Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 233/2009. Curtea de Apel Brasov
| Comentarii |
|
ROM ÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
Secția Comercială
Decizia nr. 233 / Dosar nr-
Ședința publică din 14 mai 2009
PREȘEDINTE: Alina Gabriela Stoian judecător
- - - - președinte de secție
- - - judecător
- - grefier
Pentru astăzi a fost amânată pronunțarea asupra recursurilor declarate de debitoarea "INDUSTRIAL " și de creditoarea ROMANIAN BANK ANGLIA - SUCURSALA B împotriva sentinței civile nr.84/Sind din 12 ianuarie 2009, pronunțate de judecătorul - sindic în dosarul nr- al Tribunalului Brașov - Secția comercială și de contencios administrativ.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, s-a constatat lipsa părților.
Dezbaterile în cauză s-au desfășurat în ședința publică din 7 mai 2009, conform celor consemnate în încheierea din acea zi, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Instanța, în temeiul art.260 alin.1 Cod procedură civilă a amânat pronunțarea pentru 14 mai 2009.
CURTEA
Prin contestația înregistrată la data de 5.05.2008 debitoarea "Industrial " a solicitat respingerea declarației de creanță a creditoarei und AG, pentru suma de 1.006.577,10 Euro. Se susține că Germania nu este creditor pentru "Industrial ", ci aceasta a garantat pentru riscul de neplată a unei sume de bani. Se arată că Romania ar fi trebuit să se îngrijească de înscrierea în tabelul preliminar al creanțelor. Creditorul înscris în arhiva electronică de Garanții Reale Mobiliare a rămas Romania, care nu a solicitat înscrierea în tabelul preliminar al creanțelor. Se consideră că Germania a acordat o garanție împrumut către Romania independent de contractul de credit dintre Romania și " Textile " România. Se consideră că suma de 1.006.577,10 Euro pretinsă de Germania nu reprezintă o creanță certă, lichidă și exigibilă pe care "Industrial " o datorează către Germania.
Prin întâmpinarea depusă, creditoarea und AG solicită respingerea contestației debitoarei, arătând că între debitoare și a fost încheiat un contract de credit pentru suma de 2.000.000 Euro, modificat la data de 8.05.2007 la suma de 1.000.000 Euro. unic al "Industrial ", " International Textil " a încheiat cu Germania un contract prin care aceasta din urmă se obligă să încheie un contract cu beneficiarul Romania, pentru debitoarea "Industrial " în vederea garantării rambursării creditului acordat.
La data de 23.05.2007 între Romania și Germania a fost încheiat contractul denumit garanție împrumut, prin care unitatea care își asuma riscul, Germania, se obligă să garanteze față de unitatea de co-gestiune, Romania, împrumutul acordat de aceasta către "Industrial " Dat fiind că "Industrial " nu și-a executat obligația de rambursare ce îi revenea prin contractul de credit încheiat la data de 8.05.2006, Romania a solicitat și a primit plata datoriilor restante de la Germania în temeiul contractului de garanție.
Creditoarea arată că are dreptul de a se îndrepta împotriva debitoarei deoarece conform art. 71 alin. 2 din Legea nr. 85/2006, un codebitor sau un fidejusor care este îndreptățit la restituire ori la despăgubire din partea debitorului pentru suma plătită, va fi trecut în tabelul de creanțe cu suma pe care a plătit-o creditorului. Se susține că potrivit prevederilor art. 1655 cod civil oricine poate să se facă fidejusor, fără ordinea și fără știința celui pentru care se obligă, iar potrivit art. 1669 Cod civil cauționatorul ce a plătit are regres contra debitorului principal, atât când a garantat cu știința debitorului, cât și pe neștiința lui.
Se susține că dacă s-ar admite contrariul "Industrial " ar realiza o îmbogățire fără justă cauză. Romania nu putea să se înscrie la masa credală deoarece a primit plata de la Germania, iar potrivit art. 71 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 un creditor care înainte de înregistrarea creanței a primit o plată parțială pentru creanța sa de la un codebitor sau de la un fidejusor al debitorului, poate avea creanța înscrisă în tabelul de creanțe numai pentru partea pe care nu a încasat-o încă.
Prin sentința civilă nr. 84/12.01.2009 Tribunalul Brașova respins cererea debitoarei și a creditoarei und AG de a se lua act de și a se consfinți tranzacția încheiată între părți cu privire la creanța creditoarei und AG, s-a respins contestația debitoarei "Industrial " împotriva tabelului preliminar al creditorilor cu privire la înscrierea creanței und AG.
Pentru a pronunța această sentință JUDECĂTOR 2: Gabriela Comșa l-sindic a reținut următoarele considerente:
Creditoarea und AG și debitoarea "Industrial " au depus la data de 24.11.2008 un înscris intitulat "Contract de tranzacție judiciară" prin care cele două părți au prevăzut modalitatea de stingere a litigiului dintre ele cu privire la înscrierea creanței creditoarei Germania. În înscrisul depus se menționează că aceasta acceptă ca înregistrarea drepturilor sale în tabelul creanțelor împotriva "Industrial " să fie făcută pentru suma de 150.000,00 Euro, echivalentul în monedă națională fiind de 536.970,00 Ron. "Industrial " În înscrisul depus se mai prevede că este o condiție pentru tranzacție ca suma de 150.000 Euro să fie plătită către Germania în termen de 10 zile de la data la care s-a aprobat tabelul definitiv. În consecință, acceptarea de către creditoarea Germania să fie înscrisă în tabelul creditorilor cu suma de 150.000 Euro este condiționată de achitarea acestei sume în termen de 10 zile de la data la care s-a aprobat (afișat) tabelul definitiv al creanțelor. Se pune problema dacă o astfel de condiție contravine Legii nr. 85/2006, deoarece potrivit art. 49 din Legea nr. 85/2006 pe perioada de observație debitorul va putea să facă doar plăți care se încadrează în condițiile obișnuite de exercitare a activității curente. Cum achitarea acestei sume de 150.000 Euro către creditoarea Germania nu intră în categoria plăților care se încadrează în condițiile obișnuite de exercitare a activității curente, rezultă că condiția achitării acestei sume în termen de 10 zile de la definitivarea tabelului creditorilor contravine acestui text de lege, iar JUDECĂTOR 3: Laura l-sindic nu poate consfinți o tranzacție prin care se încalcă o dispoziție imperativă a legii. De asemenea, ordinea de efectuare a plăților este stabilită de lege în mod imperativ și nu se poate modifica. Pentru aceste motive a fost respinsă cererea de a se lua act și a se consfinți tranzacția dintre creditoarea und AG și debitoarea "Industrial ", procedându-se la judecarea în fond a contestației debitoarei.
Debitoarea nu existența acestei obligații și a faptului că datorează această sumă de 1.006.577,10 Euro, însă susține că o datorează România și nu Germania, care a achitat către România creanța pe care aceasta din urmă o avea față de debitoare, în temeiul contractului de garanție împrumut încheiat la data de 23.05.2007.
Potrivit art. 1669 Cod civil cauționatorul ce a plătit are regres contra debitorului principal, iar potrivit art. 1655 Cod civil oricine poate să se facă fidejusor, fără ordinea și chiar fără știința acelui pentru care se obligă. În concluzie, debitoarea nu poate invoca lipsa unui contract pentru a nu achita către Germania creanța pe care aceasta din urmă a plătit-o în locul său, către România. Față de prevederile art. 71 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 Romania nu se mai putea înscrie la masa credală, deoarece aceasta și-a încasat în totalitate creanța de la Germania, iar dacă s-ar admite susținerile debitoarei că aceasta din urmă nu se poate înscrie la masa credală debitoarea s-ar îmbogăți fără justă cauză.
Prin recursul declarat, debitoarea "Industrial " a solicitat modificarea sentinței în sensul respingerii cererii de înscriere a creditoarei Germania în tabelul definitiv de creanțe, suspendarea distribuirii sumelor către aceasta până la pronunțarea unei hotărâri definitive, admiterea contractului de tranzacție judiciară încheiat între debitoare și creditoare.
În motivarea recursului, debitoarea "Industrial " arată următoarele:
Cele două copii ale contractului de garanție împrumut depuse, deși se referă la același lucru, sunt diferit semnate, nu se precizează în niciun paragraf ca anexă volantă depusă de parte a contractului, și, mai mult, nu poartă nicio semnătură. În prima variantă - traducere se menționează că în măsura în care unitatea de co-gestiune primește plata de la unitatea care își asumă riscul conform secțiunii I, unitatea de cogestiune reține pentru unitatea care își asumă riscul toate drepturile ce rezultă din acțiunea de acordare a creditului, iar în varianta a doua, că în măsura în care unitatea de co-gestiune primește plata de la unitatea care își asumă riscul conform secțiunii I, unitatea de cogestiune reține în fidejusiune pentru unitatea care își asumă riscul toate drepturile ce rezultă din acțiunea de acordare a creditului.
Această bancă nu s-a înscris la masa credală pentru că nu avea documente legal întocmite care să dovedească creanța, respectiv pentru suma de 400.000 Euro nu avea documente de plată cu semnături autorizate din partea debitoarei, iar pentru celelalte sume decontate din credit nu avea susținere în garanții.
În prima variantă a insolvenței simplificate România și Germania nu s-au înscris, atunci debitoarea se îmbogățea fără temei.
Debitoarea nu a negat existența unui credit la România dar modalitatea de utilizare a acestuia prezintă motive de contestații. Acesta este și motivul pentru care se face referire la plăți complet ilegale în valoare de 400.000 Euro.
Nici măcar România nu trebuia să plătească această sumă către Germania în cadrul contractului de garanție împrumut, având în vedere că asigurătorul nu plătește decât operațiunile legale efectuate de asigurat.
Germania nu are calitatea de creditor, nefăcând dovada creanței.
În contractul denumit garanție împrumut între două unități independente din punct de vedere legal ale grupului, contract încheiat între banca România și banca Germania, debitoarea nu are calitatea de parte, deci nu are calitatea de debitoare.
Obiectul contractului de mai sus constă în aceea că România își asumă față de Germania riscurile de 100 % ce decurg din contractul de credit dintre România și debitoare. La punctul 2 din contract se arată că în măsura în care unitatea de cogestiune, adică România, primește plata de la unitatea care își asumă riscul, România reține pentru unitatea care își asumă riscul, Germania, toate drepturile ce rezultă din acțiunea de acordare a creditului, inclusiv garanțiile, în limita sumei echivalente cu garanția împrumutului a unității care își asumă riscul, Germania.
Din această clauză rezultă că Germania a convenit cu România ca toate acțiunile și drepturile ce rezultă din acordarea creditului să fie executate de România, deci nu de Germania care a formulat cererea de admitere a creanței.
Contractul denumit garanție împrumut nu este opozabil în temeiul principiului relativității efectelor contractului de garanție. Germania nu este fidejusor îndreptățit pentru România. Contractul de fidejusiune este accesoriu, consensual unilateral și cu titlu gratuit. Dacă foaia volantă anexată la contractul de garanție împrumut se consideră ca făcând parte integrantă din contract, atunci este evident că trebuie luată în considerare din secțiunea II pct. 3 potrivit căruia unitatea care îți asumă riscul va primi un comision lunar din partea unității de cogestiune în valoare de două treimi din marja dobânzii cuvenită cu clientul și sau două treimi din comisioanele câștigate în legătură cu creditele listate în secțiunea I din care rezultă că acest contract nu este gratuit.
poate fi convențională, legală și judecătorească.
Contractul garanție împrumut nu poate fi denumit contract de fidejusiune pentru că nu este gratuit, iar părțile, creditorul și debitoarea, nu au avut un acord prealabil de aducere a unui fidejusor.
Referitor la susținerea instanței potrivit căreia oricine poate să se facă fidejusor fără ordinea și chiar fără știința debitorului, textul art. 1655 se referă la momentul încheierii contractului de fidejusiune între fidejusor și creditor, când nu este necesară știința sau prezența debitorului din moment ce acordul dintre debitor și creditor a fost încheiat deja.
Germania nu are regres contra debitoarei.
Invocarea art. 1669 Cod civil e lipsită de temei. Potrivit acestuia "cauționarul ce a plătit are regres contra debitorului principal atât când a garantat cu știința debitorului, cât și pe neștiința lui".
Considerând că (,) contractul de garanție împrumut nu îndeplinește condițiile contractului de fidejusiune, nefiind gratuit, neexistând un cord între creditor și debitor referitor la necesitatea unui fidejusor, aplicarea art. 1699 Cod civil nu are obiect.
De asemenea chiar în varianta în care toate celelalte condiții de fidejusiune ar fi fost îndeplinite atunci art. 1672 alin. 2 Cod civil precizează: când fidejusorul a plătit fără să fi fost urmărit și fără să fi înștiințat pe debitorul principal, nu va avea niciun regres contra acestuia în cazul când în timpul plății debitorul ar fi avut mijlocul de a declara stinsă datoria sa.
Germania a plătit fără să fi fost urmărit. Din documentele de plată depuse de Germania se constată că decontarea sumei de 1.000.000 Euro dintre Germania și România s- efectuat în data de 15.08.2007, înainte cu 45 zile de data scadenței creditului și cu 65 zile înainte de ultima zi când debitoarea ar fi trebuit să plătească creditul.
Germania nu a respectat nici condițiile de plată din propriul său contract pentru a-și asigura eventualele condiții de regres contra debitorului. Despre această plată debitorul nu a fost înștiințat. Debitorul ar fi avut mijloace de stingere a datoriei. În primul rând la data de 15.08.2007 nu se declanșase procedura insolvenței, activul net contabil era pozitiv, societatea având posibilitatea valorificării unor active pentru plata tuturor datoriilor. Valorificarea unei părți din active s-a făcut la 20.10.2008, când a fost încasată suma de 4.400.000 Euro, sumă care urmează să se distribuie creditorilor, iar pentru diferența rămasă neacoperită aceasta va fi eșalonată în planul de reorganizare.
În ceea ce privește îmbogățirea fără justă cauză, având în vedere contractul de garanție împrumut între Germania și România, în care a doua parte a plătit primei un comision ca și contravaloare a asumării riscului de neplată, nu poate fi vorba de îmbogățire fără justă cauză. Fiecare parte a primit ce a stabilit prin contract.
Recurenta contestă respingerea de către instanță a contractului de tranzacție prin care Germania și debitoarea au prevăzut modalitatea de stingere a litigiului dintre ele cu privire la înscrierea creanței Germania în sumă de 1.006.577,10 Euro în care s-a prevăzut că în cazul în care oricare termen sau prevedere din tranzacție va fi considerată în orice măsură ca invalidă, ilegală sau inaplicabilă, respectivul termen sau prevedere nu va produce efecte, dar acest lucru nu va afecta celelalte prevederi ale tranzacției.
Această condiție acceptată de părți anulează condiția de 10 zile de la data la care s-a aprobat tabelul definitiv al creanțelor și întărește faptul că cele două părți sunt de acord cu suma de 150.000 Euro, cu care debitoarea este de acord să fie înscrisă în tabelul de creanțe.
Intimata Germania a depus întâmpinare solicitând respingerea recursului pentru următoarele motive:
unic al debitoarei, Internațional, a încheiat cu România un contract prin care prin care aceasta din urmă se obligă să încheie un contract cu beneficiarul România pentru debitoare, în vederea garantării rambursării creditului acordat. În data de 23.05.2007, conform acestui contract, între România și Germania s-a încheiat contractul de garanție împrumut prin care unitatea care își asuma riscul, Germania, se obligă să garanteze față de unitatea de cogestiune, România, împrumutul acordat către debitoare. Pentru că debitoarea culpabilă nu și-a executat obligația de rambursare, România a solicitat și a primit plata datoriilor restante de Germania în temeiul contractului de garanție.
România nu se mai poate înscrie la masa credală deoarece acesta și-a încasat creanța în totalitate de la Germania, iar dacă s-ar admite susținerile debitoarei că aceasta din urmă nu poate fi înscrisă la masa credală, debitoarea s-ar îmbogăți fără just temei. Creditoarea are dreptul de a se îndrepta împotriva debitoarei.
Contractul de garanție încheiat între România și Germania reprezintă o garantare a unei bănci către o altă bancă pentru riscul de neplată a unei sume de bani. Debitoarea nu, așa cum susține chiar prin cererea de recurs, existența și valoarea creditului. Temeiul pentru înregistrarea creanței este contractul de garanție și plata efectuată, situație reglementată de art. 71 din Legea nr.85/2006, raportat la art. 1093 Cod civil, art. 1655 Cod civil și art. 1669 Cod civil.
Întrucât la data de 27.06.2007 a fost introdusă cererea de intrare în insolvență, sumele împrumutate au devenit scadente cu această dată. nu are caracter esențialmente gratuit.
Susținerile prin care debitoarea contestă autenticitatea contractului de garanție sunt neîntemeiate având în vedere traducerile legalizate ale contractului, precum și copiile lizibile ale documentului original certificate pentru conformitate, de la dosar.
Printr-o notă de ședință intimata a invocat excepția nulității, a tardivității recursului și a inadmisibilității cererii de suspendare a plăților către creditoare, față de art. 8 alin. 4 din Legea nr. 85/2006.
Examinând sentința atacată în raport cu probele dosarului, cu motivele de recurs formulate, Curtea constată nefondatrecursul declarat de debitoarea "Industrial "pentru următoarele considerente:
Excepția nulității recursului invocată de intimata creditoare Germania față de dispozițiile art. 3021Cod procedură civilă, în sensul că cererea de recurs nu cuprinde motive reale de recurs, este neîntemeiată. Recursul este motivat, iar potrivit art. 3041Cod procedură civilă recursul declarat împotriva unei hotărâri care potrivit legii nu poate fi atacată cu apel nu este limitat la motivele de casare prevăzute în art. 304, instanța putând să examineze cauza sub toate aspectele.
Excepția inadmisibilității cererii de suspendare a distribuirii sumelor până la pronunțarea unei hotărâri definitive către intimata creditoare este întemeiată față de art. 8 alin. 4 din Legea nr.85/2006, conform căruia prin derogare de la prevederile art. 300 alin. 2 și 3 Cod procedură civilă hotărârea judecătorului-sindic nu vor putea fi suspendate de instanța de recurs. Excepțiile prevăzute de alin. 5 al art. 8 sunt de strictă interpretare referindu-se la sentința de respingere a contestației debitorului în temeiul art. 33 alin. 4, sentința prin care se decide intrarea în procedura simplificată, sentința prin care se decide intrarea în faliment și sentința de soluționare a contestației la planul de distribuire a fondurilor obținute din lichidare și din încasarea de creanțe, sentința recurată prin prezenta cerere de recurs nereferindu-se la niciuna din situațiile mai sus enumerate.
Recursul a fost declarat de debitoare în termen legal având în vedere că potrivit art. 8 alin. 2 din Legea nr.85/2006 termenul de recurs este de 10 zile de la comunicarea hotărârii, iar în speță sentința recurată nu a fost comunicată, neexistând în dosar dovada îndeplinirii procedurii de comunicare, și așa cum rezultă și din nota telefonică din 8.05.2009 potrivit căreia reprezentantul Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Brașov precizează că aceasta nu a fost publicată în Buletinul Procedurilor de Insolvență.
Cu privire la fondul recursului, Germania are calitatea de creditor și de fidejusor, făcând dovada creanței sale. În fapt, între debitoare și banca fostă România s-a încheiat contractul de credit din data de 8.05.2007 pentru 2.000.000 Euro, sumă ce a fost redusă prin act adițional la 1.000.000 Euro. Pentru garantarea rambursării creditului s-au încheiat în 8.05.2007 contracte de garanție așa cum au fost modificate prin actele adiționale din 8.05.2007, respectiv contract de cesiune a creanțelor, contract de garanție reală mobiliară asupra conturilor și contract de garanție reală mobiliară asupra stocurilor prezente și viitoare, iar la data de 23.05.2007 s-a încheiat contractul de garanție împrumut între România și Germania, care reprezintă o garantare a unei bănci către o altă bancă pentru riscul de neplată a unei sume de bani de către debitor.
La data de 27.06.2007 debitoarea a formulat cerere de intrare în procedura insolvenței, cerere admisă prin sentința civilă nr. 608/6.09.2007 a Tribunalului Brașov.
La cererea expresă a România formulată după introducerea cererii debitoarei de intrare în procedura insolenței, Germania a achitat - la data de 15.08.207- datoria debitoarei.
Susținerile recurentei referitoare la nerespectarea contractului de garanție de către părțile contractante nu pot fi primite întrucât debitoarea nu este parte în acest contract. Mai mult, conform art. 9 alin. 1 lit. g și art. 9 alin. 2 pct. I din contractul de credit, obligația de plată devine scadentă imediat în cazul în care ar fi introdusă o cerere de intrare în procedura insolvenței cu privire la debitoare. Întrucât la data de 27.06.2007 a fost introdusă cererea de intrare în insolvență, sumele împrumutate au devenit scadente cu această dată, astfel că susținerea recurentei potrivit căreia intimata ar fi plătit datoria înainte de a deveni scadentă este neîntemeiată, plata fiind efectuată la 15.08.2007.
Susținerile recurentei prin care se contestă autenticitatea contractului de garanție sunt neîntemeiate față de copiile documentului original certificate pentru conformitate, însoțite de traducerile legalizate. Partea a doua a contractului de garanție conține drepturile și obligațiile părților care completează partea întâi, astfel de contracte tipizate fiind folosite de bănci.
Copiile contractului de garanție împrumut poartă mențiunea conform cu originalul, nefiind necesară legalizarea, și constituie o probă a raportului de fidejusiune.
Susținerea recurentei privind existența unei diferențe între două traduceri a actului mai sus menționat în ceea ce privește termenul de fidejusiune este nerelevantă întrucât caracterul unui contract rezultă din conținutul și nu din menționarea expresă a termenului de fidejusiune.
Debitoarea nu, așa cum susține chiar prin cererea de recurs, existența și valoarea creditului, ci afirmă că datoria sa este față de România. Afirmațiile referitoare la presupusa lipsă de conformitate cu normele bancare și cu prevederile contractului de credit a operațiunilor de plată desfășurate de România sunt nejustificate.
este un contract prin care o persoană se obligă față de un creditor să execute ea obligația unui debitor al acestuia, în cazul în care debitorul nu ar executa obligația el însuși. Caracterul gratuit nu este prevăzut de Codul civil și nu este de esența contractului de fidejusiune. Încasarea unui comision de către Germania are o dublă destinație, și anume să compenseze riscurile asumate de banca garantă și să remunereze serviciile acesteia. Întrucât banca garantă, atunci când acordă fidejusiunea nu eliberează și fondurile respective, ci doar împrumută semnătura, comisionul nu atinge dimensiunile dobânzilor bancare. În speță s-a fixat la 2/3 din marja dobânzii convenite cu clientul, sau 2/3 din comisioanele în legătură cu creditul.
Potrivit art. 71 alin. 2 din Legea nr.85/2006 un codebitor sau fidejusor care este îndreptățit la restituire sau la despăgubire din partea debitorului pentru suma plătită va fi trecut în tabelul de creanțe cu suma pe care a plătit-o creditorului. Temeiul pentru înregistrarea creanței este contractul de garanție și plata efectuată, situație reglementată de art.71. În plus, potrivit art. 1093 Cod civil obligația poate fi achitată de orice persoană interesată, precum de un coobligat sau de un fidejusor fără ordinea și chiar fără știința debitorului, iar potrivit art. 1655 Cod civil oricine poate să se facă fidejusor fără știința debitorului. Art. 1669 Cod civil cauționarul ce a plătit are regres contra debitorului principal atât când a garantat cu știința debitorului cât și pe neștiința acestuia.
Susținerea recurentei potrivit căreia contractul denumit garanție împrumut nu îi este opozabil în temeiul principiului relativității efectelor contractului de garanție este lipsită de relevanță față de dispozițiile art. 1093 și art. 1655 Cod civil mai sus-menționate. Deși debitoarea susține că (,) contractul nu-i este opozabil, situația juridică creată în urma încheierii contractului de garanție, adică nașterea raportului juridic de fidejusiune sau îmbogățirea fără justă cauză, îi sunt pe deplin opozabile debitoarei.
Potrivit art. 1672 Cod civil fidejusorul pierde dreptul de regres în situația în care nu a înștiințat pe debitor despre plată și acesta plătește a doua oară, și atunci când a plătit fără să fi fost urmărit și fără să fi înștiințat pe debitor iar acesta face dovada că ar fi avut mijloace de stingere a datoriei.
Debitoarea susține că creditoarea nu ar avea drept de regres pentru că, potrivit art. 1672 Cod civil, ar fi avut mijloacele de a declara stinsă datoria sa pentru că deținea mijloacele materiale necesare. Această susținere este neîntemeiată, întrucât, pe de o parte, nu se referă la mijloacele pe care debitoarea le-ar fi avut pentru executarea obligației, adică plata, ci la alte mijloace de stingere a acesteia, adică compensație, remitere de datorie, prescripție, iar pe de altă parte, la data plății creditului - 15.08.2007 - debitoarea era în stare de încetare de plăți de la data de 27.06.2007, când fost depusă cererea de insolvență.
Susținerea recurentei în sensul că, întrucât în contractul de garanție împrumut între Germania și România s-a menționat plata unui comision nu se poate susține ideea îmbogățirii fără just temei a debitoarei pe seama creditoarei Germania, este neîntemeiată. În situația în care nu s-ar accepta contractul de fidejusiune nu ar exista niciun temei pentru îmbogățirea debitoarei cu suma plătită de debitoare și nicio altă cale de recuperare a sumei plătite având în vedere starea de insolvență a debitoarei.
România nu putea să se înscrie la masa credală deoarece a primit plata de la Germania față de dispozițiile art. 71 alin. 1, potrivit cărora un creditor care înainte de înregistrare a unei cereri de admitere a primit o plată parțială pentru creanța sa de la un codebitor sau de la un fidejusor al debitoarei, poate avea creanța înscrisă în tabelul de creanțe numai pentru partea pe care nu a încasat-o încă. Singura persoană îndreptățită să participe în calitate de creditor este creditoarea care a plătit datoria.
Clauza contractului de garanție împrumut prin care - în măsura în care unitatea de cogestiune adică România primește plata de la unitatea care își asumă riscul, Germania, România reține pentru unitatea care își asumă riscul, Germania, toate drepturile ce rezultă din acțiunea de acordare a creditului, inclusiv garanțiile, în limita sumei echivalente cu garanția împrumutului a unității care își asumă riscul Germania -, nu poate duce la nevalabilitatea declarației de creanță a Germania față de dispozițiile exprese ale art. 71 din Legea nr.85/2006,potrivit cărora un creditor care înainte de înregistrarea unei cereri de admitere a primit o plată parțială pentru creanța sa de la un fidejusor al debitorului poate avea creanța înscrisă în tabelul de creanțe numai pentru partea pe care nu a încasat-o,din care rezultă că nu România are dreptul de formula o cerere de creanță în temeiul Legii nr.85/2006 atâta timp cât și-a primit integral creanța, creditoarea România păstrează acțiunile de drept comun derivate din contractul de credit, dar nu poate păstra acțiunea formulată în baza Legii nr.85/1996 pentru că, potrivit art. 71 din legea anterior menționată, un creditor plătit nu se poate înscrie la masa credală.
În ceea ce privește contractul de tranzacție judiciară încheiat în data de 20.11.2008 prin care Germania și debitoarea au prevăzut modalitatea de stingere a litigiului dintre ele cu privire la înscrierea creanței Germania în sumă de 1.006.577,10 Euro - în sensul că părțile au fost de acord cu înscrierea în tabelul de creanțe a sumei de 150.000 Euro pentru Germania sub condiția achitării acestei sume în termen de 10 zile de la data la care s-a aprobat tabelul definitiv al creanțelor -, condiția anterior menționată contravine art. 46 din Legea nr.85/ 2006 -potrivit căruia în afară de cazurile prevăzute la art. 49 sau de cele autorizate de judecătorul- sindic, actele, operațiunile și plățile efectuate de debitor ulterior deschiderii procedurii sunt nule- și dispozițiilor art. 49 din Legea nr.85/2006 -potrivit cărora pe perioada de observație debitorul va putea să facă plăți doar către creditorii cunoscuți, care se încadrează în condițiile obișnuite de exercitare a activității curente-, întrucât plata unui creditor nu se încadrează în condițiile obișnuite de exercitare a activități curente.
Susținerea recurentei referitoare la prevederile art. 5.3 din tranzacție, potrivit cărora în cazul în care oricare termen sau prevedere din tranzacție va fi considerată în orice măsură ca invalidă ilegală sau inaplicabilă, respectivul termen sau prevedere nu va produce efecte, dar acest lucru nu va afecta celelalte prevederi ale tranzacției, nu poate duce la înscrierea creanței de 150.000 Euro pentru Germania în condițiile în care această înscriere este condiționată de o prevedere nelegală, înscrierea creanței de150.000 Euro neputând fi separată de condiția plății în termen de 10 zile a acesteia, ele fiind în legătură directă, aceste clauze fiind indivizibile.
Dispoziția derogatorie a art. 5.3 din tranzacția părților produce efecte doar în situația în care cauza de nulitate nu afectează prevederile care au constituit pentru părțile contractante cauza determinantă care a stat la baza încheierii tranzacției.
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Brașov la data de 10.11.2008, așa cum a fost precizată verbal în fața instanței, debitoarea "Industrial " a solicitat plata sumei de 13.194.798 lei către Romanian Bank Anglia - Sucursala B, reprezentând creanța garantată, înscrierea administratorului special cu semnătura autorizată din partea societății "Industrial " la BRD - Sucursala, pentru contul nr. -- și disponibilizarea sumei de 230.000 lei din acest cont pentru achitarea de cheltuieli urgente și strict necesare punerii în funcțiune a fabricii relocate pe platforma.
Prin contestația împotriva modului de îndeplinire a atribuțiilor de către administratorul judiciar, depusă la data de 2.12.2008, debitoarea a avut aceleași solicitări.
În cerere, debitoarea arată că la data de 20.10.2008 activele sale ce care au făcut obiectul cererii de ridicare a suspendării au fost vândute de către "Industrial " la "", și tot în aceeași zi s-a încasat în contul societății nr. -- deschis la BRD- Sucursala suma de 16.435.236 lei. Aceasta susține că administratorul statutar nu are acces la acest cont, deși nu i-a fost ridicat dreptul de administrare. Accesul la acest cont îl are numai administratorul judiciar, care până la această dată nu a achitat suma datorată către Romanian Bank Anglia, creditor garantat în valoare de 13.194.798 lei deși vânzarea s-a făcut în primul rând pentru achitarea acestuia. Având în vedere că administratorului statutar al societății nu i s-a ridicat dreptul de administrare, se solicită să se dispună retragerea semnăturilor administratorului judiciar din BRD- Sucursala și înlocuirea semnăturilor cu semnătura autorizată a administratorului statutar.
Debitoarea arată că a solicitat administratorului judiciar eliberarea unei sume necesare plăților curente legate de relocarea producției pe platforma industrială, având în vedere faptul că societatea nu mai are venituri din chirii. Suma solicitată de societate este de 350.000 lei și nu afectează cu nimic plata celorlalte datorii.
Prin sentința civilă nr. 84/12.01.2009 Tribunalul Brașova admis în parte cererea formulată de debitoarea "Industrial " de achitare a creanței Romanian Bank și, în consecință:
- a dispus obligarea administratorului judiciar de a convoca comitetul creditorilor în termen de 5 zile de la comunicare, în vederea supunerii spre aprobare a cererii administratorului special de efectuare a plății către creditoarea Romanian Bank;
- a admis în parte cererea formulată de debitoarea "Industrial " de înscriere a administratorului special cu semnătură autorizată și de retragere a dreptului de semnătură a administratorului judiciar și, în consecință, a dispus înscrierea administratorului special cu semnătura autorizată din partea societății "Industrial " la BRD- Sucursala, pentru contul nr. --;
- a respins cererea debitoarei de retragere a dreptului de semnătură a administratorului judiciar la BRD- Sucursala, pentru contul nr. --;
- a admis în parte cererea formulată de debitoarea "Industrial " de disponibilizare a sumei de 230.000 lei și în consecință a dispus obligarea administratorului judiciar de a supraveghea efectuarea acestor plăți de către reprezentantul debitoarei, potrivit art. 49 alin. 1 lit. a din Legea nr. 85/2006.
Pentru a pronunța această sentință judecătorul-sindic a reținut următoarele considerente:
Cererea formulată de debitoare are ca obiect efectuarea unor plăți reprezentând creanța garantată a creditoarei Romanian Bank și a unor sume necesare pentru reluarea activității la, achitarea chiriei, a salariilor restante și înscrierea dreptului de semnătură a administratorului special în contul deschis la BRD- Sucursala, nr. --.
Potrivit art. 49 din Legea nr. 85/2006, pe perioada de observație debitorul va putea să continue desfășurarea activităților curente și poate efectua plăți către creditorii cunoscuți, care se încadrează în condițiile obișnuite de exercitare a activității curente, sub supravegherea administratorului judiciar, dacă debitorul a făcut o cerere de reorganizare în sensul art. 28 alin. 1 lit. h și nu i-a fost ridicat dreptul de administrare, sau sub conducerea administratorului judiciar, dacă debitorului i s-a ridicat dreptul de administrare. Potrivit alin. 2 al aceluiași articol, actele, operațiunile și plățile care depășesc condițiile menționate la alin. 1 vor putea fi autorizate în exercitarea atribuțiilor de supraveghere de administratorul judiciar, care va convoca o ședință a comitetului creditorilor în vederea supunerii spre aprobare a cererii administratorului special, în termen de maximum 5 zile de la data primirii acesteia.
Prin sentința civilă nr. 734/sind/15.09.2008 a Tribunalului Brașov, în temeiul art. 39 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 s-a admis cererea formulată de această creditoare, de ridicare a suspendării prevăzute de art. 36 din Legea nr. 85/2006 privind imobilele situate în Focșani, vândute apoi cu suma de 4.400.000 de Euro. Cum creditoarea Romanian Bank avea o creanță garantată cu ipotecă asupra bunurilor vândute, iar ridicarea suspendării prevăzută de art. 36 din lege s-a dispus la cererea acestui creditor, creanța acestuia se poate achita chiar dacă nu s-a definitivat tabelul creditorilor. Rostul ridicării suspendării prevăzută de art. 36 din Legea nr. 85/2006 este tocmai realizarea creanțelor asupra debitorului sau bunurilor sale.
În ce privește însă plata efectivă a acestor sume către creditoarea Romanian Bank, aceasta este reglementată de prevederile art. 49 alin. 2 din Legea nr. 85/2006, conform căruia plățile care depășesc condițiile menționate la alin. 1 vor putea fi autorizate în exercitarea atribuțiilor de supraveghere de administratorul judiciar, care va convoca o ședință a comitetului creditorilor în vederea supunerii spre aprobare a cererii administratorului special, în termen de maximum 5 zile de la data primirii acesteia.
Cu privire la dreptul de înscriere a administratorului special cu semnătura autorizată din partea societății "Industrial " la BRD- Sucursala, pentru contul nr. --, s-a constatat că întrucât debitoarei "Industrial " nu i s-a ridicat dreptul de administrare, potrivit art. 49 din Legea nr. 85/2006 pe perioada de observație debitorul va putea să continue desfășurarea activităților curente și poate efectua plăți către creditorii cunoscuți, care se încadrează în condițiile obișnuite de exercitare a activității curente, sub supravegherea administratorului judiciar.
În ce privește cererea de disponibilizare a sumei de 230.000 lei din contul menționat, pentru continuarea lucrărilor de relocare a activității curente, plata chiriei, plata salariilor pe lunile octombrie și noiembrie 2008, de menționat că prin sentința civilă nr. 11 CC/sind/17.12.2008 a Tribunalului Brașovs -a admis în parte cererea debitoarei "Industrial " și s-a autorizat efectuarea unei plăți de 120.000 lei necesară de urgență pentru mutarea centralei termice din locația vândută de la Focșani, până la data de 20.12.2008. Cu privire la disponibilizarea diferenței de 230.000 lei necesară pentru plata chiriei, a salariilor, instalarea și autorizarea centralei termice, s-a constatat că toate aceste plăți îndeplinesc condițiile de la art. 49 alin. 1 lit. a din lege, încadrându-se în condițiile obișnuite de exercitare a activității curente. Însă, judecătorul-sindic nu a putut verifica exactitatea sumelor solicitate pentru aceste plăți, nefiind depuse documente contabile din care să reiasă cuantumul sumelor necesare pentru plata chiriilor, a salariilor, pentru instalarea și autorizarea centralei termice.
Prin recursul declarat creditoarea Romanian Bank Anglia - Sucursala Bas olicitat, în temeiul art. 304 pct. 4 și 6 Cod procedură civilă, modificarea în parte în sensul ridicării dreptului de semnătură acordat administratorului special pe contul nr. -- deschis la BRD sucursala. În motivarea recursului se arată următoarele:
În fapt, sumele obținute din valorificarea garanției creditoarei recurente din cont au fost obținute ca urmare a ridicării măsurii dispuse de art. 36 din Legea nr.85/2006 și admisă de instanță prin sentința nr.734/sind/15.09.2008. Scopul cererii de ridicare a suspendării prevăzută de art. 36 fost tocmai achitarea debitelor restante față de creditorul garantat.
În măsura în care sumele existente în contul menționat ar fi la dispoziția administratorului special, necenzurate de administratorul judiciar, efectul dispoziției instanței ar putea să nu fie achitarea debitelor către recurentă.
Utilizarea sumelor existente în cont cu un alt scop decât cel prevăzut de art. 49 alin. 1 din Legea nr.85/2006 ar crea o mare pierdere financiară recurentei pe care aceasta nu ar mai putea-o recupera, având în vedere că în patrimoniul debitoarei nu mai există active care ar putea fi valorificate și nici creanțe ce ar putea acoperi eventuale pierderi.
Curtea constată că recursul declarat de creditoarea Romanian Bank Anglia - Sucursala B este nefondat pentru următoarele considerente:
Întrucât prin sentința civilă nr. 608/6.09.2007 debitoarei "Industrial " nu i s-a ridicat dreptul de administrare, a cărui exercitare presupune dreptul de semnătură și de control al reprezentantului debitoarei asupra tuturor conturilor debitoarei față de dispozițiile art. 49 din Legea nr. 85/2006, potrivit cărora pe perioada de observație debitorul va putea să continue desfășurarea activităților curente și poate efectua plăți către creditorii cunoscuți care se încadrează în condițiile obișnuite de exercitare a activității curente, sub supravegherea administratorului judiciar, și față de art. 4 alin. 2 din Legea nr.85/2006 potrivit căruia plățile se vor face dintr-un cont deschis la o unitate a unei bănci, pe bază de dispoziții emise de debitor sau după caz de administratorul judiciar, iar în cursul falimentului de lichidator, în mod corect instanța de fond a admis cererea debitoarei de înscriere a administratorului special cu semnătura autorizată din partea societății "Industrial " la BRD- Sucursala, pentru contul nr. --, respingând în același timp solicitarea debitoarei de ridicare a dreptului semnătură a administratorului judiciar. De altfel, un argument al cererii debitoarei de înscriere a dreptului administratorului special cu semnătură în contul debitoarei a fost chiar plata creanței creditoarei Romanian Bank B, acesta fiind și un capăt de cerere a debitoarei.
În perioada de observație plățile se efectuează de administratorul special sub supravegherea administratorului judiciar, sau de către administratorul judiciar. Doar în cazul falimentului plățile se realizează doar de către lichidator.
Față de considerentele mai sus arătate, Curtea va respinge recursurile declarate de debitoarea "Industrial " și de creditoarea - Romanian Bank Anglia - Sucursala B și va menține sentința Tribunalului Brașov.
În baza art. 274 Cod procedură civilă, recurenta "Industrial " va fi obligată să plătească intimatei Germania suma de 27.650 lei cheltuieli de judecată, care reprezintă echivalentul sumei de 6.600 Euro onorariu avocat în recurs, la cursul Euro de 4,18 lei de la data pronunțării, 14.05.2009.
Pentru aceste motive
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepția nulității și excepția tardivității recursului declarat de debitoarea INDUSTRIAL împotriva sentinței civile nr. 84/sind/12.01.2009 pronunțată de judecătorul - sindic în dosarul nr- al Tribunalului Brașov invocate de intimata AG.
Admite excepția inadmisibilității suspendării distribuirii sumelor până la pronunțarea unei hotărâri definitive către intimata creditoare invocată de intimata AG.
Respinge recursul declarat de debitoarea INDUSTRIAL și recursul declarat de creditoarea ROMANIAN BANK împotriva sentinței mai sus menționate, pe care o menține.
Obligă recurenta INDUSTRIAL să plătească intimatei AG suma de 27.650 lei cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică astăzi 14.05.2009.
Președinte Judecător Judecător
- - - - - -
Grefier
Red.LF/15.05.2009
Dact.LD/28.9.05.2009/ 2 ex.
Jud.sindic
.
Președinte:Alina Gabriela StoianJudecători:Alina Gabriela Stoian, Gabriela Comșa, Laura
| ← Acțiune în anulare. Decizia 1015/2009. Curtea de Apel Ploiesti | Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... → |
|---|
