Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 216/2010. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA COMERCIALĂ
DECIZIA NR. 216
ȘEDINȚA PUBLICĂ DE - 2010
PREȘEDINTE: Doina Lupea
JUDECĂTOR 2: Carmen Mladen
JUDECĂTOR 3: Sanda Lungu
GREFIER - -
Pe rol, pronunțarea asupra dezbaterilor ce au avut loc în ședința publică de la 15 februarie 2010, consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie privind soluționarea recursurilor declarate de reclamantul, în calitate de administrator special al debitoarei SC SA și creditoarea BANCA INTERNAȚIONALĂ A RELIGIILOR, reprezentată prin lichidator INSOLVENCY SPECIALISTS împotriva sentinței nr. 410/23.04.2009, pronunțată de Tribunalul Dolj - Secția Comercială în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata debitoare SC SA, reprezentată prin lichidator B, intimata creditoare SA M și intimata pârâtă SC SA, precum și a cererii de intervenție în interesul reclamantului formulată de Asociația Fpp Oltenia.
CURTEA
Asupra recursurilor de față:
Prin cererea formulată la data de 06.02.2009, administratorul special al debitoarei SC SA, a solicitat să se dispună compensarea legală a debitului față de SC SA, atât cel rezultat din credite, cât și cel rezultat din creanțe, întrucât, prin sentința nr. 6684/24.09.2001 pronunțată de Tribunalul București în dosarul nr. 5615/2000, s-a stabilit că SC SA este creditor și nu debitor, iar prin tranzacția nr. 22/10.01.2001, această compensare a fost trecută la baza impozabilă a succesorilor SA, respectiv de Credit Banca Popurară Bank și Asociația FPP Oltenia, conform sentinței civile nr. 4340/19.09.2006, pronunțată de Tribunalul Dolj, Deciziei Curții de Apel nr.45/22.07.2007 și sentinței civile nr.10028/28.11.2006, pronunțată de Judecătoria Craiova.
Prin sentința nr. 410/23.04.2009, pronunțată de Tribunalul Dolj - Secția Comercială în dosarul nr-, s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul, în calitate de administrator special al debitoarei SC SA față de pârâta creditoare Banca Internațională a Religiilor. S-a constatat intervenită compensarea legală pentru creanțele reciproce ale debitoarei și pârâtei, în cuantum de 12.061.615.707 lei. S-a dispus radierea ipotecii constituite asupra imobilului din C,-. S-a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul, în calitate de administrator special al debitoarei SC SA, față de pârâta creditoare Mediaș. S-a constatat stinsă parțial creanța de 2.296.731,63 lei deținută de pârâta până la concurența sumei de 400.000 lei. S-a respins acțiunea formulată de reclamantul, în calitate de administrator special al debitoarei SC SA, față de pârâtele SC INSOLVENS SA și SC SRL
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
Potrivit art. 1144 Cod Civil, compensația se operează de drept, în puterea legii și chiar când debitorii n-ar ști nimic despre aceasta, cele două datorii se sting reciproc în momentul când ele se găsesc existând deodată și până la concurența cotităților lor respective, iar potrivit art.1145Cod civil, compensația are loc cu certitudine între două datorii care deopotrivă au ca obiect o sumă de bani, o cantitate oarecare de lucruri funigibile de aceeași specie și care sunt deopotrivă lichide și exigibile.
Pentru a putea stabili existența datoriilor reciproce, instanța este obligată să lămurească adevăratele raporturi juridice dintre părți, întinderea drepturilor și obligațiile asumate în cadrul relațiilor comerciale.
Decizia Curții de APEL CRAIOVA nr. 45/22.02.2007 reține la fila 6 că din compensarea anexelor 1 și 2 la contractul de cesiune nr.145/13.02.2001, cu procesele verbale de predare primire depuse de apelantă ca anexe la contractul de cesiune nr.1/15.02.00, nr.2/24.11.2000 și nr.3/08.02.2000 rezultă că nu există identitate între creanțele cesionate. În considerentele aceleiași decizii ( fila 4) se mai precizează că la baza contractului se află o poliță de asigurare prin care se asigură riscul de neplată a unei sume datorate de un terț, iar în cazul producerii evenimentului asigurător, respectiv pierderi financiare în derularea convențiilor de plăți, asigurătorul (cesionarul) avea dreptul să execute contractul de cesiune.
Întrucât nici negocierea și nici executarea celor patru ipoteci asupra imobilelor din C,-;; și nu a avut loc, prin lichidatorul SC, în anul 2003-2005 a declarat falimentul SC SA - absorbantul prin fuziune al SA Parc- Turism - care, la rândul lui, prin Încheierea nr.1903/11.12.2000 a ORC,j a absorbit, cu întreaga asociere corporativă formată din SC, SC, SC SRL, SC SRL, SC SRL, SC SRL, SC SRL, SA C, Ab. SA, SC COM SA și SC SRL - adică toate societățile implicate în afacerea SA cu contracte de credit, respectiv cesiune de creanță extrabilanț, la care nu s-a făcut nici o mențiune de schimbare în Cartea Funciară a titularului de ipotecă pentru garanțiile aferente atât creanțelor extrabilant cesionate acestora, cât și a celor patru noi garanții aduse de grupul, toate rămânând în continuare pe numele SC SA - precum și la dispoziția exclusivă a acesteia de executare.
S-a remarcat că atât traseul creditelor cât și alcreanțelor, care au făcut în prima fază obiectul de tip asociere corporativă în cadrul (potrivit autentificării 1829/10.12.1999), după care, prin intermediul Bank - centrala, respectiv Contract nr. VI/220/08-02.2000 și cele două acte adiționale, contract cesiune - Bank nr.97/01.03.2000, atât creditele, cât și creanțele, indirect se aflau aproape în întregime sub tutela SC SA - de unde, din și în conturile Bank se regularizau plățile cu obligațiile SC SA pentru societățile din grupul și invers - întrucât ambele aveau de îndeplinit în permanentă, practic obligații de debitare-creditare, una față de cealaltă, urmare a clauzelor convențiilor de actualizare la cursul /USD, curs care se modifică de la o lună la alta.
După 10.07.2000, data declarării falimentului SA practic a încetat să mai funcționeze acest gen de regularizare, astfel încât s-a ajuns și la falimentul SC SA, potrivit SC nr.103/17.02.2005 a Tribunalului Dolj.
După falimentul SA, pe lângă fuziunea grupurilor SA cu SC SA, Bank și succesorul său, Asociația FPP Oltenia a inițiat Tranzacția 22-23/10.01.2001, cu consecințele judiciare și fiscale consemnate în SC nr.6684/24.09.2001 a Tribunalului București - SC nr.3687/27.06.20906 și respectiv, Decizia Curții de Apel nr. 45/22.02.2007, ce au avut drept consecințe fiscale mai multe dosare penale și chiar s-au soldat cu decizii de impunere, măsuri asigurătorii și anunțuri de vânzare a imobilelor denumite, și, adică trei dintre cele ipotecate SC SA.
Instanța a apreciat că în mod greșit s-a reținut lipsa de interes a lichidatorilor SC SA și SC SA - lichidatorul SC SA, în privința anulării Tranzacției nr.22-23/10.01.2000 ce a făcut obiectul judecării ulterioare pronunțării SC 103/17.02.2005a Tribunalului Dolj și că trebuie să se țină cont și de faptul că pentru DGFPS D cesiunea creanțelor a echivalat cu un nou act de vânzare, așa cum de fapt a și fost considerat de instanță petitul. Dând eficiență dispozițiilor cuprinse în art.1144 și 1145 Cod Civil, instanța a constat că în speță nu sunt dovedite pe deplin creanțele reciproce ale debitorului și creditorului și, în consecință, acest petit a fost respins. Aceleași dispoziții legale raportate la probele administrate în cauză au fost avute în vedere de instanță în analizarea celui de-al doilea petit.
Susținerile pârâtei conform cărora administratorul special nu are calitate procesuală activă au fost înlăturate, reținându-se că operează de drept compensarea legală, putând fi invocată de oricine, oricând, inclusiv de instanță din oficiu.
Instanța a mai constatat că art. 455din Legea nr.64/95 era în vigoare la data deschiderii procedurii, neputându-se vorbi de retroactivitatea legii noi; prin acest text de lege s-a dat posibilitatea creditorilor de a invoca compensarea legală. Excepția inadmisibilității compensării invocată de către debitoare s-a apreciat ca fiind neîntemeiată, deoarece aceasta are calitatea de creditor în dosarul privind falimentul pârâtei.
Depășind excepțiile invocate de pârâta pentru considerentele expuse, instanța a arătat că pentru a putea stabili existența datoriilor reciproce este obligată să lămurească adevăratele raporturi juridice dintre părți, respectiv întinderea drepturilor și obligațiilor asumate în urma relațiilor comerciale.
S-a avut în vedere că, prin decizia nr. 6684/24.09.2001, pronunțată de Tribunalul București în dosarul nr. 5615/2000, s-a stabilit în mod irevocabil că SC SA C are de recuperat de la suma de 12.061.615.707 lei, sumă care provine din cesiunea de creanță anexată, încheiată la 11.01.2001cu Bank, conform contractului de cesiune nr.23, care își are izvorul în depozitul colateral constituit de aceasta în favoarea SC SA, dovedit prin ordinele de plată depuse la dosar, dublat de un contract de ipotecă asupra imobilului din C,-.
Atâta timp cât SC SA îi este recunoscută calitatea de creditor față de printr-o sentință definitivă și irevocabilă și este înscrisă în tabelul de creanțe al acestei debitoare cu suma de 12.061.615.707 lei, este dovedit pe deplin caracterul cert, lichid și exigibil al creanței sale față de această societate.
În ceea ce privește creanța, aceasta rezultă deopotrivă din tabelul de creanțe ce cuprinde obligațiile debitoarei SC SA, unde este înscrisă cu suma de 21.714.819, 10 lei, creanță garantată și 24.792.535,66 lei creanță chirografară. S-a reținut că SC SA a fost absorbită prin fuziune de către SC SA.Ca atare, aplicând dispozițiile art.1144 și 1145 Cod Civil, instanța a constatat intervenită compensarea legală pentru suma de 12.061.615.707 lei reprezentând creanțe reciproce ale debitorului SC SA și creditorului.
Ca o consecință a stingerii debitului sus menționat prin compensare, s-a dispus și radierea ipotecii instituite asupra imobilului din C,-.
În ceea ce privește al treilea petit al acțiunii instanța a reținut următoarele:
În tabelul de creanțe al debitoarei SC SA, creditorul SC SA Mediaș este înscris cu suma de 2.296.731,68 lei.Din actele depuse la dosar rezultă că a preluat de la SC SA creanțe în valoare de 37.000.000.000 lei, pentru care a plătit suma de 33.000.000.000 lei cu OP de la fila 119-120.
Totodată, Mediaș a fost beneficiarul unei polițe de risc financiar prin care se obliga ca în cazul riscului de neplată să plătească suma respectivă beneficiarului poliței.Mai mult decât atât, această poliță de risc financiar a avut depusă ca și garanție creanța extrabilant de aceeași valoare.
Întrucât, după producerea evenimentului de neplată, nu și-a onorat polița cu asigurarea riscului de neplată, a fost și ea declarată în faliment, numindu-se ca și lichidator judiciar SC SA.
Din analiza credal al debitorului rezultă că în suma de 117.597.260.603 lei, cu care Mediaș s-a înscris la masa credală, se află și suma datorată de SA, care, la rândul ei, avea acoperire polița de asigurare pentru risc de neplată. Urmare a incapacității de plată și după declararea falimentului, întrucât fondul de garantare nu a dat curs obligației sale de plată, lichidatorul judiciar a solicitat antrenarea răspunderii administratorului social al debitorului. Tribunalul Bucureștia dispus în consecință, obligând administratorul social să suporte pasivul rămas neacoperit, respectiv și creanța Mediaș
S-a reținut că atâta timp cât (absorbită de SC SA) a plătit 33 miliarde lei în anul 2001, aceste operațiuni au fost analizate de către Tribunalul București în 2003, la data deschiderii procedurii falimentului împotriva, însă ceea ce nu rezultă cu certitudine este dacă diferența de 4 miliarde lei, a cărei plată nu este dovedită în prezentul dosar, a fost verificată și înscrisă ca și creanță în suma totală de 117.597.260.603 lei, sumă cu care Mediaș a fost înscrisă la masa credală a -ului. Ca atare, pentru suma de 33 miliarde lei operează autoritatea de lucru judecat, rămânând ca diferența de 4 miliarde lei creditoarea să o poată recupera în baza sentințelor obținute.În ceea ce privește excepția autorității de lucru judecat, aceasta poate fi invocată oricând și poate fi constatată de instanță din oficiu, astfel încât susținerile creditorului privind lipsa calității procesuale a administratorului special în a formula o astfel de cerere au fost înlăturate.
În privința ultimului petit al cererii formulate de administratorul special, instanța de fond a constatat că la dosar există probe suficiente din care rezultă că toate garanțiile ipotecare aferente creanțelor cesionate celor nouă firme din grup au rămas pe numele SA, astfel încât o astfel de cerere este lipsită de interes și ar tergiversa inutil prezenta cauză.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamantul, în calitate de administrator special al debitoarei SC SA și creditoarea BANCA INTERNAȚIONALĂ A RELIGIILOR, reprezentată prin lichidator INSOLVENCY SPECIALISTS.
Criticile dezvoltate de administratorul special, prin cererea de recurs formulată la data de 19 mai 2009, ce se încadrează în motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct.9 proc.civ. vizează modul de soluționare a capetelor de cerere privind compensarea creanțelor reciproce dintre și SC SA, precum și compensarea creanțelor reciproce dintre SC SA Mediaș și debitoare.
În motivarea primei critici, a susținut că, întrucât SC SA Mediaș s-a înscris cu aceeași sumă, conform sentinței civile nr. 163/06.02.2004 pronunțată de Tribunalul București - Secția Comercială, nu este legal și corect ca suma să fie încasată atât de la persoana care a asigurat riscul financiar (SC SA), cât și de la asigurător (SC SA), iar în dezvoltarea celei de-a doua critici a susținut că, dacă s-a considerat dovedit faptul că toate garanțiile aferente creanțelor extrabilanț au rămas pe numele SA, trebuia să se compenseze contravaloarea garanției cu creanța chirografară de 5 915 218,89 USD.
La data de 14.12.2009, recurentul administrator special a depus o grupare, dezvoltare și încadrare în drept a motivelor de recurs, prin care a solicitat admiterea recursului, modificarea în parte a sentinței, admiterea cererii formulate, în sensul constatării ca fiind compensate și creanțele reciproce dintre debitoare și, în valoare de 187 330 798 000 lei (ROL), reprezentând diferența dintre suma de 217 148 191 000 lei (ROL), creanță garantată cu care figurează înscrisă în creditorilor debitoarei și suma de 12 061 615 707 lei (ROL), creanță care a fost compensată de judecătorul sindic; admiterea cererii privind constatarea ca fiind compensate și creanțele reciproce dintre debitoare și SC SA Mediaș, în cuantum de 400 000 lei (RON).
În privința compensării creanțelor reciproce dintre și SC SA, a criticat reținerea instanței de fond conform căreia nu sunt dovedite în totalitate creanțele reciproce ale acestora, susținând că proba tranzacțiilor este făcută cu înscrisurile privind decontările reciproce, precum și cu tranzacțiile 22 - 23/10.01.2000, constatate ca valabile prin hotărârile irevocabile pronunțate de alte instanțe. De asemenea, a formulat critici și în privința reținerii în considerentele sentinței a inexistenței dovezilor privind cuantumul creanțelor reciproce ce pot fi compensate, susținând că a obținut prețul de două ori, de la, ca efect al cesiunii de creanță și din valorificarea garanțiilor netransmise odată cu cesionarea creanțelor.
În ceea ce privește compensarea dintre SC SA Mediaș și debitoare, a criticat reținerea instanței de fond potrivit căreia suma de 400 000 lei (RON) reprezintă o diferență de creanță care nu poate fi compensată, motivând că polița de asigurare pe care SC SA a valorificat-o în dosarul de insolvență al SC SA acoperea în tot creanța invocată de această creditoare, inclusiv cu privire la suma de 400 000 lei (RON).
Cea de-a treia critică de netemeinicie a sentinței invocată prin cererea formulată de recurentul administrator special la data de 14.12.2009, a vizat faptul că instanța de fond a reținut o stare de fapt eronată, în sensul că nu a ținut cont de probele administrate în cauză și nu a avut în vedere următoarele: a) care este valoarea garanțiilor rămase la dispoziția; b) care au fost sumele încasate din valorificarea acestor garanții; c) care este situația reală a creanțelor reciproce dintre părți, având în vedere decontările efectuate prin Bank și Asociația FPP, constatările organelor fiscale, sentințele judecătorești privind tranzacțiile de compensare; d) verificarea creanțelor reciproce dintre SC SA, SC SA și SC SA; e) dacă polița de risc financiar pentru suma de 400.000 lei a fost executată de către SC SA și dacă creanță a SC SA, rezultată din polița de asigurare R- față de SC SA, a fost înscrisă în definitiv consolidat în dosarul de insolvență al SC SA al Tribunalului Prahova, aceeași creanță, a SC SA, fiind înscrisă și la Tribunalul Dolj în dosarul de insolvență al SC SA, iar prin aceasta reprezentanții SC SA fiind pasibili de infracțiunea prevăzută la art. 143 lit. b din Legea nr. 85/2006; f) dacă lichidatorul SC SA a restituit către SC SA suma reprezentând contravaloarea creanțelor cesionate către SC SA drept garanție la polițele de risc financiar; g) dacă SC SA a valorificat sentința nr. 62/2007 a Tribunalului Prahova sau dacă a formulat cerere la fondul de garantare după închiderea procedurii insolvenței SC SA a sumei de 11.759.726,74 lei (RON), sumă în care se regăsește și debitul de risc al SC SA.
Motivul de nelegalitate, întemeiat pe art. 304 pct. 9 pr.civ. invocat prin aceeași cerere, depusă la dosar la data de 14.12.2009, a vizat faptul că hotărârea instanței de fond este dată cu interpretarea greșită a dispozițiilor art. 1144 - 1145 civ.
În ședința publică de la 25.01.2010, recurentul administrator special a depus la dosar o dezvoltare finală a motivelor de recurs, prin care a reiterat criticile anterioare și a precizat în plus că, din moment ce suma de 18.733.079,80 lei (RON) a fost considerată, din punct de vedere fiscal, venit impozabil pentru Asociația FPP Oltenia, justifică interes în susținerea cererii de compensare. A arătat că această sumă reprezintă diferența dintre suma de 20.333.079,8 lei, care a făcut obiectul tranzacției de compensare din 10.01.2001 și suma de 1 206 161,57 lei, aprobată la compensare de către instanța de fond prin sentința civilă nr. 410/23.04.2009 a Tribunalului Dolj, iar compensarea ei a solicitat să fie făcută din creanța rămasă necompensată la fond și cu care este înscrisă în definitiv consolidat al creanțelor la SC SA, în valoare totală de 21 714 819,10 lei (RON).
Recurentul a arătat că procesul-verbal de predare-primire între și Asociația FPP Oltenia înregistrată la sub nr. 1323/2003 a fost întocmit în mod fraudulos, fapt neluat în considerare de judecătorul sindic, că Asociația FPP Oltenia a rămas încărcată cu venituri din creanțele preluate prin cesiune, în valoare de 20 333 079,8 lei, pentru care ANAF a dispus măsuri de impunere fiscală și măsuri asigurătorii, deși garanțiile aferente creanței chirografare de 24792 535,66 lei ce se regăsește în tabelul definitiv consolidat al debitoarei, au avut în permanență ca titular pe.
Prin recursul formulat la data de 28.05.2009, creditoarea - în faliment, prin lichidator Insolvency Specialists B, a solicitat, în principal, admiterea excepției autorității de lucru judecat a sentinței nr. 103/17.02.2005, admiterea recursului, modificarea în întregime a sentinței recurate, respingerea ca inadmisibilă a cererii formulate de administratorul special și, în subsidiar, admiterea recursului, casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare.
Recurenta a susținut că sentința este esențial nelegală, întrucât: în mod greșit s-au respins: excepția inadmisibilității cererii, excepție care decurgea din alte excepții atât de procedură, cât și de fond; excepția lipsei calității procesuale a administratorului special de a solicita compensarea creanței debitoarei cu cea a creditorului său, raportat la atribuțiile acestui participant la procedură (art. 18) și la norma specială cuprinsă în art. 52 din Legea insolvenței; excepția de necompetență a judecătorului sindic desemnat să administreze procedura de faliment a debitoarei SC SA de a se pronunța asupra drepturilor sale de creditoare într-o altă procedură aflată pe rolul instanței Tribunalului București; excepția de neretroactivitate a legii raportat la data deschiderii procedurii de faliment a SC SA; excepția inadmisibilității cererii prin care se tinde ca efectele unei hotărâri să se producă cu privire la raporturi juridice obligaționale ce privesc subiecte de drept ce nu au calitatea de parte în proces - radierea ipotecii ce grevează bunul aparținând unui terț față de proces; excepția autorității de lucru judecat întemeiată pe sentința nr. 103 din 17.02.2005 prin care a fost respinsă contestația debitoarei întemeiată pe argumentul compensării, dispunându-se deschiderea procedurii insolvenței.
În conformitate cu dispozițiile art. 137 pr.civ. instanța trebuia să se pronunțe mai întâi asupra excepțiilor de procedură, iar în cazul în care acestea erau respinse, să continue judecata în vederea administrării de probe pentru lămurirea aspectelor de fond ale cauzei.
Neprocedând astfel, instanța s-a pronunțat exclusiv pe baza susținerilor administratorului special, fără a lămuri aspecte de fond esențiale cum ar fi: data la care a intervenit compensarea sau categoria de creanțe SA cu privire la care a intervenit compensarea, dat fiind că acest creditor este înscris în tabelul de creanțe atât cu creanțe garantate, cât și cu creanțe chirografare, fapt ce influențează calculul dobânzilor; suma de 12 061 615 707 lei reprezintă lei vechi (ROL) sau noi (RON) sau dacă SA a participat la distribuiri de sume în procedura falimentului.
Din interpretarea art. 52 din Legea nr. 85/2006, a învederat că rezultă următoarele: numai creditorul are dreptul de a invoca compensarea creanței sale cu cea a debitoarei asupra sa; sintagma "nu afectează dreptul de a invoca" înseamnă că legiuitorul a reglementat o compensare judecătorească ce nu operează în puterea legii, ci numai la cererea celui îndreptățit; judecătorul poate statua asupra cererii de compensare dacă sunt întrunite condițiile prevăzute de lege în materie de compensare legală, adică să fie vorba de creanțe certe, lichide și exigibile, deopotrivă datorate; momentul la care trebuie întrunite condițiile este cel al deschiderii procedurii de insolvență al debitoarei, tot acela fiind și momentul la care operează compensarea.
În privința excepției autorității de lucru judecat, a susținut că este întemeiată, deoarece în cuprinsul contestației formulată la data depunerii cererii de deschidere a procedurii, debitoarea și-a motivat poziția procesuală, în esență, pe baza aceluiași argument al compensării, a făcut referire la aceleași documente, a susținut în același mod calitatea sa de creditor al, negând-o pe aceea de debitoare, iar scopul mediat al cererii este tot exonerarea de la plata creanței.
Față de prevederile art. 18 alin. 1 Teza a II-a din Legea nr. 85/2006, care limitează atribuțiile administratorului special la reprezentarea intereselor acționarilor, a susținut că excepția lipsei calității procesuale active a administratorului special este întemeiată, având în vedere și faptul că această excepție se raportează la dispozițiile art. 52 din Lege.
Aprecierea instanței de fond potrivit căreia judecătorul sindic poate invoca din oficiu stingerea unei creanțe, s-a considerat că nesocotește dispozițiile art. 11 alin. 2 din lege, iar susținerea că oricine poate invoca compensarea, s-a considerat că este determinată de neobservarea dispozițiilor Legii nr. 85/2006 referitoare la "".
Respingerea excepției inadmisibilității și pronunțarea în sensul admiterii cererii de compensare în procedura în care, o debitoare afirmă un drept atașat calității de creditor într-o altă procedură judiciară, constituie, în opinia recurentei, o depășire a propriei competențe a instanței de fond, o încălcare a competenței materiale a acesteia, dar și o intenție de eludare a legii, în condițiile în care atribuțiile administratorului special sunt recunoscute doar în prezenta procedură.
Intenția de eludare a legii și încălcarea principiului neretroactivității a susținut că rezultă și din faptul că nu s-a avut în vedere la data deschiderii procedurii SA, în cadrul căreia trebuia formulată cererea de compensare, nu era admisă compensarea creanțelor reciproce între creditor și debitorul falit, art. 405, care a reglementat pentru prima dată condițiile compensării legale în materia insolvenței, fiind introdus prin Legea nr. 149/2004. Cum acest text de lege prevedea că la data deschiderii procedurii trebuiau îndeplinite condițiile prevăzute de lege în materie de compensare, recurenta a susținut că sunt inaplicabile dispozițiile art. 52 din Legea nr. 85/2006, întrucât la data deschiderii procedurii falimentului, 10.07.2000, nu erau îndeplinite condițiile compensării legale. În acest sens, a arătat că SA a devenit creditor al SA la data de 24.09.2001, după un an de la deschiderea procedurii, când dreptul său de creanță născut din contractul de cesiune nr. 23/11.01.2001 a fost recunoscut de judecătorul sindic.
Referitor la constatarea inadmisibilității cererii administratorului special, deoarece se solicită pronunțarea unei hotărâri ale cărei efecte să se producă în favoarea unui subiect de drept străin de procedură, în dauna participanților la procedură, a susținut că excepția a fost în mod greșit respinsă de instanța de fond, în raport de următoarele considerente: fără ca administratorul special să poată justifica un drept legitim sau un interes recunoscut de lege, a solicitat radierea unei ipoteci ce grevează bunul unui terț față de proces în prejudiciul participanților la proces, care nu s-au aflat niciodată în concurs cu terțul; în situația în care SA ar fi reușit să valorifice prin executare silită ipoteca consimțită în favoarea sa, s-ar fi diminuat corespunzător pasivul; s-a dispus cu privire la degrevarea de obligația de garanție față de SA în favoarea unui subiect de drept care nu este parte în proces.
Criticile de netemeinicie a sentinței recurate au vizat următoarele aspecte: instanța a ignorat prevederile normei speciale în materie de compensare și a motivat soluția pe dispozițiile de drept comun cuprinse în art. 1144 - 1145 civ.; instanța de fond nu a observat neîndeplinirea cerinței legale care impunea să existe în patrimoniul debitoarei, la data deschiderii procedurii falimentului SA, creanța în cuantum de 12 061 615 707 lei și nu stabilește care erau creanțele deopotrivă datorate la un moment dat în timp, în ce cuantum și în ce valoare nominală (ROL sau RON); judecătorul sindic a reținut că SA a fost absorbită de SA, acesta fiind singurul considerent al admiterii capătului de cerere privind radierea ipotecii asupra imobilului din C,-, însă nu a precizat cum a extras dintr-o creanță unică acea parte de creanță cu privire la care a constatat intervenită compensarea și a dispus radierea ipotecii.
În dezvoltarea ultimei critici, a susținut că, nestabilind data la care a intervenit compensarea, instanța de fond nu a precizat nici care ar fi criteriile prin care a stabilit că valoarea creditului și a dobânzilor erau de - lei, nu a menționat care era valoarea debitului principal, până la ce dată au curs accesoriile și în ce valoare nominală este calculată creanța.
Prin întâmpinarea depusă la dosar la data de 03.07.2009, administratorul special a solicitat respingerea ca nefondat a recursului declarat de lichidatorul judiciar INSOLVENCY SPECIALISTS.
Pe cale de excepție, a invocat lipsa calității procesuale a INSOLVENCY SPECIALISTS, deoarece nu a fost numit de judecătorul sindic al și nu a primit aviz din partea BNR. În dezvoltarea excepției a arătat, în esență, că prin sentința nr. 4461/2000 a fost numit ca lichidator judiciar al SC SA, SC VALORIFICARE ACTIVE, ai cărei succesori au fost SC, apoi SC CONSULTANȚĂ MANAGEMENT SRL și SC CONTROL SA, singurele care au primit avizul BNR; din sentința recurată rezultă că la fond s-a judecat cu SC, astfel încât hotărârea nu putea fi recurată de INSOLVENCY SPECIALISTS.
S-a invocat încălcarea prevederilor art. 61(1) din Ordonanța nr. 10/2004 și art. 30 alin. 3 din OUG nr. 86/2006 privind incompatibilitatea SC SA în cauză, sens în care s-a susținut că, începând cu data de 10 ianuarie 2003, această societate, în calitate de lichidator al Cooperativei de Credit, declara în faliment SC SA, al cărei lichidator judiciar era, de asemenea. A învederat că și debitoarea a avut calitatea de creditor în procedura falimentului SC SA, iar activitatea desfășurată în cauză de lichidatorul judiciar a fost de natură aop rejudicia.
Cu privire la susținerile recurentei a arătat că excepția autorității de lucru judecat nu poate fi admisă întrucât, recunoscând valabilitatea tranzacției de compensare nr. 22/10.01.2001, la data de 27.06.2006, recurenta avea obligația de a respecta prevederile acesteia, de a proceda la compensarea creanțelor și nu mai putea invoca puterea de lucru judecat a sentinței nr. 103/2005, cu atât mai mult cu cât prin sentința nr. 6684/24.09.2001, pronunțată de Tribunalul București, a fost înscrisă în tabelul creditorilor SC SA cu suma de 12 061 615 707 lei.
Excepția inadmisibilității cererii a susținut că nu poate fi reținută, deoarece dreptul administratorului special de a formula cererea de compensare este prevăzut de art. 18, 22 alin. 4 și art. 52 din Legea nr. 85/2006 și art. 1144 civ.
Condițiile privind compensarea creanțelor sunt îndeplinite, în opinia administratorului special, întrucât atât SC SA, cât și SC SA se află în procedura reglementată de Legea insolvenței, iar cererea de deschidere a procedurii a fost formulată de lichidatorul SC SA, același cu lichidatorul debitoarei. A considerat că reaua credință a lichidatorului judiciar al creditoarei SA rezultă din aceea că invocă neîndeplinirea condițiilor privind compensarea la data deschiderii procedurii, deși cunoaște că la acea dată SC SA nu fuzionase cu, iar încercarea sa de a induce în eroare Curtea, rezultă din aceea că nu a arătat că prin sentințe nr. 6684/24.09.2004 SC SA a fost înscrisă în tabelul debitorilor SC SA.
Administratorul special a susținut că reaua credință a lichidatorului judiciar SC și a succesorilor săi rezultă din aceea că nu și-au respectat propriile dispoziții și nici hotărârile judecătorești cu privire la compensare, respectiv încheierea fără număr pronunțată în dosarul nr. 5615/2000, sentința nr. 6684/2001, 3712/04.06.2003 și 3687/27.06.2006. A precizat că toate creanțele extrabilanț cesionate au fost transferate la rândul lor prin intermediul BANK cu titlu de garanție la pentru cele patru polițe de risc financiar, iar SC, prin adresa nr. 310/2006, a renunțat la privilegiul falimentului SC SA, știind că va beneficia de privilegiul plângerii penale ce a făcut obiectul dosarului nr. 61/P/2005, a stăruit să-și recupereze astfel un prejudiciu inexistent asupra SC SA și nu și-a îndeplinit obligația de a recupera creanța de 5 910 218, 89 dolari USD în procedura de faliment a SC SA.
A mai arătat că valoarea creanței extrabilanț cesionată Grupului și preluată prin fuziune de debitoare este de 5 910 218,89 USD, cum a fost reținută prin sentința nr. 103/2005 și nu de 48 703 287 000 lei, cum se precizează în cererea de recurs a SC SA, iar diferența de curs /USD face ca această valoare să varieze în timp.
La data de 29.10.2009 s-a depus la dosar o cerere de intervenție accesorie în sprijinul reclamantei recurente SC SA, formulată de Asociația FPP Oltenia, prin care s-a solicitat admiterea recursului declarat de către debitoare, prin administratorul special și s-a precizat că interesul în formularea cererii derivă din calitatea de acționar al debitoarei, care o îndreptățește să urmărească exonerarea de răspundere a reclamantei recurente privind creanțele, în raport de următoarele hotărâri judecătorești: sentința civilă nr. 103/17.02.2005 a Tribunalului Dolj, definitiv al debitoarei; sentința nr. 21/10.01.2003 a Tribunalului București și sentința nr. 4461/10.07.2000 a Tribunalului București.
A precizat că cele 7 polițe de risc financiar aveau la rândul lor drept garanții creanțele cesionate de către Bank, potrivit Convenției nr. 145/2001, ce trebuiau să facă obiectul valorificării de către în eventualitatea producerii evenimentului de neplată și că obligația a fost restrânsă numai la 4 miliarde lei, în condițiile în care diferența de 33 miliarde lei din totalul de 37 miliarde lei a fost achitată potrivit celor 8 ordine de plată transmise executorului (dosar de executare 591/E/2002).
A mai arătat că lichidatorul judiciar al SC SA a profitat de faptul că era și lichidatorul judiciar al SC SA, iar toate garanțiile ipotecare ale băncii erau în continuare pe numele acesteia, situație care a prejudiciat atât SC SA, cât și SC SA, prin aceea că SC SA a fost acceptată să se înscrie de două ori cu același prejudiciu.
A solicitat să se ia în considerare faptul că la închiderea procedurii SC SA, pentru descărcarea juridică de creanțele SA, în sumă de 5,9 milioane USD s-a întocmit procesul-verbal de predare-primire nr. 3914/16.11.2004 către Asociația FPP Oltenia, din care rezultă că s-a restituit acesteia întreg portofoliul de garanții reale ce ar fi făcut obiectul contractelor de cesiune de creanță nr. 1/15.09.2001; nr. 2/24.11.2000 și nr. 3/08.02.2001.
Intervenienta a precizat că în contabilitatea sa nu au fost înregistrate în baza procesului verbal menționat mai sus nici un fel de creanțe și că a chemat în judecată banca pentru constatarea nulității cesiunii nr. 145/03.02.2001 pentru a dovedi că la data de 13.02.2001 nu îi puteau fi predate creanțele -, deoarece ele erau predate în baza procesului verbal nr. 1/15.09.2000, nr. 2/24.11.2000 și nr. 3/08.02.2001, acțiunea fiind respinsă prin sentința nr. 4340/19.09.2006 a Tribunalului Dolj, irevocabilă prin decizia nr. 45/22.02.2007 pronunțată în dosarul nr- al Curții de APEL CRAIOVA.
A invocat prevederile art. 87 din Legea nr. 85/2006 și a solicitat ca toate creanțele, reevaluate la 5 910 218,89 USD să fie stornate.
În eventualitatea respingerii cererii, a solicitat să se dispună returnarea către SC SA, precum și returnarea de către aceasta către SA a creanțelor făcându-se aplicarea dispozițiilor art. 45 din Legea nr. 64/1995, menținute prin art. 79 din Legea nr. 85/2006.
A mai solicitat să fie stornate de la SC SA către debitul în sumă de 187 330 798 000 lei, pentru ca părțile să fie repuse astfel, din punct de vedere contabil, în situația anterioară.
Prin încheierea pronunțată în ședința publică de la 2 noiembrie 2009, Curtea a încuviințat în principiu cererea de intervenție accesorie.
Potrivit art. 137 alin. 1 pr.civ. instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și a celor de fond care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii.
Se constată că, deși invocă excepția calității procesuale de exercițiu, recurentul administrator special și intervenientul accesoriu au în vedere excepția lipsei calității Insolvency Specialists de reprezentant al, excepție care, conform criteriului impus de art. 137 alin. 1 pr.civ. va fi analizată cu prioritate și va fi respinsă ca nefondată, în raport de următoarele considerente:
Potrivit dispozițiilor art. 3 pct. 28 din Legea nr. 85/2006, lichidatorul este persoana fizică sau juridică, practician în insolvență, autorizat în condițiile legii, desemnată să conducă activitatea debitorului și să exercite atribuțiile prevăzute la art. 25 în cadrul procedurii falimentului, atât în procedura generală, cât și în cea simplificată.
În cazul procedurii generale reglementată de Legea insolvenței, judecătorul sindic are obligația de a desemna un lichidator provizoriu prin hotărârea prin care se decide intrarea în faliment (art. 107 alin. 2 lit. b din Legea nr. 85/2006) și de a confirma, prin încheiere, lichidatorul desemnat de adunarea creditorilor (art. 11 alin. 1 lit. d din Legea nr. 85/2006). privind desemnarea lichidatorului judiciar revenea judecătorului sindic și în conformitate cu dispozițiile art. 10 lit. c din Legea nr. 64/2995, în vigoare la data deschiderii procedurii recurentei creditoare SC SA.
În realizarea atribuțiilor menționate mai sus, judecătorul sindic al creditoarei SA a fost investit cu excepția lipsei calității Insolvency Specialists de lichidator al, iar prin sentința nr. 2465 pronunțată în ședința publică de la 20.06.2007 (filele 354 - 357 dosar recurs vol. II) a respins-o, reținând că, în conformitate cu dispozițiile art. 72 și 74 din OUG nr. 86/2006 SC SA și-a modificat denumirea și forma de organizare, în sensul transformării în societate civilă profesională, sub denumirea de Insolvency Specialists, conform certificatului de înregistrare la ORC B nr. 0104/31.12.2006, succedând în drepturi și obligații societatea de lichidare, desemnată să administreze procedura de insolvență a prin sentința civilă nr. 4461/2000. Judecătorul sindic a mai reținut că prin încheierea de ședință din data de 21.02.2007 a luat act de schimbarea formei de organizare și a denumirii societății de lichidare SC SA.
Cum calitatea Insolvency Specialists de lichidator al SA a fost confirmată de judecătorul sindic desemnat de Tribunalul Municipiului B să aplice procedura insolvenței acestei societăți, va fi respinsă excepția lipsei calității de reprezentant invocată de administratorul special. Se reține, totodată, că susținerile administratorului special privind incompatibilitatea nu prezintă relevanță în speță, față de considerentele expuse și de prevederile art. 18 alin.1 din Legea nr. 85/2006, care stabilește dreptul lichidatorului judiciar de a reprezenta societatea aflată în faliment.
Recursul administratorului special este nefondat, urmând a fi respins pentru următoarele considerente:
Se constată că, deși prin cererea de recurs înregistrată la data de 19 mai 2009 se solicită compensarea creanțelor reciproce dintre SC SA Mediaș și debitoare, în realitate se contestă înscrierea creanței în tabelul de creanțe al SC SA, absorbant al asiguratului SC SA, pe motiv că această creanță a fost deja înscrisă în tabelul definitiv consolidat în dosarul de insolvență al SC SA.
Prin urmare, se contestă creanța înscrisă în tabelul definitiv de creanțe al debitoarei înregistrat la grefa tribunalului în baza încheierii judecătorului sindic pronunțată în ședința publică de la 22.03.2007, fără a se invoca vreuna din cauzele de eroare esențială, dol, fals sau fără a se indica, potrivit art. 75 din Legea nr. 85/2006, titluri, hotărâri care nu erau cunoscute în momentul întocmirii tabelului,
În privința criticilor ce vizează creanța SA, se rețin următoarele:
Din convenția nr. 764/22.09.1999 (fila 366 dosar fond) încheiată între SC SA și societățile absorbite de către debitoare, rezultă că au fost cesionate creanțele împreună cu garanțiile aferente. În aplicarea principiuluiaccesorium sequitur principale, cum garanția constituie accesoriul creanței, este eronată reținerea instanței de fond referitoare la faptul că toate garanțiile aferente creanțelor extrabilanț au rămas pe numele SA.
Pe de altă parte, chiar în situația în care s-ar accepta că portofoliul de garanții aferente creanțelor cesionate ar fi rămas la, aceasta nu echivalează cu faptul că SC SA ar deține o creanță împotriva SA, ci, eventual, aceasta ar fi îndreptățită să solicite predarea accesoriilor creanțelor.
Nefiind de ordine publică, argumentele în susținerea motivului de nelegalitate a hotărârii atacate, dezvoltate de administratorul special al debitoarei prin cererile depuse la data de 14.12.2009, respectiv 25.01.2010 și reluate de intervenient, nu vor fi analizate, fiind depuse după expirarea termenului prevăzut de art.303 alin.1 pr.civ. potrivit căruia recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs.
Cum cererea de intervenție a fost formulată de ASOCIAȚIA FPP OLTENIA în interesul recurentului reclamant, va fi respinsă ca o consecință a respingerii recursului declarat de parte.
În ce privește recursul declarat de creditoarea - în faliment, prin lichidator Insolvency Specialists B, se reține că este fondat în raport de următoarele considerente:
Potrivit art. 36 din Legea nr. 85/2006, e la data deschiderii procedurii se suspendă de drept toate acțiunile judiciare sau măsurile de executare silită pentru realizarea creanțelor asupra debitorului sau bunurilor sale, cu excepția căilor de atac declanșate de debitor, iar în conformitate cu dispozițiile art. 52 din același act normativ, deschiderea procedurii de insolvență nu afectează dreptul unui creditor de a invoca compensarea creanței sale cu cea a debitorului asupra sa, atunci când condițiile prevăzute de lege în materie de compensare legală sunt îndeplinite la data deschiderii procedurii.
Reglementată de art. 52 din Legea nr. 85/2006, compensarea constituie o excepție de la regula consacrată de art. 36 din Legea insolvenței și vizează situația în care creditorii și debitorul au creanțe și datorii reciproce, născute anterior datei deschiderii procedurii.
Având ca scop garantarea dreptului de creanță al creditorului asupra patrimoniului debitorului, art. 52 din Legea nr. 85/2006 reglementează posibilitatea invocării de către un creditor a dreptului său de a cere compensarea creanței sale cu cea a debitorului asupra sa, atunci când sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art. 1143 și 1144 civ. în materie de compensare legală.
Deci, pentru a opera compensarea legală, trebuie să fie îndeplinite următoarele condiții: să existe obligații reciproce; creanțele să aibă ca obiect bunuri fungibile și creanțele ce urmează a se compensa să fie certe, lichide și exigibile.
Legea insolvenței nu prevede nicio restricție în privința momentului în care poate fi invocată compensarea, însă impune ca cererea să fie formulată de către creditor, iar prevederile imperative în materie de compensare legală să existe la data deschiderii procedurii.
Se reține că, din moment ce compensarea a fost solicitată de către administratorul special al debitorului, și nu de către un creditor, astfel cum este definit acesta de art. 3 pct. 7 din Legea nr. 85/2006; procedura falimentului SA a fost deschisă la data de 10.07.2000, iar dreptul de creanță al SA (absorbită de debitoarea SC SA) s-a născut din contractul de cesiune nr. 23/11.01.2001 și a fost recunoscut de judecătorul sindic al SC SA prin sentința nr. 6684/24.09.2001, pronunțată în dosarul nr. 5615/2000 al Tribunalului București, nu sunt îndeplinite la data deschiderii procedurii condițiile prevăzute de lege în materie de compensare legală.
Față de temeinicia criticii cercetate anterior, nu se mai impune analizarea celorlalte critici din recursul creditoarei SC SA. urmând ca, potrivit dispozițiilor art.312 alin.3 pr.civ. să se admită recursul declarat de creditoarea BANCA INTERNAȚIONALĂ A RELIGIILOR, prin lichidator INSOLVENCY SPECIALISTS, să se modifice sentința, în sensul respingerii cererii administratorului special privind creanța, de comnpensare și radiere ipotecă.
În aplicarea principiuluinon reformatio in pejus,consacrat de art 296 teza a II-a, coroborat cu art.316 proc.civ. dispozițiile privind creditoarea SC SA Mediaș vor fi menținute, în condițiile în care aceasta nu a declarat recurs.
Se va menține restul dispozițiilor sentinței.
Potrivit art.274 pr.civ. va fi obligat recurentul administraor special la plata sumei de 5000 lei cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge excepția invocată de recurentul, în calitate de administrator al debitoarei SC SA privind lipsa calității de reprezentant a INSOLVENCY SPECIALISTS pentru recurenta creditoare BANCA INTERNAȚIONALĂ A RELIGIILOR.
Respinge recursul declarat de administratorul special împotriva sentinței nr.410/23.04.2009, pronunțată de Tribunalul Dolj - Secția Comercială în dosarul nr- și cererea de intervenție accesorie formulată de ASOCIAȚIA FPP Oltenia.
Admite recursul creditoarei BANCA INTERNAȚIONALĂ A RELIGIILOR prin lichidator INSOLVENCY SPECIALISTS împotriva sentinței nr. 410/23.04.2009, pronunțată de Tribunalul Dolj - Secția Comercială în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata debitoare SC SA, reprezentată prin lichidator B, intimata creditoare SA M și intimata pârâtă SC SA și intervenienta Asociația Fpp Oltenia, modifică sentința în sensul că respinge cererea administratorului special privind creanța, de compensare și radiere ipotecă.
Menține restul dispozițiilor sentinței nr. 410/23.04.2009, pronunțată de Tribunalul Dolj - Secția Comercială în dosarul nr-.
Obligă administratorul special la 5000 lei cheltuieli de judecată.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 22 februarie 2010.
PREȘEDINTE, - - | JUDECĂTOR, | JUDECĂTOR, |
GREFIER, - - |
red. jud. 3 ex./24.03.2010
jud.sindic
09 Martie 2010
tehnored.
Președinte:Doina LupeaJudecători:Doina Lupea, Carmen Mladen, Sanda Lungu
| ← Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... | Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... → |
|---|
