Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 2800/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 2800/2009
Ședința publică din 09 noiembrie 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Mihaela Sărăcuț
JUDECĂTOR 2: Mirela Budiu
JUDECĂTOR 3: Augusta Chichișan
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul promovat de creditoarea AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI - B, împotriva sentinței civile nr. 2273 din 04.06.2009 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Comercial Cluj, cauza privind și pe intimații ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE CNP RIN C, INSPECTORATUL TERITORIAL D E MUNCĂ C, SC TRANSILVANIA IMPORT EXPORT SRL, &, și, având ca obiect procedura insolvenței - închiderea procedurii.
La apelul nominal făcut în cauză s-a prezentat din partea lichidatorului judiciar, doamna, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare nu este îndeplinită cu intimații și.
Recursul este scutit de plata taxelor de timbru.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că, în data de 04.11.2009 lichidatorul judiciar a depus la dosarul cauzei întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului.
Curtea, în urma deliberării, analizând înscrisurile existente la dosar, respectiv adresa care a fost comunicată de la ORC, unde este înregistrată societatea, unde se regăsesc date de identificare ale celor doi intimați, se constată că, aceștia au fost citați pentru acest termen de la adresele indicate, astfel că, se apreciază că procedura de citare este îndeplinită, citațiile fiindu-le comunicate la adresele pe care aceștia le-au indicat și reținând că, nu mai sunt de formulat alte cereri în probațiune, apreciază că, prezenta cauză este în stare de judecată, declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul reprezentantei lichidatorului judiciar asupra recursului promovat în cauză.
Reprezentanta lichidatorului judiciar a solicitat respingerea recursului, pentru motivele arătate prin întâmpinarea depusă la dosar și susținute oral cu prilejul acordării cuvântului în dezbateri judiciare.
CURTEA
deliberând reține că,
Prin sentința comercială nr. 2273 din 4 iunie 2009 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Comercial Clujs -a luat act de renunțarea la judecata cererii de chemare în judecată formulată de lichidatorul judiciar Societatea & împotriva pârâților și.
A fost admisă cererea privind închiderea procedurii insolvenței, formulată de lichidatorul judiciar Societatea & în cadrul procedurii insolvenței debitoarei SC TRANSILVANIA IMPORT EXPORT SRL.
S-a dispus închiderea procedurii falimentului debitoarei precum și radierea debitoarei din evidențele Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Cluj.
S-a dispus notificarea prezentei sentințe Direcției Generale a Finanțelor Publice a jud. C și Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Cluj.
A fost încuviințat onorariul lichidatorului judiciar Societatea & în cuantum de 3.000 lei, precum și cheltuielile de procedură în sumă de 1181,45 lei, care a fost achitat din fondul de lichidare constituit conform art.4 din Legea nr.85/2006.
Lichidatorul judiciar a fost descărcat de îndatoriri și responsabilități.
Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că, prin înscrisul depus la filele 100-101, titularul cererii privind antrenarea răspunderii administratorilor, a înțeles să renunțe la judecată. De asemenea, judecătorul sindic a reținut că, derularea procedurii insolvenței a avut loc sub supravegherea administratorului judiciar, ulterior lichidator judiciar și sub controlul judecătoresc al judecătorului sindic, iar în cadrul procedurii, lichidatorul judiciar a formulat cererea întemeiată pe dispozițiile art. 138 din Legea nr. 85/2006, însă ulterior a renunțat la judecata acesteia și, constatând că debitoarea nu deține nici un fel de bunuri care, în urma valorificării, ar fi putut conduce la îndestularea creditorilor ale căror creanțe au fost înscrise în tabelul definitiv al creditorilor, a solicitat închiderea procedurii insolvenței întemeiat pe disp. art. 131 din Legea nr. 85/2006.
Analizând cele învederate de lichidatorul judiciar cu privire la situația averii debitoarei, prin prisma dispozițiilor sus evocate, judecătorul sindic a constatat că aceste dispoziții sunt pe deplin incidente, în averea debitoarei nefiind nici un fel de bunuri de valorificat pentru îndestularea creditorilor (177 vol.I) și nici un creditor nu s-a oferit să avanseze vreo sumă de bani pentru continuarea procedurii insolvenței (66-74). În ceea ce privește incidența în cauză a dispozițiilor art.4 alin.4 din Legea nr.85/2006, judecătorul sindic a apreciat că situația averii debitoarei exclude o astfel de ipoteză prin prisma faptului că intenția legiuitorului prin reglementarea arătată, a fost aceea ca, în lipsa disponibilităților bănești din contul averii debitoarei, să susțină, prin crearea fondului special, acele proceduri a căror continuare ar fi justificată de valorificarea bunurilor din averea debitoarei, cu consecința îndestulării creditorilor, ipoteză care însă nu se regăsește în speță.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs AVAS B solicitând admiterea acestuia, modificarea hotărârii atacate în sensul respingerii cererii de închidere a procedurii insolvenței debitoarei.
În dezvoltarea motivelor de recurs, se arată că datorita nedepunerii documentelor contabile de către organele de conducere ale debitoarei, lichidatorul judiciar a promovat cerere de antrenare a răspunderii patrimoniale împotriva paratului, in temeiul art.138 alin.1 din Legea nr.85/2006 privind procedura insolventei.
Prin sentința pe care înțelege să o recureze, instanța a luat act de renunțarea lichidatorului iudiciar in susținerea acțiunii formulate împotriva paratului menționat, motivând ca este o manifestare de voință unilaterala a reclamantului si astfel, in temeiul art.246 Cod procedura civila, judecătorul nu poate decât să constate acest aspect.
Se susține că lichidatorul judiciar, a renunțat la cererea de antrenare a răspunderii patrimoniale, fără a consulta creditorii cu privire la acest aspect, deși practicianul in insolvență acționează în interesul creditorilor, fiind ținut de dispozițiile art.2 din lege cu privire la procedura colectiva pentru acoperirea pasivului debitorului.
Ceea ce este total ilegal este faptul ca a renunțat la cererea de antrenare a răspunderii patrimoniale motivat de lipsa disponibilităților financiare,mai exact de neavansarea de către creditori a sumelor necesare continuării procedurii. Consideram ca nu se impunea renunțarea ci o eventuala disjungere a dosarului având ca obiect răspunderea administratorului statutar al debitoarei SC TRANSILVANIA IMPORT EXPORT SRL, sau preluarea acțiunii de către creditori/Comitet in vederea obținerii unui titlu asupra paratului. Trebuie precizat ca pana la data pronunțării sentinței de închidere a procedurii acesta nu predase documentele contabile către practicianul in insolvență, si astfel, aprecierile lichidatorului judiciar cu privire la lipsa bunurilor din patrimoniul debitoarei devin simple speculații.
Se susține, de asemenea, că necomunicarea actelor solicitate de organul care aplica procedura, este o încălcare a prevederilor art.138 litera d), întrucât "in calitatea de administratori ai debitoarei, sunt răspunzători de tinerea contabilității si păstrarea tuturor documentelor si registrelor contabile ale firmei, iar neprezentarea acestora, coroborata cu faptul ca debitoarea nu a depus situațiile financiare, duce la concluzia ca aceasta nu a ținut contabilitatea, sau a făcut sa dispară documente contabile" (Sentinta comerciala nr.241/22.06.2006 - Tribunalul G).
Neconducerea evidentelor contabile cu respectarea rigorilor prevăzute de lege a avut in speță semnificația unei condiții favorabile pentru ajungerea debitoarei in stare de insolventa, evidenta contabila fiind organizata de așa maniera încât nu a fost posibila reconstituirea realității operațiunilor si a situației financiare a societății.
Prin neprezentarea acestor acte, se dovedesc implicit cazurile de culpa prevăzute de legea speciala, situație in care va rugam a aprecia ca se impune antrenarea răspunderii fostei conduceri a debitoarei conform art. 138 din Legea nr. 85/2006. coroborat cu art. 73 din Legea nr. 31/1990 pentru întreg pasivul, creditorii fiind in imposibilitate sa verifice modul de gestionare a întregii activități comerciale.
O greșeala de gestiune înseamnă fie ca, atunci când contabilitatea este corect ținuta administratorul nu observa indicii de alerta sau nu da curs avertismentului cenzorilor pentru a lua din timp masuri de redresare, fie ca atunci când contabilitatea nu este corect ținuta, dificultățile devin imprevizibile si de cele mai multe ori de neînlăturat.
De asemenea, potrivit dispozițiilor art. 73 alin. 1 lit. c din Legea nr. 31/1990 rep. "administratorii sunt solidar răspunzatori pentru societate si potrivit dispozitiilor art.73 alin. 2 "Actiunea in raspundere impotriva administratorilor aparține si creditorilor societatii, insa acestia o vor putea exercita numai in caz de faliment al societatii.
Asadar, prin declansarea procedurii de insolventa a falitei, chiar si in situatia procedurii simplificate, se da posibilitatea creditorilor de a promova actiunea in antrenarea raspunderii patrimoniale a administratorilor, ori de administratorul judiciar/lichidator ori de catre creditori prin Comitet. Ori, prin aceasta masura luata de instanta de fond, tocmai de aceasta cale sunt lipsiti creditorii.
Intimata Societatea & prin întâmpinarea depusă la data de 4 noiembrie 2009 solicită respingerea recursului cu consecința menținerii hotărârii atacate ca fiind legală și temeinică.
În dezvoltarea motivelor întâmpinării, intimata arată că lichidatorul judiciar, conform dovezilor depuse la dosarul cauzei prin intermediulRapoartelor de activitate lunare,a evidențiat fjnalitatea demersurilor de identificare a sediului debitoarei TRANSILVANIA IMPORT EXPORT, precum și a sediilor secundare. efectuate la diferitele sedii menționate în documentele puse la dispoziție decătreRegistrul Comerțului C nu au permis identificarea nici unui bun al debitoarei: adresele respective necorespunzând adevăratului sediu al falitei.
Lipsa oricăror bunuri din averea debitoarei a permis lichidatorului judiciar să notifice creditorii din procedură cu privire închiderea procedurii prin raportare la art. 131 din Legea privind procedura insolvenței.
Analizând recursul declarat de către creditoarea AVAS prin prisma motivelor de recurs și a dispozițiilor art.304 și 3041.pr.civ. Curtea l-a apreciat ca fiind nefondat pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 7 alin.1 din Legea nr. 85/2006, citarea părților, precum și comunicarea oricăror acte de procedură, a convocărilor și notificărilor se efectuează prin Buletinul procedurilor de insolvență, iar potrivit alin.3 a aceluiași articol, prin excepție de la prevederile alin.1 se vor realiza, conform Codului d e procedură civilă, comunicarea actelor de procedură anterioare deschiderii procedurii și notificarea deschiderii procedurii. Pentru creditorii care nu au putut fi identificați în lista prev. la art. 28 alin.1 lit.c, procedura notificării prev. la art. 61 va fi considerată îndeplinită dacă a fost efectuată prin Buletinul procedurilor de insolvență.
Coroborând dispozițiile legale amintite, rezultă fără echivoc că, atât citarea, cât și comunicarea actelor de procedură în procedura insolvenței, se realizează prin Buletinul procedurilor de insolvență, iar în ceea ce privește procedura notificării deschiderii procedurii, aceasta se realizează și potrivit Codului d e procedură civilă, astfel cum prevede art. 61 din Legea nr. 85/2006, cu o singură excepție, aceea în care creditorii nu au putut fi identificați, ipoteză în care, potrivit alin.3 al art.7 procedura notificării, va fi considerată îndeplinită, dacă a fost publicată în Buletinul procedurilor de insolvență. Din această perspectivă, se poate constata că instanța de fond în mod corect a reținut că procedura de notificare a fost realizată potrivit dispozițiilor legale citate.
Potrivit art.131 din Legea nr.85/2006, în orice stadiu al procedurii prevăzute de prezenta lege, dacă se constată că nu există bunuri în averea debitorului ori că acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative și niciun creditor nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare, judecătorul-sindic va da o sentință de închidere a procedurii, prin care se dispune și radierea debitorului din registrul în care este înmatriculat.
În speță, se constată că ipoteza normei legale este îndeplinită. Astfel, se poate observa că prin raportul final întocmit de către lichidatorul judiciar s-a evidențiat că în patrimoniul debitoarei nu există bunuri care să poată acoperi cheltuielile aferente procedurii iar creditorii nu s-au oferit să avanseze sumele corespunzătoare.
Se poate conchide, așadar, că susținerile creditoarei potrivit cărora dispozițiile art.131 alin.1 din Legea nr.85/2006 nu-și găsesc aplicare în speță sunt nefondate și urmează a fi înlăturate.
Curtea apreciază, de asemenea, că celelalte apărări formulate de către creditoarei și care vizează modalitatea de derulare a procedurii insolvenței debitoarei respectiv deschiderea procedurii insolvenței debitoarei, înscrierea creanței creditorului, etc. nu pot fi analizate la acest moment întrucât creditorul nemulțumit de soluțiile pronunțate de judecătorul-sindic avea posibilitatea să le atace separat.
Referitor la susținerile creditoarei cu privire la lipsa acordului creditorilor privind renunțarea lichidatorului judiciar la continuarea demersurilor de atragere a răspunderii personale a administratorilor speciali, se poate observa că art. 131 din Legea 85/2006 nu condiționează închiderea procedurii de acordul expres al creditorilor, prevedeile art.131 din lege fiind elocvente în acest sens.
Apărările formulate potrivit cărora renunțarea la acțiunea în antrenarea răspunderii personale aduce atingere dreptului creditorilor nu pot fi reținute la soluționarea cauzei câtă vreme bunurile faptic nu au fost identificate, iar creditorii au fost încunoștințați expres prin rapoarte de activitate, notificări și adrese conform documentației depuse la dosarul cauzei iar aceștia nu și-au afirmat intenția de a avansa sume în procedură în vederea continuării demersurilor astfel că nu se mai poate vorbi despre o încălcare a drepturilor acestora.
Nu în ultimul rând se poate observa că cererea se adresează exclusiv judecătorului sindic, cu obligația solicitării de fonduri de la creditori - procedură respectată în speță - calendarul procedurii prezentat confirmând acest lucru. Mai mult, probele existente la dosar relevă împrejurarea că la termenul de procedură din data de 04.06.2009, existau poziții scrise doar din partea creditorului DGFP C cu privire la continuarea procedurii, ceilalți creditori ignorând solicitarea lichidatorului judiciar.
Prin urmare, întrucât rapoartele de activitate care descriu pe larg demersurile întreprinse de lichidator pentru identificarea bunurilor societății, a sediului principal, a celui secundar și a punctelor de lucru nu au fost atacate se poate susține cu temei că aceste măsuri sunt suficiente. Așadar, întrucât faptic bunurile nu au fost identificate, iar sediile declarate ale societății nu au funcționat real cu mai bine de un an înainte de deschiderea procedurii există suficiente elemente faptice care să permită lichidatorului judiciar să tragă concluzia că nu mai există bunuri ale societății iar închiderea procedurii este necesară.
Mai mult, înscrisurile existente la dosar relevă că pentru debitoare a fost deschisă procedura insolvenței în formă simplificată, cu aplicarea prevederilor art. 1, alin. 2 lit. (e) este evident că debitoarea nu și-a desfășurat activitatea în mod normal cu mult înainte de deschiderea procedurii insolvenței, ea aflându-se în dizolvare, justificându-se astfel și lipsa actelor contabile.
Susținerile creditoarei privind disjungerea cauzei, nu pot fi reținute de către instanță cel puțin pentru următoarele considerente:
Debitoarea se află în procedura insolvenței care este o procedură concursuală și care profită tuturor creditorilor, motiv pentru care disjungerea nu este posibilă decât dacă se procedează la introducerea tuturor creditorilor în noua cauză fiind interzis ca un creditor să își creeze beneficii proprii, în procedură, în detrimentul celorlalți.
Apoi, trebuie reținut faptul că adoptarea acestei soluții se raportează la art. 138 alin. 3 din Legea insolvenței, astfel că creditorii prin intermediul Comitetului creditorilor au posibilitatea, în subsidiar, să introducă o cerere de antrenare a răspunderii personale a administratorului statutar.
În speță, creditorii au avut posibilitatea ca, urmând prevederilor art. 131 să mandateze lichidatorul judiciar în vederea continuării demersurilor de atragere a răspunderii personale sau să își asume acțiunea introducând propria cerere de chemare în judecată în temeiul art. 138. Însă, nici un creditor, la data comunicării lipsei fondurilor, atât cu privire la continuarea demersurilor de antrenare a răspunderii personale a administratorilor statutari, iar ulterior a sumelor de continuare a procedurii, nu și-a manifestat intenția de a avansa sume sau de a iniția prin intermediul comitetului creditorilor o astfel de acțiune.
Pentru toate aceste considerente, Curtea va aprecia recursul declarat de către creditoarea AVAS ca fiind nefondat iar în temeiul art. 312 alin.1 pr.civ. raportat la art.8 din Legea nr.85/2006 îl va respinge și va menține în întregime hotărârea atacată.
Soluția adoptată de către instanță este în concordanță și cu jurispudența constantă a CEDO. Astfel, este cunoscut faptul că Curtea a statuat că revine în primul rând instanțelor naționale competența de a interpreta legislația internă, fiind vorba în special de reguli de natură procedurală, rolul său limitându-se la a verifica compatibilitatea cu Convenția a efectelor unei asemenea interpretări (CauzaTejedor împotriva Spaniei,Hotărârea din 16 decembrie 1997). Cu toate acestea, având în vedere că reglementarea privind formalitățile și termenele ce trebuie respectate este menită să asigure buna administrare a justiției și respectul principiului securității juridice, cei interesați trebuie să se poată aștepta ca aceste reguli să fie puse în aplicare (CauzaStone Court împotriva Spaniei,2003).
Trebuie reținut, de altfel, statuarea potrivit căreia Convenția nu își propune să garanteze drepturi teoretice sau iluzorii, ci drepturi concrete și efective (CauzaArtico împotriva Italiei,Hotărârea din 13 mai 1980), dreptul la un proces echitabil nu poate fi considerat efectiv decât dacă cererile și observațiile părților sunt într-adevăr "auzite", adică examinate conform normelor de procedură de către tribunalul sesizat. Altfel spus, art. 6 impune "tribunalului" obligația de a proceda la o examinare efectivă a motivelor, argumentelor și a cererilor de probatoriu ale părților, cu excepția aprecierii pertinenței (CauzaVan de împotriva Olandei,Hotărârea din 19 aprilie 1994 și CauzaDulaurans împotriva Franței,Hotărârea din 21 martie 2000), ipoteză întrunită în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de creditoarea AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI B împotriva sentinței civile nr. 2273 din 04.06.2009 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Comercial Cluj pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 09.11.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
- - - - - - - -
Red./
9 ex./24.11.2009
Jud.fond.
Președinte:Mihaela SărăcuțJudecători:Mihaela Sărăcuț, Mirela Budiu, Augusta Chichișan
| ← Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... | Alte cereri. Decizia 707/2008. Curtea de Apel Bacau → |
|---|
