Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 207/2010. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA COMERCIALĂ
DECIZIA NR. 207
ȘEDINȚA PUBLICĂ DE - 2010
PREȘEDINTE: Carmen Mladen
JUDECĂTOR 2: Lotus Gherghină
JUDECĂTOR 3: Doina Lupea
GREFIER - -
Pe rol, judecarea recursului declarat de creditoarea DGFP G, împotriva sentinței nr.1192/3 noiembrie 2009, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Gorj - Secția Comercială, în contradictoriu cu debitoarea MEȘTEȘUGĂREASCĂ TÎRGU C, prin lichidator TG
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurenta creditoare DGFP G, prin cons. jr. D-tru, lipsind debitoarea MEȘTEȘUGĂREASCĂ TÎRGU C, prin lichidator TG
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că recursul este declarat și motivat în termenul prevăzut de dispozițiile art. 8 alin.2 din Legea nr.85/2006 coroborat cu art.303 alin.1 pr. Civ. după care, constatându-se dosarul în stare de judecată. S-a mai învederat că prin serviciul arhivă al instanței lichidatorul debitoarei a depus întâmpinare și un set de acte, după care, constatându-se dosarul în stare de judecată, s-a acordat cuvântul asupra recursului.
Cons. jr. D-tru, pentru recurenta creditoare solicită admiterea recursului conform motivelor scrise.
CURTEA:
Asupra recursului de față:
Prin sentința nr.1192/03 noiembrie 2009, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Gorj - Secția Comercială, judecătorul sindic a admis cererea nr. 3723/06.10.2009 formulată de lichidatorul Tg-J, desemnat să administreze procedura insolvenței debitoarei SC MEȘTEȘUGĂREASCĂ Tg-Cărbunești, în contradictoriu cu creditor DGFP
În temeiul art.131 din Legea nr. 85/2006, a închis procedura insolvenței debitoarei SC MEȘTEȘUGĂREASCĂ, iar în temeiul art.131, a dispus radierea societății debitoare din evidențele ORC de pe lângă Tribunalul Gorj.
În temeiul art.136 din Legea nr.85/2006 a dispus descărcarea lichidatorul de orice îndatoriri sau responsabilități cu privire la procedură, debitoare și averea ei, creditori, titulari de garanții, acționari sau asociați și a dispus plata onorariului de 4900 lei din fondul de lichidare.
Pentru a se pronunța astfel, judecătorul sindic a reținut că acțiunea lichidatorului este întemeiată întrucât debitoarea nu are bunuri în patrimoniu și creanțe de încasat iar nici un creditor nu a fost de acord să avanseze sumele necesare pentru suportarea cheltuielilor de procedură. UNPIR G-V nu are disponibilități pentru astfel de cheltuieli.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal a declarat recurs creditoarea DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE G, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând în drept dispozițiile art. 3041pr.civ.
Prin motivele de recurs creditoarea a invocat, în esență, faptul că în mod greșit s-a dispus închiderea procedurii fără a se clarifica aspectele prevăzute de dispozițiile art.138 din Legea nr.85/2006, în condițiile în care practicianul în insolvență, în raportul său nu a menționat dacă insolvența debitoarei se datorează sau nu, în tot sau în parte membrilor de supraveghere sau de conducere ai debitoarei.
La data de 16 februarie 2010, lichidatorul debitoarei a formulat și depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului și menținerea sentinței atacate ca fiind temeinică și legală.
Analizând sentința pronunțată de Tribunalul Olt prin prisma motivelor de recurs invocate și a dispozițiilor legale incidente în cauză, Curtea constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Examinarea activității debitorului și întocmirea unui raport amănunțit asupra cauzelor și împrejurărilor care au dus la insolvență, cu menționarea persoanelor cărora le-ar fi imputabilă și a existenței premiselor angajării răspunderii acestora, în condițiile art.138, constituie una dintre principalele atribuții ale administratorului judiciar ori lichidatorului. Art.25 alin. 1 lit. a) din Legea nr.85/2006 stabilește, însă, că acest raport se depune la judecătorul sindic într-un termen ce nu poate depăși 60 de zile de la desemnare, și nicidecum la finalul procedurii.
Se reține că, în măsura în care creditorii sunt nemulțumiți de activitatea și constatările lichidatorului desemnat, considerând că se impune efectuarea unei alte verificări a situației de fapt, nu se pune problema efectuării unei astfel de lucrări în paralel sau împotriva constatărilor lichidatorului numit în dosar, ci a înlocuirii acestuia, în condițiile prevăzute de art.22 alin. 2 din Legea nr.85/2006.
În conformitate cu dispozițiile art.131 din Legea nr.85/2006 n orice stadiu al procedurii prevăzute de prezenta lege, dacă se constată că nu există bunuri în averea debitorului ori că acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative și nici un creditor nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare, judecătorul-sindic va putea da o sentință de închidere a procedurii, prin care se dispune și radierea debitorului din registrul în care este înmatriculat.
În speță, Curtea constată că cerințele legale prevăzute de dispozițiile art. 131 din Legea nr.85/2006, sunt îndeplinite, întrucât societatea debitoare nu figurează în evidențele fiscale cu bunuri impozabile în patrimoniu, așa cum reiese din examinarea adreselor nr.8476/22 mai 2009 Primăriei Orașului Tg. Cărbunești - Impozite și Taxe, astfel încât în mod corect judecătorul sindic a dispus închiderea procedurii insolvenței în privința debitoarei.
e altfel, se reține că în situația în care închiderea procedurii are ca temei lipsa bunurilor din averea debitorului și aplicarea dispozițiilor art.131 din Legea nr.85/2006, legea nu prevede obligația depunerii unui raport final și nici a situațiilor financiare finale, însă în cauză lichidatorul a întocmit și depus raportul final din care rezultă că debitoarea nu mai dispune de bunuri, și creanțe de încasat iar nici un creditor nu a fost de acord să avanseze sumele necesare pentru suportarea cheltuielilor de procedură. UNPIR G-V nu are disponibilități pentru astfel de cheltuieli (fila nr. 132 dos.fond).
Față de considerentele expuse, Curtea va respinge recursul ca nefondat, potrivit dispozițiilor art. 312 alin. 1 proc.civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de creditoarea DGFP G, cu sediul în Tg. J,-, județul G, împotriva sentinței nr.1192/3 noiembrie 2009, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalul Gorj - Secția Comercială,în contradictoriu cu debitoarea MEȘTEȘUGĂREASCĂ TÎRGU C, prin lichidator TG J, cu sediul în Tg. J,-, județul
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 22 februarie 2010.
PREȘEDINTE, - - | JUDECĂTOR, - - | JUDECĂTOR, - - |
GREFIER, - - |
red.jud. 3 ex.
jud.sindic.
02 Martie 2010
Președinte:Carmen MladenJudecători:Carmen Mladen, Lotus Gherghină, Doina Lupea
← Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... | Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... → |
---|