Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 167/2010. Curtea de Apel Cluj

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr-

DECIZIE Nr. 167/2010

Ședința publică de la 26 Ianuarie 2010

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Claudia Idriceanu

JUDECĂTOR 2: Danusia Pușcașu

JUDECĂTOR 3: Axente Irinel

GREFIER:

Pe rol, recursul declarat de către debitoarea SC TRANS SRL împotriva sentinței comerciale nr. 3141/C/2009 pronunțată de Tribunalul Comercial Cluj la data de 07.10.2009 în dosar nr-, în contradictoriu cu intimata creditoare SC SRL D, având ca obiect procedura insolvenței-deschiderea procedurii judiciare.

La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă avocat în reprezentarea intereselor recurentei-debitoare.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Recursul este legal timbrat prin achitarea taxei judiciare de timbru în valoare de 60 de lei și prin aplicarea timbrului judiciar în valoare de 0,3 lei.

S-a prezentat referatul cauzei, după care reprezentantul debitoarei, depune la dosar dovada achitării integrale a creanței față de creditoarea SC SRL D, copii după Ordinele de plată în valoare de 25000 lei, 16000 lei și 9200 lei. Susține că suma de 16000 lei și cea de 9200 lei a fost plătită după pronunțarea hotărârii de deschidere a procedurii judiciare. Depune convenția încheiată cu creditoarea SRL D de renunțare la cererea de deschidere a procedurii judiciare și de exprimare acordului cu privire la admiterea recursului. Declară că nu are de formulat alte cereri.

Curtea, în urma deliberării, apreciază că la dosar există suficiente probe pentru justa soluționare a recursului, constată că acesta se află în stare de judecată și acordă cuvântul pentru concluzii în recurs.

Reprezentantul recurentei-debitoare solicită admiterea recursului, modificarea sentinței comerciale nr. 3141/2009 în sensul admiterii contestației formulate de debitoarea SC TRANS SRL și respingerea cererii creditoarei pentru deschiderea procedurii insolvenței. Nu solicită plata cheltuielilor de judecată. Precizează că întreaga creanță a fost achitată, diferența fiind achitată de asociat din banii proprii, iar creditoarea care formulat cererea de deschidere a procedurii a renunțat la judecată. Declară că nu există alte cereri de deschidere a procedurii, dar s-au depus câteva declarații de creanță după data deschiderii procedurii deși hotărârea judecătorului sindic a fost suspendată, nefiind îndeplinite condițiile art. 31 din Legea nr. 85/2006.

CURTEA,

Prin sentința comercială nr.3141/C din 7 octombrie 2009, pronunțată de Tribunalul Comercial Cluj, s-a dispus disjungerea petitului având ca obiect instituire sechestru asigurator și s-a dispus formarea unui nou dosar, privind pe creditoarea SC R & R SRL și pe debitorul, având ca obiect instituirea sechestrului asigurator asupra bunurilor mobile și imobile ale debitorului până la concurența unei creanțe neprecizate a creditoarei; dosarul nou format va fi repartizat completului Cauze 5, urmând a fi soluționat fără citarea părților, la termenul din data de 14 octombrie 2009, creditoarea SC R & R SRL urmând a preciza adresa de domiciliu a debitorului și cuantumul creanței sale, sub sancțiunea suspendării judecării dosarului nou format conform art. 1551.proc.civ.

S-a respins, ca neîntemeiată, cererea debitoarei SC TRANS SRL având ca obiect redeschiderea dezbaterilor.

S-a respins, ca neîntemeiată, contestația formulată de debitoarea SC TRANS SRL, împotriva cererii de deschidere a procedurii insolvenței formulată de SC R & R SRL.

S-a admis cererea formulată de creditoarea SC R & R SRL împotriva debitoarei SC TRANS SRL și în consecință:

S-a dispus deschiderea procedurii insolvenței împotriva debitoarei SC TRANS SRL. A fost numit administrator judiciar, care va îndeplini atribuțiile prevăzute de art. 20 din Legea nr. 85/2006.

S-a stabilit în sarcina debitoarei obligația de a depune la dosarul cauzei actele și informațiile prevăzute de art. 28 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, în termen de 10 zile de la deschiderea procedurii.

S-a dispus ridicarea dreptul de administrare al debitoarei.

S-a dispus desemnarea administratorului special.

S-a stabilit în sarcina administratorului judiciar obligația de a depune la dosar un raport asupra cauzelor și împrejurărilor ce au dus la apariția stării de insolvență a debitoarei, cu menționarea persoanelor cărora le-ar fi imputabilă conform prevederilor art. 59 din Legea nr. 85/2006.

S-a dispus comunicarea prezentei instanțelor judecătorești în a căror jurisdicție se află sediul debitoarei, tuturor băncilor unde debitoarea are deschise conturi, aceasta din urmă obligație fiind în sarcina administratorului judiciar.

S-a stabilit în sarcina debitoarei obligația de a pune la dispoziția administratorului judiciar toate informațiile cerute cu privire la activitatea debitoarei, precum și lista cuprinzând plățile și transferurile patrimoniale efectuate în cele 120 de zile anterioare deschiderii procedurii.

S-a dat dispoziție tuturor băncilor la care debitoarea are disponibil în conturi să nu dispună de acestea fără ordinul judecătorului sindic sau al administratorului judiciar, sub sancțiunea prevăzută de art. 48 alin. 2 din Legea nr. 85/2006, obligația de notificare revenind administratorului judiciar.

S-a dispus în sarcina administratorului judiciar obligația de a efectua notificările prevăzute de art. 61 din Legea nr. 85/2006.

S-a fixat termenul limită pentru depunerea cererilor de admitere a creanțelor la data de 2 decembrie 2009, termenul limită pentru verificarea creanțelor, întocmirea, afișarea și comunicarea tabelului preliminar al creanțelor la data de 30 decembrie 2009, data limită pentru depunerea contestațiilor cu privire la creanțele și drepturile de preferință trecute de administratorul judiciar în tabelul preliminar la 16 ianuarie 2010 și termenul pentru soluționarea eventualelor contestații și pentru afișarea tabelului definitiv al creanțelor la 27 ianuarie 2010.

S-a dispus în sarcina administratorului judiciar obligația de a depune rapoarte privind modul de îndeplinire a atribuțiilor sale, cu justificarea cheltuielilor, la fiecare termen de continuare a procedurii, potrivit art. 21 alin. 1 din Legea nr. 85/2006.

S-a dispus în sarcina administratorului judiciar obligația de a depune raportul prevăzut de art. 54 din Legea nr. 85/2006 în termen de maximum 30 de zile de la data desemnării sale, cu obligația de a notifica creditoarea și debitoarea în cazul formulării unei propuneri de trecere a debitoarei în faliment în procedură simplificată, fixând termen pentru dezbaterea acestui raport pentru data de 25 noiembrie 2009.

Pentru a pronunța această hotărâre, judecătorul sindic a reținut că între părți s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare nr. 110/30 noiembrie 2006 în temeiul căruia creditoarea, în calitate de vânzătoare, a vândut debitoarei cumpărătoare diverse produse de natură petrolieră, evidențiate în facturile de la 6-10, emise în perioada februarie - iulie 2008. Pentru plata acestor facturi, debitoarea a emis la 12 septembrie 2008 biletul la ordin de la 11, în valoare de 50172,72 lei, cu scadența la 30 iunie 2009, refuzat pentru lipsă totală de disponibil în contul debitoarei la 13 iulie 2009. Dată fiind natura cauzală a biletului la ordin, orice contestare a facturilor pentru plata cărora a fost emis acest instrument devine inutilă, biletul la ordin de la 11 încorporând un drept de creanță autonom de dreptul de creanță rezultată din facturile de la 6-10. Mai mult, prin "angajamentul de plată" semnat și ștampilat de administratorul debitoarei, debitoarea a recunoscut un debit de 93.442,68 lei care cuprinde și o parte din penalitățile de întârziere, superior valorii înscrise în biletul la ordin. Deși debitoarea s-a angajat să plătească această sumă în tranșe lunare de minim 10.000 lei, începând cu luna iunie 2008, nici extrasul contului debitoarei de la 39-42 și nici vreun alt act depus de debitoare la dosar nu fac dovada plății vreunei astfel de tranșe. Cât privește extrasele din propria contabilitate a debitoarei, acestea nu au nicio valoare probatorie în favoarea afirmațiilor debitoarei, putând, cel mult, fi avute în vedere împotriva alegațiilor debitoarei, conform art. 1184.civ.

Chiar dacă, în absența învestirii cu formula executorie, biletul la ordin de la 11 nu constituie titlu executoriu, verificarea sa se limitează la aspectele formale prevăzute de art. 106 raportat la art. 2-19 din Legea nr. 58/1934, iar actul de la 11 îndeplinește toate aceste condiții. Oricum, biletul la ordin de la 11 se coroborează cu actul recognitiv de datorie de la 19, ambele acte constatând creanțe certe, lichide și exigibile de mai mult de 30 de zile cu un cuantum superior valorii prag de 30.000 lei.

Coroborând refuzul de plată constatat în înscrisul de la 12 cu extrasul contului debitoarei de la 39-42, care atestă creditări și debitări de mică valoare, net inferioare și cu plata parțială a debitului în cuantum de 25.000 lei, efectuată după închiderea dezbaterilor, prin ordinul de plată anexat cererii de redeschidere a dezbaterilor, judecătorul sindic concluzionează în sensul stării de insolvență a debitoarei, aceasta nefăcând dovada capacității sale de a plăti datoria scadentă de mai mult de 30 de zile către creditoare.

Cât privește plata parțială de 25.000 lei ulterioară închiderii dezbaterilor, aceasta nu poate conduce la respingerea cererii pentru neîntrunirea valorii prag prevăzute de art. 3 pct. 12 din Legea nr. 85/2006, deoarece potrivit acestei norme juridice valoarea prag reprezintă cuantumul minim al creanței, pentru a putea fi introdusă cererea creditorului, neavând nicio semnificație juridică o eventuală diminuare ulterioară a creanței, cu excepția achitării sale integrale. O eventuală interpretare contrară a acestor dispoziții legale ar conferi debitoarei posibilitatea de a plăti oricând o sumă care să conducă creanța de care se prevalează creditoarea la o valoare imediat inferioară valorii prag, cu consecința respingerii cererii introductive, aspect care ar constitui, desigur, un abuz de drept. În același sens, judecătorul sindic a reținut că nu este justificată repunerea pe rol a cauzei, în condițiile în care, așa cum s-a arătat mai sus, plata parțială a creanței este lipsită de semnificație în plan juridic, motiv pentru care, în temeiul art. 1169.civ. a respins, ca neîntemeiată.

Judecătorul sindic a concluzionat în sensul realității stării de insolvență vădită a debitoarei în sensul art. 3 pct. 1 lit. a din Legea nr. 85/2006, la dosar neexistând probe din care să rezulte eventuale lichidități ale debitoarei care să acopere creanța invocată de creditoare, motiv pentru care, în temeiul art. 33 alin. 2 din Legea nr. 85/2006, coroborat cu art. 1169.civ. și art. 129 alin. 1.proc.civ. a respins contestația, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs debitoarea TRANS, reprezentată prin, în calitate de administrator special, solicitând admiterea acestuia, modificarea sentinței comerciale nr. 3141/C/2009, pronunțată de Tribunalul Comercial Cluj, în sensul admiterii contestației formulate de debitoarea TRANS și respingerii cererii creditoarei pentru deschiderea procedurii insolvenței.

Solicită să se dispună suspendarea executării sentinței comerciale, până la soluționarea recursului, cerere întemeiată pe dispozițiile art. 300 alin. 2 și 3 din Codul d e procedură civilă și art. 8 alin. 5 litera a) din Legea nr. 85/2006.

Solicită obligarea creditoarei L, la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea recursului arată că prin cererea formulată de, s-a solicitat deschiderea procedurii insolvenței față de debitoare, pentru suma de 50.172,72 lei cu titlu de debit principal, la care se adaugă suma datorată cu titlu de penalități de întârziere conform contractului de vânzare-cumpărare nr. 110/30.11.2006.

Debitoarea a formulat contestație prin care a susținut că nu există o creanță certă, lichidă și exigibilă, care să depășească valoarea prag prevăzută de art. 3 pct. 12 din Legea nr. 85/2006.

Susține că sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 304 pct. 9 și art. 312 din Codul d e procedură civilă pentru admiterea recursului și modificarea hotărârii atacate, în sensul admiterii contestației și respingerii cererii de deschiderea procedurii insolvenței. Nu există o creanță certă, lichidă și exigibilă care să depășească valoarea-prag prevăzută de art. 3 pct. 12 din Legea nr. 85/2006.

Din extrasul de cont anexat de creditoare la cererea de deschidere a insolvenței rezultă că la data de 30.06.2009 TRANS figura în evidențele creditoarei cu suma de 50.172,72 lei. La data de 30.06.2009 creditoarea a completat biletul la ordin emis de TRANS în data de 12.09.2008 cu suma de 50.172,72 lei, adică cu suma menționată în extrasul de cont din data de 30.06.2009.

Prin plata sumei de 25.000 lei, efectuată la data de 07.10.2009, debitul a ajuns la nivelul de 25.172,72 lei, adică cu 4827,28 lei mai mic decât valoarea prag de 30.000 lei stabilită la art. 3 pct. 12 din Legea nr. 85/2006. La acest nivel al creanței se impune admiterea contestației și respingerea cererii de deschidere a procedurii insolvenței.

Creditoarea nu a mai livrat produse petroliere debitoarei după data de 30.06.2009, situație în care prin plata efectuată la data de 07.10.2009 debitul a scăzut sub valoarea prag prevăzută la art. 3 pct. 12 din Legea nr. 85/2006.

a livrat societății comerciale TRANS produse petroliere în baza contractului de vânzare-cumpărare nr. 110/30.11.2006.

Intre cantitățile de carburant înscrise în actele predate debitoarei și cantitățile înscrise în facturi au existat neconcordante, motiv pentru care, de mai multe ori a solicitat societății comerciale să prezinte dovezile alimentării cu combustibil aferent debitului restant, desfășurătoarele cu specimenul de semnătură al persoanelor care au alimentat autovehiculele societății și cantitățile aferente, dar aceasta nu a transmis informațiile solicitate. Chiar și în aceste condiții, a făcut plata sumei de 25.000 lei și manifestă disponibilitate să achite și alte sume în măsura în care se dovedește că le datorează.

Mai arată că TRANS nu este în stare de insolvență, în sensul definit de art. 3 pct. 1 din Legea nr. 85/2006. In cursul anului 2009, societatea și-a îndeplinit obligațiile față de alți furnizori de bunuri și/sau prestatori de servicii, a încasat sume de la alte societăți comerciale, fapt probat cu înscrisurile anexate, precum și cu cele depuse la dosar.

Consideră că refuzul justificat de a achita sumele pretinse de nu poate fi asimilat stării de insolvență. Din moment ce există îndoiala cu privire la cantitățile de produse petroliere livrate și suma datorată, nu se poate reține existența unei creanțe certe, lichide și exigibile și nici a stării de insolvență. In aceste condiții, deschiderea procedurii insolvenței pentru o datorie discutabilă, a cărei cuantum este în prezent inferioară valorii prag prevăzute la art. 3 pct. 12 din Legea nr. 85/2006 apare ca o măsură drastică, cu efecte dăunătoare nu numai pentru recurentă ci și pentru salariații acesteia și bugetul statului.

Deschiderea procedurii insolvenței are efecte directe asupra beneficiarilor serviciilor contractate de către TRANS, sens în care indică mai multe contracte în curs de derulare, anexate la recurs.

Deschiderea procedurii insolvenței determină diminuarea veniturilor la bugetul local și bugetele asigurărilor sociale, fiindcă o societate în curs de lichidare ori radiată nu mai achită taxe și impozite, nu plătește salarii și cotele aferente.

Susține că sunt îndeplinite cerințele art. 300 alin. 2 și 3 din Codul d e procedură civilă pentru suspendarea executării sentinței comerciale nr. 3141/C/2009, deoarece prin plata sumei de 25.000 lei, efectuată la data de 07.10.2009, debitul indicat de creditoare a scăzut sub valoarea prag de 30.000 lei, TRANS are în curs de execuție numeroase contracte, acestea urmând a fi desființate ca urmare a deschiderii procedurii insolvenței, acest lucru generează o multitudine de consecințe negative, atât în ce privește posibilitățile de realizare a veniturilor necesare plății datoriilor față de furnizori, bugetul statului și salariați, cât și asupra beneficiarilor serviciilor prestate de recurentă.

Analizând recursul prin prisma motivelor invocate și având în vedere dispozițiile art.3041proc.civ. Curtea de Apel constată următoarele:

Creditoarea a solicitat deschiderea procedurii insolvenței față de debitoarea SC TRANS SRL pentru o creanță principală de 50172,72 lei la care se adaugă accesorii constând în penalități de întârziere al căror cuantum urma să-l precizeze ulterior deschiderii procedurii, creanță ce rezidă din încheierea contractului de vânzare-cumpărare nr.1130 din 30.11.2006 în temeiul căruia creditoarea, în calitate de vânzătoare a vândut debitoarei cumpărătoare diverse produse de natură petrolieră evidențiate în facturile depuse în dosarul de fond filele 6-10 și emise în perioada februarie - iulie 2009.

În ceea ce privește certitudinea, lichiditatea și exigibilitatea acestei creanțe, creditoarea a făcut dovada întrunirii condițiilor sus arătate, de altfel prin contestația formulată debitoarea nu a negat existența acesteia făcând chiar și o plată parțială a debitului în cuantum de 25.000 lei însă după închiderea dezbaterilor.

Din această perspectivă concluzia judecătorului sindic cu privire la întrunirea condiției prevăzută de art.3 pct.12 din Legea nr.85/2006 este una corectă în raport de verificarea normei juridice a valorii prag a cuantumului minim al creanței care se raportează la data introducerii cererii.

Totodată judecătorul sindic la pronunțarea acestei soluții a avut în vedere și realitatea stării de insolvență vădită a debitoarei în sensul art.3 pct.1 lit.a din Legea nr.85/2006.

Cu toate acestea, ulterior pronunțării soluției dar înainte de declararea recursului, debitoarea achită integral cuantumul creanței pentru care creditorul îndreptățit să solicite deschiderea procedurii a formulat această cerere și suplinește cu probele depuse la înscrisuri în recurs lichiditățile de care aceasta dispune și care sunt net superioare creanței invocate de creditoare motiv pentru care răstoarnă prezumția stării de insolvență vădită a acesteia.

În aceste condiții se pune întrebarea de a ști dacă în ipoteza achitării integrale a creanței pentru care creditorul îndreptățit a solicitat deschiderea procedurii și dovedirea stării de solvabilitate de către debitor, se mai impune deschiderea acestei proceduri cu toate consecințele ce decurg din aceasta.

Răspunsul nu poate fi decât acela al respingerii cererii de deschidere a procedurii și de admitere a contestației debitorului în situația inexistenței la acest moment a vreunei creanțe certe, lichide și exigibile care să impună o atare măsură.

Concluzia care se desprinde este aceea că în prezent debitoarea recurentă a achitat integral creanța pentru care s-a solicitat deschiderea procedurii, aceasta nu mai are alți creditori iar prezumția stării de insolvență vădită a fost răsturnată prin depunerea extraselor de cont din care rezultă că aceasta dispune de lichidități și își desfășoară în continuare activitatea.

Față de cele mai sus expuse în temeiul dispozițiilor art.312 alin.1 raportat la art.304 pct.9 proc.civ. se impune admiterea recursului iar hotărârea pronunțată va fi modificată în sensul admiterii contestației formulată de debitoarea SC TRANS SRL potrivit art.33 alin.5 din Legea nr.85/2006 și se va respinge ca neîntemeiată cererea de deschidere a procedurii de insolvență introdusă de creditoarea SRL.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de SC TRANS SRL D împotriva sentinței civile nr. 3141/C/07.10.2009 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Comercial Cluj pe care o modifică în sensul că admite contestația formulată de debitoarea SC TRANS SRL și respinge ca neîntemeiată cererea de deschidere a procedurii de insolvență introdusă de creditoarea SC SRL.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din data de 26 ianuarie 2010.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER

- - --- - -

Red.CI

Dact./5ex./04.02.2010

Președinte:Claudia Idriceanu
Judecători:Claudia Idriceanu, Danusia Pușcașu, Axente Irinel

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 167/2010. Curtea de Apel Cluj