Insolventa societati comerciale pe actiuni. Decizia 132/2009. Curtea de Apel Brasov
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
Secția Comercială
Dosar nr-
DECIZIA NR. 132/
Ședința publică din 19 martie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Gabriel Ștefăniță judecător
- - - - judecător
- - - - judecător
- - - - grefier
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului declarat de creditoarea UK împotriva sentinței civile nr. 866/Sind din 2 octombrie 2008, pronunțată de JUDECĂTOR 2: Codruța Vodă l-sindic în dosarul nr. 449/F/2005 al Tribunalului Brașov.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura îndeplinită.
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din 3 martie 2009, potrivit încheierii de ședință din acea zi.
Instanța, în vederea deliberării, a amânat pronunțarea pentru datele de 10 martie, 17 martie și, respectiv 19 martie 2009.
CURTEA
Constată că, prin sentința civilă nr. 866/SIND/2008, Tribunalul Brașov - Secția Comercială a respins excepțiile lipsei calității procesuale active, a tardivității și a prematurității introducerii contestației ridicate de debitoarea
A respins contestația UK și, de asemenea, a respins cererea reconvențională și cererea de chemare în garanție formulate de debitoarea găsind întemeiată excepția inadmisibilității.
JUDECĂTOR 3: Carmen Bujan l-sindic a reținut următoarele considerente:
Printr-o cerere de admitere a creanței, creditoarea UK a solicitat înscrierea la masa credală cu sumele reprezentând contravaloarea unei cantități de 123.530.158 MT de țiței, lăsată în depozitul debitoarei și însușită de aceasta în mod ilegal, contravaloarea fructelor produse, o dobândă de 6 % pe an și cheltuieli de judecată.
Creditoarea a motivat că, în urma depozitării țițeiului, pentru care debitoarea a emis cinci certificate de atestare a dreptului de proprietate, și a eliberărilor de tranșă în favoarea, a rămas în depozitul debitoarei o cantitate de 123.530.158, cărei contravaloare se solicită. S-a precizat că cererea de înscriere la masa credală se încadrează în ordinea a II-a de prioritate la plată prev.de art. 122 pct. 2 din Legea nr. 64/1995.
Ulterior creditoare a depus întâmpinare, precizată ulterior ca fiind contestație (fila 133 volum.1 - contestații) la notificarea ce i-a fost comunicată de administratorul judiciar la 13.10.2006 în exercitarea atribuțiilor prevăzute de art. 66, art. 67 din Legea nr. 85/2006.
Notificarea este criticată ca fiind inexactă, tendențioasă, nelegală și netemeinică.
Creditorul a mai depus o precizare și completare a cererii de admitere a creanței (fila 150 - volumul 1 contestații) în care se invocă contractul de furnizare de țiței nr. CR 101/217.05.2005 în baza căruia UK, în calitate de vânzător s-a obligat să vândă societății în calitate de cumpărător cantitatea totală de 3.000.000 MT de țiței.
Pentru fiecare livrare de țiței efectuată în baza sus-menționatului contract părțile urmau să încheie acte adiționale care să particularizeze relația dintre ele în funcție de specificul fiecărei livrări. S-au efectuat 35 de livrări de țiței care au fost consemnate în 33 de acte adiționale în perioada 05.06.2005 - 27.05.2006.
Prin cererea intitulată cerere de majorare a cuantumului cererii de admitere a creanței (fila 181 - volumul 1 contestații) creditorul își majorează cuantumul creanței de înscris la masa credală a debitorului introdusă la data de 08.09.2006 cu suma de 13.935.252,92 USD reprezentând contravaloarea țițeiului descărcat din nava petrolieră "".
Debitoarea a formulat cerere de chemare în garanție a (fila 125 - volumul 1 contestații) prin care s-a solicitat obligarea chematului în garanție la plata oricăror despăgubiri ce ar rezulta în sarcina debitorului ca urmare a admiterii contestației, cu cheltuieli de judecată.
În motivare în esență, s-a arătat că înscrisurile pe care se întemeiază pretențiile creditoarei au la bază certificate de titlu semnate de dar și contrasemnate de către chemata în garanție.
Aceste certificate de titlu nu au fost încheiate numai ca urmare a voinței unilaterale a ci au avut ca temei contractul de procesare nr. 583 din 16.05.2005 încheiat de, în calitate de procesator și în calitate de procesant, astfel că produsele finite rezultate din procesare, conform acestui contract au avut ca proprietar pe, conform documentelor întocmite în baza contractului (facturi, declarații vamale, certificate de titlu, instrucțiuni).
De asemenea, debitoarea a formulat cerere reconvențională prin care s-a solicitat anularea certificatelor de atestare a dreptului de proprietate și obligarea la plata sumei de 2.154.053,08 USD rezultată din contractul de procesare încheiat între părți la data de 16.05.2005.
Prin întâmpinare, debitoare a invocat o serie de excepții care au fost dezlegate de judecătorul-sindic cu prioritate după cum urmează:
A) Privitor la excepția lipsei calității procesuale active a creditorului:
Calitatea procesuală, legitimatio ad causam nu se raportează cu necesitate la raportul juridic dedus judecății, ci la dreptul de a răspunde față de pretențiile formulate.
Calitatea cerută pentru a putea exercita o acțiune în justiție trebuie să corespundă cu cea de titular al dreptului care se află în discuție.
Ori în materia specială a insolvenței judecătorul-sindic nu judecă fondul dreptului în raport de cerința Legii nr. 85/2006 ce impune existența unei creanțe certe, lichide și exigibile și neachitată de debitor timp de C puțin 30 de zile și definită de art. 379 Cod procedură civilă.
Sub aceste două aspecte excepția a fost respinsă.
B) Privitor la excepția prematurității introducerii acțiunii față de art. 720/1 (1) și (5) Cod procedură civilă și în raport de art. 123 pct. 3 din Legea nr. 85/2006 s-a reținut că fondul dreptului nu intră în competența judecătorului-sindic pentru aceleași considerente mai sus - arătate iar o raportare a art. 720/1 Cod procedură civilă la dispozițiile art. 123 din Legea nr. 85/2006 este inadmisibilă întrucât ultima normă juridică se referă la faliment în timp ce prima vizează judecata fondului.
C) Cu privire la excepția tardivității introducerii acțiunii față de art. 90 din Legea nr. 85/2006 s-a constatat că acest articol vizează o situație specială respectiv a debitorului consignatar sau a debitorului care deține un bun aparținând altei persoane (comodatar, depozitar sau transportator) fiind inadmisibilă și în vădită contradicție în raport de excepția prematurității anterior analizată;
Față de cele mai sus - arătate instanța a respins cele trei excepții mai sus analizate, toate ridicate prin întâmpinare de debitorul
Din oficiu instanța a ridicat excepția inadmisibilității cererii reconvenționale și a cererii de chemare în garanție, ambele formulate de debitoarea
În vederea admiterii acestei excepții se are în vedere că cele două cereri sunt compatibile judecății pe fond, ori judecătorul-sindic nu judecă fondul raporturilor juridice dintre părți și în consecință nici fondul pretențiilor reciproce respectiv cu terții dintr-un raport juridic determinat.
Sub aceste aspecte ambele cereri sunt inadmisibile în procedura insolvenței și au fost respinse ca atare.
Cu privire la cererea de admitere a creanței și respectiv a contestației așa cum au fost precizate și completate ulterior s-au reținut următoarele:
În dovedirea creanței creditoarea a invocat un contract de furnizare țiței nr. CR 101/27.05.2005 încheiat între UK în calitate de vânzător și în calitate de cumpărător (fila 157 - volumul 1) contestații) și respectiv 5 Certificate de atestare a dreptului de proprietate, debitorul având calitatea de procesator conform contractului de procesare nr. 585/16.05.2005 pentru procesantul (fila 77 - volumul 1 contestații).
Toate cele cinci Certificate de atestare a dreptului de proprietate ( Certificates) atestă interpunerea debitoarei între vânzător și cumpărător.
Sub aspect procedural, în raport de data deschiderii procedurii de insolvență a - 28.04.2004, creanța invocată de creditor este ulterioară deschiderii procedurii și are o poziție similară celei pe care o au creditorii în perioada de observație, având dreptul la tratament echitabil pe toată durata perioadei de reorganizare cu precizarea că plata creanțelor se face potrivit programului de plată a creanțelor, respectiv potrivit tabelului de creanțe menționat în planul de reorganizare care este instrumentul prin care se realizează redresarea judiciară a activității debitorului. Se presupune că creanța este certă, lichidă și exigibilă.
Față de prevederile Legii nr. 85/2006 și cele ale Codului d e procedură civilă referitoare la caracterul creanțelor, judecătorul-sindic nu poate încuviința administrarea probei testimoniale, a interogatoriului și respectiv expertize pentru a determina certitudinea, lichiditatea și exigibilitatea creanțelor întrucât condiția creanțelor, de a fi certe, lichide și exigibile, trebuie întrunite în momentul depunerii declarației de creanță și nu ulterior acestei date. Sub acest aspect atât teoria cât și practica în materie de insolvență au un punct de vedere constant în sensul celor mai sus arătate.
Pe de altă parte se precizează că judecătorul-sindic soluționează orice contestație care privește activitatea administratorului judiciar și sau a lichidatorului, precum și procesele și cererile prevăzute în legea privind procedura insolvenței. În acest sens opinia majoritară generală în practică se bazează pe interpretarea restrictivă a dispozițiilor art. 11 (2) teza 1 din Legea nr. 85/2006.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs contestatoarea UK solicitând, în principal, admiterea recursului și modificarea în parte a sentinței în temeiul art. 304 pct. 8 și a Codului d e procedură civilă în sensul admiterii contestației și înscrierea în tabelul definitiv; în subsidiar, potrivit art. 304 pct. 7, 8 și 9 Cod procedură civilă s-a solicitat trimiterea cauzei spre rejudecare pentru necercetarea fondului.
Motivele de nelegalitate ale sentinței atacate sunt următoarele:
1) Instanța de fond a aplicat în mod eronat dispozițiile art. 3 pct. 6 din Legea nr. 85/2006; aceste dispoziții nu se aplică în cazul contestatoarei, procedura fiind deja deschisă în momentul în care s-a născut creanța UK.
Cererea contestatoarei de admitere a creanței poate fi făcută numai în cadrul procedurii de insolvență, fiind de competența judecătorului sindic, chiar dacă respectiva creanță nu este stabilită printr-un titlu, conform art. 64 alin. 3 din Legea nr. 85/2006.
Cererea este o acțiune personală, în realizarea dreptului, care cade sub incidența art. 36 din Legea nr. 85/2006. Instanța de drept comun nu poate fi competentă să soluționeze nici o acțiune pentru realizarea creanțelor împotriva debitorului sau bunurilor sale, deoarece de la data deschiderii procedurii de insolvență orice asemenea acțiune se suspendă de drept, în temeiul art. 36 din Legea nr. 85/2006.
În speță este aplicabil prin analogie art. 49 din Legea nr. 85/2006 referitor la situația creditorilor aflați în perioada de observație și condițiile obișnuite de exercitare a activității curente. Societatea are dreptul să își declare creanța născută din neexecutarea obligațiilor de depozitare de către, în cadrul procedurii de reorganizare judiciară a acesteia.
Creanțele născute în timpul procedurii de reorganizare judiciară, rezultate din continuarea activității debitorului, beneficiază de un prioritar în ordinea specială de distribuție a creanțelor, potrivit prev.art. 123 pct. 3 din Legea nr. 85/2006.
Judecătorul-sindic trebuie să urmărească achitarea la scadență a creanțelor născute în timpul procedurii de reorganizare judiciară, rezultate din continuarea activității debitorului, iar în caz de neachitare el trebuie să aprobe deschiderea procedurii de faliment, în timpul dispozițiilor art. 105 alin. 1 din Legea nr. 85/2006.
Interpretarea restrictivă a dispozițiilor art. 11 (2) teza 1 din Legea nr. 85/2006, la care s-a referit prima instanță, apare ca lipsită de motivare, ceea ce justifică aplicarea art. 304 pct. 7 Cod procedură civilă.
Se solicită instanței de recurs să constate că recurenta se află în ipoteza legală conturată de dispozițiile art. 86 alin. 2 din Legea nr. 85/2006, acțiunea în despăgubiri neputând fi soluționată decât în cadrul procedurii insolvenței.
2) Instanța de fond a respins în mod greșit probele cu interogatoriu, martori și expertiză, câtă vreme legea specială nu conține dispoziții derogatorii de la dreptul comun sub acest aspect.
În cauză, intimata a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat pentru considerentele ce vor fi prezumate în cele ce urmează.
Judecătorul-sindic a reținut, în esență, că o creanță născută după data deschiderii procedurii insolvenței și care nu este certă, lichidă și exigibilă nu poate fi înscrisă în tabelul definitiv al creanțelor și achitată conform programului de plată a creanțelor.
Contrar celor arătate de recurentă, în considerentele sentinței atacate nu s-a reținut ca o asemenea creanță n-ar fi "de competenta judecătorului sindic" sau că "ar fi de competența unei instanțe de drept comun", pentru simplul motiv că judecătorul sindic nu judecă "creanțe", ci eventual contestații sau alte cereri dintre cele prevăzute de art. 11 din Legea nr. 85/2006, cererile de admitere a creanțelor fiind de "competența" administratorului/lichidatorului judiciar, care le analizează și le înscrie sau nu în tabelul obligațiilor debitoarei.
Instanța de fond nu menționează dispozițiile art. 3 pct. 6 din Legea nr. 85/2006; aceasta face doar trimitere la caracterul cert, lichid și exigibil în raport de faptul că o creanță ulterioară deschiderii procedurii are o poziție similară celei pe care o au creditorii în perioada de observație.
Referitor la incidența și interpretarea art. 64 alin. 3 din legea nr. 85/2006, se arată că, potrivit regulii de interpretare sistematică a legii, dispozițiile menționate se referă la creanțe născute anterior datei deschiderii procedurii, fiind inaplicabile în speță.
Referitor la interpretarea art. 36 din Legea nr. 85/2006, se arată că cererea de admitere a creanței are un caracter special, fiind supusă reglementării cuprinse în Legea nr. 85/2006, neputând fi admisă calificarea juridică dată de acțiune personală în realizarea dreptului. De asemenea, art. 36 din Legea nr. 85/2006 se referă la acțiunile existente la data deschiderii procedurii, astfel că suspendarea de drept ar fi inoperabilă pentru acțiunile introduse după data deschiderii procedurii. Se face referire la acțiunile intentate de recurentă potrivit dreptului comun în care nu s-a pus problema suspendării.
Cu privire la interpretarea și incidența art. 49 din Legea nr. 85/2006 se arată că acest articol se aplică doar în perioada de observație, se referă la efectuarea de plăți, ceea ce nu are legătură cu obiectul cauzei, și la "creditorii cunoscuți", dar recurenta nu are o asemenea calitate, neexistând nici un raport juridic între părți.
În ceea ce privește incidența art. 123 pct. 3 din Legea nr. 85/2006, se arată că aceste dispoziții nu au relevanță în speță, fiind aplicabil doar în cadrul procedurii falimentului.
Se arată de asemenea că nici art. 105 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 nu ar putea constitui temei al înscrierii în tabelul definitiv de creanțe a unei creanțe născute după data deschiderii procedurii.
Referitor la critica privind interpretarea restrictivă a dispozițiilor art. 11 alin. 2 teza I din Legea nr. 85/2006, se arată că judecătorul-sindic nu era obligat să detalieze anumite exemple de practică judiciară atunci când consideră că interpretarea unui text legal se face restrictiv și aceasta este în concordanță cu practica judiciară majoritară. Nu se poate reține astfel nici încălcarea principiului contradictorialității prin necomunicarea unor înscrisuri conținând practică judiciară.
În ceea ce privește pretinsa încălcare a dispozițiilor art. 86 alin. 2 din Legea nr. 85/2006, se arată că acest text legal este inaplicabil în cauză deoarece nu s-a încheiat nici un contract cu recurenta și administratorul judiciar nu a denunțat un asemenea contract.
Referitor la critica privind probele ce se administrează în procedura insolvenței, se arată că instanța de fond nu a încălcat dispozițiile art. 149 din Legea nr. 85/2006 și nici pe cele de art. 129 alin. 5 Cod procedură civilă.
În continuare, intimata a prezentat o serie de argumente de drept în sensul neînscrierii creanței recurentei în tabelul definitiv de creanțe, după cum urmează:
legale ale noțiunilor de tabel definitiv de creanțe, tabel suplimentar și program de plată a creanțelor se raportează exclusiv la creanțe născute anterior deschiderii procedurii insolvenței. Întreaga procedură și termenele de întocmire a tabelelor menționate sunt reglementate în raport de data deschiderii procedurii insolvenței.
Raportat la dispozițiile art. 11 alin. 2 teza I din Legea nr. 85/2006, se invocă faptul că legiuitorul a avut în vedere toate acele cereri și procese care decurg din măsurile dispuse în cursul procedurii insolvenței, astfel cum sunt reglementate de legea cadru. În condițiile speței, atât declarația de creanță cât și contestația nu se încadrează în nici una din dispozițiile procedurale ale Legii nr. 85/2006.
În partea finală a întâmpinării sunt prezentate argumente de fapt în sensul neînscrierii recurentei în tabelul definitiv de creanțe. Se reafirmă inexistența unui raport juridic și lipsa semnăturii reprezentantului legal al de pe Certificates și certificatele de eliberare de tranșă.
Se arată că certificatele nu conțin termenul de "depozit" astfel că nu se pot reclama pretenții pe acest temei; de asemenea, se invocă că certificatele nu fac dovada dreptului de proprietate, traducerea acestor înscrisuri este inexactă.
Chiar dacă ar fi semnat certificatele, acestea ar fi oricum lovite de nulitate absolută pentru încălcarea principiului specialității capacității de folosință și pentru lipsa cauzei. UK nu a prezentat nici un act din care să rezulte în sarcina vreo obligație de plată a unei sume de bani.
Analizând hotărârea judecătorului-sindic în limitele motivelor de recurs și a apărărilor formulate de părți, Curtea reține următoarele:
Obiectul prezentului litigiu îl constituie contestația formulată de creditoarea UK împotriva măsurii dispuse de administratorul judiciar al debitoarei prin care nu a fost acceptată declarația de creanță și înscrierea creanței în tabelul definitiv al creditorilor Administratorul judiciar a considerat creanța ca fiind născută după deschiderea procedurii de insolvență și astfel, competența de soluționare ar aparține instanței de drept comun.
Creditoarea UK și-a întemeiat declarația de creanță în baza a 5 Certificate de atestare a dreptului de proprietate ( Certificates") emise de către debitoarea Ulterior, prin cererea de majorare a cuantumului declarației de creanță a fost adăugată și contravaloarea țițeiului aferent Certificatului de atestare a dreptului de proprietate din 26 mai 2006. Sub aspectul regimului juridic, aceste certificate reprezintă contracte de depozit comercial în care deponentul păstrează dreptul de proprietate și posesie asupra produselor iar depozitarul ține produsele gratis și fără sarcini la ordinul și dispoziția deponentului. În legătură cu poziția juridică a debitoarei față de aceste înscrisuri, Curtea reține că hotărârea judecătorului fondului în ceea ce privește respingerea cererii de chemare în garanție și a cererii reconvenționale de anulare a certificatelor nu a fost atacată de partea care avea acest interes. În consecință, Curtea nu va putea analiza apărările pârâtei reiterate în recurs în legătură cu anularea certificatelor de atestare a dreptului de proprietate.
În ceea ce privește competența de soluționare a cererii creditoarei Uk, Curtea reține că aceasta aparține jurisdicției tribunalului prin judecătorul sindic, în temeiul art. 21 alin. 2 raportat la art. 11 lit. i din Legea nr. 85/2006. Astfel, având în vedere că atribuțiile judecătorului-sindic privesc controlul judecătoresc al activității administratorului judiciar și/sau al lichidatorului și procesele și cererile de natură judiciară aferente procedurii insolvenței, iar litigiul de față reprezintă o contestație a unui creditor împotriva măsurilor luate de administratorul judiciar, competența aparține judecătorului-sindic. În această direcție, judecătorul fondului, deși a reamintit principiul interpretării restrictive cu privire la dispozițiile art. 11 alin. 2 din Legea nr. 85/2006, a reținut cauza pentru soluționare, neindicând vreun caz de necompetență de ordine publică.
Față de această dezlegare, motivele de recurs referitoare la interpretarea art. 36 din Legea nr. 85/2006 cu privire la suspendarea acțiunilor pentru realizarea creanțelor asupra debitorului sunt lipsite de relevanță juridică.
În ceea ce privește problema admiterii creanței și înscrierea în tabelul definitiv de creanțe, Curtea reține următoarele:
Debitoarea se află în cursul procedurii reorganizării judiciare, după confirmarea planului de reorganizare, iar creanța solicitată a fi înscrisă în tabelul definitiv de creanță este fără îndoială o creanță născută după data deschiderii procedurii insolvenței.
În aceste condiții, creanța creditoarei UK nu poate fi cuprinsă în tabelul definitiv de creanțe, tabel ce cuprinde toate creanțele asupra averii debitorului născute anterior deschiderii procedurii, acceptate în tabelul preliminar și împotriva cărora nu s-au formulat contestații în conformitate cu prevederile art. 73, precum și creanțele admise în urma soluționării contestațiilor. În acest context, trebuie amintit și faptul că tabelele suplimentar și C definitiv consolidat, care, de asemenea beneficiază de definiții legale, se întocmesc doar în cadrul procedurii falimentului, procedură ce nu este incidentă în speța de față.
În aceste condiții, inadmisibilitatea cuprinderii unei creanțe ulterioare deschiderii procedurii în tabelul definitiv de creanțe, face ca UK, creditor simplu în accepțiunea art. 3 alin. 1 pct. 7, să nu poată căpăta calitatea de creditor îndreptățit să participe la procedura insolvenței, așa cum legea definește această calitate în art. 3 alin. 1 pct. 8. Dispozițiile legale amintite nu lasă posibilitatea disocierii admiterii unei declarații de creanță de înscrierea acesteia în tabelul definitiv de creanțe, prima fiind lipsită de eficiență din punctul de vedere al desfășurării procedurii iar cea de doua fiind inadmisibilă în acest stadiu al procedurii.
În legătură cu motivul de recurs privitor la aplicabilitatea prin analogie a art. 49 din Legea nr. 85/2006 referitor la situația creditorilor aflați în perioada de observație și condițiile obișnuite de exercitare a activității curente, Curtea reține că aceste dispoziții legale se aplică doar în perioada de observație, ceea ce nu este cazul în speța de față și nu există rațiuni pentru o aplicare extinsă prin analogie a unor dispoziții legale proprii unei ipoteze de fapt diferite. Articolul 49 se referă la desfășurarea activităților curente și efectuarea de plăți către creditorii cunoscuți, care se încadrează în condițiile obișnuite de exercitare a activității curente. Legea definește activitățile curente (art. 3 pct. 14) legându-le de asemenea de perioada de observație, arătând că reprezintă acele fapte de comerț și operațiuni financiare propuse a fi efectuate de debitor în cursul normal al activității comerțului său în perioada de observație, dând cu titlu de exemplu continuarea activităților contractate.
Dincolo de dispozițiile legale menționate mai sus specifice perioadei de observație, orice activitate curentă în sens larg desfășurată în perioada de reorganizare, după confirmarea planului, trebuie să fie prevăzută și aprobată prin planul confirmat. Or, nu aceasta este situația în cazul creditoarei UK. Planul de reorganizare al debitoarei nu conține nici un fel de mențiuni cu privire la activități de genul celei desfășurate în raport cu creditoarea recurentă. Activitatea debitorului în urma confirmării planului de reorganizare trebuie condusă doar în conformitate cu planul confirmat, până când judecătorul va dispune, motivat, fie încheierea procedurii, fie încetarea reorganizării și trecerea la faliment (art. 103 din Legea nr. 85/2006). Mai departe, conform art. 105 din lege, judecătorul-sindic poate să aprobe intrarea în faliment doar la cererea administratorului judiciar, comitetului creditorilor sau oricare dintre creditori în cazul în care debitorul nu se conformează planului sau desfășurarea activității aduce pierderi averii sale. Față de aceste dispoziții legale, nu poate fi reținut motivul de recurs ce privea obligația judecătorului-sindic de a urmări achitarea creanțelor născute în timpul reorganizării, înscrierea în tabel a celor neachitate și aprobarea deschiderii procedurii de faliment.
Referitor la incidența în speță a dispozițiilor art. 64 alin. 3 din Legea nr. 85/2006, Curtea reține că acestea se referă doar la creanțe născute anterior datei deschiderii procedurii, fiind inaplicabile în speță.
În ceea ce privește motivul de recurs referitor la încălcarea dispozițiilor art. 86 alin. 2 din Legea nr. 85/2006, Curtea reține că acestea nu sunt incidente în speță, fiind vorba de cazurile în care administratorul judiciar a înțeles să denunțe un contract care nu a fost executat în totalitate ori substanțial de către toate părțile implicate, fapt ce nu se regăsește în speță.
Cu privire la criticile ce privesc administrarea probatoriului în fața judecătorului-sindic pentru determinarea certitudinii lichidității și exigibilității creanței, Curtea constată că temeiurile de inadmisibilitate ale înscrierii creanței creditoarei ce au fost reținute lipsesc de relevanță aspectele privind probele pentru caracterizarea creanței creditoarei UK.
Concluzionând, Curtea reține că în speță nu este admisibilă înscrierea în tabelul definitiv de creanțe a unei creanțe născute după confirmarea planului de reorganizare și, pe de altă parte, creanța creditoarei nu face parte din categoria creanțelor rezultate din activitatea curentă desfășurată în limitele planului confirmat.
Pentru aceste motive, în baza art. 312 Cod procedură civilă, recursul va fi respins ca nefondat, iar hotărârea instanței de fond va fi menținută potrivit considerentelor învederate.
Pentru aceste motive
În numele legii
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de creditoarea UK împotriva sentinței civile nr. 866/Sind/2.10.2008 a Tribunalului Brașov - Secția Comercială și contencios Administrativ, pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 19 martie 2009.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
- -
Red.Șt./16.04.2009
Dact./5.05.2009/2 ex.
Jud.sindic:
Președinte:Gabriel ȘtefănițăJudecători:Gabriel Ștefăniță, Codruța Vodă, Carmen Bujan
| ← Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... | Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... → |
|---|
