Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 1905/2008. Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ nr. 1905/2008
Ședința publică de la 23 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Danusia Pușcașu
JUDECĂTOR 2: Adriana Iluț
JUDECĂTOR 3: Claudia Idriceanu
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâtul împotriva sentinței civile nr. 730 din 14.04.2008 pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosarul cu nr. unic -, în contradictoriu cu intimații: -. Z, DIRECȚIA GENERALĂ A FINAȚELOR PUBLICE S, INSPECTORATUL TERITORIAL D E MUNCĂ S, AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI, PRIMĂRIA MUNICIPIULUI Z, SC SRL, având ca obiect procedura insolvenței- angajarea răspunderii membrilor organelor de conducere.
La apelul nominal se constată lipsa părților.
Procedura de citare s-a realizat în conformitate cu disp. art. 8 alin. 3 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, prin publicarea citației în Buletinul procedurilor de insolvență nr.2980/24.07.2008.
Pentru timbrarea recursului s-a achitat taxa judiciară de timbru în valoare de 19,5 lei și s-a aplicat timbru judiciar de 0,5 lei.
S-a prezentat referatul cauzei, după care,
Instanța în lipsa vreunei cereri prealabile a părților, constată că prezentul recurs se află în stare de judecată și lasă cauza în pronunțare în baza actelor existente la dosar.
CURTEA,
Prin sentința civilă nr. 730 din 14 aprilie 2008 pronunțată în dosarul nr. - al Tribunalului Sălaj privind procedura insolvenței SC SRL, s-a admis acțiunea precizată de lichidatorul judiciar desemnat în procedură în persoana, în contradictoriu cu pârâții și care au fost obligați la plata unei părți din pasivul debitorului în cuantum de 99.478 lei.
Judecătorul sindic a reținut în esență că începerea procedurii falimentului față de debitor s-a realizat prin sentința civilă nr. 2478/14 noiembrie 2006 pronunțată de Tribunalul Sălaj, că datoriile debitorului sunt în valoare totală de 99.478,05 lei, că evidența contabilă a debitorului nu a fost predată lichidatorului judiciar în acord cu prevederile art. 28 din Legea nr. 85/2006, că nu s-au putut identifica bunurile și nici disponibilitățile bănești ale acestuia și nici eventualele acte frauduloase ale debitoarei așa încât în cauză în sarcina celor doi pârâți, administrator al societății se poate reține angajarea răspunderii patrimoniale în temeiul dispozițiilor art. 138 alin (1) lit d și e din Legea nr. 85/2006.
Împotriva sentinței a declarat recurs, în termenul legal pârâtul criticând hotărârea pentru netemeinicie și nelegalitate și solicitând modificarea ei în parte în sensul respingerii cererii față de el.
În motivarea recursului se susține că, a cesionat părțile sociale deținute în cadrul societății încă din anul 2002 dată de la care nu a mai deținut funcția de administrator și nici nu a efectuat nici un act de administrare aspect recunoscut de către pârâtul, în conținutul declarației, din 10 ianuarie 2008. De aceea susține recurentul se impune modificarea hotărârii atacate.
Examinând recursul, Curtea de apel constată că este fondat pentru următoarele considerente:
În speță, s-a dispus începerea procedurii falimentului față de debitor prin sentința civilă nr. 2478/14 noiembrie 2006.
Nici unul dintre administratorii societății-pârâții din cauză nu au predat lichidatorului actele contabile prevăzute de art. 28 din Legea nr. 85/2006.
Potrivit adunării asociaților din 1 octombrie 2002 (fila 4 din dosarul de recurs) recurentul s-a retras din societate aportul acestuia la capitalul societății fiind cesionat celuilalt pârât în persoana lui care a devenit astfel asociat unic.
Conform hotărârii de la aceeași dată recurentul a fost revocat din funcția de administrator reținându-se că începând cu data încheierii hotărârii societatea a fost administrată doar de către pârâtul.
Prin înscrisul depus la fila 5 din dosarul de recurs acest din urmă pârât a recunoscut că datoriile societății provin din perioada anilor 2003-2004, că societatea nu mai desfășoară activitate din anul 2006 și că deși la Registrul Comerțului nu a fost menționată hotărârea adunării asociaților de retragere și respectiv de revocare din funcția de administrator a recurentului acesta nu a mai desfășurat nici un fel de activitate în conducerea și administrarea societății. De asemenea, în același înscris se susține că, își asumă întreaga responsabilitate pentru datoriile acumulate în cuantum de 99.685,55 lei.
Dată fiind poziția pârâtului și recunoașterea acestuia, cât și împrejurarea că acesta nu contestă săvârșirea faptelor prevăzute de art. 138 alin (1) lit b și e din Legea nr. 85/2006, potrivit dispozițiilor art. 304 pct 9 Cod procedură civilă, raportat la art. 312 alin (2) din același cod, recursul se apreciază ca fiind fondat, hotărârea va fi modificată în parte în sensul respingerii acțiunii formulate de lichidatorul judiciar față de pârâtul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâtul împotriva sentinței civile nr. 730 din 14.04.2008, pronunțată în dosarul nr. - al Tribunalului Sălaj, pe care o modifică în parte în sensul că respinge acțiunea formulată și precizată de lichidatorul judiciar al debitoarei SC SRL Z față de pârâtul, acțiune având ca obiect angajarea răspunderii patrimoniale a membrilor organelor de conducere și supraveghere ai debitoarei.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică din 23 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
- - - - - - - -
Red./
3 ex./25.09.2008
Jud.fond-
Președinte:Danusia PușcașuJudecători:Danusia Pușcașu, Adriana Iluț, Claudia Idriceanu
← Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... | Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... → |
---|