Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 3/2008. Curtea de Apel Tg Mures
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
Decizie nr. 3/
Ședința publică din 08 Ianuarie 2008
Completul compus din:
- - Președinte
- Judecător
- Judecător
Grefier -
Pe rol judecarea recursului declarat de AVAS, cu sediul în B, str.cpt.av. nr.50, sector 1, împotriva sentinței nr.1393/3 octombrie 2007 pronunțată de Tribunalul Comercial Mureș - Biroul judecătorului sindic.
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Recursul este declarat și motivat în termen, fiind scutit de plata taxei judiciare de timbru, în baza disp.art.17 din Legea nr.146/1997.
Față de actele și lucrările dosarului instanța reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Prin încheierea nr.1393/03.10.2007 pronunțată în dosarul nr-(646/2002) Tribunalul Comercial Mureșa confirmat onorariul lichidatorului judiciar, numit în cadrul procedurii falimentului debitoarei SC""SRL Tg-M, stabilit prin sentința comercială nr.903/23.05.2007, în procent de 10 % din totalul distribuirilor din averea debitoarei.
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut că, prin încheierea comercială din 5 martie 2007 Tribunalului Comercial Mureșs -a dispus deschiderea procedurii reorganizării judiciare și a falimentului față de debitoarea SC""SRL.
Prin sentința comercială nr.903/23.05.2007 s-a stabilit retribuția lichidatorului, în mod provizoriu, la un procent de 10% din sumele distribuite creditorilor.
În urma convocării adunării creditorilor, având ca ordine de zi confirmarea onorariului lichidatorului, creditorul Maa chiesat în scris la remunerația stabilită în mod provizoriu, însă creditorul AVAS Bac onsiderat că un procent de 5-7% din încasări și recuperări ar fi suficient în cauză.
Având în vedere opinia exprimată în scris de către creditorul M, care deține un procent de 85% din totalul creanțelor împotriva averii debitoarei, prin care s-a confirmat remunerația stabilită în mod provizoriu de către judecătorul sindic, în temeiul art.11 (1) lit.d din Legea nr.85/2006, s-a stabilit onorariul lichidatorului.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs AVAS și a solicitat admiterea recursului, modificarea hotărârii recurate, în sensul stabilirii onorariului lichidatorului judiciar în procent de 5-7% din încasări și recuperări și nu în procent de 10% din distribuiri așa cum a procedat judecătorul sindic prin sentința atacată.
În motivarea recursului s-a menționat că AVAS a solicitat în cadrul adunării creditorilor că onorariul lichidatorului judiciar să fie stabilit în procent de 5-7%, inclusiv TVA din încasări și recuperări, care erau suficient și util cauzei, pentru stimularea lichidatorului în angajarea unor activități adecvate în recuperarea și încasarea tuturor creanțelor și organizarea acestora astfel încât procentul de îndestulare al creditorilor să fie cât mai mare cu putință.
S-a apreciat că trebuie stimulat rezultatul, prin acordarea unui procent de succes și nu o sumă din distribuiri, care să nu se întemeieze decât pe simpla numire în rolul de lichidator și care ar putea avea un efect invers în îndeplinirea îndatoririlor lichidatorului.
Analizând cererea de recurs prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor art.3041Cod procedură civilă, instanța reține următoarele:
În cadrul dosarului nr- al Tribunalului Comercial Mureș se desfășoară procedura falimentului debitoarei SC""SRL.
În cadrul acestei proceduri s-a stabilit retribuția lichidatorului în mod provizoriu la un procent de 10% din sumele distribuite creditorilor, prin sentința nr.903/23.05.2007(f 176-177 vol. II dos fond). Această sentință nu a fost atacată.
Prin încheierea din 12 septembrie 2007 (186 vol. II dosar fond) judecătorul sindic a dispus convocarea adunării creditorilor în vederea stabilirii retribuției lichidatorului judiciar.
Lichidatorul judiciar a efectuat această convocare potrivit dovezii de la fila 194 din vol. II al dosarului de fond.
Creditorii identificați în cauză sunt M, AVAS B și Primăria municipiului Tg.
Creditorul M deține o pondere de 85% din totalul creanțelor.
Primii doi credit și-au exprimat votul prin corespondență, iar cel de-al treilea creditor nu si-a exercitat dreptul la vot.
Potrivit adresei de la f 189 vol.II dosar fond, creditoarea Mac onfirmat retribuția stabilită în mod provizoriu prin sentința nr.903/2007 a judecătorului sindic.
AVAS B și-a exprimat votul prin adresa de la fila 191 vol. II din dosarul de fond, în sensul reducerii onorariului lichidatorului.
Lichidatorul judiciar a întocmit procesul verbal al adunării creditorilor ( 198 vol. II dos fond) luând act de voturile exprimate în scris.
Ținând cont de votul majoritar al creditoarei DGFP care deține 85 % din creanțe, lichidatorul a reținut confirmarea retribuției stabilite de judecătorul sindic.
Judecătorul sindic nu are competența de a desființa hotărârea adunării creditorilor decât în condițiile stabilite de lege.
De altfel, obiectul cauzei nu îl constituie analiza legalității hotărârii adunării creditorilor ci doar confirmarea onorariului de către judecătorul sindic.
Aceasta este o simplă formalitate prin care judecătorul sindic ia act de hotărârea adunării creditorilor.
În situația în care creditoarea AVAS nu era de acord cu hotărârea adunării creditorilor, acesta avea posibilitatea de aoa taca pentru nelegalitate în condițiile art.14 alin.7 din Legea nr.85/2006.
Având în vedere însă faptul că hotărârea adunării creditorilor nu a fost atacată aceasta își produce efectele și în mod corect judecătorul sindic a ținut cont de aceasta și a confirmat onorariul lichidatorului judiciar în baza art.11 alin.1 lit.d din Legea nr.85/2006.
În consecință, în baza art.312 pr.civ. vom respinge ca nefondat recursul creditoarei AVAS.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de AVAS cu sediul în B str.-.-. nr.50, sector 1, împotriva sentinței comerciale nr.1393/03.10.2007, pronunțată de Tribunalului Comercial Mureș, în dosarul nr.646/2002.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică azi, 8 ianuarie 2008.
PRESEDINTE JUDECĂTORI: Nemenționat
-
GREFIER
Red.
Tehn.
18.01.2008.
2 exemplare
Jud.fond.
Președinte:NemenționatJudecători:Nemenționat
← Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... | Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... → |
---|