Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 1107/2009. Curtea de Apel Timisoara
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA COMERCIALĂ
Operator date - 2928
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 1107/
Ședința publică din data de 05 octombrie 2009
PREȘEDINTE: Florin Moțiu
JUDECĂTOR 2: Petruța Micu
JUDECĂTOR 3: Anca Buta
Grefier: - -
S-a luat în examinare recursul declarat de către debitoarea SC SRL O împotriva sentinței civile nr. 336/21.05.2009 pronunțată de Tribunalul C-S în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul, în calitate de lichidator al debitoarei SC SRL și creditorul intimat SC LEASING SA, având ca obiect declanșarea procedurii insolvenței.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă pentru debitoarea recurentă avocat, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
După deschiderea dezbaterilor s-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, se constată depusă la dosar prin registratura instanței la data de 02.10.2009, cerere formulată de către lichidatorul judiciar prin care se solicită comunicarea unei copii a recursului formulat în cauză.
Reprezentanta debitoarei recurente depune la dosar împuternicire avocațială, taxă judiciară de timbru în cuantum de 19,5 lei și timbru judiciar de 1 leu, concluzii scrise, precum și copiile a 8 ordine de plată, cu care arată că s-a achitat o mare parte din debit, originalele acestor ordine de plată prezentându-le instanței spre vedere. Arată că nu mai are alte cereri. Cu privire la cererea de amânare formulată de către lichidator, arată că o lasă la aprecierea instanței, apreciind totuși că prezenta cauză se află în stare de judecată.
Curtea, cu privire la cererea de amânare formulată de către lichidator, o apreciază ca fiind neîntemeiată și o respinge, având în vedere obiectul prezentului recurs.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, Curtea acordă cuvântul părților în dezbaterea recursului.
Reprezentanta debitoarei recurente solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, modificarea în tot a sentinței recurate, respingerea cererii creditoarei ca nefondată, arătând că în speță s-a achitat o bună parte din debit, că suma rămasă de achitat este de aproximativ 6.400 lei, deci sub valoarea prag, motiv pentru care apreciază că nu se poate dispune intrarea în faliment a societății. Arată că nu solicită cheltuieli de judecată.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința comercială nr. 336/21.05.2009 pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul C-S admis cererea introductivă formulată de reclamanta-creditoare LEASING SA (fosta SC LEASING împotriva pârâtei debitoare și, în consecință: a dispus: deschiderea procedurii insolvenței - procedura generală - împotriva pârâtei debitoare; desemnarea ca administrator judiciar pe pentru a îndeplini atribuțiile principale astfel cum sunt prevăzute la art. 20 din Legea nr. 85/2006, precum și celelalte atribuții date în sarcina sa potrivit prevederilor din această lege; a stabilit pe seama administratorului judiciar o retribuție provizorie în sumă de 500 RON, aferentă perioadei de observație.
A obligat pârâta debitoare O ca în termen de 10 zile de la data deschiderii procedurii insolvenței să depună la dosarul cauzei actele și informațiile prevăzute la art. 28 alin. (1) din Legea nr. 85/2006; a dispus notificarea deschiderii procedurii insolvenței - procedura generală - împotriva pârâtei debitoare O de către administratorul-judiciar T, debitoarei, creditorilor săi, Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul C-S, iar notificarea se va publica, pe cheltuiala averii debitoarei, într-un ziar de largă circulație și în Buletinul procedurilor de insolvență și va cuprinde mențiunile prevăzute la art.62 alin. (1) din Legea nr. 85/2006.
Judecătorul sindic a autorizat administratorul-judiciar pentru a se adresa Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul C-S pentru înregistrarea cuvenitelor mențiuni cu privire la debitoarea societate comercială, potrivit prezentei sentințe comerciale; a stabilit: termenul limită pentru înregistrarea cererilor de admitere a creanțelor asupra averii debitoarei, la data de 20 iulie 2009; termenul de verificare a creanțelor, de întocmire, afișare și comunicare a Tabelului preliminar, la data de 18 august 2009; termenul pentru depunerea eventualelor contestații cu privire la creanțele și drepturile de preferință trecute în tabelul preliminar de creanțe, la data de 10 septembrie 2009; termenul de definitivare a tabelului creanțelor admise asupra averii debitorului, la data de 18 septembrie 2009; prima ședință a adunării generale a creditorilor debitoarei la data de 24 august 2009, ora 12,30, la sediul Tribunalului C-S; a stabilit că în speță convocarea creditorilor pentru prima ședință a adunării creditorilor se va face de către administratorul-judiciar ce a fost desemnat în cauză.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că prin cererea introductivă, înregistrată sub nr. 447/26.03.2009, înregistrată pe rolul Tribunalui C-S sub nr. 1044, la data de 27.04.2009, creditoarea LEASING SA (fosta SC LEASING a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate că pârâta debitoare O se află în stare de insolvență și, în consecință, împotriva acestei pârâte debitoare, să se dispună deschiderea procedurii insolvenței instituită prin Legea nr. 85/2006.
În susținerea cererii introductive, s-a învederat, în esență, că debitoarea este în stare de insolvență, neputând achita în acest moment creanțele certe, lichide și exigibile pe care le datorează.
S-a constatat că cererea introductivă formulată de către reclamanta creditoare LEASING SA (fosta SC LEASING, având ca obiect deschiderea procedurii insolvenței, a fost comunicată pârâtei debitoare O la data de 01.05.2009; că, în termenul de 10 zile de la primirea copiei cererii introductive, conform art. 33 alin. (2) din Legea nr. 85/2006, pârâta debitoare, nu a contestat că ar fi în stare de insolvență și nici nu a recunoscut existența stării de insolvență în sensul prevederilor art. 3 pct. 1 din aceeași lege, pentru creanța în sumă de 16.668,65 lei RON, reprezentând contravaloare prestări servicii neachitat și penalități calculate de la data scadentei facturilor și până la data introducerii acțiunii.
Judecătorul sindic a reținut că pârâta debitoare se află în încetare de plăți, stare de fapt care este dovedită prin împrejurarea că pârâta debitoare nu a făcut plata obligațiilor față de societatea creditoare, în termen de 30 de zile de la data scadenței plăților, aflându-se astfel în starea de insolvență prezumată prevăzută la art.3, pct.1, lit.a) din Legea nr.85/2006.
De asemenea, s-a reținut că reclamanta creditoare are o creanță certă, lichidă și exigibilă împotriva pârâtei debitoare în cuantum de 16.668,65 lei.
Astfel fiind, s-a constatat că pârâta debitoare societate comercială, se află în stare de insolvență în sensul prevederilor art.3 pct.1 din Legea nr.85/2006, că este întrunită și valoarea prag prevăzută la pct.12 al art.3 în raport de care poate fi introdusă o cerere de declansarea procedurii insolventei, motiv pentru care instanța de fond a admis cererea introductivă formulată de către debitoarea O și, în consecință, în temeiul art. 33 alin. 6 din Legea nr.85/2006, s-a dispus deschiderea procedurii insolvenței împotriva pârâtei debitoare.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs debitoarea SC SRL O, înregistrat pe rolul Curții de Apel Timișoara sub nr-, solicitând admiterea recursului, modificarea in tot a sentinței recurate, iar in urma rejudecării, respingerea cererii intimatei creditoare, ca nefondata, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea recursului s-a arătat că prin sentința recurată, judecătorul sindic a admis cererea intimatei creditoare și a deschis procedura generala a insolvenței împotriva debitoarei. Consideră că sentința atacată este nelegala, fiind data cu încălcarea si aplicarea greșita a legii, ceea ce reprezintă motivul de recurs prevăzut de art.304 pct.9 Cod procedură civilă.
Se mai arată că a achitat mai multe rate de leasing despre care creditoarea intimata nu face vorbire in cererea sa, astfel nefiind atinsă valoarea-prag stabilită la art.3 pct. 12 din Legea 85/2006, așa încât nu sunt întrunite condițiile prevăzute de lege pentru declanșarea procedurii insolvenței.
Prin concluziile scrise la termenul de fond, debitoarea recurentă a arătat că a achitat creditoarei sumele de 1223,01 lei, corespunzătoare facturii nr. -/9.01.2008 cu ordinul de plata nr.13/2.06.2008, suma de 1856,92 lei, corespunzătoare facturii nr. -/11.02.2008 cu ordinul de plata nr. 11/10.03.2008, suma de 2541,29 lei, corespunzătoare facturii nr.-/6.03.2008 cu ordinul de plata nr.7/2.04.2008,precum si suma de 4 500 lei cu ordinul de plata nr.1/22.09.2009. Astfel, se mai arată că suma pe care o datorează creditoarei este sub valoarea prag stabilita de dispozițiile art. 3 pct. 12 din Legea nr. 85/2006, datorând suma de 6547,431 lei, situație în care solicită admiterea recursului, modificarea in tot a sentinței atacate și respingerea cererii creditoarei ca nefondată.
Analizând recursul de față, prin prisma criticilor formulate de recurentă și din oficiu, raportat la dispozițiile art. 304 Cod procedură civilă, Curtea constată că acesta este întemeiat și urmează a fi admis pentru următoarele considerente:
Astfel, potrivit art. 3 pct. 6 din Legea nr. 85/2006 prin creditor îndreptățit să solicite deschiderea procedurii insolvenței se înțelege creditorul a cărui creanță împotriva patrimoniului debitorului este certă, lichidă și exigibilă de mai mult de 30 de zile, iar conform art. 3 pct. 1 din aceeași lege insolvența este acea stare a patrimoniului debitorului care se caracterizează prin insuficiența fondurilor bănești disponibile pentru plata datoriilor exigibile, ea fiind prezumată ca vădită atunci când debitorul, după 30 de zile de la scadență, nu a plătit datoria sa față de unul sau mai mulți creditori.
Art. 31 din Legea nr. 85/2006 prevede că "(1) Orice creditor îndreptățit să solicite deschiderea procedurii prevăzute de prezenta lege împotriva unui debitor prezumat în insolvență poate introduce o cerere introductivă, în care va preciza:
a) cuantumul și temeiul creanței;
b) existența unei garanții reale, constituite de către debitor sau instituite potrivit legii;
c) existența unor măsuri asigurătorii asupra bunurilor debitorului;
d) declarația privind eventuala intenție de a participa la reorganizarea debitorului, caz în care va trebui să precizeze, cel puțin la nivel de principiu, modalitatea în care înțelege să participe la reorganizare.
(2) Creditorul va anexa documentele justificative ale creanței și ale actelor de constituire de garanții".
Art. 3 pct. 6 din Legea insolvenței nr. 85/2006 definește noțiunea de creditor îndreptățit să solicite deschiderea procedurii insolvenței ca fiind creditorul a cărui creanță, împotriva patrimoniului debitorului este certă, lichidă și exigibilă de mai mult de 30 de zile.
Textul acestui articol stabilește așadar condițiile pe care trebuie să le îndeplinească creanța deținută de creditor asupra averii debitorului pentru ca cererea privind deschiderea procedurii insolvenței să poată fi admisă. Creanța trebuie să fie certă, lichidă și exigibilă, precum și să se încadreze în valoarea pragului stabilit de art. 3 pct. 12 din Legea insolvenței nr. 85/2006, respectiv minim 10.000 lei (în forma legii de la data soluționării cererii formulate de creditoare).
Dovada caracterului cert al creanței se poate face atât prin titlu executoriu, cât și prin înscris sub semnătură privată, ori orice alt înscris necontestat de către debitor, nici în privința existenței sale, nici în ceea ce privește cuantumul creanței solicitate în baza acestuia.
În cauză, creditoarea a solicitat declanșarea procedurii insolvenței față de debitoare pentru o creanță în sumă de 16.668,65 lei, necontestată de către debitoare ca și cuantum, însă care fusese parțial achitată.
Astfel, în recurs, debitoarea a făcut dovada, prin înscrisuri, că a achitat creditoarei suma de 1223,01 lei, corespunzătoare facturii nr. -/9.01.2008 cu ordinul de plata nr.13/2.06.2008, suma de 1856,92 lei, corespunzătoare facturii nr. -/11.02.2008 cu ordinul de plata nr. 11/10.03.2008, suma de 2541,29 lei, corespunzătoare facturii nr.-/6.03.2008 cu ordinul de plata nr.7/2.04.2008, precum si suma de 4 500 lei cu ordinul de plata nr.1/22.09.2009.
În aceste condiții, suma pe care o datorează în prezent debitoarea creditoarei este sub valoarea prag stabilita de dispozițiile art. 3 pct. 12 din Legea nr. 85/2006, aceasta fiind de 6547,43 lei. Deci creanța declarată de creditoarea declanșatoare nu întrunește valoarea prag prevăzută de art. 3 pct. 12 din Legea 85/2006, motiv pentru care în mod neîntemeiat s-a admis cererea creditoarei de declanșare a procedurii insolvenței împotriva debitoarei.
Pentru aceste considerente, în baza art. 312. pr. civ. Curtea va admite recursul declarat de debitoarea SC SRL O împotriva sentinței comerciale nr. 336/21.05.2009 pronunțată de Tribunalul C-S în dosarul nr- și va modifica sentința recurată în sensul că va respinge cererea formulată de creditoarea SC LEASING SA B împotriva debitoarei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de debitoarea SC SRL O împotriva sentinței comerciale nr. 336/21.05.2009 pronunțată de Tribunalul C-S în dosarul nr-.
Modifică sentința recurată în sensul că respinge cererea formulată de creditoarea SC LEASING SA B împotriva debitoarei.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 05.10.2009.
Presedinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
- -
Red. /15.10.2009
Tehn. / 2 ex./16.10.2009
Instanța de fond - Tribunalul C-
Judecător -
Președinte:Florin MoțiuJudecători:Florin Moțiu, Petruța Micu, Anca Buta
← Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... | Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... → |
---|