Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 256/2009. Curtea de Apel Constanta

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CONSTANȚA

SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ,

CONTENCIOS ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA CIVILĂ NR. 256/COM

Ședința publică din data de 25 februarie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Nastasia Cuculis

JUDECĂTOR 2: Mihaela Davidencu Șerban

JUDECĂTOR 3: Elena

Grefier -

S-a luat în examinare recursul comercial formulat de recurenta &- - lichidator judiciar al debitoarei - în faliment, cu sediul în C,-, județul C, împotriva Sentinței civile nr.3860/COM/10.11.2008 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata creditoare DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE C, cu sediul în C, str.- nr.18, județul C și intimatul OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI - cu sediul în C,-, județul C, având ca obiect procedura insolvenței.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă - pentru recurenta & - - lichidator judiciar al debitoarei, lipsind celelalte părți.

Procedura de citare este legal îndeplinită cu respectarea dispozițiilor art. 87 și următoarele Cod procedură civilă.

S-a făcut referatul asupra cauzei în care grefierul de ședință evidențiază obiectul cauzei, modalitatea îndeplinirii procedurii de citare, stadiul procesual. Învederează că recursul este declarat în termenul legal, motivat și scutit de la plata taxei judiciare de timbru și timbru judiciar.

Recurenta lichidator judiciar depune la dosarul cauzei, în copie, un set de înscrisuri privind rezilierea contractului de prestări servicii management financiar contabil cu SC Consult 2003 prin administrator și încheierea unui nou contract cu SC SRL pentru prestarea acelorași tip de servicii. Precizează, totodată, că nu are cereri prealabile de formulat, probe de administrat, solicitând cuvântul asupra recursului.

Curtea luând act că nu mai sunt cereri prealabile de formulat, probe de administrat, declară cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților pentru dezbateri asupra cauzei.

Având cuvântul, recurenta lichidator judiciar al intimatei debitoare prin - pune concluzii de admitere a recursului.

Ca prim motiv de recurs invocă excepția inadmisibilității obiecțiunilor formulate de creditoarea C, în raport de temeiul juridic indicat de aceasta, respectiv art.129 alin.1 din Legea nr.85/2006.

La data de 26.05.2008, lichidatorul judiciar al debitoarei a depus raportul asupra fondurilor obținute prin lichidare precum și planul de distribuire a fondurilor către creditori, iar împotriva acestui raport, care nu este un raport final, nu se pot formula obiecțiuni având temei juridic art. 129 din legea insolvenței

Pe fondul cauzei, critică soluția instanței de fond arătând că cheltuielile cu serviciile de contabilitate au fost incluse în cele trei rapoarte anterioare și a planurilor de distribuire și evidențiate și justificate în rapoartele lunare depuse de lichidatorul judiciar, nefiind contestate de creditori nici în ce privește categoria de cheltuieli și nici pe aspectul cuantumului acestor cheltuieli.

Apreciază ca neîntemeiată motivarea instanței de fond cu privire la nerespectarea dispozițiilor legale în încheierea contractului de prestări servicii management și contabilitate cu firma SRL. Arată că după deschiderea proceduri, administratorul judiciar, în exercitarea mandatului legal, a apreciat oportunitatea menținerii unor contracte individuale de muncă între care și al lui cu atribuții de contabilitate.

Urmare admiterii cererii de eliberare din funcție depusă de, la data de 17.02.2006, a fost încheiat contractul de prestări servicii management financiar-contabil cu firma Activ SRL, cu un onorariu echivalent cu cel plătit anterior.

Este eronată aprecierea instanței că încheierea contractului de prestări servicii de management și contabilitate cu SRL după încetarea contractului de muncă a persoanei cu atribuții de contabilitate, echivalează cu angajarea unei persoane de specialitate, întrucât nu s-a creat un post nou, funcția respectivă exista, obiectul contractului a rămas același, doar s-a înlocuit o persoană fizică cu o persoană juridică și nu poate fi considerată ca o decizie nouă, de angajare de personal, care să implice alte cheltuieli, cu un volum ridicat față de cele anterioare.

Cum rezultă din probele depuse la dosar, la data deschiderii procedurii insolvenței, persoana cu atribuții de contabilitate era salarizată cu 7 milioane lei vechi, administratorul judiciar în anul 2003 reducând salariul la 4 milioane lei vechi. Ulterior, aceste atribuții au fost preluate de altă persoană, în baza unui contract de prestări servicii, iar contractul de prestări servicii presupune diminuarea cuantumul cheltuielilor comparativ cu contractul de muncă care presupune și cheltuieli asimilate salariului: CASS, CAS, impozite taxe, etc.

Solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, modificarea în tot a hotărârii recurate cu consecința respingerii contestației

Curtea declară dezbaterile încheiate și rămâne în pronunțare.

CURTEA,

Asupra recursului comercial d e față:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța la data de 05.06.2008 creditoarea Direcția Generală a Finanțelor Publice Caf ormulat obiecțiuni împotriva raportului final și a planului de distribuție întocmit de lichidatorul judiciar al debitoarei SC SA.

În motivarea cererii, creditoarea a arătat că în cuprinsul raportului final ce i-a fost comunicat la ședința comitetului creditorilor din data de 23.05.2008, lichidatorul a inclus în cheltuielile aferente procedurii și cheltuieli efectuate pentru plata salariilor și asimilate în valoare de 13.413 lei.

A mai arătat creditoarea că la cererea sa, lichidatorul a precizat că aceste cheltuieli reprezintă "plăți efectuate pentru operațiuni/servicii de asistență juridică, reprezentare și contabilitate".

Susține creditoarea că de-a lungul derulării procedurii, membrii comitetului creditorilor nu au aprobat în cadrul ședințelor care au avut loc nici o cerere a lichidatorului judiciar privind operațiuni/servicii de asistență juridică, reprezentare și contabilitate, astfel cum prevăd dispozițiile art.23 din Legea nr.85/2006.

Întrucât lichidatorul judiciar nu a avut aprobarea comitetului creditorilor pentru aceste cheltuieli, planul de distribuție trebuie refăcut, astfel încât suma reținută să fie distribuită către creditori.

În drept s-au invocat dispozițiile art.129 alin.1 din Legea 85/2006.

Prin întâmpinare, lichidatorul judiciaral debitoarei SC SA - & - - a solicitat respingerea contestației ca nefondată.

În conformitate cu dispozițiile art.86 alin.1 din Legea 85/2006, lichidatorul judiciar a apreciat ca fiind oportună și necesară menținerea unor contracte individuale de muncă, respectiv contractul de muncă al persoanei cu atribuții de contabilitate. Ulterior, aceleași atribuții au fost preluate de către o altă persoană, în cursul procedurii nivelul cheltuielilor fiind diminuat.

În ceea ce privește cheltuielile cu plata serviciilor de asistență juridică, prin Încheierea nr.6723/29.09.2003, judecătorul sindic a aprobat cererea lichidatorului judiciar privind încuviințarea angajării unui avocat, în vederea recuperării creanțelor debitoarei, în persoana d-nei avocat, cu un onorariu de 300 lei lunar.

A mai arătat lichidatorul judiciar că niciuna din măsurile luate nu a fost contestată în termen de 10 zile, potrivit art.19 alin.1 din Legea 64/1995 sau în termen de 5 zile, potrivit art.21 alin.2 si 3 din Legea 85/2006, deși toate aceste cheltuieli au fost incluse în rapoartele lichidatorului judiciar.

Prin precizările depuse la dosar lichidatorul judiciar a arătat componența sumei de 13.413 lei: cheltuieli cu salarii - 5.665 lei; cheltuieli servicii contabilitate - 7.748 lei.

Prin Sentința civilă nr.3860/COM/10.11.2008 Tribunalul Constanța, prin judecătorul sindic, a admis în parte contestațiaformulată de creditoarea Direcția Generala a Finanțelor Publice Constanta împotriva raportului asupra fondurilor obținute și a planului de distribuție întocmite de & - în calitate de lichidator judiciar al debitoarei și a dispus refacerea raportului și a planului de distribuție înregistrate la data de 26.05.2008, în sensul că suma de 7.748 lei, prevăzută ca plată pentru servicii de contabilitate, să fie redistribuită către creditori, conform ordinii de prioritate prevăzută de art. 123 din Legea nr.85/2006.

Pentru a dispune astfel judecătorul sindic a reținut că, potrivit planului de distribuție al fondurilor obținute din vânzarea bunurilor debitoarei, suma de 13.413 lei a fost trecută în categoria cheltuielilor cu procedura.

Prin Încheierea nr.6723/29.09.2003, judecătorul sindic a aprobat cererea lichidatorului judiciar privind încuviințarea angajării unui avocat, în vederea recuperării creanțelor debitoarei, în persoana d-nei avocat, cu un onorariu de 3.000 lei lunar.

Ulterior, aceste servicii juridice au fost asigurate de o altă persoană, angajată cu contract parțial, cu un salariu brut de 280 lei lunar, așa cum reiese din statele de plată depuse la dosar. Chiar dacă se observă că s-a schimbat forma de colaborare cu persoana de specialitate, salariul nu a depășit onorariul încuviințat de instanță.

În ceea ce privește serviciile de contabilitate, s-a constatat că lichidatorul judiciar a plătit diverse sume de bani societății Activ SRL cu titlu de contravaloare servicii de contabilitate.

Potrivit art.23 din Legea 85/2006, " În vederea îndeplinirii atribuțiilor sale, administratorul judiciar va putea desemna persoane de specialitate. Numirea și nivelul remunerațiilor acestor persoane vor fi supuse aprobării comitetului creditorilor, cu excepția cazurilor în care va fi stabilit că acestea vor fi achitate din fondul constituit conform art. 4. "

În speță, s-a reținut că angajarea acestei firme, cu scopul de a presta servicii de contabilitate societății debitoare nu a fost aprobată de comitetul creditorilor. Nu au fost primite apărările lichidatorului judiciar, deoarece angajarea acestei societății nu echivalează cu menținerea unui contract de munca în conformitate cu art.86.1 din legea insolvenței.

Întrucât nu au fost respectate dispozițiile art.23 din Legea 85/2006, suma de 7.748 lei, reprezentând cheltuieli cu servicii de contabilitate nu poate fi plătită din averea debitoarei.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs&- - lichidator judiciar al debitoarei,în temeiul art.3041Cod procedură civilă, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie sub următoarele aspecte:

Sub prim aspect, a invocat inadmisibilitatea obiecțiunilorformulate de creditoarea C împotriva raportului asupra fondurilor obținute din lichidare și a planului de distribuție înregistrate la 26.05.2008, având în vedere temeiul juridic indicat de aceasta, respectiv art.129 alin.1 din Legea nr.85/2006; aceste obiecțiuni pot fi formulate, conform art. 129 din Legea nr. 85/2006, numai la raportul final ori în cauză nu a fost întocmit un raport final.

Pe fondul cauzei,susține recurenta că cheltuielile cu plata serviciilor de contabilitate au fost incluse și prezentate creditorilor în cadrul celor trei rapoarte anterioare privind fondurile obținute din lichidarea averii debitoarei din data de 20.12.2004, 05.09.2005 și 23.01.2006 însă nici un creditor nu a contestat nici categoria cheltuielilor cu plata serviciilor de contabilitate, nici cuantumul acestora.

Apreciază recurenta că toate cheltuielile deja efectuate incluse în raportul întocmit în temeiul art.122 din legea insolvenței nu pot constitui obiect al contestației prevăzute de art.122 alin.3.

Recurenta susține că este neîntemeiată motivarea instanței de fond cu privire faptul că angajarea unei societăți care să efectueze servicii de contabilitate nu echivalează cu menținerea unui contract de muncă a unei persoane specializate. Aceasta deoarece de la data deschiderii procedurii, administratorul judiciar, în exercitarea atribuțiilor prevăzute de lege și stabilite de judecătorul sindic, în temeiul disp. art. 86 alin.1 din legea insolvenței, a dispus menținerea unor contracte individuale de muncă, respectiv a persoanei cu atribuții în contabilitate, atribuții preluate ulterior de altă persoană în baza unui contract de prestări servicii, nivelul cheltuielilor fiind diminuat prin reducerea plăților asimilate salariilor (CAS, CASS, fond șomaj, impozit pe venit aferent salariului, comisioane ITM, etc.)

În ce privește organizarea și conducerea activității financiar contabile reglementată de Legea nr.82/1991R, aceasta nu poate fi efectuată decât de persoane de specialitate, iar conform prevederilor art.10 din legea contabilității, răspunderea pentru organizarea și conducerea contabilității revine administratorului, ordonatorului de credite sau altei persoane care are obligația gestionării unității respective.

Legal citați, intimații nu au formulat întâmpinare și nici nu s-au prezentat în fața instanței în vederea exprimării poziției procesuale.

Examinând recursul prin prisma criticilor aduse hotărârii dar și potrivit art.3041din Codul d e procedură civilă, Curtea constată că este nefondat.

În ceea ce privește excepția inadmisibilității acțiunii, Curtea reține că potrivit art.122 alin.3 din legea insolvenței, orice creditor poate formula contestații la raport și la plan, în termen de 15 zile de la afișare.

Creditoarea și-a intitulat acțiunea drept obiecțiuni la raportul final și la planul de distribuție și a indicat ca temei de drept dispozițiile art.129 alin.1 din Legea nr.85/2006 însă judecătorul sindic, în temeiul principiului rolului activ și potrivit art.84 pr.civ. a calificat drept contestație cererea acesteia, astfel că nu poate fi reținută excepția inadmisibilității acțiunii invocată de recurentă.

În ceea ce privește fondul cauzei, Curtea reține că potrivit rt. 23 din Legea nr. 85/2006,în vederea îndeplinirii atribuțiilor sale, administratorul judiciar va putea desemna persoane de specialitate. Numirea și nivelul remunerațiilor acestor persoane vor fi supuse aprobării comitetului creditorilor, cu excepția cazurilor în care va fi stabilit că acestea vor fi achitate din fondul constituit conform art. 4.Prin urmare, potrivit textului, lichidatorul poate doar desemna persoana de specialitate, comitetului creditorilor fiind cel care aprobă numirea și nivelul remunerației.

Atât timp cât lichidatorul judiciar nu a făcut dovada că a prezentat comitetului creditorilor propunerea angajării firmei Activ SRL pentru prestarea serviciilor de contabilitate și cuantumul remunerației acesteia, nu se poate aprecia că aceștia nu pot formula contestație potrivit art.122 alin.3 din legea insolvenței.

Nu are relevanță faptul că au fost deja efectuate cheltuielile respective deoarece, după cum am arătat, nu s-a făcut dovada acordului comitetului creditorilor.

Nu va fi reținut punctul de vedere al lichidatorului în sensul că angajarea societății prestatoare de servicii de contabilitate echivalează cu menținerea unui contract de muncă în conformitate cu dispozițiile art.86 alin.1 din lege. Recurenta a susținut că a considerat oportună menținerea contractului individual de muncă al persoanei cu atribuții de contabilitate, d-na. Acest aspect nu reiese însă din înscrisurile depuse la dosar. Astfel, rezultă că d-na în luna august 2002 avea funcția de director economic. Începând cu data de 01.01.2006 SC Consult 2003 SRL reprezentată de, în calitate de administrator, a reziliat contractul de prestări servicii management financiar contabil cu SC SA în faliment, motiv pentru care prin Decizia nr.9/10.01.2006 lichidatorul judiciar a decis să angajeze serviciile de management financiar fiscal prestate de SC SRL, reprezentată de economist iar prin Decizia nr.36/17.02.2006 lichidatorul judiciar a decis să angajeze serviciile de management financiar fiscal prestate de SC Activ Consult SRL, reprezentată de economist, ca urmare a încetării contractului încheiat cu SC SRL, din inițiativa acesteia. Se observă cu ușurință că nu a fost menținut contractul de muncă al fostului contabil ci au fost angajate prin contracte succesive serviciile de management oferite de diverse societăți comerciale.

De asemenea, lichidatorul nu a făcut dovada economiilor pe care le-a realizat prin angajarea acestor firme, atât timp cât salariul d-nei din luna iulie 2003 era de 450 lei iar onorariul cuvenit prestatorului a fost stabilit la 450 lei fără TVA.

Prin urmare, Curtea constată că măsura luată de judecătorul sindic legală și temeinică, acesta în mod corect dispunând refacerea raportului și a planului de distribuție din data de 26.05.2008, în sensul redistribuirii către creditori a sumei de 7.748 lei, prevăzută ca plată pentru servicii de contabilitate.

Pe cale de consecință, neexistând motive de nelegalitate a hotărârii atacate, Curtea apreciază că recursul este nefondat, urmând ca în temeiul art.312 Cod pr.civilă să fie respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul comercialformulat de recurenta & - - lichidator judiciar al debitoarei - în faliment, cu sediul în C,-, județul C, împotrivaSentinței civile nr.3860/COM/10.11.2008 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata creditoare DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE C, cu sediul în C, str.-, nr.18, județul C și intimatul OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI - cu sediul în C,-, județul

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 25 februarie 2009.

Președinte,

- -

Judecător,

- - -

Judecător,

- -

Grefier,

Jud. sindic:

tehnoredactat dec.jud.-- -.

2 ex/27.03.2009

Președinte:Nastasia Cuculis
Judecători:Nastasia Cuculis, Mihaela Davidencu Șerban, Elena

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 256/2009. Curtea de Apel Constanta