Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 1911/2008. Curtea de Apel Cluj

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS

ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr-

DECIZIA CIVILĂ nr.1911/2008

Ședința publică din data de 23.09.2008

Instanța este constituită din:

PREȘEDINTE: Danusia Pușcașu

JUDECĂTOR 2: Adriana Iluț

JUDECĂTOR 3: Claudia Idriceanu

GREFIER: - -

S-a luat în examinare recursul declarat de SC MEDIA SRL C, împotriva sentinței comerciale nr. 958/2008 pronunțată de Tribunalul Comercial Cluj la data de 24.04.2008 în dosar nr-, în contradictoriu cu intimații: ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI C-N, SOCIETATEA LICHIDARE, având ca obiect procedura insolvenței -contestație la deschiderea procedurii.

La apelul nominal se constată lipsa părților.

Procedura de citare este îndeplinită în conformitate cu disp. art. 8 alin. 3 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, prin publicarea citației în Buletinul Procedurilor de Insolvență nr.2963/23.07.2008.

Recursul nu este timbrat, recurenta fiind obligată la plata taxei judiciare de timbru în valoare de 19.5 lei și timbru judiciar în valoare de 0.15 lei.

S-a prezentat referatul cauzei, după care se constată că procedura de citare s-a realizat în condițiile Legii nr. 85/2006 și a Ordinului Ministrului Justiției nr. 1692/C din 7 iulie 2006 ce reglementează conținutul cadru al citațiilor trimise spre publicare în Buletinul Procedurilor de Insolvență, în conținutul citației a fost înscrisă obligația timbrării recursului de către recurentă, respectiv de a depune taxa judiciară de timbru în valoare de 19,5 lei și timbru judiciar de 0,15 lei, sub sancțiunea anulării cererii (fila 14).

Cum recurenta nu s-a conformat obligației legale de timbrare a recursului promovat, procedura de citare fiind legal îndeplinită cu mențiunea timbrării, instanța, din oficiu, invocă excepția netimbrării recursului declarat de SC MEDIA SRL C și reține cauza în pronunțare pe excepția invocată.

CURTEA,

Prin sentința comercială nr. 958 din 24 aprilie 2008 pronunțată în dosarul nr- a Tribunalului Comercial Clujs -a respins ca neîntemeiată contestația formulată de debitoarea SC MEDIA SRL.

A fost admisă cererea formulată de creditoarea ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI C-N prin DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI C pentru deschiderea procedurii insolvenței împotriva debitoarei SC MEDIA SRL.

S-a dispus deschiderea procedurii generale a insolvenței împotriva debitoarei SC MEDIA SRL.

A fost numit administrator judiciar SOCIETATEA LICHIDARE care va îndeplini atribuțiile prevăzute de art. 20 din lege.

S-a stabilit în sarcina debitoarei obligația de a depune la dosarul cauzei actele și informațiile prevăzute de art. 28 alin 1 din Legea nr. 85/2006, în termen de 10 zile de la deschiderea procedurii.

S-a stabilit în sarcina administratorului judiciar obligația de a depune la dosar un raport asupra cauzelor și împrejurărilor ce au dus la apariția stării de insolvență a debitoarei, cu menționarea persoanelor cărora le-ar fi imputabilă conform prevederilor art. 59 din Legea nr. 85/2006.

S-a stabilit în sarcina debitoarei obligația de a pune la dispoziția administratorului judiciar, toate informațiile cerute cu privire la activitatea debitoarei precum și lista cuprinzând plățile și transferurile patrimoniale efectuate în cele 120 de zile anterioare deschiderii procedurii.

S-a dispus în sarcina administratorului judiciar efectuarea notificărilor prevăzute de art. 61 din Legea nr. 85/2006.

S-a mai dispus în sarcina administratorului judiciar obligația de a depune rapoarte privind modul de îndeplinire a atribuțiilor sale, cu justificarea cheltuielilor, la fiecare termen de continuare a procedurii, potrivit art. 21 alin 1 din Legea nr. 85/2006.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs debitoarea SC MEDIA SRL înregistrat la data de 10 iunie 2008.

În conformitate cu dispozițiile art.6 lit.c și raportat la art.11 alin 1 pct 1 din Codul d e procedură civilă s-a stabilit în sarcina recurentei obligația de a achita taxa judiciară de timbru in sumă de 19,5 lei, iar in conformitate cu art.1 din OG nr.32/1995 timbru judiciar in sumă de 0,15 lei.

În temeiul dispozițiilor art.20 alin.2 din Legea nr.146/1997 recurenta a fost înștiințată ca, în termen de 5 zile de la data comunicării înștiințării să achite sumele datorate cu titlu de taxe de timbru, sub sancțiunea prevăzută de art.20 alin.3 din Legea nr.146/1997.

Prin art.1 din Legea nr.146/1997 privind taxele judiciare de timbru a fost statuat principiul potrivit căruia acțiunea și cererile introduse la instanța judecătorească sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute de acest act normativ.

Aceste taxe sunt datorate atât de persoanele fizice cât și de persoanele juridice și ele se plătesc anticipat.

Constatând că recursul nu a fost timbrat anticipat, că recurenta nu s-a conformat obligației de timbrare potrivit înștiințării transmise la 3 iulie 2008 (14), că nu ne aflăm în prezența unei acțiuni sau persoane față de care operează scutirea legală de obligația timbrării, instanța de judecată urmează să dea eficiență dispozițiilor art.20 alin.1 și 3 din Legea nr.146/1997, respectiv ale art.35 alin.5 din Normele metodologice de aplicare a acestui act normativ, precum și OG nr.32/1995 privind timbrul judiciar și să dispună anularea recursului ca netimbrat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE:

Anulează ca netimbrat recursul declarat de SC MEDIA SRL C N împotriva sentinței civile nr. 958 din 24.04.2008 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Comercial Cluj pe care o menține în întregime.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din data de 23 septembrie 2008.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER

- - - - - - - -

Red./

2 ex./25.09.2008

Președinte:Danusia Pușcașu
Judecători:Danusia Pușcașu, Adriana Iluț, Claudia Idriceanu

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 1911/2008. Curtea de Apel Cluj