Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 282/2010. Curtea de Apel Tg Mures
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
Decizie nr. 282/
Ședința publică din 25 Februarie 2010
Completul compus din:
- Președinte
- Judecător
- Judecător
Grefier -
Pe rol pronunțarea asupra recursului formulat de pârâții și, domiciliați în municipiul Reghin, nr.5, județul M, împotriva Sentinței comerciale nr. 1596/26 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul Comercial Mureș, Falimente, în dosarul nr-.
În lipsa părților.
dezbaterilor s-a consemnat în Încheierea ședinței publice din 11 februarie 2010, care face parte integrantă din prezenta, pronunțarea fiind amânată pentru data de 18 februarie 2010, apoi la 25 februarie 2010.
CURTEA,
Prin sentința nr. 1596 pronunțată la data de 26.06.2009 de Tribunalul Comercial Mureș în dosarul nr-, s-a admis cererea formulată de lichidatorul judiciar în contradictoriu cu pârâții și și în consecință au fost obligați pârâții să acopere integral pasivul debitoarei SC. SRL prin plata sumei de 660.092 lei.
În considerente judecătorul sindic a reținut că cei doi pârâți au avut calitatea de administratori ai debitoarei în perioada 04.06.2002-17.09.2007 când a fost numit administrator. Răspunderea civilă delictuală a organelor de conducere aflate în reorganizare sau faliment este o răspundere specială care are un dublu temei: starea de insolvență a societății comerciale asociată cu săvârșirea uneia din faptele prevăzute de art. 138 din Legea nr. 85/2006. Din raportul întocmit de lichidator privind cauzele care au dus la încetarea de plăți, rezultă că nu i-au fost puse la dispoziție documentele contabile astfel încât a fost nevoit să analizeze situația societății în baza unui bilanț contabil din decembrie 2005 și în baza documentelor contabile depuse la administrația financiară. Astfel, cauzele care au determinat intrarea societății în insolvență sunt anterioare datei la care au fost cesionate părțile sociale - 17.09.2007, întrucât evidența contabilă nu a mai fost condusă din anul 2006. Din analiza acestor acte rezultă că societatea avea în patrimoniu înainte de cesiune mijloace fixe în valoare de 9349 lei, stocuri de marfă în valoare de 101.855 lei, disponibilități bănești în valoare de 227 lei, creanțe în valoare de 457.457 lei iar cei doi administratori nu au făcut dovada că au redat actele contabile și bunurile societății noului administrator. Starea de fapt reținută a creat prezumția judecătorească conform căreia cei doi pârâți nu au respectat dispozițiile legale privind ținere evidențelor contabile, situație care antrenează răspunderea lor delictuală conform dispozițiilor art. 138 lit. d din Legea nr. 85/2006. Administratorii aveau obligația să evidențieze în contabilitate toate operațiunile efectuate și pentru o bună gestionare a intereselor societății, să folosească bunurile i sumele deținute pentru acoperirea unei părți din pasiv. Lipsa evidențelor contabile a împiedicat identificarea eventualilor debitori ai societății care ar fi făcut posibilă recuperarea unor sume în vederea acoperirii datoriilor debitoarei falite. Or, neachitarea creanțelor a avut ca și efect acumularea lor și intrarea societății în incapacitate de plată. Lipsa documentelor contabile a împiedicat inventarierea patrimoniului debitoarei astfel că, imposibilitatea de a verifica care a fost soarta bunurilor (în sens larg) identificate în bilanțul din 2005 consolidează o altă prezumție, aceea că administratorii au folosit bunurile sau creditele societății în folosul propriu sau al unei alte persoane. Pârâții nu au răsturnat această prezumție prin prezentarea unei situații contabile care să evidențieze mișcările acestor bunuri în circuitul civil și care să fi justificat scoaterea lor din proprietatea debitoarei. Aceste fapte au ocazionat insuficiența activului societății și în cele din urmă, au contribuit la starea de insolvență a debitoarei. S-a mai reținut că nerecuperarea creanțelor societății a avut urmări cu atât mai grave cu cât, intervenind prescripția extinctivă sau imposibilitatea identificării debitorilor, acestea nu mai pot fi recuperate deși aceste creanțe se ridicau la un nivel ridicat.
Împotriva sentinței a formulat recurs pârâții și. În motivarea căii de atac aceștia arată că odată cu cesionarea părților sociale întreaga evidență contabilă a fost predată celor doi asociați nou cooptați iar în baza unei simple prezumții judecătorești nu se poate concluziona că nu au ținut contabilitatea conform dispozițiilor legale în materie. Lichidatorul judiciar nu i-a contactat pentru a le solicita actele contabile iar situația la care se face referire în sentința atacată este de la data de 31.12.2005 în condițiile în care, în cursul anului 2006 această situație s-a schimbat radical modificându-se atât cuantumul debitelor cât și al creditelor, așa cum rezultă din actele predate noilor asociați. Recurenții apreciază că întreaga culpă pentru nepredarea actelor contabile și neconducerea în continuare a evidențelor contabile ale debitoarei aparține acestora din urmă.
S-au anexat: contractul de cesiune din 04.09.2007, hotărârea AGA nr. 01/04.09.2007 și procesul verbal de predare primire.
Analizând recursul formulat, prin prisma motivelor invocate precum și din oficiu în raport de dispozițiile art. 3041. pr. civ. Curtea apreciază că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:
În primul rând trebuie remarcat că prin concluziile scrise depuse la acest termen de judecată, pârâții au solicitat, în principal suspendarea judecății recursului întrucât se efectuează cercetarea penală a celor doi pârâți iar lichidatorul judiciar a formulat cererea de atragere a răspunderii administratorilor doar în baza unor simple prezumții și deducții efectuate de Garda Financiară iar cuantumul exact al sumelor neachitate către bugetul de stat nu este stabilit întrucât s-a dispus efectuarea unei expertize financiar contabile în acest sens.
Curtea consideră că de vreme ce răspunderea administratorilor a fost reținută pentru întregul pasiv al debitoarei, faptul că una dintre creanțele înscrise în tabelul definitiv ar putea, eventual, suferi modificări, nu prezintă relevanță juridică în această fază procesuală, fiind doar o chestiune ce ține de executarea silită. Din acest motiv, cercetările penale care se efectuează în cauză și expertiza financiar contabilă care s-a dispus nu au vreo înrâurire asupra prezentei cereri, motiv pentru care nu se impune suspendarea judecății cauzei.
Pe fond Curtea reține:
Potrivit art. 1203 Cod Civil,prezumțiile care nu sunt stabilite de lege sunt lăsate la luminile si înțelepciunea magistratului*); magistratul nu trebuie sa se pronunțe decât întemeindu-se pe prezumții, care să aibă o greutate si puterea de a naște probabilitatea.
În speță, cei doi pârâți au cesionat părțile sociale ale debitoarei la data de 04.09.2007, actul fiind înscris în evidențele Registrului Comerțului în 21.09.2007. Deși aceștia au depus la dosar (fila 9) un proces verbal de predare primire a întregii documentații referitoare la actele societății inclusiv ștampila acesteia, se constată că acest proces verbal nu este datat, fapt care, coroborat cu susținerile celor doi asociați cooptați în societate date în fața organelor de cercetare penală (așa cum rezultă din referatul de la fila 33), îndreptățește instanța să considere că acesta constituie un înscris preconstituit de părți tocmai pentru a fi exonerați de răspundere.
Pe de altă parte, în condițiile în care evidențele contabile ale societății pentru anul 2006 trebuiau întocmite și depuse la organele fiscale până la data de 31.03.2007, dată cu mult anterioară cesionării, prezumția reținută de judecătorul sindic în sensul că cei doi pârâți nu au respectat dispozițiile legale referitoare la ținerea evidențelor contabile este întemeiată. Fiind o prezumție simplă, pârâții aveau posibilitatea de a face dovada contrarie. În acest sens, bilanțul contabil aferent anului 2006 în situația în care ar fi fost întocmit, ar fi trebuit să se regăsească la organele fiscale cu atât mai mult cu cât, pârâții susțin în cererea de recurs că în cursul anului 2006 au avut loc modificări importante privind atât cuantumul debitelor cât și al creditelor societății. Simplele afirmații ale recurenților nesusținute de vreun mijloc de probă nu sunt de natură a modifica optica instanței în acest sens. Pe cale de consecință, nici prezumția privind folosirea bunurilor sau creditelor societății în interes propriu sau al altor persoane nu a fost combătută de către aceștia cu atât mai mult cu cât nici din conținutul "procesului verbal de predare primire" nu se desprinde ideea că ar fi fost predate și bunuri ale societății.
Cum din actele dosarului de faliment rezultă cu evidență că starea de insolvență a societății a apărut în perioada în care aceștia au deținut calitatea de administratori ai debitoarei iar aceasta s-a datorat faptelor culpabile reținute în sarcina lor, fapte prevăzute de art. 138 lit. a și d din Legea nr. 85/2006, Curtea apreciază că sentința judecătorului sindic este temeinică și legală, ferită de orice critici. Prin urmare, recursul formulat de pârâții și urmează a fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul formulat de și, domiciliați în Reghin, nr. 5, județul M, împotriva sentinței comerciale nr. 1596 din 26 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Comercial Mureș în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 25 februarie 2010.
PREȘEDINTE: Nemenționat | Judecător, | Judecător, |
Grefier, |
red.
tehnored. BI/6ex
jud.fond:
-13.04.2010-
Președinte:NemenționatJudecători:Nemenționat
| ← Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... | Insolventa societati comerciale pe actiuni. Decizia 132/2009.... → |
|---|
