Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 249/2008. Curtea de Apel Cluj

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS

ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DOSAR NR-

DECIZIA CIVILĂ nr. 249/2008

Ședința publică din data de 29.01.2008

Instanța este constituită din:

PREȘEDINTE: Danusia Pușcașu

JUDECĂTOR 2: Adriana Iluț

JUDECĂTOR 3: Claudia Idriceanu

GREFIER: - -

S-au luat în examinare recursurile declarate de creditoarele AGENȚIA DOMENIILOR STATULUI și AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI - împotriva sentinței civile nr. 2070 din 15.10.2007 pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosarul cu nr. unic -, în contradictoriu cu intimații: DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE S, intimata-debitoare SC SRL, și intimat-lichidator SOCIETATEA LICHIDARE Z, având ca obiect închiderea procedurii insolvenței.

La apelul nominal se constată lipsa părților.

Procedura de citare s-a realizat în conformitate cu disp. art. 8 alin. 3 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, prin publicarea citației în Buletinul procedurilor de insolvență nr. 68 din 10.01.2008.

Recurenta AVAS este scutită de plata taxelor judiciare în conformitate cu prevederile art. 17 din Legea nr.146/1997 privind taxele judiciare de timbru, coroborat cu prevederile art. 86 din nr.OUG 51/1998 aprobată și modificată prin Legea nr. 409/2001, iar recurenta Agenția Domeniilor Statului, potrivit art.II din OUG nr. 4/2006.

S-a prezentat referatul cauzei, după care instanța constată că recurentele au solicitat judecarea cauzei și în lipsă, potrivit disp. art. 242 alin 2. civ.

S-a înregistrat la dosar poziția lichidatorului judiciar cu privire la recursurile declarate (filele 17-36).

Instanța în lipsa vreunei cereri prealabile a părților, constată recursul în stare de judecată și lasă cauza în pronunțare.

CURTEA:

Prin sentința civilă nr. 2.070 din 15 octombrie 2007 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Sălaj, privind procedura insolvenței debitoarei, comuna, judecătorul-sindic a dispus închiderea procedurii de insolvență a debitoarei în temeiul dispozițiilor art. 131 din Legea nr. 85/2006 și radierea acesteia din registrul comerțului.

Instanța de fond a reținut, în esență, că la data de 26 septembrie 2006 lichidatorul judiciar a învederat prin raportul său că se impune închiderea procedurii ca urmare a lipsei bunurilor în averea debitoarei și a neavansării de către creditor a sumelor necesare pentru acoperirea cheltuielilor de lichidare.

Împotriva hotărârii au formulat recurs AGENȚIA DOMENIILOR STATULUI B și

Prima recurentă a solicitat modificarea hotărârii în sensul continuării procedurii, cu motivarea că închiderea acesteia nu este oportună, deoarece prin sentința civilă nr. 188/29.01.2007 a Tribunalului Sălajs -a dispus obligarea administratorilor societății debitoare la plata pasivului acesteia.

De aceea, în raport de dispozițiile art. 138 alin. (1) și art. 142 din Legea nr. 85/2006, propunerile formulate de lichidator în raportul final sunt contrare prevederilor speciale ale legii ce guvernează procedura, deoarece ea nu poate fi realizată atât timp cât nu s-au epuizat toate măsurile de acoperire a pasivului societății debitoare.

Recurenta mai susține că se impune obligarea lichidatorului să procedeze la punerea în executare a hotărârii privind antrenarea răspunderii persoanelor vinovate prin executorul judecătoresc conform Codului d e procedură civilă și comunicarea către acesta a tabelului creditorilor.

Cea de-a doua recurentă a solicitat modificarea hotărârii, respingerea cererii de închidere a procedurii formulată de lichidatorul judiciar și continuarea acesteia.

În motivarea recursului se susține că prin închiderea procedurii anterior desemnării unui executor judecătoresc care să execute silit patrimoniul persoanelor culpabile, creditorii sunt puși în imposibilitate de a-și valorifica drepturile obținute împotriva persoanelor vinovate, neavând posibilitatea legală să execute silit și individual bunurile acelor persoane. Procedura de instituire a răspunderii patrimoniale a membrilor organelor de conducere este parte componentă a procedurii prevăzute de Legea nr. 85/2006, iar sumele recuperate în urma punerii în executare a hotărârilor pronunțate de judecătorul sindic sunt destinate acoperirii pasivului.

Hotărârea atacată nu precizează cum va fi pusă în executare sentința de atragere a răspunderii și din conținutul dispozițiilor prevăzute de art. 142 din Legea nr. 85/2006 rezultă că lichidatorul judiciar are obligația să pună în executare titlurile de creanță pe care creditorul le are față de debitorii săi.

Examinând recursurile, Curtea de APEL CLUJ constată că acestea sunt nefondate pentru următoarele considerente:

În speță, prin raportul final efectuat de lichidatorul judiciar desemnat în procedura insolvenței debitoarei, înregistrat la data de 25.09.2007, s-a solicitat închiderea procedurii față de debitoare, arătându-se că în patrimoniul acesteia nu mai există active și nici un bun care să poată si fie valorificat în vederea acoperirii cel puțin parțiale a cheltuielilor aferente procedurii.

Prin sentința civilă nr. 188 din 29.01.2007 pronunțată de Tribunalul Sălajs -a admis cererea lichidatorului și s-a dispus atragerea răspunderii patrimoniale față de administratorii societății debitoare pentru plata pasivului acesteia.

Împotriva raportului final, nici unul creditori nu au uzat de posibilitățile oferite de textul art. 129 din Legea insolvenței de a formula obiecțiuni împotriva acestuia, așa încât judecătorul sindic aprobat acest raport final și a constatat că fiind incidente cauzei prevederile art. 131 din Legea nr. 85/2006, dispunând închiderea procedurii.

Problema de drept invocată în conținutul recursurilor este aceea de a ști dacă închiderea procedurii față de debitoare poate fi dispusă înainte de executarea efectivă a hotărârii privind angajarea răspunderii instituită de prevederile art. 138 alin. (1) din lege, și stabilită prin sentința civilă nr. 188 din 29.01.2007 a judecătorului sindic.

Conform art. 142 alin. (1) din Legea nr. 85/2006, executarea silită împotriva persoanelor prevăzute la art. 138 alin. (1) se efectuează de către executorul judecătoresc conform pr.civ.

De asemenea, se poate lesne observa că potrivit art. 142 alin. (2) din lege, după închiderea procedurii, sarcina repartizării sumelor provenite din executarea silită a persoanelor vinovate de cauzarea insolvenței, nu revine lichidatorului, ci executorului judecătoresc, deoarece după închiderea procedurii, lichidatorul este descărcat de orice îndatoriri sau responsabilități cu privire la procedură, debitor și averea lui, creditor, titular de garanții, acționari sau asociați, aspect ce rezultă cu claritate din conținutul dispozițiilor înscrise prin art. 136 din lege.

Desigur, că la o analiză sumară a textului legal citat s-ar putea trage concluzia existenței unei contradicții între închiderea procedurii și distribuirea sumelor rezultate din executarea silită a patrimoniului persoanelor responsabile de insolvența debitorului, deoarece după închiderea procedurii, sumele intră în averea debitorului și sunt destinate în caz de faliment acoperirii pasivului debitorului, așa cum prevăd dispozițiilor art. 140 din lege, ceea ce ar putea duce la concluzia că această acoperire a pasivului nu se poate realiza decât în cadrul procedurii, nu și după închiderea acesteia. Aceasta este teza împărtășită și invocată de către recurente.

O asemenea susținere se apreciază a fi însă nefondată și de aceea ea nu poate fi primită, întrucât prin dispozițiile înscrise în art. 142 alin. (2) din lege, legiuitorul a transferat această obligație executorului judecătoresc căruia îi revine responsabilitatea de a proceda la repartizarea sumelor în conformitate cu prevederile Legii privind procedura insolvenței, în baza tabelului definitiv consolidat de creanțe pus la dispoziția sa de lichidator, chiar și după închiderea procedurii.

De aceea se apreciază că această obligație a lichidatorului nu este de natură să intre în contradicție cu prevederile art. 136 din lege și, mai mult, prin art. 142 s-a urmărit asigurarea finalizării acestei etape, firește cu respectarea dispozițiilor legale speciale privind efectuarea plăților.

Este nefondată și critica referitoare la aplicabilitatea textului legal analizat din perspectiva obligației pe care ar avea-o judecătorul sindic de a desemna un executor judecătoresc înainte de închiderea procedurii.

Această problemă se impune a fi soluționată în contextul în care, ca efect al închiderii procedurii, în conformitate cu dispozițiile art. 136 din lege, lichidatorul este descărcat de orice fel de obligații, inclusiv acea de a pune la dispoziția executorului judecătoresc tabelul definitiv consolidat de creanțe.

Cu toate acestea, prin dispozițiile art. 142 ale Legii nr. 85/2006, nu au fost instituite în sarcina judecătorului sindic obligația ca anterior închiderii procedurii să desemneze un executor judecătoresc, deoarece, hotărârea prin care s-a admis acțiunea în răspundere prevăzută de art. 138 alin. (1) din lege, constituie titlu executoriu și poate fi pus în executare conform, Codului d e procedură civilă, cum de altfel se face trimitere prin însăși textul legal analizat. Practic, legiuitorul a înțeles să transfere în sarcina executorului judecătoresc obligația de a acoperi pasivul debitorului prin repartizarea sumelor obținute din executarea silită în baza tabelului definitiv consolidat pus la dispoziție de către lichidator. Această obligație, a lichidatorului nu reprezintă altceva decât o măsură cu caracter administrativ, menită să asigure încheierea etapei privind efectuarea plății datoriilor.

În consecință, în considerarea celor de mai sus, în temeiul art. 312 alin. (1) pr.civ. recursurile se vor respinge ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursurile declarate de AGENȚIA DOMENIILOR STATULUI B și AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI - B împotriva sentinței civile nr. 2.070 din 15 octombrie 2007 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Sălaj, pe care o menține în întregime.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 29 ianuarie 2008.

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER,

- - - - - - - -

Red./dact./2 ex./06.02.2008.

Președinte:Danusia Pușcașu
Judecători:Danusia Pușcașu, Adriana Iluț, Claudia Idriceanu

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 249/2008. Curtea de Apel Cluj