Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 264/2010. Curtea de Apel Tg Mures
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
Decizie nr. 264/
Ședința publică din 25 Februarie 2010
Completul compus din:
- Președinte
- Judecător
- Judecător
Grefier -
Pe rol judecarea recursului declarat de și, împotriva sentinței nr. 1419/29 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul Harghita.
La apelul nominal se prezintă recurenții prin av., lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Recursul este declarat și motivat în termen și este legal timbrat, fiind achitată taxa de timbru de 20,00 lei și s-a anulat timbru judiciar de 0,15 lei.
Nemaifiind alte cereri, instanța acordă cuvântul asupra recursului declarat.
Reprezentantul recurenților susține cererea de recurs astfel cum a fost formulată în scris, solicitând admiterea recursului și modificarea sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii formulate de lichidatorul judiciar pentru stabilirea răspunderii administratorilor, în principal ca fiind inadmisibilă, în subsidiar ca neîntemeiată, cu obligarea lichidatorului la plata cheltuielilor de judecată. Arată că în cererea pentru angajarea răspunderii administratorilor, temeiul de fapt și temeiul de drept invocate de lichidatorul judiciar sunt contradictorii.
CURTEA,
Prin sentința civilă nr. 1419 din 29 iunie 2009, Tribunalul Harghita a admis acțiunea formulată și precizată de lichidatorul M C și în consecință, a obligat, în solidar pe administratorii și să plătească în contul de faliment al debitoarei SRL M C, suma de 25.157,14 lei, acordând termen pentru continuarea lucrărilor de lichidare.
Pentru a pronunța această sentință, judecătorul sindic a reținut următoarele:
În baza analizei documentelor contabile predate de către administratorii debitoarei și întocmite pentru perioada noiembrie 2004 - septembrie 2007, lichidatorul debitoarei SRL a întocmit raportul din care rezultă că starea de insolvență a fost generată de incapacitatea conducerii societății de a face față concurenței și riscurilor economiei de piață, precum și datorită angajării un credit bancar peste posibilitățile reale ale debitoarei de rambursare a acestuia.
Potrivit informațiilor furnizate de de pe lângă Tribunalul Harghita, administratori de drept au fost înregistrai pârâții, care au realizat și administrarea de fapt a firmei falite, astfel cum rezultă din actele de evidență contabilă.
Prin raportul amintit, lichidatorul a propus inițial stabilirea răspunderii în temeiul art.138 pentru următoarele sume:
- 23.455,22 RON, reprezentând creanțe neîncasate, atinse de termenul de prescripție;
- 9.447 RON, reprezentând impozite calculate de primărie.
În cauză a fost efectuată o expertiză de specialitate care evidențiază fără echivoc existența unor creanțe prescrise ce cumulează valoarea de 23.452,27 RON. De asemenea, experta precizează că în majoritatea cazurilor (87%), creanțele "nu sunt nominalizate de clienți și nu sunt valorificate pe facturi", ceea ce denotă imposibilitatea recuperării acestora în cadrul procedurii, chiar dacă nu ar fi fost prescrise. Un alt aspect importare este afirmația că extrasele de cont bancar din perioada 2004 - septembrie 2005, precum și chitanțierele deținute de societate, "dovedesc că sumele în cauză nu au fost încasate".
Este cert că neplata datoriilor către societatea falită a profitat debitorilor acesteia, iar pasivitatea administratorilor ir recuperarea creanțelor a diminuat șansele de acoperire a pasivului existent înainte de declanșarea procedurii. Mai mu!t, administratorii nu s-au îngrijit să întocmească contabilitatea cerută de lege, cu privire la situația analitică, nominalăiclienților datornici și să emită facturile corespunzătoare mărfii livrate sau serviciului prestat. Ideea centrală exprimată i" expertiză este aceea că pârâții trebuie să fie exonerați de răspundere, având în vedere multitudinea debitorilor și a creanțelor cl valoare mică, faptul că nu și-au însușit nici o sumă tocmai pentru că nu au fost încasări sau faptul că unele societăți debitoare nu mai sunt în funcțiune, fiind în procedura lichidării sau radiate. Această opinie nu poate fi primită, întrucât administrator: aveau obligația să urmărească debitorii și să încaseze debitele în maximum 30 de zile, după care ar fi trebuit să facă demersurile necesare, inclusiv acelea de a se înscrie la masa credală, și în ultimă instanță, să le înregistreze pe cheltuieli pe, bază de documente. De asemenea, în situația dată, este irelevant că pârâții au pus la dispoziția societății sume consistente. atâta timp cât nu s-a asigurat plata datoriilor către creditorii bugetari.
Judecătorul sindic a considerat că cele arătate mai sus impun aplicarea art.138 lit.a și d din Legea nr.85/2006, potrivit căreia administratorii societății debitoare pot răspunde în cazul în care au folosit bunurile sau creditele persoanei juridice în folosul altei persoane sau nu au ținut contabilitatea conform legii.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâții și, solicitând modificarea hotărârii în sensul respingerii acțiunii, în principal ca inadmisibilă, iar în subsidiar ca neîntemeiată, cu obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii de recurs se arată că răspunderea administratorilor poate fi antrenată pentru sume care fac parte din pasivul societății, ori suma la care au fost obligați nu face parte din pasivul acesteia, ci reprezintă creanțe prescrise.
Din precizarea la acțiune, precum și din punctul de vedere asupra expertizei contabile judiciare rezultă clar că acțiunea lichidatorului are ca obiect tragerea la răspundere a administratorilor societății pentru suma de 25.157,14 lei, reprezentând contravaloarea creanțelor prescrise ale debitoarei SRL. Aceasta este suma la care au fost obligați administratorii prin hotărârea recurată.
În condițiile în care procedura insolvenței are un singur scop și anume îndestularea creditorilor, ei nu pot fi obligați să plătească creanțe care s-au stabilit a fi prescrise.
În ceea ce privește fondul cauzei, se arată că acțiunea este neîntemeiată, întrucât nu au săvârșit niciuna dintre faptele prevăzute de art. 138 din Legea nr. 85/2006. Nu s-au demonstrat că au folosit bunurile sau creditele societății în interes personal, dimpotrivă ei au contribuit cu importante sume de bani pentru salvarea societății de la faliment.
De altfel, în raportul întocmit de lichidator, în legătură cu acele cauze care au determinat starea de insolvență, nu se reține vreo culpă în sarcina lor și se precizează că starea de insolvență a societății a fost determinată de incapacitatea de a face față concurenței și riscurilor unei economii de piață precum și angajarea unui credit bancar peste posibilitățile reale de rambursare ale societății.
Simpla indicare în cererea de atragere a răspunderii materiale a faptei prevăzute de art. 138 alin. 1 lit. a din Legea nr. 85/2006, nu este suficientă, trebuind să se arate și să probeze care au fost bunurile și creditele folosite în interesul lor, dar și celelalte elemente ale răspunderii materiale ale administratorilor societății.
Examinând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs invocate și în limitele prevăzute de art. 3041Cod procedură civilă, curtea constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
În legătură cu excepția inadmisibilității cererii de angajarea a răspunderii materiale a administratorilor, invocată de către recurenți, instanța reține că prin sentința recurată judecătorul sindic a dispus angajarea răspunderii materiale a pârâților pentru suma de 25.157,14 lei pe motiv că societatea debitoare SRL M C nu a făcut nici un demers pentru recuperarea creanțelor pe care le avea de încasat de la diferiți debitori, intervenind prescripția dreptului la acțiune pentru recuperarea acestor sume, iar de această atitudine de pasivitate a administratorilor societății au profitat debitorii acesteia, folosind sumele în interesul lor și diminuând în acest fel șansele de acoperire a pasivului societății pe care o administrează.
Se poate așadar, observa că lichidatorul a avut în vedere prescrierea creanțelor pe care societatea debitoare le avea de recuperat de la diferiți debitori și în nici un caz prescrierea creanțelor creditorilor societății debitoare care au formulat cererea de deschidere a procedurii sau de înscriere pe de creanță, valoarea acestor creanțe reprezentând de altfel pasivul societății.
În atare situație nu se poate reține inadmisibilitatea acțiunii în angajarea răspunderii materiale, atâta timp cât lichidatorul, titular al acțiunii în răspundere, a reținut în sarcina administratorilor ca faptă culpabilă acea de a nu întreprinde nicio măsură în recuperarea creanțelor pe care societatea aflată în stare de insolvență le avea de recuperat de la diferiți debitori, creanțe constând în contravaloarea mărfurilor și serviciilor efectuate în favoarea acestora.
Examinând pe fond criticile formulate, instanța reține că pentru aplicarea prevederilor art. 138 alin. 1 lit. a și b din Legea nr. 85/2006 este necesar să se facă dovada certă că membrii organelor de conducere au utilizat bunurile sau creditele debitorului, persoană juridică, în interesul propriu sau al unei alte persoane, precum și împrejurarea că persoanele respective nu au ținut o contabilitate sau au ținut o contabilitate fictivă, ori au făcut să dispară unele documente contabile.
Verificând dacă în speță s-a demonstrat săvârșirea de către pârâți a faptelor reținute în sarcina lor, instanța constată că din raportul de expertiză întocmit în cauză, filele 158 -174, rezultă în mod clar că din documentele contabile existente la nivelul societății s-a stabilit că nu au fost încasate creanțele în valoare de 25.157,14 RON, că aceste creanțe sunt prescrise raportat la data scadenței acestora, fiind identificați 95 de clienți pentru creanțe prescrise, aceste totalizând suma de 20.874,53 lei, iar pentru creanțele în sumă de 6.466,3 lei clienții sunt nefuncționali.
De neîncasarea acestor creanțe au profitat debitorii societății, iar pasivitatea administratorilor au diminuat șansele de acoperire a pasivului existent înainte de declanșarea procedurii.
Din același raport de expertiză dar și din constatările făcute de lichidatorul judiciar rezultă că la nivelul societății nu există o evidență contabilă ținută în conformitate cu legea, nu sunt întocmite balanțe de verificare lunară, registre jurnal, registre clienți, registre plăți, încasări, etc. care să permită o identificare clară a datornicilor și să facă posibilă întreprinderea demersurilor pentru recuperarea acestor creanțe.
Administratorii societății și-au justificat pasivitatea în recuperarea creanțelor prin acea că sumele ce se impunea a fi recuperate erau în cuantum redus, că o parte dintre clienți au intrat în procedură de lichidare judiciară, fiind imposibilă recuperarea creanțelor.
Aceste apărări ale administratorilor nu pot fi primite, în condițiile în care pârâții, în calitate de administratori, aveau obligația să facă toate demersurile necesare pentru recuperarea creanțelor, inclusiv înscrierea pe tabelul de creanță împotriva persoanelor intrate în lichidare judiciară, obligație ce se circumscrie printre cele prevăzute de art. 73 lit. e din Legea nr. 31/1990, care obligă administratorul să dea dovadă de diligență, loialitate, transparență, prudență în îndeplinirea tuturor îndatoririlor ce-i revin.
În condițiile în care din probele administrate în cauză s-a demonstrat că pârâții în calitate de administratori au creat condiții ca bunurile societății să fie folosite de terțe persoane, prin neintreprinderea unor măsuri de recuperare a creanțelor, dar și lipsa unei evidențe contabile la nivel de societate, din care să rezulte cu certitudine creanțele pe care societatea le are de recuperat, dar și datoriile ce se impuneau a fi plătite la termenele de scadență, instanța de control apreciază că în mod temeinic și legal s-a angajat răspunderea materială a celor doi, apreciind că în cauză sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 138 din Legea nr. 85/2006 și anume existența culpei constând în nerecuperarea creanțelor, lăsând să se îndeplinească termenul de prescripție, precum și neținerea contabilității în conformitate cu legea, existența prejudiciului format din sumele nerecuperate și pentru care s-a împlinit termenul de prescripție, suma nerecuperată de 25.157,14 lei, dar și existența unor legături de cauzalitate între aceste fapte,prejudiciul și starea de insolvență, întrucât prin aceasta s-au diminuat șansele de acoperire a pasivului societății existent înainte de declanșarea procedurii.
Față de cele prezentate mai sus, recursul apare ca nefondat, urmând a fi respins în condițiile prevăzute de art. 312 alin.1 Cod procedură civilă raportat la art. 316 din același cod.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursaul declarat de, domiciliată în M C,-,. 18, județul H și, domiciliat în M C, - -, nr. 8,. 10, județul H, împotriva sentinței civile nr. 1419 din 29 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Harghita în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 25 februarie 2010.
PREȘEDINTE: Nemenționat | Judecător, | Judecător, |
Grefier, |
red.
tehnored. BI/10 ex
jud.fond:
-24.03.2010-
Președinte:NemenționatJudecători:Nemenționat
| ← Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... | Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... → |
|---|
