Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 161/2010. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIE Nr. 161/2010
Ședința publică de la 26 Ianuarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Claudia Idriceanu
JUDECĂTOR 2: Danusia Pușcașu
JUDECĂTOR 3: Axente Irinel
GREFIER:
Pe rol, judecarea recursului declarat de pârâtul împotriva sentinței comerciale nr. 993 din 16.03.2009 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Comercial Cluj în contradictoriu
cu intimații și & LICHIDATOR JUDICIAR AL SC SRL, având ca obiect procedura insolvenței- angajarea răspunderii membrilor organelor de conducere.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă pentru recurent, avocat.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul este legal timbrat prin achitarea taxei judiciare de timbru în valoare de 60 lei și s-a aplicat timbru judiciar de 0,3 lei.
S-a prezentat referatul cauzei, după care reprezentantul recurentului depune la dosar practică judiciară de ultimă oră și declară că nu are de formulat alte cereri în probațiune și nici excepții de invocat.
Curtea, în urma deliberării, apreciază că la dosar există suficiente probe pentru justa soluționare a cauzei, constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul pentru concluzii în recurs.
Reprezentantul recurentului-pârât solicită admiterea recursului, modificarea sentinței atacate în sensul respingerii ca neîntemeiată cererii de instituire a răspunderii personale față de pârâtul. Susține motivele de recurs așa cum au fost formulate în cuprinsul cererii de recurs și în completarea motivelor de recurs (filele 2-5), precizând că recurentul nu a avut calitatea de administrator de fapt la data deschiderii procedurii, nu a contribuit la activitatea societății după anul 2002, ori creanțele CNs -au născut în perioada 2002-2005, iar începând cu anul 2003 până în anul 2006, pârâtul a locuit în Spania. Actele contabile aferente perioadei 1999-2002 au fost predate lichidatorului, astfel că se poate verifica că contabilitatea a fost ținută corect și că nu au existat datorii ale societății. Cu privire la pretinsa utilizare a bunurilor societății, arată că nu exista o astfel de posibilitate întrucât societatea nu a avut bunuri în proprietate, iar cele existente erau casabile.
CURTEA,
Prin sentința comercială nr. 993 din 16.03.2009 a Tribunalului Comercial Clujs -a admis cererea formulată de către lichidatorul judiciar H & B C-N, desemnat în procedura privind-o pe debitoarea SC SRL C-
Au fost obligați pârâții și la plata în solidar, a pasivului debitoarei în cuantum de 49.591,64 lei.
În motivare se arată că prin cererea înregistrată la data de 7 august 2007 la Tribunalul Comercial Cluj, lichidatorul judiciar H & B C-N a formulat cerere de antrenare a răspunderii personale împotriva pârâtului în calitate de asociat și administrator al debitoarei SC SRL, solicitând judecătorului sindic obligarea pârâtului la suportarea parțială a pasivului societății debitoare până la concurența sumei de 49.591,64 lei.
În motivarea cererii, lichidatorul judiciar a arătat că pârâtul nu a predat documentele contabile ale societății debitoare decât parțial, până la data de 30.06.2002, nu a depus declarațiile la bugetul de stat și nu a predat bunurile societății, fapta acestuia încadrându-se în dispozițiile art. 138, lit. d din Legea nr. 85/2006. Fapta administratorului se încadrează și în prevederile art. 138, lit. a din Legea nr. 85/2006, respectiv a folosit "bunurile sau creditele persoanei juridice în folosul propriu sau în folosul unei alte persoane". Există raport de cauzalitate între faptă și ajungerea în starea de insolvență deoarece sumele nejustificate reprezintă o parte importantă din pasivul total al societății și, ca atare, au avut aptitudinea de provoca o perturbare serioasă a activității societății.
La data de 29 aprilie 2008 lichidatorul judiciar a depus la dosar o extindere a cererii de antrenare a răspunderii materiale, arătând că îl cheamă în judecată în calitate de pârât și pe, solicitând obligarea acestuia, în solidar cu pârâtul, la plata întregului pasiv al debitoarei în cuantum de 49.591,64 lei.
În motivarea cererii lichidatorul judiciar a arătat că la data deschiderii procedurii insolvenței împotriva debitoarei pârâtul deținea calitatea de asociat și administrator al societății debitoare. În această calitate, prin notificarea nr. 669/20.03.2007, transmisă cu confirmare de primire la adresa de domiciliu, pârâtului i-au fost solicitate actele și documentele prevăzute de art. 28 din Legea nr. 85/2006. cu toate că a primit notificarea, pârâtul nu a dat curs solicitării și nu s-a prezentat la sediul lichidatorului judiciar pentru predarea documentelor, motiv pentru care se apreciază că sunt incidente prevederile art. 138, alin. 1, lit. d din Legea nr. 85/2006. De asemenea, conform bilanțului contabil pe anul 2001 publicat pe site-ul MFP și a balanței de verificare din data de 30.06.2002, predată de către pârâtul, debitoarea deținea bunuri constând în active imobilizate în sumă de 55.368 mii lei vechi și active circulante în sumă de 414.928 mii lei vechi, constând în stocuri în sumă de 1.820 lei vechi, creanțe în sumă de 409.314 mii lei vechi și disponibilități bănești de 3.794 mii lei vechi. În lipsa documentelor contabile, lichidatorul judiciar nu poate cunoaște modul în care a fost administrat patrimoniul debitoarei și nu poate valorifica eventualele bunuri sau recupera creanțele evidențiate în contul contabil 461 "debitori diverși". Întrucât debitoarea nu a depus declarații privind obligațiile de plată la bugetul de stat în perioada 2003-2006 se prezumă că nu a fost ținută evidența contabilă în conformitate cu prevederile legale, în declarații reflectându-se datoriile rezultate ca urmare a operațiunilor efectuate de societate privind achiziția sau vânzarea de bunuri. De asemenea, faptul că pârâtul nu a predat bunurile evidențiate în patrimoniul societății debitoare conduce la concluzia că acestea au fost folosite în interesul propriu, faptă care se înscrie în art. 138 alin. 1 lit. a din Legea nr. 85/2006.
Conform dispozițiilor art. 138 din Legea nr. 85/2006, judecătorul sindic poate dispune ca o parte din pasivul debitorului persoană juridică ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de către membrii organelor de supraveghere din cadrul societății sau de conducere, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului.
Cazurile de responsabilitate sunt limitate la comiterea faptelor prevăzute în aliniatul 1 al art. 138, lit. a- Natura juridică a răspunderii membrilor organelor de conducere și control decurge din natura raporturilor dintre aceste persoane și societate, fiind vorba de o răspundere civilă, patrimonială, iar sursa obligației încălcate determină natura răspunderii. Încălcarea unei obligații decurgând din contractul de mandat - cuprins în actul constitutiv - atrage răspunderea contractuală a administratorului, iar încălcarea unei obligații legale atrage răspunderea delictuală a administratorului. răspunderii membrilor organelor de supraveghere și conducere presupune constatarea îndeplinirii unor condiții, respectiv prejudicierea creditorilor, existența raportului de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu și respectiv culpa personală a celui față de care se antrenează răspunderea.
Prejudiciul creditorilor constă în imposibilitatea încasării creanțelor scadente din cauza ajungerii debitoarei în insolvență, definită de art. 3 ca fiind acea stare a patrimoniului debitoarei care se caracterizează prin insuficiența fondurilor bănești disponibile pentru plata datoriilor exigibile. Simpla constatare a stării de insolvență constituie o condiție suficientă pentru angajarea răspunderii, dat fiind faptul că are drept rezultat direct neplata datoriilor scadente față de către creditori și implicit prejudicierea acestora.
Referitor la raportul de cauzalitate textul legal, dispozițiile art. 138 din Legea nr. 85/2006, impun condiția ca fapta membrilor organelor de supraveghere și conducere ori fapta oricărei alte persoane să fi contribuit la ajungerea societății în stare de insolvență, prejudiciind astfel societatea și indirect creditorii săi. Fapta trebuie să fi produs starea de insolvență, respectiv încetarea plăților sau să fi constituit numai o condiție favorabilă producerii acestei stări.
Vinovăția poate îmbrăca forma culpei sau a intenției și trebuie să fi existat la data săvârșirii faptei. Simpla reprezentare a faptului că prin săvârșirea unei fapte din cele enumerate la art. 138 se prejudiciază societatea și creditorii, prin producerea sau numai condiționarea stării de insolvență este suficientă pentru antrenarea răspunderii. În măsura în care culpa îmbracă forma intenției, unele din faptele enumerate constituie de altfel infracțiuni. Procedura de antrenare a răspunderii este reglementată de art. 138 din Legea nr. 85/2006, putând fi antrenată pentru întregul prejudiciu produs prin fapta săvârșită, prejudiciu ce se raportează la întreaga masă a creditorilor.
Judecătorul sindic a apreciat că fapta pârâților poate fi încadrată în prevederile art. 137, lit. a din Legea nr. 85/2006, putându-se susține că a folosit bunurile persoanei juridice în folosul propriu, din moment ce activele ce figurau în ultimul bilanț contabil nu au putut fi găsite.
Lipsa documentelor contabile și nepredarea acestora lichidatorului poate fi încadrată la lit. daa rt. 138, angajarea răspunderii făcând-se în condițiile în care membrii organelor de conducere ori supraveghere sau orice altă persoană au contribuit la starea de insolvență a debitoarei. sugerează existența raportului de cauzalitate între faptele personale și prejudiciul suferit de averea debitoarei și implicit de către creditori, textul găsindu-și aplicabilitatea și în situația în care fapta a constituit doar o condiție favorabilă pentru realizarea efectului. Nepredarea documentelor contabile și neținerea contabilității în conformitate cu dispozițiile legale atestă încălcarea dispozițiilor art. 138, lit. d din Legea nr. 85/2006, în condițiile în care corecta ținere a registrelor contabile este o obligație stabilită în sarcina administratorilor societății de Legea nr. 31/1990, care în art. 71 stabilește că administratorii sunt solidari răspunzători față de societate pentru existența registrelor cerute de lege și corecta lor ținere, iar art. 11 din Legea nr. 82/1991 a contabilității, prevede că răspunderea pentru organizarea și conducerea contabilității revine administratorului. Neținerea contabilității în mod corect nu face posibilă sesizarea dificultăților cu care se confruntă societatea și face insesizabilă starea de insolvență care poate să apară la un moment dat, aspecte care ar fi înlăturate în condițiile unei contabilități ținute corect care ar permite administratorilor să ia măsurile necesare pentru preîntâmpinarea unor astfel de situații. În condițiile neținerii contabilității în conformitate cu legea se prezumă existența unui raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciul produs care constă în pasivul înregistrat în tabelul creditorilor. Raportul de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu se prezumă atâta timp cât există încetarea de plăți și una din faptele enumerate de art. 138 din Legea nr. 85/2006, prezumția având un caracter juris de jure nefiind posibil a fi răsturnată prin proba contrarie.
Față de considerentele mai sus reținute, judecătorul sindic a apreciat că cererea formulată de către lichidatorul judiciar se impune a fi admisă ca fiind fondată și pe cale de consecință, pârâții au fost obligați, în solidar, să suporte pasivul debitoarei în conformitate cu dispozițiile art. 138, lit. a, d din Legea nr. 85/2006.
În susținerea acestei poziții procesuale, judecătorul sindic a considerat că după cum statuează și dispozițiile art. 138 din actul normativ menționat, poate fi antrenată răspunderea pentru pasivului debitoarei rămas neacoperit, iar acest pasiv al debitoarei este cel care rezultă din tabelul definitiv consolidat al creditorilor.
Împotriva sentinței a declarat recurs -, solicitând admiterea recursului și modificarea în întregime a sentinței, în sensul respingerii ca neîntemeiate a cererii de instituire a răspunderii personale a acestuia.
În motivarea recursului, recurentul arată că, în fapt, prin sentința atacată a fost admisă cererea formulată de către lichidatorul judiciar prin care s-a solicitat instituirea răspunderii personale a recurentului în baza art. 138 lit. a și d din Legea nr. 85/2006, pentru că nu ar fi ținut contabilitatea în conformitate cu dispozițiile legale și că ar fi utilizat bunuri ale societății în interes personal.
Până la momentul formulării recursului nu i-a fost comunicată hotărârea și, deși a verificat în permanență atât la arhiva instanței cât și în Buletinul procedurilor de Insolvență nu a găsit hotărârea motivată.
Sentința atacată este netemeinică și nelegală cel puțin pentru următoarele motive:
Recurentul nu a avut calitatea de administrator de fapt la data deschiderii procedurii. Așa cum a arătat în Declarația dată lichidatorului, singura probă invocată în dovedirea calității de administrator de fapt, aceasta a contribuit la activitatea societății în perioada 2000-2002. Nu a declarat sau susținut niciodată faptul că s-ar fi ocupat de activitatea societății după anul 2002. Din chiar cererea lichidatorului și din Procesele-verbale de predare-primire rezultă că până în anul 2002 actele contabile au fost corect ținute. De asemenea în anul 2002 au fost depuse bilanțul contabil și declarațiile cerute de Lege.
Începând cu anul 2003 recurentul a locuit în Spania, obținând în anul 2004 dreptul de ședere în localitatea. În țară s-a întors abia în anul 2006, însă nici după acest moment nu s-a ocupat în nici un fel de activitatea societății.
Pentru atragerea răspunderii organului de conducere de fapt trebuie să existe fapte săvârșite cu vinovăție de către acesta și care să fi contribuit la starea de insolvabilitate.
Instanța a reținut pe de o parte că recurentul nu a ținut actele societății conform dispozițiilor legale și că nu a predat toate actele societății. Însă, din chiar cererea lichidatorului și din Procesele-verbale de predare-primire rezultă că până în anul 2002 actele contabile au fost corect ținute. De asemenea în anul 2002 au fost depuse bilanțul contabil și declarațiile cerute de Lege. Actele contabile aferente perioadei 1999 - 2002, perioadă în care a contribuit la activitatea societătii au fost predate lichidatorului, așa cum rezultă din procesul-verbal de predare-primire.
Cum nu era obligația legală a recurentului de a verifica existența înregistrărilor contabile sau a delarațiilor legale, nu a verificat aceste aspecte ale vieții societății fiind și foarte dificil de înfăptuit un astfel de deziderat din străinătate. Astfel, pentru perioada în care a contribuit la activitatea societății și ar fi putut avea eventual calitatea de administrator de fapt, 2000-2002, nu există nereguli în ținerea contabilității și au fost predate toate actele contabile lichidatorului. In aceste condiții, astfel că sentința instanței de fond sub acest aspect este nelegală.
În ceea ce privește pretinsa utilizare a bunurilor societății în interes personal, arată că societatea nu a avut bunuri în proprietate, cu excepția unor piese vechi de mobilier, astfel că nu exista premisa utilizării vreunor bunuri în interes personal. În acest sens este și Adresa de la 53, prin care se atestă faptul că societatea nu a avut niciodată înregistrate bunuri impozabile. Sumele de bani existente în societate, 3.794 mii lei și creanțele recuperate au fost utilizate în anul 2002 pentru plata datoriilor societății, creditul față de, așa cum rezultă din situația contului depusă de "" la dosar. Deși din extrasele de cont bancare rezultă că în luna iulie 2002 s-au făcut plăți în cuantum de 36 milioane lei vechi, sume dovedite ca fiind utilizate în interesul societății, instanța a admis în întregime cererea lichidatorului, care viza și aceste sume.
Din situația financiară reținută de lichidator ( 51) rezultă faptul că, la nivelul lunii iunie 2002 datoriile societății, 430 milioane rol, erau mai mari decât disponibilitățile, creanțele și activele imobilizate, astfel că nu se poate reține, așa cum a făcut instanța de fond, că din recuperarea acelor creanțe ar fi putut fi acoperite datorii ulterioare. În aceste condiții, nu există în speță un raport de cauzalitate între eventualele nereguli reținute în conducerea contabilității societății și datoriile ulterioare față de creditori.
În concluzie, în speță, imposibilitatea achitării datoriilor față de creditorii bugetari (aproape în totalitate debite, dobânzi și penalități de întârziere ulterioare lunii iunie 2002) nu își au cauza nici în modul de conducere al contabilității societății și nici în modul în care au fost utilizate bunurile societății (în realitate doar stocuri de marfă), ci în încetarea activității în fapt după iunie 2002. Oricum de aceste fapte recurentul nu poate fi considerat responsabil, în condițiile în care nu s-a ocupat în fapt de societate după anul 2002.
Examinând recursul, instanța constată următoaele:
Pentru antrenarea răspunderii întemeiată pe art. 138 din Legea nr. 85/2006 trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiții: săvârșirea unei fapte ilicite dintre cele enumerate de lege, existența prejudiciului, existența legăturii de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu și vinovăția persoanei care răspunde.
În cauză s-a reținut în sarcina recurentului săvârșirea faptelor prev. la art. 138 lit. a și d din Legea nr. 85/2006.
Din actele de la dosar rezultă că după anul 2002 recurentul nu s-a ocupat de activitatea societății, acesta fiind plecat din țară, ori faptele reținute de lichidator a fi săvârșite sunt ulterioare anului 2002.
Din cererea lichidatorului rezultă că la data de 16.04.2007 pârâtul s-a prezentat la sediul lichidatorului predând documentele pe bază de proces verbal, documente care demonstrează faptul că a fost ținută contabilitatea până în anul 2002. Deci în perioada în care pârâtul recurent s-a ocupat de administrarea societății, respectiv până la plecarea acestuia din țară, contabilitatea societății debitoare a fost ținută.
Nu s-a dovedit în sarcina recurentului nici săvârșirea faptei prevăzute de lit. aaa rt. 138 din Legea nr. 85/2006, respectiv folosința bunurilor societății în interes personal sau altei persoane, sumele de bani existente în societate fiind utilizate în anul 2002 pentru plata creditului societății la SA.
Deoarece după anul 2002 recurentul nu s-a ocupat de societate, nu se poate reține în sarcina acestuia săvârșirea unor fapte ulterioare acestui an.
Nefiind îndeplinite condițiile civile delictuale, instanța în baza art. 304 (9), 312(3) Cod proc.civ. va admite recursul, va modifica în parte sentința în sensul că va respinge cererea formulată de lichidatorul judiciar & CNî mpotriva pârâtului, menținând restul dispozițiilor sentinței.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâtul împotriva sentinței civile nr. 993 din 16.03.2009 pronunțată în dosar nr- al Tribunalului Comercial Cluj pe care o modifică în parte, în sensul că respinge cererea formulată de lichidatorul judiciar & CNî mpotriva pârâtului.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 26.01.2010.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
- - - - - -
Red. dact. GC
6 ex/25.02.2010
Jud.primă instanță:
Președinte:Claudia IdriceanuJudecători:Claudia Idriceanu, Danusia Pușcașu, Axente Irinel
| ← Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... | Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... → |
|---|
