedurii insolvenței.
Este însă întemeiat motivul de recurs referitor la faptul că, prima instanță, în fundamentarea soluției pronunțate, s- mărginit la a prelua doar concluziile din expertiza contabilă efectuată în cauză fără a corobora această probă cu celelalte dovezi administrate.
Din considerentele hotărârii rezultă că judecătorul-sindic a considerat întemeiată, din creanța totală pretinsă de recurenta creditoare Poșta Română doar suma de 443.768,15 lei în legătură cu contractul de prestări servicii nr. 101/3605/01.06.2006. În mod corect în considerentele hotărârii s-a reținut că această sumă a fost plătită de Poșta Română în contul în contextul derulării contractului de prestări servicii nr.101/3605/01.06.2006.
Cu toate acestea, prin dispozitivul hotărârii în mod greșit a respins contestația la tabelul creanțelor, fără a statua că recurenta-creditoare are o creanță asupra debitoarei chiar și în limita sumei de 443.768,15 lei și că, pentru aceasta a operat o compensare legală cu o creanță pe care debitoarea o deține asupra creditoarei. Însă pentru a constata că a intervenit compensația legală instanța de fond trebuia să stabilească în mod clar și expres această situație prin indicarea obligațiilor reciproce ale celor două părți și a existenței celorlalte condiții prevăzute de lege în materie de compensare legală, la data deschiderii procedurii.
În ceea ce privește celelalte sume care compun creanța creditoarei Poșta Română reține următoarele:
Suma de 896.145 lei a fost avansată de creditoare către debitoarea - -, în temeiul contractului de prestări servicii de publicitate nr.101/2093/27.03.2006. În schimbul acestei plăți debitoarea trebuia să efectueze servicii de publicitate.
Instanța de fond nu a verificat în ce măsură cheltuirea sumei de 896.145 lei de către debitoare s-a realizat în limitele stabilite de părți prin contractul de prestări servicii de publicitate. În acest sens, este necesar să se verifice prin prisma art.3 din contract existența comenzilor emise de Poșta Română către debitoare a raportului întocmit de prestatoarea debitoare, potrivit costului estimativ al lucrărilor generate de proiectul publicitar comandat de beneficiar, incluzând și remunerația prestatorului și aprobarea scrisă de către beneficiara Poșta Română a costului estimativ al proiectului care devine astfel comanda și eventual, îndeplinirea și a celorlalte condiții și formalități astfel cum au fost convenite de părți prin contractul de prestări servicii de publicitate care reprezintă "legea părților" conform art.969 civ. Analiza sumei de 896.145 lei fără raportare la conținutul contractului în baza căruia a fost plătită echivalează cu soluționarea cauzei fără a intra în cercetarea fondului.
În mod asemănător nu rezultă considerentele pentru care suma de 116.083,70 lei s-a reținut ca fiind pretinsă în mod neîntemeiat de către recurenta creditoare, fără a se solicita părților lămuriri și dovezi în justificarea și respectiv combaterea acestei pretenții.
În raport de cele ce preced, în temeiul art.312 alin.1,3 și 5.pr.civ. raportat la art.304 pct.5 pr.civ. va admite recursul cu consecința casării sentinței recurate și a trimiterii cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.
În rejudecare urmează a verifica susținerile părților referitoare la creanța decurgând din contractul de prestări servicii de publicitate prin raportare la conținutul contractului.
Cât privește compensația legală a creanțelor instanța de fond trebuie să stabilească în mod expres datoriile reciproce ale celor două părți și existența condițiilor prevăzute de lege pentru a opera acest mod de stingere a obligațiilor la data deschiderii procedurii.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de creditoarea contestatoare Compania Națională Poșta Română B, cu sediul în B, - nr.140, parter,.3-11, sect.2, împotriva sentinței nr.377/17 martie 2009 Tribunalului Galați.
Casează sentința recurată și dispune trimiterea cauzei spre rejudecare, la aceeași instanță.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 02 2009.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Fond:
Red.
Tehnored.
15.12.2009/ 16 ex.
Președinte:Rodica DorinJudecători:Rodica Dorin, Valentina Vrabie, Veronica Pacurariu
| ← Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... | Alte cereri. Decizia 1458/2009. Curtea de Apel Timisoara → |
|---|
