Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 220/2008. Curtea de Apel Iasi
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA COMERCIALĂ
DECIZIE Nr. 220
Ședința publică de la 05 Mai 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Cipriana Poiană
JUDECĂTOR 2: Camelia Gheorghiu
JUDECĂTOR 3: Traian Șfabu
Grefier - -
Pe rol judecarea cauzei Faliment privind pe recurent și pe lichidator MANAGEMENT REORGANIZARE LICHIDARE ", intimat ADM.FINANȚELOR PUBLICE V, intimat SC " " SRL V, având ca obiect procedura insolvenței raport final + art. 138 din Legea nr. 85/2006, împotriva sentinței civile numărul 276/F din 2 octombrie 2007, pronunțată de Tribunalul Vaslui - judecător sindic.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă dl.avocat pentru recurenta: lichidatorul judiciar Management Reorganizare Lichidare I reprezentat de d-na cons.jr., lipsind:
- intimat Creditor - ADM.FINANȚELOR PUBLICE
- intimat Debitor - SC " " SRL
- administrator special
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care
Dl. avocat depune la dosar originalul împuternicirii avocațiale emisă de cabinetul de avocat în baza contractului de asistență juridică nr. 60/04.04.2008.
D-na cons.jr. depune la dosar delegația de reprezentare a lichidatorului judiciar, emisă de lichidatorul Management Reorganizare Lichidare I sub ne. 4568/05.05.2008.
La interpelarea instanței, părțile prezente precizează - prin reprezentanți - că nu mai au de formulat alte cereri.
Curtea constată recursul în stare de judecată și acordă cuvîntul la dezbateri.
concluzii de admitere a recursului introdus de pîrîta, dl av. arată că motivele de recurs se încadrează în prevederile art. 304 pct. 5 și 9 Cod procedură civilă.
Recurenta, care are o situație a sănătății mai mult decît precară (are cancer), apreciază că, nefiind notificată asupra cererii formulată de lichidatorul judiciar privind antrenarea răspunderii patrimoniale, a fost lipsită de posibilitatea de a se apăra și că la dosarul cauzei ar mai fi trebuit să fie depuse înscrisuri.
Cu privire la îndeplinirea procedurii de citare, recurenta susține că hotărîrea instanței de fond nu este motivată corespunzător, fapt care atrage nulitatea sentinței recurate. Astfel, instanța de fond reține că, potrivit art. 149 din. 85/2006 combinat cu art. 225 Cod procedură civilă, dacă partea, fără motive temeinice, refuză să răspundă la interogatoriu sau nu se înfățișează, instanța poate socoti aceste împrejurări ca o mărturisire deplină sau un început de dovadă în folosul părții potrivnice, fără a se reține îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 138 alin. 1 din Legea insolvenței.
Din probele administrate nu se constată îndeplinirea cumulativă a condițiilor prevăzute pentru atragerea răspunderii materiale a administratorului, susține dl.av., astfel că, așa cum se invocă și în motivele detaliate în scris, se impune admiterea recursului, casarea hotărîrii recurate și trimiterea dosarului spre rejudecare. Fără cheltuieli.
D-na cons.jr., pentru lichidatorul Management reorganizare Lichidare I solicită respingerea recursului potrivit întîmpinării formulate în cauză.
Instanța declară închise dezbaterile și rămîne în pronunțare.
Ulterior deliberării,
INSTANȚA
Asupra recursului de față;
Prin cererea înregistrată la data de 02 iulie 2007 în dosarul nr-, lichidatorul judiciar Management Reorganizare Lichidare Iaf ormulat cerere privind antrenarea răspunderii pârâtei, fostă administrator a debitoarei " " pentru suma de 51.306 lei.
Se susține că pârâta a ridicat din casieria societății suma de 35.850,50 lei fără justificare, că la începutul anului 2006 folosit rezervele societății pentru acordarea de dividende, deși societatea a funcționat în pierdere în ultimii ani.
În drept, s-au invocat dispozițiile art. 138 alin. 1 lit. a, c și d din Legea nr. 85/2006.
Pârâta nu a depus întâmpinare.
Prin sentința civilă nr. 276/F din 02 octombrie 2007 Tribunalul Vaslui, judecător sindic admite acțiunea lichidatorului judiciar Management Reorganizare Lichidare cu sediul în municipiul V, str. -. - nr. 55, județul V împotriva pârâtei domiciliată în V,-, bloc 245,. D, 8, județul V, administratorul debitorului " "
Obligă pe pârât să suporte pasivul debitorului în sumă de 51.306 lei.
Executarea silită se va face prin executorul judecătoresc.
Pentru a pronunța această sentință tribunalul a reținut că, din raportul preliminar al administratorului judiciar rezultă că pârâta se face vinovată de încălcarea dispozițiilor art. 138 alin. 1 lit. a, c, d din Legea nr. 85/2006, prin aceea că a folosit bunurile sau creditele persoanei juridice falite în interes personal (suma de 35.850,05 lei a fost ridicată din casierie și nu a fost justificată până în prezent); a dispus continuarea activității în interes personal, deși ducea în mod vădit la încetare de plăți și a ținut o contabilitate fictivă, a făcut să dispară unele documente contabile sau nu a ținut contabilitatea în conformitate cu legea.
Din aceste probe rezultă că administratorul societății se face vinovat de încălcarea obligațiilor de serviciu, care a avut ca efect prejudicierea societății și aducerea acesteia în stare de insolvență.
Pârâta a declarat recurs și a criticat sentința primei instanțe pentru următoarele motive:
1. Instanța de fond i-a încălcat dreptul la apărare deoarece nu a fost notificată asupra cererii introduse împotriva sa de către lichidatorul judiciar;
2. Procedura de citare cu debitoarea a fost viciată în sensul că aceasta s-a realizat prin "afișare". Consideră recurenta că s-au încălcat dispozițiile art. 92 alin. 1 Cod procedură civilă.
3. Susține recurenta că în perioada judecării cauzei a fost internată în spital.
4. Cererea de chemare în judecată nu cuprinde condițiile de formă prevăzute de art. 112 alin. 2 Cod procedură civilă și art. 112 alin. 5 Cod procedură civilă.
5. Cererea de chemare în judecată trebuia comunicată atât prin Buletinul procedurilor de insolvență, cât și prin scrisoare recomandată.
6. Actele de procedură și de reprezentare trebuie realizate și susținute în fața judecătorului sindic doar de practicieni în insolvență, membrii ai și nu de consilieri juridici delegați.
7. Consideră recurenta că nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 138 din Legea nr. 85/2006 în sensul că nu s-a dovedit legătura de cauzalitate între faptele sale și ajungerea în faliment a societății debitoare.
Pentru aceste motive, recurenta a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare.
Lichidatorul judiciar Management Reorganizare Lichidare Iaf ormulat întâmpinare prin care solicită respingerea recursului.
Susține lichidatorul că recurentei nu i s-a încălcat dreptul la apărare, procedura de citare fiind corect îndeplinită conform art. 92 Cod procedură civilă și dispozițiile art. 7 din Legea nr. 85/2006, iar prin actele depuse la dosarul cauzei s-a dovedit întrunirea condițiilor prevăzute de art. 138 din Legea nr. 85/2006.
Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale în materie, instanța de control judiciar constată următoarele:
Cererea de chemare în judecată este formulată și semnată de către lichidatorul judiciar, iar reprezentarea acestuia în proces s-a făcut în conformitate cu dispozițiile art. 67 și urm. Cod procedură civilă.
În ceea ce privește citarea pârâtei, aceasta s- făcut conform dispozițiilor Codului d e procedură civilă, nu și prin Buletinul procedurilor de insolvență conform art. 7 alin. 1 din Legea nr. 85/2006.
De altfel, obligativitatea citării pârâtei prin ambele modalități rezultă și din decizia nr. 1137/ 04 decembrie 2007 Curții Constituționale.
Constatându-se a fi incident în cauză motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 Cod procedură civilă, curtea va admite recursul, va casa sentința și va trimite cauza spre rejudecare Tribunalului Vaslui.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de împotriva sentinței civile nr. 276/F din 02.10.2007, pronunțată de Tribunalul Vaslui - judecător sindic, pe care o casează.
Trimite cauza spre rejudecare instanței de fond, Tribunalul Vaslui - judecător sindic.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi, 05.05.2008.
Președinte
Judecător Judecător
Grefier
Red.
Dact.
4 exemp.
13.05.2008
Tribunalul Vaslui - judecător sindic: -
Președinte:Cipriana PoianăJudecători:Cipriana Poiană, Camelia Gheorghiu, Traian Șfabu
← Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... | Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... → |
---|