Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 205/2008. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA COMERCIALĂ
DECIZIE Nr. 205
Ședința publică de la 21 Aprilie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Radu Cremenițchi
Judecător I -
JUDECĂTOR 2: Iulia Miler
Grefier - -
Pe rol judecarea cauzei Faliment privind pe recurent
și pe intimat SC " I" SRL, lichidator CABINET, intimat BANCA ROMÂNEASCĂ "SA-SUC.I, intimat ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUN.I, intimat I, intimat SC""SA-SU SEDIUL ALES, intimat BANCA DE CREDIT ȘI DEZVOLTARE""SA-SUC.I, intimat B, intimat SC" "SA-SUC.I, intimat SC""SA, având ca obiect procedura insolvenței împotriva sentinței comerciale numărul 554/S din 11.12.2007, pronunțată de Tribunalul Iași - judecător sindic.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă dl.avocat pentru recurentul; lichidatorul judiciar reprezentat de dl.avocat, lipsind:
- intimat Creditor -
- intimat Creditor - ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUN.
- intimat Creditor - BANCA DE CREDIT ȘI DEZVOLTARE""SA-SUC.
- intimat Creditor - BANCA ROMÂNEASCĂ "SA-SUC.
- intimat Creditor -
- intimat Debitor - SC " I" SRL
- intimat Creditor - SC""SA-SU SEDIUL ALES
- intimat Creditor - SC""SA
- intimat Creditor - SC" "SA-SUC.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează:
- recurs la al 2-lea termen;
- instanța de fond a trimis relațiile solicitate, reprezentînd trei volume ale dosarului de fond, după care
Dl. avocat depune la dosar copia facturii fiscale seria - nr. - din 27.09.2003, în valoare totală de 71.250.010 lei, cu duplicat pe care-l înmînează d-lui avocat. Despre acest înscris dl.avocat precizează că reprezintă o parte din bunurile intimatei debitoare care au fost înstrăinate cu știința administratorului judiciar.
Dl. avocat arată că suma de bani după vînzarea bunurilor înscrise în factură nu au intrat în fondul de lichidare.
La interpelarea instanței, părțile prezente precizează că nu mai au de formulat alte cereri.
Curtea constată recursul în stare de judecată și acordă cuvîntul la fond.
Dl. avocat pune concluzii de admitere a recursului formulat de pîrîtul, hotărîrea instanței de fond fiind nelegală și netemeinică, dată cu aprecierea greșită a dispozițiilor legale aplicabile și a probelor administrate în cauză.
Cu privire la excepția prescripției dreptului la acțiune, apărătorul recurentului susține că în mod eronat instanța de fond a respins excepția pe motiv lichidatorul judiciar, în lipsa actelor contabile, a fost în imposibilitate de a arăta cauzele încetării de plăți.
Procedura insolvenței s-a deschis în anul 2003. Administratorul judiciar, în termen de 60 de zile, trebuia să depună la dosar raportul prevăzut de art. 20 lit.b din lege, dată de la care curge prescripția, arată dl.av.. Potrivit primului raport al administratorului judiciar, aflat la fila 105 vol. I, s-a dispus efectuarea bilanțului contabil, fapt care denotă că actele contabile se aflau în posesia acestuia.
Conchizînd, dl.av. solicită admiterea recursului, admiterea excepției prescripției dreptului la acțiune și respingerea cererii privind 4 stabilirea răspunderii patrimoniale a administratorului. Recurentul-pîrît a achitat o parte din bunurile din lista de inventar, doar că cei care au cumpărat bunurile nu au achitat prețul.
Dl. avocat, pentru lichidatorul judiciar, pune concluzii de respingere a recursului ca nefondat. Hotărîrea instanței de fond este temeinică și legală.
Dreptul la acțiune nu s-a prescris. Termenul de trei ani curge de la data la care administratorul judiciar a întocmit și depus raportul în care arată cauzele și împrejurările ce au generat starea de insolvență și persoanele vinovate.
Pe de altă parte, în cauză s-au dovedit incidența prevederilor art. 138 din Legea nr. 85/2006. De altfel, sumele încasate ca urmare a vînzării bunurilor societății nu au fost depuse în contul de lichidare, precizînd că societat5ea debitoare ar mai avea de achitat peste 780 milioane lei.
În replică, dl.avocat precizează că, potrivit facturii fiscale depuse la dosar la acest termen, bunurile au fost vîndute însă nu s-au încasat sumele de la cumpărători.
Declarînd închise dezbaterile, instanța rămîne în pronunțare.
Ulterior deliberării,
INSTANȚA
Deliberând asupra recursului de față, constată;
Prin sentința comercială nr. 554/ 11 decembrie 2007 a Tribunalului Iași, judecător sindic, s-a respins raportul final întocmit de, în calitate de lichidator judiciar al debitorului I
Respinge excepția prescripției extinctive invocată de pârâtul.
În temeiul art. 138 din Legea privind procedura insolvenței:
Admite acțiunea formulată de administratorul judiciar, în contradictoriu cu pârâtul, în calitate de administrator al debitorului I
Stabilește răspunderea personală a pârâtului administrator pentru partea din pasivul debitorului falit IIc are nu va fi acoperită prin lichidarea activului acestuia.
S-a reținut, referitor la excepția invocată, că, într-adevăr, în conformitate cu prevederile art. 139 din Legea nr. 85/2006, acțiunea în răspunderea administratorilor se prescrie în termen de 3 ani de la data la care a fost cunoscută sau trebuia cunoscută persoana care a cauzat starea de insolvența dar nu mai devreme de 2 ani de la data deschiderii procedurii. Din aceste prevederi legale rezultă, pe de o parte,că începutul prescripției este legat de momentul în care a fost cunoscută sau trebuia cunoscută persoana care prin culpa sa a determinat starea de insolvența iar pe de altă parte, că împlinirea termenului de prescripție nu poate avea loc mai devreme de 2 ani de la deschiderea procedurii, acest termen de 2 ani (ulterior deschiderii procedurii în care prescripția nu se poate considera împlinită indiferent cât timp a trecut de la data la care ea a început să curgă) fiind instituit tocmai pentru a da posibilitatea administratorului judiciar sau lichidatorului să stabilească situația activului și pasivului social și să identifice persoanele culpabile de săvârșirea faptului păgubitor.
Prin urmare, chiar dacă aceste dispoziții speciale prevăd un termen de prescripție de 3 ani, plasarea in timp a momentului începerii cursului acestui termen diferă în funcție de starea de fapt a fiecărui caz în parte iar în speță, termenul de prescripție nu poate fi considerat împlinit în condițiile în care pe tot parcursul procedurii, pârâtul-administrator s-a sustras constant de la îndeplinirea obligației de a depune la dosar actele contabile și de a preda gestiunea societății și, ulterior, în faliment, de a prezenta spre inventariere stocul de materii prime în valoare de 35.104 lei și spre vânzare bunurile inventariate și evaluate de lichidatorul judiciar la suma de 53.650 lei, refuzând orice colaborare în acest sens, situație în care este evident că persoana care a cauzat starea de insolvența nu putea fi cunoscută înainte de a fi cunoscute modul în care au fost folosite bunurile societății,modalitatea de înregistrare a evidențelor contabile, legalitatea acestora și implicit cauzele concrete care au dus la încetarea plăților.
În lipsa evidențelor contabile care reflectă modul în care a fost gestionata activitatea societății respectiv toate operațiunile economice desfășurate și rezultate obținute (profit, pierderi, venituri,cheltuieli) modificările aduse patrimoniului ei, nu pot fi analizate în mod efectiv cauzele stării de insolvența și împrejurările în care societatea a încetat plățile, acesta fiind și motivul pentru care administratorul judiciar și apoi lichidatorul s-a aflat în imposibilitatea determinării lor și a indicării persoanelor culpabile și a solicitat închiderea procedurii.
De asemenea, trebuie reținut și faptul că în regimul Legii nr. 85/2006, răspunderea administratorilor are caracter subsidiar și complementar față de răspunderea societății care are caracter principal și de aceea, ea poate fi instituită doar în măsura în care activul societar nu este îndestulător pentru acoperirea întregului pasiv,situație care nu poate fi stabilită decât în măsura în care administratorul judiciar se află în posesia evidenței contabile.
Prin urmare, este neîntemeiată și urmează a fi înlăturată excepția prescripției invocată de pârât, care, pentru a se apăra de răspundere, invocă în interesul său timpul îndelungat scurs de la deschiderea procedurii și respectiv de la depunerea raportului preliminar de către administratorul judiciar, raport care în speță nici nu indică cauzele și împrejurările care au generat starea de insolvență tocmai datorită imposibilității stabilirii lor, urmare a refuzului pârâtului de a-i pune la dispoziție evidența contabilă și gestiunea societății și, ulterior, în faza de faliment, de a-i preda bunurile evidențiate în balanța de verificare la 30.06.2003, persoana responsabilă fiind identificată abia în raportul final depus de lichidatorul judiciar la data de 13.11.2006, dată în raport de care este evident că nu este împlinit termenul de prescripție pentru acțiunea în răspundere înregistrată la data de 13.02.2007.
Prescripția nu poate fi considerată împlinită dacă se are în vedere și atitudinea de tergiversare a procedurii manifestată de pârât care.referitor la bunurile societății pe care a administrat-o, a formulat apărări contradictorii, susținând pe de o parte, prin planul de reorganizare depus că respectivele bunuri se constituie în bază materială pentru redresarea activității viitoare a debitorului, pentru ca prin declarația dată la data de 26.01.2005 (după infirmarea planului) să afirme că bunurile au fost valorificate pentru suma de 53.650 lei și apoi prin întâmpinare, că bunurile au fost lăsate în custodia unui terț care ulterior nu i-a mai permis să le ridice pentru ca în final,să depună în contul de lichidare parte din valoarea bunurilor respectiv suma de 6.385 lei.
De aceea, atitudinea pârâtului care inițial și-a exprimat intenția de reorganizare a societății,mai apoi,a permis inspectarea și evaluarea unor bunuri,pentru ca în final să pretindă că parte din bunuri au fost valorificate iar altele au fost lăsate în custodia unui terț care refuză restituirea lor, a creat convingerea lichidatorului judiciar că pasivul va fi acoperit de debitor prin valorificarea activului fără a mai fi necesar să acționeze în subsidiar pe pârâtul -administrator, situație în care demersul său nu poate fi sancționat cu prescripția, sancțiune ce intervine doar acolo unde este culpă,conduită ce nu poate fi reproșată lichidatorului judiciar
Pe fond,acțiunea formulată este întemeiată și urmează a fi admisă în care sens se rețin următoarele:
Societatea debitoare s-a înființat în anul 1993 având ca asociat unic și administrator pe pârâtul.
Conform informațiilor furnizate de organele fiscale,ultimele raportări contabile depuse de debitor sunt cele aferente anului 2002 iar după deschiderea procedurii a fost întocmit și bilanțul contabil la data de 30.06.2003, sub coordonarea administratorului judiciar. Rezultă din rapoartele de inspecție fiscală că la data deschiderii procedurii debitorul înregistra față de bugetul de stat datorii în sumă de 15.622 iar componența obligației fiscale ce reprezintă impozit pe profit,impozit pe veniturile din salarii,alte taxe și contribuții, denotă faptul că debitorul a desfășurat activitate însă obligațiile către creditori nu au fost onorate.
Lipsa evidenței contabile care să reflecte toate operațiunile economice ale societății,modificările aduse patrimoniului acesteia cu referire specială la bunurile evidențiate în balanța de verificare la 30.06.2003 ca și imposibilitatea identificării și în fapt a acestor bunuri permit concluzia,până la proba contrară că,folosindu-se de prerogativele conferite de lege, administratorul-pârât și-a însușit bunurile în cauză sau valoarea lor sau Ie-a folosit în interesul unei alte persoane,situație pe care a încercat să o ascundă prin neîndeplinirea obligației impusă de Legea contabilității referitoare la organizarea și ținerea contabilității în conformitate cu legea, fapte prevăzute de art. 133 lit. a și d din Legea nr. 85/2006 și de natură a motiva suportarea pasivului debitorului de către pârât, din averea proprie,în măsura în care acest pasiv nu va fi acoperit în urma valorificării activului. Chiar dacă lipsa actelor contabile și neîndeplinirea obligației de prezentare a lor organelor fiscale nu constituie singurul factor pentru ajungerea unei societăți în insolvență,contribuie substanțial la o asemenea situație, fiind prezumată intenția de fraudare a legii în scopul de a sustrage controlului statului activitatea generatoare de venituri și de a ascunde patrimoniul față de creditori.
Ca efect al admiterii acțiunii în răspundere, pârâtul va fi obligat să suporte din averea proprie pasivul debitorului falit în măsura în care acesta nu va fi acoperit prin lichidarea activului.
Având în vedere că pârâtul administrator a depus în contul de lichidare parte din valoarea bunurilor societății și că se impune cunoașterea existenței faptice și a stării fizice și a celorlalte bunuri, se va respinge raportul final, procedura urmând să se deruleze în continuare până la lichidarea tuturor bunurilor sau a altor elemente de activ pe care lichidatorul judiciar este obligat sa le identifice și cu privire la care pârâtul este obligat să ofere lămuriri.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs susținând că au fost valorificate greșit probele administrate și dispozițiile legale incidente, atât în ceea ce privește excepția prescripției, cât și în privința chestiunilor ce vizează fondul cauzei.
Arată că societatea a depus la organele fiscale declarațiile și bilanțul contabil, acte aferente inclusiv pentru anul 2002 (până în martie 2003).
Susține, de asemenea, că a predat toate actele contabile lichidatorului judiciar, inclusiv balanța de verificare în luna iunie 2003 (procedura fiind deschisă la 10 iunie 2003, după cum reține chiar sentința recurată.
În contextul dat, nu se poate reține că lipsa evidenței contabile l-a pus pe administratorul judiciar în imposibilitatea de a menționa cauzele încetării plăților și persoanele vinovate prin raportul prevăzut de art. 20 din Legea nr. 85/2006.
În aceste împrejurări, susține că termenul de prescripție s-a împlinit la 17 august 2006, deoarece a început să curgă la 17 august 2003, în timp ce lichidatorul judiciar a formulat cerere la 29 noiembrie 2006.
În privința fondului acțiunii, pretinde că aceasta nu este dovedită, nefiind indicat temeiul de drept.
Bunurile societății din contul 301 - materii prime în valoare de 35.104 RON, au fost vândute de societate în perioada când se afla în reorganizare, factura fiind semnată de administratorul judiciar, fiind de neînțeles cum susține acesta că bunurile nu au fost prezentate la inventariere și au fost valorificate din moment ce au fost vândute.
Cu privire la bunurile arătate la pct. 3 din cerere, contravaloarea lor fost achitată în contul de lichidare.
Analizând criticile în mod global, în raport de dispozițiile legale incidente, se constată că recursul nu este fondat.
Se va respinge excepția prescripției acțiunii invocată de pârât, deoarece prima instanță a reținut corect că nu este întemeiată, datorită atitudinii de tergiversare a depunerii actelor, de gestiune a societății, evidența contabilă și ulterior, în faza falimentului de a preda bunurile cuprinse în balanța de verificare din 30 iunie 2003 persoana vinovată fiind identificată în raportul final al lichidatorului judiciar, la data de 13 noiembrie 2006, în raport de care nu este împlinit termenul de prescripție pentru acțiunea intentată la 13 februarie 2007.
Atitudinea oscilantă a pârâtului pe parcursul dezbaterilor în fața instanței de fond demonstrează trenarea cauzei în scopul prescripției, instituție care este percepută de el greșit, mai ales sub aspectul existenței bunurilor, locului depozitării și a valorificării lor.
Așa fiind, în mod corect prima instanță a reținut că acțiunea nu este prescrisă față de faptul că pârâtul este în culpă în ce privește administrarea societății iar propria culpă nu o poate invoca mai ales sub aspectul împlinirii prescripției în concepția sa proprie.
Cât privește fondul pricinii, ultimele raportări contabile ale societății sunt din anul 2002, iar după deschiderea procedurii s-a întocmit și bilanțul contabil la 30 iunie 2003, sub coordonarea administratorului judiciar. Rapoartele de inspecție fiscală pun în evidență că debitorul are datorii la buget de 15.622 lei, iar din analiza componentelor obligațiilor fiscale rezultă că și-a desfășurat activitatea proprie însă nu a onorat obligațiile către creditori. Lipsa evidenței contabile care să reflecte toate operațiunile economice demonstrează că este în culpă administratorul., pârâtul care nu a ținut-o corespunzător, dimpotrivă a încălcat legea sub acest aspect, care îi antrenează implicit răspunderea.
Așa fiind, toate aspectele critice pe care pârâtul le aduce pe marginea sentinței recurate sunt nefondate, urmând a se respinge recursul și a se menține sentința primei instanțe, fiind temeinică și legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMEL LEGII
DECIDE:
Respinge excepția prescripției dreptului la acțiune.
Respinge recursul formulat de împotriva sentinței comerciale nr. 554/S/11decembrie 2007 a Tribunalului Iași, pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 21 aprilie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER,
Red.
Tehnored.
02 ex.
05.05.2008
Tribunalul Iași -
judec. sindic
Președinte:Radu CremenițchiJudecători:Radu Cremenițchi, Iulia Miler, Cipriana Poiană
| ← Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... | Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... → |
|---|
