Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 2279/2008. Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ nr.2279/2008
Ședința publică din data de 21.10.2008
Instanța este constituită din:
PREȘEDINTE: Adriana Iluț
JUDECĂTOR 2: Claudia Idriceanu
JUDECĂTOR 3: Danusia Pușcașu
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâții A și împotriva sentinței comerciale nr. 745/01.04.2008 pronunțată de Tribunalul Comercial Cluj în dosar nr-, în contradictoriu cu intimații: DIRECTIA GENERALA A FINANȚELOR PUBLICE A JUDETULUI C, SC SRL, având ca obiect procedura insolvenței -angajarea răspunderii membrilor organelor de conducere.
La apelul nominal se prezintă pentru lichidatorul judiciar, avocat.
Procedura de citare este îndeplinită în conformitate cu disp. art. 8 alin. 3 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, prin publicarea citației în Buletinul procedurilor de insolvență nr.3545/22.09.2008.
Recursul nu este timbrat, recurenții fiind obligați în solidar la plata taxei judiciare de timbru în valoare de 19.5 lei și timbru judiciar în valoare de 0.15 lei.
S-a prezentat referatul cauzei, după care se constată că procedura de citare s-a realizat în condițiile Legii nr. 85/2006 și a Ordinului Ministrului Justiției nr. 1692/C din 7 iulie 2006 ce reglementează conținutul cadru al citațiilor trimise spre publicare în Buletinul procedurilor de insolvență, în conținutul citației a fost înscrisă obligația timbrării recursului de către recurentă, respectiv de a depune taxa judiciară de timbru în valoare de 19,5 lei, sub sancțiunea anulării cererii (fila 5 ).
S-a înregistrat la dosar întâmpinarea lichidatorului judiciar care solicită respingerea recursului ca netimbrat, în principal ca tardiv și ca nefondat.
Cum recurenții nu s-au conformat obligației legale de timbrare a recursului promovat, procedura de citare fiind legal îndeplinită cu mențiunea timbrării, instanța, din oficiu, invocă excepția netimbrării recursului declarat de A și și pune în discuție excepția invocată.
Reprezentanta lichidatorului solicită anularea recursului ca netimbrat iar în situația în care, până la sfârșitul dezbaterilor se va achita taxa judiciară de timbru, solicită respingerea recursului ca tardiv și ca nefondat.
Instanța reține cauza în pronunțare pe excepția netimbrării recursului.
CURTEA,
Prin sentința comercială nr. 745/1.04.2008 a Tribunalului Comercial Clujs -a admis cererea de chemare în judecată introdusă de către lichidatorul judiciar, desemnat în procedura de faliment a debitoarei SC SRL împotriva pârâților A și și în consecință:
Au fost obligați pârâții, în solidar, să plătească suma de 27.755 lei, reprezentând parte din pasivul debitoarei.
A fost stabilit termen de judecată pentru data de 13 mai 2008, sala 249, ora 10,00.
În motivare se arată că, prin sentința comercială nr. 3584/25.09.2007 s-a dispus deschiderea procedurii insolvenței în formă simplificată față de debitoarea SC SRL, fiind desemnat în calitate de lichidator judiciar provizoriu d-nul.
La data de 25 februarie 2008 lichidatorul judiciar a formulat cerere de chemare în judecată împotriva pârâților A și, solicitând judecătorului sindic prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligați aceștia la plata unei părți din pasivul debitoarei în cuantum de 27.755 lei.
În motivarea cererii lichidatorul judiciar a arătat că în urma verificării situației de fapt cu situația scriptică conform ultimei sintetice de verificare întocmite pentru luna iulie 2006, comparată cu sintetică de verificare întocmită pentru luna mai 2005, data de la care se afirmă că societatea nu a mai desfășurat activitate, au rezultat diferențe apreciabile, pentru conturile de activ ale debitoarei și pentru care nu au fost prezentate și documentele justificative care au stat la baza modificării soldurilor. Diferența de sumă dintre active și pasive conform declarațiile de creanță se datorează obligațiilor accesorii obligațiilor de bază care au fost aplicate la contribuțiile sociale reținute și nevărsate la bugetul de stat. Documente prin care soldurile conturilor arătate mai sus au fost modificare nu au fost regăsite între actele ce au fost preluate de la director punct de lucru.
Judecătorul sindic a apreciat că în sarcina pârâților poate fi reținută fapta de a nu ține contabilitatea în conformitate cu legea, în condițiile în care acesta nu i-a predat lichidatorul documentele contabile astfel cum sunt ele prevăzute în art.28 alin.1 din Legea nr.85/2006.
De altfel, administratorul statutar al debitoarei, numitul A, a recunoscut că nu a mai efectuat înregistrările contabile și nu a mai depus situațiile financiare periodice și declarațiile fiscale.
Lichidatorul judiciar i-a notificat pe pârâți, solicitându-le să-i predea toate documentele contabile necesare în vederea îndeplinirii atribuțiilor ce-i reveneau conform dispozițiilor Legii nr.85/2006.
Împotriva sentinței au formulat recurs A și, solicitând admiterea recursului și respingerea cererii lichidatorului judiciar de antrenare a răspunderii foștilor administratori, ca neîntemeiată.
În motivarea recursului, se arată că hotărârea nu se întemeiază pe o stare de fapt reală, ci pe susținerile neîntemeiate ale lichidatorului judiciar.
Examinând recursul, instanța constată că acesta este netimbrat, urmând fi anulat din următoarele considerente:
În conformitate cu dispozițiile art.11 din Legea nr.146/1997 s-a stabilit în solidar sarcina recurenților obligația de a achita 19,5 lei taxă judiciară de timbru, iar in conformitate cu art.1 din OG nr.32/1995 timbru judiciar in sumă de 0,15 lei RON.
În temeiul dispozițiilor art.20 alin.2 din Legea nr.146/1997 recurenții au fost înștiințați ca, în termen de 5 zile de la data comunicării înștiințării să achite în contul Consiliului local al mun.C N sumele datorate cu titlu de taxe de timbru, sub sancțiunea prevăzută de art.20 alin.3 din Legea nr.146/1997 și art.308 alin.4 pr.civ.
Prin art.1 din Legea nr.146/1997 privind taxele judiciare de timbru a fost statuat principiul potrivit căruia acțiunea și cererile introduse la instanța judecătorească sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute de acest act normativ. Aceste taxe sunt datorate atât de persoanele fizice cât și de persoanele juridice și ele se plătesc anticipat.
Constatând că recursul nu a fost timbrat cu suma stabilită, că recurenții nu s-au conformat obligației de timbrare potrivit înștiințării transmise, că nu ne aflăm în prezența unei acțiuni sau persoane față de care operează scutirea legală de obligația timbrării, instanța de judecată urmează să dea eficiență dispozițiilor art.308 alin.4 pr.civ, raportat la art.20 alin.1 și 3 din Legea nr.146/1997, respectiv ale art.35 alin.5 din Normele metodologice de aplicare a acestui act normativ, precum și OG nr.32/1995 privind timbrul judiciar și să dispună anularea recursului ca netimbrat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Anulează ca netimbrat recursul declarat de pârâții A și împotriva sentinței comerciale nr. 745 din 01.04.2008 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Comercial Cluj pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 21.10.2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
- - - - - - - -
Red. dact.GC
2 ex/24.10.2008
Jud.primă instanță: Seman
Președinte:Adriana IluțJudecători:Adriana Iluț, Claudia Idriceanu, Danusia Pușcașu
← Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... | Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... → |
---|