Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 281/2008. Curtea de Apel Iasi

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL IAȘI

SECȚIA COMERCIALĂ

DECIZIE Nr. 281

Ședința publică de la 16 Iunie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Șfabu Traian

JUDECĂTOR 2: Gheorghiu Camelia

JUDECĂTOR 3: Poiană Cipriana

Grefier: - -

S-a luat în examinare cererea de recurs comercial formulată de Autoritatea pentru Valorificare Activelor Statului - B împotriva sentinței comerciale nr. 66/S din 19.02.2008 a Tribunalului Iași - judecător sindic.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă consilier juridic G reprezentantul recurentei-creditoare și avocat apărătorul intimatului-debitor SC ""SRL I, lipsă fiind lichidatorul judiciar Compania Lichidatori I și intimații-creditori I, I și SC ""SA

Procedura legal îndeplinită, părțile fiind citate prin buletinul procedurilor de insolvență.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, din care rezultă că, recursul este la al 2-lea termen de judecată.

Nemaifiind alte cereri prealabile instanța constată recursul în stare de judecată și dă cuvântul la dezbateri.

Consilier juridic G reprezentantul recurentei B solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat în scris, modificarea în parte a sentinței comerciale nr. 66/S din 19.02.2008 a Tribunalului Iași - judecător sindic, în sensul punerii în vedere lichidatorului judiciar de a formula cerere de închidere a procedurii după punerea în executare a sentinței comerciale nr. 385/S/ 19.06.2007 prin care s-a dispus angajarea răspunderii patrimoniale a fostei conduceri a societății debitoare.

De asemenea, susține reprezentantul recurentei că, prin interpretarea dispozițiile art. 142 alin. 2 din Legea nr. 85/2006, executarea silită trebuie efectuată de creditori după închiderea procedurii, prin intermediul executorului judecătoresc și prin distribuirea sumelor obținute conform tabelului definitiv consolidat fapt ce s-ar ajunge la situația de a transforma executorul judecătoresc în lichidator judiciar, competență pe care acesta nu o poate avea. Dar, apreciază că atâta timp cât lichidatorul judiciar este în posesia unui titlu executor, acesta este obligat în îndeplinirea atribuțiilor sale legale, să-l pună în executare, tocmai pentru acoperirea pasivului debitoarei.

Avocat apărătorul societății intimat-debitoare solicită respingerea recursului conform întâmpinării depusă la dosar, să se mențină ca fiind legală și temeinică sentința comercială nr. 66/S din 19.02.2008 pronunțată de Tribunalul Iași - judecător sindic, motivând că nici unul din textele de lege aplicabile nu impune obligativitatea pentru judecătorul sindic, de a desemna, anterior închiderii procedurii un executor judecătoresc care să pună în executare sentința privind atragerea răspunderii personale a administratorului, după cum nici dispoziția privind închiderea procedurii nu poate fi condiționată de o anterioară executare silită pornită împotriva organelor de conducere. Mai mult,apreciază că, nici lichidatorul judiciar nu este în măsură să ceară executarea silită, ci doar creditorii interesați, în această situație, care sunt înscriși în tabelul consolidat le revin dreptul de a pune în executare sentința judecătorească.

Solicită respingerea recursului, fără cheltuieli de judecată.

Declarându-se închise dezbaterile instanța rămâne în pronunțare.

Ulterior deliberării,

CURTEA DE APEL

Deliberând asupra recursului comercial d e față;

Prin sentința comercială nr.66/S din 19.02.2008, pronunțată de Tribunalul Iași - judecător sindic, în temeiul dispozițiilor art.131 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței s-a ispus închiderea procedurii insolvenței debitorului SC SRL I cu sediul în municipiul I, nr. 3, județul I, număr de înregistrare în Registrul comerțului J- și cod de identificare fiscală -.

S-a dispus radierea debitorului din registrul comerțului.

În temeiul dispozițiilor art.136 din Legea privind procedura insolvenței, a escărcat lichidatorul judiciar de orice îndatoriri și responsabilități.

A aprobat devizul de cheltuieli prezentat de lichidatorul judiciar Compania Lichidatori, cu sediul în municipiul I,-, județul I, cod de identificare fiscală RO -, număr de ordine în 198, număr de înregistrare în Registrul societăților profesionale - 0060 și a dispus plata către acesta a sumei de 3.180 lei din fondul de lichidare.

În temeiul dispozițiilor art.135 din Legea privind procedura insolvenței, a dispus notificarea prezentei sentințe debitorului, creditorilor, administratorului special, Direcției Generale a Finanțelor Publice I și Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Iași pentru efectuarea mențiunii de radiere, prin publicarea în Buletinul procedurilor de insolvență.

Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut următoarele:

Prin sentința comercială nr. 97/COM/15.06.2004 irevocabilă prin nerecurare a fost deschisă procedura reorganizării judiciare și falimentului împotriva debitorului SC SRL I cu sediul în municipiul I, nr. 3, județul I, număr de înregistrare în Registrul comerțului J- și cod de identificare fiscală -, constatându-se că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.29 din Legea nr. 64/1995, act normativ în vigoare la acea dată, iar prin încheierea nr. 459/19.10.2005, definitivă prin respingerea recursului prin decizia nr. 53/27.02.2006 a Curții de APEL IAȘI, s-a dispus începere procedurii falimentului față de debitoare.

Tabelul definitiv consolidat al creanțelor asupra averii debitorului, definitivat prin încheierea nr. 137/03.05.2006, cuprinde patru creditori, DGFPJ I cu o creanță de 66.758 lei și 24,99 lei cheltuieli de procedură, I cu o creanță de 2.362 lei, CAS I prin AVAS B, cu o creanță de 656.98 USD și SC SA I cu o creanță de 22.289,12 lei.

Prin raportul final depus și înregistrat la data de 10.07.2007 (fila 90, vol. III), lichidatorul judiciar arată că întrucât fostul administrator al debitoarei, a refuzat să-i predea bunurile aflate în patrimoniul societății pentru a fi valorificate și pentru a se acoperi pasivul, solicită închiderea procedurii.

Prin sentința comercială nr. 385/S/19.06.2007, definitivă prin respingerea recursului prin decizia nr. 1029/29.10.2007 a Curții de APEL IAȘI, s-a stabilit răspunderea personală patrimonială a pârâtului, astfel încât creditorii ale căror creanțe nu au putut fi acoperite din averea debitorului, pot proceda la executarea silită în condițiile art. 142 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței.

Constatându-se în cadrul procedurii că nu au putut fi valorificate bunuri cu care debitorul figura în evidențele fiscale, debitorul nu are disponibilități în conturi bancare și nu au fost identificate nici creanțe ce ar fi putut fi încasate în numele acestuia, lichidatorul judiciar a solicitat închiderea procedurii pe temeiul art.131 din Legea nr.85/2006, propunere notificată părților fără a se formula obiecțiuni.

În condițiile în care debitorul aflat în insolvență, după cum s-a constatat, nu deține bunuri sau elemente de patrimoniu care să asigure acoperirea creanțelor, procedura este lipsită de obiect, astfel încât se va dispune potrivit art.131 din Legea nr.85/2006 închiderea procedurii și radierea debitorului din evidențele registrului comerțului și cele fiscale, continuarea sa neavând ca finalitate decât majorarea nejustificată a cheltuielilor de procedură.

Totodată, pentru activitatea desfășurată de lichidatorul judiciar, se va încuviința decontul depus de acesta, plata urmând să se facă din fondul de lichidare, lipsind disponibilitățile bănești în contul debitorului.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs - B, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, cu următoarea motivare:

În fapt, în cauză a fost formulată cerere de angajare a răspunderii patrimoniale asupra fostului administrator, iar prin sentința comercială nr.385/S/19.06.2007 rămasă definitivă prin respingerea recursului formulat de pârât, a fost obligat să suporte pasivul debitoarei.

Astfel, consideră recurenta că sentința recurată a fost dată cu aplicarea greșită a dispozițiilor art.140, art.142 alin.1, ale art.2 și ale art.5 alin.1 din Legea nr.85/2006, fiind o consecință a interpretării greșite a textelor de lege sus-menționate, interpretarea dată de instanța de fond fiind-/2006 și spiritului acesteia, din următoarele considerente.

Analiza hotărârii recurate și a problemei pe care o pune în discuție trebuie să pornească de la interpretarea sistematică a textelor de lege care se aplică cauzei de față și anume Legea 85/2006 art.2, 5 alin.1, 138 alin.1, 140, 136 și 142 alin.1.

Din analiza textelor de lege sus-menționate rezultă următoarele concluzii:

- Procedura de instituire a răspunderii patrimoniale a membrilor organelor de conducere ale faliților este parte componentă a procedurii prevăzute de Legea nr.85/2006 (dovadă și faptul că judecarea acestor cereri este de competența judecătorului sindic) și poate fi aplicată atât în cadrul fazei de reorganizare judiciară cât și în cadrul fazei de faliment.

- Hotărârea prin care se instituie răspunderea patrimonială a membrilor organelor de conducere ale falitului, se pronunță în raport cu debitorul, creând astfel un drept de creanță al acestuia față de membrii organelor sale de conducere pentru sumele cu care instanța i-a obligat și nu dă naștere unui drept de creanță al creditorilor față de persoanele sus-menționate.

- Sumele recuperate în urma punerii în executare a hotărârilor pronunțate de judecătorul sindic prin care s-a instituit răspunderea membrilor organelor de conducere ale falitului sunt destinate, în caz de faliment (cum este situația de față), pentru acoperirea pasivului, fiind distribuite de lichidatorul judiciar, conform art.123 din Legea nr.85/2006.

- Întreaga procedură de valorificare a bunurilor debitorului, de recuperare a creanțelor falitului (cum este și cazul creanței pe care acesta o are față de foștii membri ai organelor sale de conducere) și de distribuire a sumelor obținute în cadrul acestei lichidări, este în sarcina lichidatorului judiciar.

În acest context legislativ, motivația instanței de fond prin care a dispus închiderea procedurii de faliment a, fără a dispune mai întâi punerea in executare de către lichidatorul judiciar a sentinței prin care a dispus atragerea răspunderii patrimoniale a administratorului falitei este nu numai greșita ci si nelegala, întrucât din analiza textelor de lege sus-menționate rezultă că executarea silita a membrilor organelor de conducere ale debitorilor aflați sub incidența Legii nr. 85/2006 pentru care s-a instituit răspunderea patrimoniala conform dispozițiilor art. 138, se efectuează de către lichidatorul judiciar in cadrul procedurii de lichidare judiciara, prin intermediul executorului judecătoresc.

Prin art. 142 alin. 1 în care se arată ca "Executarea silită împotriva persoanelor prevăzute la art. 138 alin. 1 se efectuează de către executorul judecătoresc, conform Codului d procedura civila", legiuitorul nu a făcut decât să precizeze limitarea de competență pe care lichidatorul judiciar o are in valorificarea și recuperarea creanțelor (indiferent titlul din care rezultă și de natura obligației, inclusiv a creanțelor rezultate din hotărârile pronunțate de judecătorul sindic prin care se instituie răspunderea patrimoniala a membrilor organelor de conducere ale falitului) de la debitorii falitului și anume faptul că executarea silită a acestor creanțe nu se face de către lichidatorul judiciar (care de altfel nu are această competență) ci de către executorul judecătoresc, singurul îndrituit de lege sa facă o astfel de procedura.

Aceasta nu înseamnă că, judecătorul sindic nu are obligația de a pune in vedere lichidatorului judiciar să execute titlurile de creanță (inclusiv cele rezultate din hotărârile pronunțate de judecătorul sindic prin care se instituie răspunderea patrimoniala a membrilor organelor de conducere ale falitului) și nu înseamnă că lichidatorul judiciar nu are obligația (rezultată din Legea nr. 85/2006) și dreptul procesual (în calitatea sa de reprezentant al falitei) să pună in executare silită titlurile de creanță pe care debitorul le are față de debitorii săi.

n acest context, din analiza gramaticală a dispozițiilor art. 142 alin. 2 din Legea nr. 85/2006 în care se arată că "După închiderea procedurii falimentului, sumele rezultate din executarea silită vor fi repartizate de executorul judecătoresc, în conformitate cu prevederile prezentei legi, în temeiul tabelului definitiv consolidat, pus la dispoziția sa de către lichidator", rezultă ca acest text de lege poate fi interpretat în sensul că executarea silită trebuie începută de către lichidatorul judiciar în cadrul procedurii de insolvență prevăzută de Legea nr. 85/2006 (întrucât instituirea răspunderii persoanelor prevăzute de art. 138 alin. 1 și executarea silită a acestora se realizează atât in faza reorganizării judiciare cât si a falimentului) și că ar putea fi continuată după închiderea procedurii de faliment de creditori in cadrul procedurii de executare silită instrumentată de executorul judecătoresc.

n fapt, consideră că interpretarea corectă a acestui text de lege trebuie făcută numai în sensul că executarea silită a persoanelor prevăzute de art. 138 alin. 1 pentru care s-a instituit răspunderea patrimonială, trebuie efectuată de lichidatorul judecătoresc prin intermediul executorului judecătoresc numai in cadrul procedurii de faliment din următoarele considerente, deoarece art. 142 alin. 2 cuprinde dispoziții care nu pot fi puse in aplicare după închiderea procedurii de faliment.

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 142 alin. 2 "După închiderea procedurii falimentului, sumele rezultate din executarea silită vor fi repartizate de executorul judecătoresc, în conformitate cu prevederile acestei legi, în temeiul tabelului definitiv consolidat, pus la dispoziția sa de către lichidator,situație care este imposibilă după închiderea procedurii de faliment întrucât potrivit dispozițiilor art. 136 din Legea nr. 85/2006 "Prin închiderea procedurii judecătorul sindic, administratorul sau lichidatorul și toate persoanele care i-au asistat, sunt descărcați de orice îndatoriri sau responsabilități cu privire la procedură, debitor și averea lui, creditori, titulari de garanții, acționari sau asociați.

n acest context, este evident faptul că, dacă tabelul definitiv consolidat nu a fost pus la dispoziția executorului judecătoresc in timpul procedurii, odată cu începerea executării silite de către lichidator, după închiderea procedurii de faliment acest fapt nu este posibil (dat fiind faptul că nu se cunoaște la ce executor judecătoresc se va executa hotărârea, data la care se execută - putând fi executată în termenul de prescripție și de către cine).

De asemenea, prin interpretarea art. 142 alin. 2 in sensul că executarea silită trebuie efectuată de creditori după închiderea procedurii, prin intermediul executorului judecătoresc si prin distribuirea sumelor obținute conform tabelului definitiv consolidat si dispozițiilor Legii nr. 85/2006 s-ar ajunge la situația de a se transforma executorul judecătoresc în lichidator judiciar, competență pe care acesta nu o poate avea.

Aceeași concluzie rezultă și din faptul că printr-o astfel de interpretare s-ar nesocoti Legea nr. 85/2006 care cuprinde dispoziții speciale privind judecarea contestațiilor la planurile de distribuire a sumelor obținute și a instanțelor abilitate să le judece (în cazul Legii nr. 85/2006 - judecătorul sindic din cadrul tribunalului d e la sediul debitorului iar în cazul Codului d e procedura civila - instanța de executare, respectiv judecătoria).

De asemenea, precizează recurenta că suntem în cadrul unei proceduri concursuale, menită să acopere întreg pasivul debitoarei. În acest sens arată că modificările aduse de Legea 85/2006 sunt în sensul promovării cererii de angajare a răspunderii patrimoniale de către administratorul/lichidatorul judiciar sau de către comitetul creditorilor, ca organ reprezentativ, tocmai pentru apărarea intereselor tuturor creditorilor înscriși la masa credală. Având în vedere aceste aspecte, atâta timp cat lichidatorul judiciar este în posesia unui titlu executor, acesta este obligat in îndeplinirea atribuțiilor sale legale, să-i pună în executare, tocmai pentru acoperirea pasivului debitoarei, procedura insolvenței profitând în mod echitabil tuturor creditorilor înscriși în tabelul creditorilor, conform ordinii de prioritate stabilită de art. 123 din Legea 85/2006.

Analizând motivele de recurs formulate și raportându-le la actele dosarului și la dispozițiile legale aplicabile în cauză, Curtea constată că recursul comercial d e față este nefondat pentru motivele ce vor fi expuse în continuare:

Susținerea recurentului-creditor privind faptul că, lichidatorul judiciar trebuia să efectueze executarea silită a membrilor organelor de conducere pentru care s-a instituit răspunderea patrimonială conform art.138 din lege, în cadrul procedurii de lichidare judiciară, prin intermediul executorului judecătoresc este neîntemeiată și urmează a se respinge.

Conform dispozițiilor imperative ale textului prevăzut de art.142 din Legea nr.85/2006, executarea silită împotriva persoanelor prevăzute la art.138 alin.1 se efectuează de către executorul judecătoresc, conform Codului d e procedură civilă, textul având în vedere ipoteza în care, urmare admiterii acțiunii întemeiată pe dispozițiile art.138 din lege, persoanele responsabile de cauzarea stării de insolvență a debitorului refuză să execute de bună voie hotărârea pronunțată de judecătorul sindic, astfel încât, pentru a se acoperi pasivul debitorului este necesară trecerea la executarea silită a bunurilor din averea personală a persoanelor obligate la suportarea unei părți din pasiv.

În cadrul procedurii prevăzute de art.372 și 373 Cod procedură civilă, executarea silită este începută la cererea creditorilor și nu a lichidatorului judiciar, cererea de executare silită se depune la executorul judecătoresc, care va solicita încuviințarea executării de către instanța de executare.

Alineatul 2 al art.142 din Legea nr.85/2006 prevede că după închiderea procedurii falimentului, sumele rezultate din executarea silită vor fi repartizate de către executorul judecătoresc, în temeiul tabelului definitiv consolidat de creanțe pus la dispoziția sa de către lichidator.

Rezultă, din conținutul acestui text că, după închiderea procedurii, sarcina repartizării sumelor provenite din executarea silită a persoanelor vinovate de cauzarea insolvenței nu revine lichidatorului, ci executorului judecătoresc, întrucât, lichidatorul este descărcat de orice îndatoriri sau responsabilități cu privire la procedură, debitor și averea lui, creditori, titulari de garanții, aspect ce rezultă din prevederile art.136 din lege, prin obligația instituită de art.142 din lege urmărindu-se asigurarea finalizării acestei etape procedurale, cu respectarea prevederilor legale speciale privind efectuarea plăților.

Se impune a fi subliniat faptul că, prevederile art.142 din lege nu instituie în sarcina judecătorului sindic obligația ca, anterior închiderii procedurii, să desemneze un executor judecătoresc, deoarece, hotărârea pronunțată de judecătorul sindic prin care s-a admis acțiunea în răspundere prevăzută de art.138 din lege constituie titlu executoriu, ce urmează a fi pus în executare conform prevederilor Codului d e procedură civilă.

Rezultă astfel că, practic, s-a transferat în sarcina executorului judecătoresc obligația de a acoperi pasivul debitorului, prin repartizarea sumelor obținute din executarea silită, în baza tabelului definitiv consolidat pus la dispoziție de lichidator, aceasta reprezentând o măsură cu caracter administrativ, menită să asigure încheierea etapei privind efectuarea plății datoriilor.

Față de aceste considerente, urmează a se respinge ca nefondat recursul formulat și a se menține sentința instanței de fond, fiind legală și temeinică.

Pentru aceste motive,

În numele legii,

DECIDE:

Respinge recursul formulat de Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului - B împotriva sentinței comerciale nr.66/S din 19.02.2008 a Tribunalului Iași, pe care o menține.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 16.06.2008.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

Grefier,

Red.

Tehnored.

Tribunalul Iași:

- -

09.VII.2008.-

2 ex.-

Președinte:Șfabu Traian
Judecători:Șfabu Traian, Gheorghiu Camelia, Poiană Cipriana

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 281/2008. Curtea de Apel Iasi