Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 214/2010. Curtea de Apel Ploiesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA NR.214
Ședința publică din data de 09 februarie 2010
PREȘEDINTE: Tănăsică Elena
JUDECĂTORI: Tănăsică Elena, Stan Aida Liliana Nițu
- -
Grefier -
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de intimata B, cu sediul B,-, jud. B împotriva sentinței nr. 1123 din data de 6 noiembrie 2009 pronunțate de Tribunalul Buzău în contradictoriu cu contestatorul, domiciliat în com., sat -,-, jud.
La apelul nominal făcut în ședință publică, nu au răspuns recurenta-intimată B și intimatul-contestator.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, învederându-se instanței că recursul se află la cel de-al doilea termen de judecată, este motivat, scutit de plata taxei judiciare de timbru și prin Serviciul Registratură s-a depus Întâmpinare din partea intimatului-contestator, după care,
Curtea, verificând actele și lucrările dosarului, constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare.
CURTEA:
Deliberând asupra recursului de față, reține următoarele,
Prin cererea înregistrată sub nr- pe rolul Tribunalului Buzău, contestatorul a formulat contestație în anulare împotriva sentinței civile nr. 558 din 14.05.2009 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Buzău, susținând că pe toată perioada în care s-a derulat procesul ce a făcut obiectul dosarului nr- al Tribunalului Buzăua fost citat la o altă adresă decât cea de domiciliu, astfel încât nu a putut exercita căile de atac împotriva sentinței menționate.
Mai arată că hotărârea contestată nu i-a fost comunicată, ci i-a fost transmisă de o altă persoană ce locuiește la adresa unde a fost citat, iar în ceea ce privește fondul cauzei, cealaltă parte din proces este tatăl său, decedat la data de 26.09.2004.
Intimata Administrația Finanțelor Publice Baf ormulat întâmpinare prin care pe cale de excepția s-a invocat inadmisibilitatea acțiunii, arătând că în cauză contestatorul avea posibilitatea să formuleze recurs.
Pe fond, se apreciază că acțiunea este neîntemeiată întrucât acesta fost citat prin publicitate la soluționarea dosarului de fond.
Prin sentința nr.1123 pronunțată în data de 6 noiembrie 2009, Tribunalul Buzăua respins excepția inadmisibilității invocată de intimata Administrația Finanțelor Publice B, a admis contestația în anulare formulată de contestatorul, în contradictoriu cu intimata Administrația Finanțelor Publice Baa nulat sentința nr. 558 din 14.05.2008 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Buzău, urmând ca cererea privind autorizarea executării silite să fie soluționată în contradictoriu cu contestatorul și după rămânerea irevocabilă a sentințe, dosarul să fie înaintat completului inițial investit, în vederea soluționării cererii.
Pentru a hotărâ astfel, prima instanță a reținut că prin cererea înregistrată sub nr- pe rolul Tribunalului Buzău, lichidatorul judiciar - a solicitat deschiderea procedurii insolvenței în formă simplificată privind pe debitoarea SC, iar prin sentința nr. 240 din 12.09.2009 a fost admisă această cerere, s-a constatat dizolvarea debitoarei, s-a menținut în calitate de lichidator judiciar -, dispunându-se celelalte măsuri specifice.
Prin sentința nr.558 din 14.05.2009 s- autorizat executarea silită împotriva asociaților și pentru plata creanței de 8.369 lei înscrisă în tabelul definitiv consolidat al creanțelor, dispunându-se închiderea procedurii insolvenței, radierea debitoarei și descărcarea lichidatorului judiciar de orice îndatoriri și responsabilități.
Prima instanță a constatat astfel că pentru termenul din 14.05.2009, când s-a pronunțat hotărârea judecătorească pronunțată, cei doi foști administratori sociali ai debitoarei falite nu au fost citați, sentința fiind comunicată acestora la două adrese diferite din municipiul
S-a mai reținut că, contestatorul a făcut dovada că: începând cu data de 16.07.2007 are domiciliul în comuna, sat -,-, Județul B și nu în B, str. -, bloc 15B,.1, Județul B unde a fost comunicată sentința și că, celălalt administrator este decedat din data de 27.09.2004.
Tribunalul a considerat că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 317 alin.1 pct.1 Cod procedură civilă, hotărârea irevocabilă, atacată, fiind pronunțată în condițiile în care procedura de chemare a părții, pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită potrivit cerințelor legii și în consecință a dispus anularea sentinței nr.558 din 14.05.2008 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Buzău.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs intimata B, criticând-o pentru nelegalitate.
Primul motiv de recurs vizează faptul că, deși au solicitat instanței de fond să precizeze data la care i-a fost comunicată hotărârea atacată și, în funcție de această dată să se poate stabili dacă acțiunea fost formulată în termenul de 15 zile, astfel cum este stipulat în art.319 alin.(2) Cod procedură civilă, tribunalul nu a înțeles să lămurească acest aspecte, nemotivând în nici un fel acest aspect.
În ceea ce privește excepția inadmisibilității acțiunii, susțin că în mod greșit instanța de fond a respins-o, deși trebuia să rețină faptul că atâta timp cât contestatorul avea la dispoziție calea de atac a recursului, contestația în anulare era inadmisibilă, neexistând o opțiune între o cale de atac ordinară și contestația în anulare.
Pe fondul cauzei se arată că sentința este netemeinică, întrucât contestatorul nu a adus probe concrete din care să rezulte reaua-credință prin publicitate și că, astfel, prima instanță a greșit când a opinat că petentul nu a fost citat legal la judecata cererii.
Examinând sentința recurată prin prisma criticilor formulate și a temeiurilor prevăzute de art. 304 Cod procedură civilă, precum și sub toate aspectele conform art. 3041Cod pr.civilă, Curtea reține că recursul este fondat, potrivit considerentelor ce urmează:
Instanța de fond în mod eronat a respins excepția inadmisibilității contestației în anulare față de o sentință care nu a fost atacată cu recurs, în sensul dispozițiilor art.317 Cod procedură civilă, conform cărora "hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestație în anulare. numai dacă aceste motive nu au putut fi invocate pe calea apelului sau a recursului".
În atare context recursul are prioritate față de contestația în anulare pentru aceleași motive, în speță instanța de fond în mod eronat și neprocedural a admis contestația în anulare, cu toate că, aceasta era inadmisibilă, deoarece contestatorul nu a uzat în prealabil și cu prioritate de calea de atac a recursului.
Față de cele precizate, Curtea, în baza dispozițiilor art. 304 pct.5 și 312 alin.1-3, Cod procedură civilă, va admite recursul, va modifica în parte încheierea recurată și va modifica în tot sentința și pe fond va respinge contestația ca inadmisibilă.
Contestația este scutită de la plata taxei de timbru, în baza art.17 din Legea 146/1996 republicată și art.229 Cod procedură fiscală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de intimata B, cu sediul B,-, jud. B împotriva sentinței nr. 1123 din data de 6 noiembrie 2009 pronunțate de Tribunalul Buzău în contradictoriu cu contestatorul, domiciliat în com., sat -,-, jud.
Modifică în tot sentința și pe fond respinge contestația ca inadmisibilă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 februarie 2010.
Președinte JUDECĂTORI: Tănăsică Elena, Stan Aida Liliana Nițu
- - - - - -
Grefier
Operator date cu caracter personal
Număr notificare 3120
Red. / tehnored. / 5 ex./ 17.02.2010
Ds. fond - Tribunal B; Jud. fond
Președinte:Tănăsică ElenaJudecători:Tănăsică Elena, Stan Aida Liliana Nițu
← Insolventa societati comerciale pe actiuni. Decizia 298/2009.... | Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... → |
---|