Practica judiciara insolventa. Decizia 170/2009. Curtea de Apel Alba Iulia
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA COMERCIALĂ
Dosar nr-
DECIZIA COMERCIALĂ Nr. 170/2009
Ședința publică de la 20 Februarie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Mircea Noșlăcan
JUDECĂTOR 2: Nicolae Durbacă
JUDECĂTOR 3: Marius Irimie
Grefier - -
Pe rol se află soluționarea recursurilor declarat de creditorii AVAS B și DGFP H împotriva sentinței nr.1107/F/26.11.2008 pronunțată de judecătorul sindic în dosarul nr- al Tribunalului Hunedoara.
La apelul nominal părțile au fost lipsă.
Procedura este îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei și se constată că la dosar nu s-au înregistrat cereri de amânare, iar părțile au solicitat și judecarea în lipsă, situație față de care instanța lasă cauza în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Asupra recursurilor de față;
Constată că prin sentința nr.1107/F/26.11.2008 pronunțată de judecătorul sindic în dosar nr- al Tribunalului Hunedoaraa fost admisă cererea formulată de lichidatorul judiciar SP ACTIV EXPERT D, s-a dispus închiderea procedurii falimentului debitoarei SC 2001 SRL, a fost descărcat lichidatorul judiciar de orice îndatoriri și responsabilități și s-a respins cererea de antrenare a răspunderii formulată de lichidatorul judiciar, aprobându-se plata din fondul unic către acesta a sumei de 1038,4 lei reprezentând remunerație și cheltuieli de lichidare.
Pentru a pronunța această sentință judecătorul sindic a reținut următoarele:
Lichidatorul judiciar a arătat că fostul administrator a continuat activitatea în pierdere în interes personal și că nu a ținut legal contabilitatea debitoarei.
Cuantumul pagubei produse este suma cu care creditorii au fost înscriși în tabelul definitiv al creanțelor, respectiv întregul pasiv neacoperit.
Aplicarea prevederilor art.138 din Legea nr.85/2006 implică îndeplinirea cerințelor art.129 Cod pr.civilă și prin urmare dreptul creditorului sau al lichidatorului judiciar, de a cere altor persoane decât societatea debitoare să achite creanțele, trebuie să izvorască dintr-un fapt a cărui comitere se dovedește prin probe administrate nemijlocit în procedura jurisdicțională.
Așa fiind, rezultă că la fel ca în cazul răspunderii delictuale întemeiată pe art.998, 999 cod civil și în ipoteza răspunderii delictuale comerciale reglementate de art.138 din Legea nr.85/2006, creditorul sau lichidatorul judiciar este dator să probeze săvârșirea faptei ilicite determinate de raportul de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu și cuantumul pagubei produse datorită delictului comercial.
Această concluzie se impune având în vedere art.998 - 999 Cod civil și art.138 din Legea nr.85/2006 nu instituie o prezumție de culpă în sarcina administratorului.
Lichidatorul judiciar s-a limitat la a invoca, în susținerea cererii, prezumția vinovăției pârâtului întemeiată pe continuarea activității în interes personal.
Chiar în această situație, prezumția este relativă și generală și trebuie completată cu probe administrate nemijlocit în instanță care să dovedească raportul de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu.
Lichidatorul judiciar nu a solicitat și nu a propus probe în instanță în susținerea cererilor întemeiate pe prevederile art.138 alin.1 din Legea nr.85/2006.
Judecătorul sindic a apreciat că nu s-a dovedit că pârâtul a ținut o contabilitate fictivă sau că a continuat activitatea în interes personal.
Judecătorul sindic a apreciat că lichidatorul judiciar nu a dovedit săvârșirea de către pârât a faptei delictuale care să conducă nemijlocit la prejudicierea averii debitoarei.
Față de cele dezvoltate mai sus și întrucât lichidatorul judiciar SP ACTIV EXPERT nu și-a îndeplinit obligația prevăzută de art.1169 Cod civil, nefăcând dovada atragerii răspunderii delictuale a pârâtului, cererea a fost respinsă.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs creditoarele AVAS B și DGFP H, solicitând modificarea sentinței în sensul admiterii cererii de atragere a răspunderii a fostului administrator al societății debitoare,.
În dezvoltarea motivelor de recurs AVAS și DGFP susțin că simplul fapt al neținerii de către administratorul debitoarei al contabilității conform legilor contabile atrage răspunderea acestuia deoarece nu există posibilitatea de a analiza activul patrimonial, modul în care a fost gestionat, modul în care au fost respectate dispozițiile legale privind inventarierea bunurilor sau dacă s-au efectuat unele transferuri patrimoniale și în ce condiții.
Recurentele mai învederează că în speță nu sunt aplicabile regulile răspunderii civile delictuale, ci cele de pe temeiul răspunderii contractuale, unde culpa administratorului falitei ar fi prezumată potrivit art.1082 Cod civil raportat la art.138 din Legea nr.85/2006.
Mai susțin că prejudiciul produs constă în însăși creanța cedată de CAS H către AVAS, având caracter cert și nefiind recuperată precum și din debitul la bugetul statului.
În drept se invocă art.299 - 316 Cod pr.civilă, Legea nr.85/2006 și art.304 pct.5,7 și 9 Cod civilă.
Examinând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs invocate de creditoare raportat la probele dosarului și dispozițiile legale aplicabile în cauză curtea de apel constată că recursul este neîntemeiat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare:
Nu poate fi primită critica recurentei privitoare la faptul că neținerea contabilității atrage automat angajarea răspunderii administratorului falitei, o atare soluție făcând abstracție de dispozițiile din capitolul IV al Legii nr.85/2006 (art.138 - 142) care instituie o răspundere subiectivă limitată la fapte și persoane anume determinate, în condiții expres prevăzute în textul legii.
Curtea nu își poate însuși nici susținerea recurentelor că faptele imputate pârâtului pot fi săvârșite cu intenție sau din culpă, cu privire la fiecare dintre aceste fapte necesitatea formei de vinovăție a intenției respectiv a unei intenții de fraudare a legii, fiind evidentă.
Astfel, cu privire la fapta de neținere a contabilității în conformitate cu legea imputată pârâtului în contextul articolului 138 lit.d din Legea nr.85/2006, în legătură cu neregulile contabile semnalate, se impune constatarea că acestea trebuiau să fi fost provocate deci săvârșite cu intenția de a eluda obligațiile fiscale prin înscrisuri necorespunzătoare în evidența contabilă, ceea ce în cauză nu s-a dovedit.
Nici critica AVAS referitoare la inaplicabilitatea în speță a regulilor răspunderii civile delictuale și stabilirea prejudiciului la valoarea tuturor creanțelor este neîntemeiată, în speță art.138 reglementând o răspundere civilă delictuală atipică, iar imposibilitatea recurentelor de a recupera creanța nu constituie o premisă suficientă care să determine instanța să îl oblige automat pe fostul administrator social la plata creanței.
Lichidatorul nu a dovedit prin niciun mijloc de probă că activitatea debitoarei a continuat pentru realizarea intereselor administratorului deși era evident că se va ajunge la incapacitatea de plată.
Raportat la aceste considerente, curtea de apel constată că sentința atacată este legală și temeinică, la adăpost de criticile formulate de creditoare, urmând ca în baza art.312 Cod pr.civilă să fie respinse recursurile declarate de AVAS B și DGFP
Pentru aceste motive
În numele legii
DECIDE:
Respinge recursurile declarate de creditorii AVAS B și DGFP H împotriva sentinței nr.1107/F/2008 pronunțată de judecătorul sindic în dosar nr- al Tribunalului Hunedoara.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 20.02.2009.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
- -
Red.
Dact.2 ex./17.03.2009
Jud.fond.
Președinte:Mircea NoșlăcanJudecători:Mircea Noșlăcan, Nicolae Durbacă, Marius Irimie
| ← Practica judiciara insolventa. Decizia 36/2009. Curtea de Apel... | Insolventa societati comerciale pe actiuni. Decizia 311/2009.... → |
|---|
