Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 273/2008. Curtea de Apel Ploiesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA NR.273
Ședința publică din data de 26 februarie 2008
PREȘEDINTE: Maria Stoicescu
JUDECĂTORI: Maria Stoicescu, Elena Tănăsică Teodor Nițu
- - -
Grefier - - -
Pe rol fiind judecarea recursului formulat de debitoarea SC SRL cu sediul în P, -. -., nr. 199, Cod poștal -, Județ P, SC SRL - prin lichidator judiciar cu sediul în P, nr. 1,. 4.. 2, Cod poștal -, Județ P împotriva sentinței nr.618 pronunțată la 21 noiembrie 2007 de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu creditoarea SA - prin mandatar ROMANIA CREDIT MANAGEMENT SRL cu sediul în B, sector 1, Calea, nr. 39,. 3, Cod poștal - și intimatul OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL PRAHOVA cu sediul în P, - -, nr. 7, Cod poștal -, Județ
Recurs timbrat cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 39,00 lei, conform chitanței nr.20851 din 16.01.2008 și timbru judiciar în valoare de 0,15 lei, ce au fost anulate și atașate la dosar.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurenta-debitoare SC SRL prin avocat din cadrul Baroului P, conform împuternicirii avocațiale depusă la fila 9 dosar, lipsind lichidatorul recurentei-debitoare, intimata-creditoare SA și intimatul Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Prahova.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că, prin intermediul Serviciului Registratură s-a depus la dosar întâmpinare din partea intimatei-creditoare SA -prin mandatar ROMANIA CREDIT MANAGEMENT SRL prin care se solicită admiterea recursului, însoțită de xerocopii de pe dispozițiile de plată nr.9566, nr.9658 și nr.9657.
Avocat pentru recurenta-debitoare solicită instanței încuviințarea probei cu înscrisuri și depune la dosar xerocopie de pe decizia nr.1.137 din 4 decembrie 2007 pronunțată de Constituțională, precum și xerocopii de pe dispozițiile de plată nr.9566 din 2.11.2007, nr.9565 din 2.11.2007, nr.9658 din
6.11.2007, nr.9657 din 6.11.2007, nr.11322 din 24.12.2007, nr.11323 din 24.12.2007, nr.11324 din 24.12.2007, nr.11325 din 24.12.2007, declară că nu se impune comunicarea acestora părții adverse, având în vedere poziția acesteia exprimată prin întâmpinare, mai arată că alte cereri nu mai are de formulat în cauză, solicitând cuvântul în susținerea recursului.
Curtea încuviințează proba cu înscrisurile depuse la dosar, în conformitate cu dispozițiile art. 305 pr.civilă, ia act de susținerile reprezentantei recurentei, analizând actele și lucrările dosarului, apreciază cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Avocat declară că a formulat prezentul recurs criticând sentința pentru motivul de nulitate, așa cum prevăd dispozițiile art. 304 pct.5 pr.civilă, judecata pe fond s-a desfășurat fără ca debitoarea să fie citată potrivit art.7 alin.3 din legea specială. Din dovada existentă la dosar rezultă doar că citația s-ar fi afișat la sediul societății, dar motivul afișării este indicat corespunzător situației persoanelor fizice și nu pentru cazul persoanelor juridice, conform art. 921pr.civilă.
Mai arată apărătorul recurentei că aceasta a luat cunoștință despre măsura dispusă de judecătorul sindic privind deschiderea procedurii de insolvență, în urma Notificării nr.2465/2007 comunicată de lichidatorul judiciar.
Ori, potrivit art.7 alin.3 din Legea nr.85/2006, toate actele de procedură anterioare deschiderii procedurii de insolvență și notificării, trebuie comunicate cu respectarea procedurilor de insolvență.
În ceea ce privește motivul de nelegalitate prevăzut de dispozițiile art. 304 pct.8 pr.civilă, în considerentele sentinței, în mod greșit a reținut judecătorul sindic că, din înscrisurile depuse la dosar, se constată situația societății debitoare de a se afla în încetare de plăți, aceste înscrisuri fiind titlurile de creanță depuse de creditoare în probațiune, care sunt însă prezentate în limbi străine, respectiv, în engleză, în poloneză, fără a fi însoțite de traducerile în limba română.
Referitor la motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct.9 pr.civilă, se învederează că societatea debitoare nu mai deține nicio creanță, astfel încât, potrivit art. 3 pct.6 din Legea 85/2006, SA nu mai are calitatea de creditor îndreptățit a susține cererea pentru deschiderea procedurii insolvenței.
Cât privește starea patrimoniului societății debitoare, aceasta nu se află în încetare de plăți, ci dimpotrivă, efectuează în mod regulat plăți către furnizori, dar și către bugetul de stat, fapt ce rezultă din probele administrate, respectiv balanțele de verificare depuse pe lunile anterioare, extrasele de cont, precum și bilanțul efectuat din care rezultă că societatea debitoare a înregistrat și profit din activitate.
În consecință, solicită admiterea recursului, iar potrivit art. 312 alin.3 teza finală și alin.4 pr.civilă- casarea sentinței și rejudecând cauza, pe fond, să se dispună respingerea cererii formulată de creditoare. Fără cheltuieli de judecată.
CURTEA:
Asupra recursului de față constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Prahova sub nr-, creditorul SA prin mandatar ROMÂNIA CREDIT MANAGEMENT SRL Bas olicitat instanței deschiderea procedurii insolvenței împotriva debitoarei SC SRL, întrucât are o creanță certă, lichidă și exigibilă în sumă de 28.977,44 EURO neachitate de debitoare cu mai mult de 30 de zile anterioare formulării cererii.
După comunicarea acestei cereri debitoarei la 8 august 2007, care nu a formulat contestație conform art. 33 alin.6 din Legea nr.85/2006, prin sentința nr.618 din 21 noiembrie 2007 tribunalul a admis cererea formulată de creditoare a dispus deschiderea procedurii generale de insolvență împotriva debitoarei SC SRL a numit administrator judiciar, a stabilit termen pentru depunerea creanțelor pentru verificarea acestora, pentru soluționarea eventualelor contestații la tabelul preliminar, precum și data ședinței adunării creditorilor.
Pentru a pronunța această soluție a reținut judecătorul sindic că, debitoarea se află în încetare de plăți, stare de fapt dovedită cu titlurile de creanțe, data scadenței a expirat cu mai mult de 30 de zile anterioare depunerii cererii, creditorul are o creanță comercială certă, lichidă și exigibilă, fiind îndeplinite condițiile pentru deschiderea procedurii de insolvență.
Împotriva acestei soluții a declarat recurs debitoarea, criticând sentința nr.681 din 21 noiembrie 2007 pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitându-se admiterea căii de atac, iar pe fond, respingerea cererii de deschidere a procedurii insolvenței.
În motivarea recursului s-a arătat că, judecata s-a purtat în lipsa societății debitoare, care nu a fost regulat citată pentru nici unul din termenele acordate, contrar dispozițiilor art. 921pr.civilă, nu a avut posibilitatea să conteste procedura deschisă și nici să își facă apărări, a luat cunoștință de măsurile dispuse în urma notificării din 18 decembrie 2007 comunicată de administratorul judiciar.
S-a mai susținut că înscrisurile depuse la dosar sunt redactate în limbi străine, respectiv poloneză și engleză, fără a fi însoțite de traduceri în limba română, astfel că, nu se poate aprecia asupra corectitudinii sau greșitei aprecieri a acestora de către judecătorul sindic.
Debitoarea a mai criticat soluția instanței de fond și sub aspectul creanței reținute, arătând că sumele datorate creditoare au fost plătite integral, astfel că, în prezent, această societate nu mai deține nici o creanță împotriva recurentei și nu mai are calitatea de creditor îndreptățit a susține o cerere pentru deschiderea procedurii insolvenței.
De asemenea, s-a arătat că societatea nu se află în încetare de plăți, efectuează în mod regulat plăți atât către furnizori, cât și către bugetul de stat, datoria în cuantumul pretins de creditoare a fost stinsă, anexându-se cererii de recurs acte noi în dovedirea acestor motive.
Prin întâmpinarea formulată la 22 februarie 2008 intimata-creditoare a arătat că recurenta i-a achitat integral creanța, la momentul deschiderii procedurii efectuase o primă plată, s-a făcut dovada capacității de plată, iar în prezent, nu se mai află în stare de insolvență, solicitându-se admiterea recursului formulat.
Curtea, examinând sentința recurată prin prisma criticilor formulate, a actelor și lucrărilor dosarului, a actelor noi depuse în recurs, a normelor legale incidente în cauză, a art. 304 și 3041pr.civilă, constată că recursul este fondat pentru considerentele ce urmează:
În derularea raporturilor comerciale încheiate între creditoare și debitoare, SC SA a livrat recurentei mărfuri pentru care a emis facturile E/110/2003 din 3 februarie 2004, 27/0/03 din 10 aprilie 2003 și factura 37/0/03 din 16 mai 2003, în valoare totală de 21.271,48 EURO, debit la care se adaugă penalitatea contractuală în cuantum de 7.705,96 EURO.
Întrucât, debitoarea nu a achitat în termen de 30 de zile de la data scadenței sumele datorate SC SA, aceasta a solicitat deschiderea procedurii insolvenței, cauza fiind înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova la 9 iulie 2007, iar la 21 noiembrie 2007 s-a dispus deschiderea procedurii prevăzute de Legea nr.85/2006.
Cauza a avut un prim termen de judecată la data de 3 octombrie 2007 pentru când s-a dispus citarea ambelor părți, în condițiile prevăzute de Codul d e procedură civilă, procedura de citare fiind reluată pentru fiecare termen ulterior, astfel că, această critică a recurentei nu poate fi primită de către
După investirea Tribunalului Prahova cu cererea creditoarei privind deschiderea procedurii insolvenței în ceea ce privește SC SRL P, debitoarea a achitat în totalitate sumele datorate creditoarei SC SA cum rezultă din extrasele de cont și declarațiile de plată externă, depuse la dosarul de recurs, situație confirmată de creditoare prin întâmpinarea formulată în calea de atac, astfel că, în prezent această societate nu mai deține o creanță comercială certă, lichidă și exigibilă împotriva debitoarei, nemaiimpunându-se deschiderea procedurii generale de insolvență în condițiile prevăzute de art. 33 alin.4 din Legea nr.85/2006.
Având în vedere că, creanța deținută de SC SA a fost acoperită integral, iar acțiunea acesteia a rămas fără obiect, Curtea nu va mai analiza și celelalte critici aduse sentinței nr.618/2007.
Față de aceste considerente, Curtea constată că recursul promovat este fondat, în prezent creditoarea nu mai are o creanță certă, lichidă și exigibilă împotriva debitoarei, urmând ca, în conformitate cu art. 312 (1),(2),(3) și (4) pr.civilă să îl admită, să modifice în tot sentința nr.618/2007, iar pe fond să respingă cererea privind deschiderea procedurii insolvenței ca rămasă fără obiect.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de debitoarea SC SRL cu sediul în P, -. -., nr. 199, Cod poștal -, Județ P, SC SRL - prin lichidator judiciar cu sediul în P, nr. 1,. 4.. 2, Cod poștal -, Județ P împotriva sentinței nr.618 pronunțată la 21 noiembrie 2007 de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu creditoarea SA - prin mandatar ROMANIA CREDIT MANAGEMENT SRL cu sediul în B, sector 1, Calea, nr. 39,. 3, Cod poștal - și intimatul OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL PRAHOVA cu sediul în P, - -, nr. 7, Cod poștal -, Județ
Modifică în tot sentința nr. 618 pronunțată la 21 noiembrie 2007 de Tribunalul Prahova și respinge cererea privind deschiderea procedurii insolvenței privind pe debitoarea SC SRL, ca rămasă fără obiect.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 februarie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI: Maria Stoicescu, Elena Tănăsică Teodor Nițu
- - - - - -
GREFIER,
- -
Red.
Tehnored.
5 ex./13.03.2008
f- - Tribunalul Prahova
-
Operator de date cu caracter personal
Nr. Notificare 3120
ROMÂNIA
Curtea de Apel Ploiești
Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal
Str. - - nr.4
Dosar nr-
COMUNICARE
decizie civilă nr. 273/26.02.2008
emisă la: ziua17, luna martie, anul 2008
Către,
Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Prahova
cu sediul în P,-, jud.
Se comunică alăturat copia deciziei civile nr.273 din data de 26.02.2008 pronunțată în dosarul nr- de Curtea de Apel P, Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, privind pe debitoarea SC SRL cu sediul în județul P, localitatea P, str. -. -., nr.199, cod de identificare fiscală -, număr de înregistrare în registrul comerțului J-.
Parafa președintelui instanței,
Grefier,
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
Emisă: 17.03.2008
CĂTRE,
TRIBUNALUL PRAHOVA
- Secția comercială și de contencios administrativ -
Vă comunicăm alăturat copia deciziei nr. 273 din data de 26 februarie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal în dosarul sus-menționat, având ca obiect recursul declarat de împotriva sentinței nr.618 din data de 21 noiembrie 2007pronunțată de Tribunalul Prahova,privind pe debitoareaSC SRL.
PREȘEDINTE: Maria Stoicescu
Grefier
Președinte:Maria StoicescuJudecători:Maria Stoicescu, Elena Tănăsică Teodor Nițu
← Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... | Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... → |
---|