Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 182/2010. Curtea de Apel Constanta
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Decizia civilă nr. 182/COM
Ședința publică de la 11 februarie 2010
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: Monica Costea
JUDECĂTOR 2: Adriana Gherasim
JUDECĂTOR 3: Nastasia Cuculis
Grefier - -
S-a luat în examinare recursul comercial formulat de debitoarea SC SA - CUI - și J/-, cu sediul în T,-, -elican, județul T, împotriva sentinței civile 800 din 15 mai 2009, pronunțată de Tribunalul Tulcea - Secția civilă, comercială și contencios administrativ în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimat - reclamant CABINET INDIVIDUAL DE INSOLVENȚĂ " " - - Punct de lucru T, cu sediul în T,-, județ T, intimat lichidator INSOLVENȚĂ, cu sediul în T,-, -.F,.3, județul T și intimat OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI T, cu sediul în T,-, județul T având ca obiect procedura insolvenței - deschidere procedură.
Dezbaterile asupra fondului motivelor de recurs au avut loc în ședința publică din 1 februarie 2010, și au fost consemnată în încheierea de amânare a pronunțării ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, în conformitate cu disp. art.260 Cod procedură civilă, a amânat pronunțarea la data de 8.II.2010; 11.II.2010, când a pronunțat următoarea hotărâre.
CURTEA
Asupra recursului comercial d e față:
Prin cererea înregistrată sub nr.2875/88/02.12.2008 2008 Tribunalului Tulcea reclamanta Cabinet Individual de Insolvență " " a chemat în judecată pe pârâta debitoare T, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună deschiderea procedurii insolvenței pârâtei în conformitate cu Lg. 85/2006.
În motivarea cererii sale reclamanta a arătat că reclamanta este dizolvată de drept conform încheierii judecătorului delegat nr. 1422/05.05.2008, iar debitoarea are creanțe către creditoarea T care se ridică până la concurența sumei de 4.213 Ron.
S-a mai arătat că, deși a notificat pârâta debitoare la sediul social pentru prezentarea actelor prevăzute de art. 28 al. 1 din Lg. 85/2006, aceasta a refuzat predarea acestora.
În dovedirea cererii a depus la dosar încheierea prin care a fost numit lichidator, declarația de creanță a Primăriei mun. T, copii ale notificării debitoarei, copii bilanțuri contabile, listate de pe pagina de internet a Ministerului d e Finanțe.
În conformitate cu dispozițiile art. 33 pct. 1 din Lg. 85/2006 instanța a notificat debitoarea.
În termenul prevăzut de art. 33 pct. 2 din Lg. 85/2006, debitoarea formulat contestație la cererea de deschidere a procedurii insolvenței debitoarei.
Prin contestație debitoarea a arătat că reclamanta nu avea dreptul de a solicita falimentul debitoarei până la data soluționării recursului declarat de către debitoare împotriva încheierii nr. 1422 din 05.05.2008, cauză aflată pe rolul Curții de APEL CONSTANȚA.
Se mai arată că în cauză reclamanta încalcă dispozițiile art. 3 al. 12 din Lg. 85/2006, respectiv creanța debitoarei nu depășește suma de 10.000 Ron.
Se mai arată că suma de care face vorbire reclamanta precum că nu este justificată de către debitoare, este reprezentată de activele societății.
În dovedirea celor susținute a depus Încheierea nr. 3793 din 29.10.2008, întâmpinarea ORC - T, depusă în recursul aflat pe rolul Curții de APEL CONSTANȚA, înregistrat sub nr-.
De asemenea, la data de 13 februarie 2009, s-a depus la dosar de către contestatoare completări la contestație, prin care s-a arătat că prin încheierea nr. 1422/05.05.2008 judecătorul delegat a dispus numirea în calitate de lichidator al - T, iar cererea de deschidere a fost formulată de Cabinetul Individual de Insolvență, în acest caz reclamanta nu are calitate procesuală activă în cauză.
Prin sentința civilă nr.800/15.05.2009, Tribunalul Tulceaa respins ca nefondată contestația debitoarei T formulată împotriva cererii de deschidere a procedurii insolvenței formulată de Cabinet de Insolvență " " punct de lucru T cu sediul în T-, jud.
A fost admisă cererea reclamantei CABINET INDIVIDUAL DE INSOLVENȚĂ " ", împotriva pârâtei debitoare.
În temeiul art.3 pct.25 rap.la art.1 alin.2 lit.e din Lg.85/2006, s-a dispus deschiderea procedurii de insolv ență în forma simplificată cu privire la debitoarea T; s-a dispus intrarea societății debitoare în procedura falimentului; s-a constată ca fiind dizolvată de drept.
A fost desemat în calitate de lichidator pe Insolvență C, care va exercita atribuțiile prev.de art.24 și 25 din Lg.85/2006 și pe cele care îi vor fi stabilite de judecătorul sindic, precum și orice alte atribuții care îi revin.
Pentru a pronunța în acest sens judecătorul-sindic a reținut că Taf ost dizolvată de drept prin încheierea nr. 1422 din 05.05.2008,rămasă irevocabilă, a judecatorului delegat de pe langa Tribunalul Tulcea.
Art. 3 alin. 1 pct. 1 din Lg. 85/2006 definește insolvența ca fiind acea stare a patrimoniului debitorului care se caracterizează prin insuficiența fondurilor bănești disponibile pentru plata datoriilor exigibile.
A apreciat judecătorul sindic că, din înscrisurile aflate la dispoziția lichidatorului a rezultat că societatea nu dispune de fonduri bănești pentru achitarea creanțelor în sumă de 4.213 lei RON, aceasta se află în stare de insolvență.
Debitoarea a contestat cererea reclamantei apreciind că aceasta este inadmisibilă pentru că nu îndeplinește valoarea prag de 10.000 ron, și este formulată de o persoană fără calitate procesuală activiă.
Conform art. 271din Lg. 31/1991, în cazul în care societatea aflată în lichidare este în stare de insolvență, lichidatorul este obligat să ceară deschiderea procedurii insolvenței.
Cu privire la susținerea debitoarei, precum că reclamanta nu are calitate procesuală activă, s-a reținut că prin Decizia nr. 381 din 19 mai 2008 s-a dispus reorganizarea societății profesionale - T începând cu data de 19 mai 2008, prin votul unanim al asociaților conform art. 32 al. "a" TITLUL VII din actul constitutiv și transformarea în -
Întrucât la data desemnării în calitate de lichidator al debitoarei reclamanta prin practician era asociat în cadrul societății profesionale -, s-a constatat că în cauză reclamanta are calitate procesuală activă.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs debitoarea SC SA criticând hotărârea pentru nelegalitate, prin prisma motivelor de recurs și întemeiate pe disp. art. 237 al.81, al.9 și 102din Legea 31/1990 și art. 131 din Legea nr.85/2006, solicitând anularea și radierea societății sau lichidarea societății prin numirea unui lichidator de către acționarii SC SA întrucât nu există creditori și obligarea la plata cheltuielilor de judecată.
A susținut debitoarea că, creanța de 4213 lei a fost anulată de către Departamentul Impozite și Taxe ca fiind emis Certificatul de Atestare Fiscală nr. -/11.02.2009 care dovedește inexistența acelei creanțe.
lichidatorului către instanță de a accepta valoarea activului imobilizat ca fiind creanță și obținerea în mod fraudulos, dovada unei presupuse creanțe de la Primăria T, fac obiectul unei cercetări penale.
SC SA a probat în instanță că societatea nu are datorii și fără a se ține cont de Certificatul de Atestare fiscală nr. -/11.02.2009, instanța de fond a dispus intrarea societății în faliment fără a exista creditori, încălcân principiul consacrat de Legea nr. 85/2006 având ca scop, acoperirea pasivului conf. art.2.
Analizând hotărârea recurată din prisma criticilor invocate, Curtea apreciază nefondat recursul pentru următoarele considerente:
Insolvența este definită de art. 3 pct 1 din lege ca fiind " acea stare a patrimoniului debitorului care se caracterizează prin insuficiența fondurilor bănești disponibile pentru plata datoriilor exigibile; insolvență este prezumată ca fiind vădită atunci când debitorul, după 30 de zile de la scadență, nu a plătit datoria sa față de unul sau mai mulți creditori".
Legea nr. 85/2006 definește în art.2 pct. 12 valoare-prag ca fiind cuantumul minim al creanței, pentru a putea fi introdusă cererea creditorului. Rezultă deci că pentru deschiderea procedurii la cererea debitorului legiuitorul nu condiționează această cerere de o valoare minimă a datoriilor sale ci doar impune ca aceste datorii să fie certe, lichide și exigibile și neachitate din cauza insuficienței fondurilor bănești disponibile.
În cauză, SC SA prin lichidator voluntar s-a solicitat deschiderea procedurii insolvenței invocându-se existența unei creanțe bugetare în favoarea DGFP T în sumă de 4.213 lei.
Această creanță este contestată de către recurentă afirmând că a fost anulată de către Departamentul Impozite și Taxe prin emiterea certificatului de atestare fiscală nr.-/11.02.2009,act care nu menționează vreo datorie a societății.
Din actele dosarului se reține că prin declarația de creanță 70151/17.10.2008 comunicată de către Primăria Municipiului T lichidatorului voluntar se solicită înscrierea la masa credală cu suma de 4213lei.
Recurenta contestă creanța dar nu a făcut dovada achitării acesteia anterior formulării cererii de deschidere a procedurii insolvenței iar faptul că certificatul de atestare fiscale nu cuprinde nicio o mențiune privind creanța nu dovedește inexistența creanței. În cazul în care un contribuabil,persoană fizică sau juridică,contestă o creanță bugetară organul fiscal anulează creanța printr-o dispoziție și nicidecum prin emiterea unui certificat de atestare fiscală.
Mai mult,ulterior acestui certificat de atestare fiscală de care se prevalează recurenta,la data de 30.06.2009 DGFP T emite o declarație de creanță pentru suma de 4403 lei reprezentând creanță bugetară,creanță înscrisă în definitiv al creditorilor.
Prin urmare, existența creanței e dovedită și în lipsa unor dovezi contrare prin care să se probeze fie stingerea creanței prin plată, fie anularea acesteia, în mod corect judecătorul sindic apreciat îndeplinite condițiile prevăzute de art.3pct.1 din Legea 85/2006.
Concluzionând, Curtea reține că hotărârea tribunalului este legală, criticile aduse de recurentă nefiind de natură a atrage casarea sau modificarea acesteia motiv pentru care în temeiul art.312 din Codul d e procedură civilă recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul comercial formulat de debitoarea SC SA - CUI - și J/-, cu sediul în T,-, -elican, județul T, împotriva sentinței civile 800 din 15 mai 2009, pronunțată de Tribunalul Tulcea - Secția civilă, comercială și contencios administrativ în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimat - reclamant CABINET INDIVIDUAL DE INSOLVENȚĂ " " - - Punct de lucru T, cu sediul în T,-, județ T, intimat lichidator INSOLVENȚĂ, cu sediul în T,-, -.F,.3, județul T și intimat OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI T, cu sediul în T,-, județul T având ca obiect procedura insolvenței - deschidere procedură.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 11 februarie 2010
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
12 februarie 2010
jud.fond. - judecător sindic
red.dec.jud.30.03.2010
2ex/31.03.2010
Președinte:Monica CosteaJudecători:Monica Costea, Adriana Gherasim, Nastasia Cuculis
← Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... | Contestatie faliment - procedura insolventei. → |
---|