Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 224/2010. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA COMERCIALĂ
DECIZIA NR.224
Ședința publică de la 23 Februarie 2010
PREȘEDINTE: Radu Mateucă
JUDECĂTOR 2: Carmen Popescu
JUDECĂTOR 3: Angela Rădulescu
Grefier: -
Pe rol, judecarea recursului declarat de creditoarea împotriva sentinței nr.1310/14.12.2009 pronunțate de judecătorul sindic de la Tribunalul Olt - Secția Comercială și de contencios Administrativ în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata debitoare SC BE & SRL C prin lichidator și intimații creditori SC INSURANCE BROKER SRL B, SC LEASING SA B și SC SRL T M, având ca obiect procedura insolvenței -închidere procedură.
La apelul nominal făcut în ședința publică, au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, învederându-se că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, conform art.242 alin.2 pr.civ. după care, constatându-se recursul în stare de judecată, s-a reținut pentru soluționare.
CURTE A
Asupra recursului de față, constată următoarele:
La data de 26.10.2009, lichidator judiciar, desemnat să administreze să administreze procedura insolvenței debitorului SC BE & SRL C, a solicitat să se dispună închiderea procedurii, ca urmare a lipsei bunurilor în averea debitorului și neavansării de către creditori a sumelor necesare pentru acoperirea cheltuielilor de lichidare.
Tribunalul Olt - Secția Comercială și de Contencios Administrativ, prin sentința nr.1310/14.12.2009 a închis procedura insolvenței debitorului SC BE & SRL C și a dispus radierea acestuia din registrul comerțului.
A fost descărcat lichidatorul judiciar de obligații și responsabilități, cu plata către acesta din fondul constituit conform art.4 din Legea 85/2006 a sumei de 6.729 lei.
Copia după prezenta sentință va fi notificată DGFP O și ORC de pe lângă Tribunalul Olt pentru efectuarea mențiunilor.
S-a reținut de către judecătorul sindic că, în speță, sunt incidente prevederile art.131 din Legea 85/2006, în condițiile în care debitoarea nu posedă bunuri care să poată fi valorificate în vederea acoperirii creanțelor înregistrate.
Împotriva acestei hotărâri a promovat recurs creditoarea care a susținut că, doar raportul lichidatorului nu este suficient, hotărârea instanței trebuind să se bazeze pe documente provenite de la autoritățile care dețin evidența bunurilor mobile și imobile, iar potrivit atribuțiilor conferite lichidatorului prin art.25 din Legea 85/2006, se impunea asigurarea activității debitorului în raport cu situația de fapt și întocmirea unui raport amănunțit asupra cauzelor și împrejurărilor care au condus la apariția stării de insolvență, cu menționarea persoanelor cărora le-ar fi imputabilă.
Din cum susține recurenta, nu toate bunurile sunt supuse impozitării, astfel că există posibilitatea ca bunurile să existe și să nu fie identificate de lichidator.
Analizând actele și lucrările dosarului, în raport de motivele invocate în cauză, Curtea apreciază recursul ca fiind nefondat.
Lipsa resurselor financiare necesare acoperirii cheltuielilor administrative, determină în orice stadiu al procedurii, închiderea acesteia.
Legiuitorul a înțeles să reglementeze această situație prin dispozițiile art.131 din Legea 85/2006, potrivit cărora dacă se constată că nu există lunuri în averea debitorului ori că acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative și nici un creditor nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare, judecătorul sindic va putea da o sentință de închidere procedurii.
Ori, în speță a rezultat că lichidatorul judiciar a întreprins toate demersurile necesare pentru identificarea bunurilor debitorului însă n-au avut nici finalitate.
Este adevărat că, potrivit adresei nr.14370/18.12.2008 Primăria Municipiului Cac omunicat lichidatorului că debitorul figurează în evidențele fiscale cu 2 autoturisme, însă acestea erau dobândite în leasing și cum contractele nu fuseseră finalizate (societățile de leasing, fiind creditoare înscrise în tabelul creanțelor), bunurile nu erau proprietatea SC BE & SRL
Nu se justifică susținerea cum că lichidatorul nu și-a îndeplinit atribuțiile prevăzute de art.25 din Legea 85/2006, în sensul prezentării raportului asupra împrejurărilor și cauzelor care au dus la insolvența debitorului, întrucât un astfel de raport a fost întocmit, inclusiv aspectul referitor la persoanele cărora le-ar fi imputabilă actuala situație a debitorului.
Față de aceste considerente, Curtea, în raport de prevederile artr.312 Cod pr. civilă, va respinge recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
ECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de creditoarea cu sediul în C,--7, Județul O împotriva sentinței nr.1310/14.12.2009 pronunțate de judecătorul sindic de la Tribunalul Olt - Secția Comercială și de Contencios Administrativ în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata debitoare SC BE & SRL C prin lichidator cu sediul în S, Mânăstirii,. 1C,. A,. 1, Județ O și intimații creditori SC INSURANCE BROKER SRL B cu sediul în B, sector 1, nr. 25, SC LEASING SA B cu sediul în B, sector 1,- și SC SRL T M cu sediul în T M, str. -, - județul
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 23 Februarie 2010.
Președinte, | Judecător, | Judecător, |
Grefier, |
25 Februarie 2010
Red.jud./
3 ex./P/04.03.2010
jud.sindic
Președinte:Radu MateucăJudecători:Radu Mateucă, Carmen Popescu, Angela Rădulescu
← Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... | Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... → |
---|