Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 1922/2009. Curtea de Apel Suceava

Dosar nr- - procedura insolvenței -

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL SUCEAVA

SECȚIA COMERCIALĂ, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA NR. 1922

Ședința publică din data de 6 noiembrie 2009

PREȘEDINTE: Grapini Carmen

JUDECĂTOR 2: Andrieș Maria

JUDECĂTOR 3: Nechifor Veta

Grefier - -

Pe rol, judecarea recursului declarat de creditoarea Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului B, cu sediul în B- - 11, sector 1, împotrivasentinței nr. 257 din 11 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Botoșani - secția comercială, contencios administrativ și fiscal, debitor fiind SC PRESS SRL B - prin lichidator Cabinet Individual de Practician în Insolvență, creditori - intimați Administrația Finanțelor Publice Municipală B și Primăria Municipiului B.

La apelul nominal au lipsit creditoarea - recurentă Autoritatea pentru Valorificare Activelor Statului B, debitorul SC Press SRL B - prin lichidator Cabinet Individual de Practician în Insolvență, creditorii - intimați Administrația Finanțelor Publice Municipală B și Primăria municipiului B.

Procedura de citare a fost legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care, instanța, socotindu-se lămurită, în temeiul dispozițiilor art.150 din Codul d e procedură civilă declară dezbaterile închise și rămâne în pronunțare asupra recursului ce constituie obiectul prezentului dosar.

După deliberare,

CURTEA,

Asupra recursului de față, constată:

Prin sentința nr.257 din 11 iunie 2009 Tribunalului Botoșania fost admisă cererea lichidatorului judiciar "cabinet Individual de Insolvență " și în temeiul dispozițiilor art. 131 din Legea nr.85/2006 s-a dispus închiderea procedurii de faliment privind pe debitoarea " Press"SRL și radierea acesteia din registrul societăților comerciale.

Pentru a hotărî astfel judecătorul sindic a reținut, în esență, că prin sentința nr.20 din 15 ianuarie 2008 s-a admis cererea creditoarei Administrația Finanțelor Publice Municipală B și s-a dispus începerea procedurii falimentului în formă simplificată împotriva debitoarei SC " Press" SRL iar din rapoartele depuse pe parcursul procedurii a rezultat că lichidatorul judiciar nu a identificat bunuri mobile sau imobile, conturi în bancă cu disponibil bănesc ori alte valori ori creanțe de recuperat care să asigure acoperirea masei credale și că deși notificați creditorii nu au fost de acord să avanseze sumele necesare pentru acoperirea cheltuielilor administrative.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului solicitând casarea hotărârii și, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin.5 Cod procedură civilă, trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Botoșani pentru obligarea lichidatorului să comunice raportul final.

În motivarea recursului s-a arătat că închiderea proceduri s-a realizat cu încălcarea dispozițiilor art. 129 din Legea nr.85/2006 potrivit căruia "după ce bunurile din averea debitorului au fost lichidate, lichidatorul va supune judecătorului-sindic un raport final însoțit de situațiile financiare finale; copii de pe acestea vor fi comunicate tuturor creditorilor și debitorului și vor fi afișate la ușa tribunalului. Judecătorul-sindic va convoca adunarea creditorilor în termen de maximum 30 de zile de la afișarea raportului final. Creditorii pot formula obiecții la raportul final cu cel puțin 5 zile înainte de data convocării".

A arătat recurenta că instanța s-a pronunțat fără a fi convocată adunarea creditorilor și fără ca creditorilor să li se comunice raportul final și situațiile financiare finale, ceea ce atrage aplicarea dispozițiilor art. 105 alin.2 Cod procedură civilă privind nulitatea actelor de procedură întocmite cu neobservarea formelor legale, vătămarea constând în restrângerea dreptului de a întreprinde toate demersurile în vederea recuperării creanțelor deținute, pe calea angajării răspunderii patrimoniale a fostului administrator.

Recursul este nefondat.

Din actele și lucrările dosarului rezultă că prin raportul final din data de 15 mai 2009 lichidatorul judiciar a solicitat închiderea procedurii de faliment cu motivarea că nu există bunuri în averea debitoarei și nici disponibil în numerar și creditoarea cu ponderea cea mai mare din volumul masei credale, respectiv Administrația Finanțelor Publice B, nu a fost de acord să avanseze sumele necesare continuării procedurii.

Potrivit dispozițiilor art. 131 din Legea nr.85/2006, "n orice stadiu al procedurii, dacă se constată că nu există bunuri în averea debitorului ori că acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative și niciun creditor nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare, judecătorul-sindic va da o sentință de închidere a procedurii, prin care se dispune și radierea debitorului din registrul în care este înmatriculat."

Potrivit dispozițiilor alin.2, într-o atare situație nu mai sunt aplicabile prevederile art.129 referitoare la obligativitatea comunicării raportului final.

Ca urmare, criticile recurentei nu sunt întemeiate, motiv pentru care, în temeiul dispozițiilor art. 312 Cod procedură civilă Curtea va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de creditoarea Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului B, cu sediul în B- - 11, sector 1, împotrivasentinței nr. 257 din 11 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Botoșani - secția comercială, contencios administrativ și fiscal, debitor fiind SC PRESS SRL B - prin lichidator Cabinet Individual de Practician în Insolvență, creditori - intimați Administrația Finanțelor Publice Municipală B și Primăria Municipiului B.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din data de 6 noiembrie 2009.

Președinte, Judecători, Grefier,

Red.

Dact.

2 ex/2.12.2009

Jud. fond

Președinte:Grapini Carmen
Judecători:Grapini Carmen, Andrieș Maria, Nechifor Veta

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 1922/2009. Curtea de Apel Suceava