Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 319/2009. Curtea de Apel Ploiesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI

SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr-

DECIZIA NR.319

Ședința publică din data de 25 februarie 2009

PREȘEDINTE: Chirica Elena

JUDECĂTORI: Chirica Elena, Preda Popescu Florentina Dinu

- - -

Grefier -

Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de, cu domiciliul în Târgoviște, str. -. -,.12.C,.2, județ D asociat unic al debitoarei SRL, cu sediul în Târgoviște-, Cod fiscal -, nr. de înregistrare la registrul comerțului J-, împotriva sentinței nr. 2 din 06 ianuarie 2009, pronunțată de Tribunalul Dâmbovița - Secția Comercială și de Contencios Administrativ, în contradictoriu cu intimata creditoare ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în Târgoviște, Calea Domnească, nr.166, județ D, cod poștal -, intimații ACTIV, cu sediul în Târgoviște, B-dul -, -.13,.16, județ D, cod poștal -, OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL DÂMBOVIȚA, cu sediul în Târgoviște,. nr. 1, județ D, cod poștal -.

Cererea de recurs fiind timbrată cu 20,00 lei taxă judiciară de timbru potrivit chitanței nr. - din 12.02.2009, timbre judiciare de 0,15 lei, ce au fost atașate și anulate la dosar. La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns recurenta debitoare asociat unic al debitoarei SC SRL Târgoviște, reprezentată de avocat din Baroul Dâmbovița, potrivit împuternicirii avocațiale din 21.11.2008, aflată la fila 11 dosar, intimata creditoare Administrația Finanțelor Publice Târgoviște reprezentată de consilier juridic, care depune la dosar delegația nr. 5866/24.02.2009, lipsă fiind intimații ACTIV Târgoviște, Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Dâmbovița.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței faptul că recursul se află la primul termen de judecată, este timbrat și motivat.

Avocat având cuvântul pentru recurenta debitoare, declară că nu mai are alte cereri de formulat.

Consilier juridic având cuvântul pentru intimata creditoare Administrația Finanțelor Publice Târgoviște, declară că nu mai are alte cereri de formulat.

Curtea, ia act de declarațiile recurentei debitoare prin apărător și de declarațiile reprezentantei intimatei creditoare Administrația Finanțelor Publice Târgoviște, că nu mai au alte cereri de formulat. Curtea, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursului. Avocat, având cuvântul în susținerea recursului recurentei debitoare, dezvoltă oral motivele aflate în scris, criticând hotărârea pronunțată sub aspectul prevăzut de art. 304 pct. 8.pr.civ. când instanța interpretând greșit actul juridic dedus judecății a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia.

Sub acest aspect susține că instanța de fond, având de analizat sentința nr. 1531 din 19.10.2007 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița în dosarul nr- prin care s-a dispus dizolvarea SC SRL rămasă definitivă și irevocabilă prin nerecurare, a schimbat înțelesul acesteia, apreciind că societatea este în stare de funcționare. Mai mult arată că odată cu dizolvarea, expirarea termenului de lichidare și radierea din oficiu, societatea debitoare a pierdut deopotrivă capacitatea de folosință și capacitatea de exercițiu, încetându-și existența ca subiect de drept și nu mai poate sta în judecată potrivit art. 41 alin. 1.pr.civ.

De asemenea mai critică hotărârea pronunțată de prima instanță și sub aspectul prevederilor art. 304 pct. 9: când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.

Mai arată că instanța de fond încalcă în mod nepermis prevederile art. 237 din Legea nr. 31/1990, intimata creditoare putea să se îndreptate împotriva societății debitoare în condițiile art. 237 alin. 3, art. 237 alin. 5 și art. 237 alin. 7, dar aceasta nu și-a exercitat dreptul la acțiune în termenul stabilit imperativ de lege.

De altfel invocă dispozițiile art. 237 alin. 7 și alin. 8, din care rezultă că în termen de 6 luni de la rămânerea irevocabilă a hotărârii judecătorești de dizolvare, dacă nu s-a numit un lichidator și nu s-a făcut cerere de numire a lichidatorului de către persoane interesate, societatea se radiază din oficiu.

În continuare invocă prevederile art. 304 ind. 1 din pr.civilă, menționând că SC SRL nu se încadrează în dispozițiile art. 1 alin. 2 lit. e din Legea nr. 85/2006, deoarece este o societate ce se află sub incidența prevederilor art. 237 alin. 8 din Legea nr. 31/1990.

Totodată, consideră că cererea intimatei este inadmisibilă și sub aspectul tardivității introducerii acesteia în conformitate cu dispozițiile art. 237 alin. 7 din Legea nr. 31/1990, fiind exercitată peste termenul de 6 luni cât și sub aspectul prematurității în conformitate cu dispozițiile art. 237 alin. 8 coroborat cu art. 6 din Legea nr. 26/1990 în sensul că numai încheierea prin care judecătorul delegat, la sesizarea Oficiului Național al Registrului Comerțului, ar fi dispus radierea societății comerciale, este supusă recursului în scopul că orice creditor inclusiv Târgoviște să poată formula recurs în vederea protejării drepturile pe care le are față de societate.

Solicită admiterea recursului, modificarea în tot a hotărârii atacate și rejudecând cauza în fond, respingerea cererii de deschidere a procedurii simplificate a insolvenței promovată de intimată ca inadmisibilă.

Cu cheltuieli de judecată.

În sensul susținerilor depune la dosar concluzii scrise detailate.

Consilier juridic având cuvântul pentru intimata creditoare Administrația Finanțelor Publice Târgoviște, solicită respingerea recursului, menținerea sentinței pronunțată de prima instanță ca legală și temeinică întrucât Tribunalul Dâmbovița în mod corect a dispus deschiderea procedurii simplificate de insolvență a SC SRL, starea de dizolvare existând la data introducerii acțiunii.

Mai mult arată că deși intimata a solicitat societății debitoare documentele de evidență contabilă pentru a fi puse la dispoziția organelor de inspecție fiscală în vederea efectuării controlului fiscal aceasta refuzând să le depusă, motivând că sunt la lichidator. În continuare susține că instanța de fond a interpretat corect prevederile art. 237 din Legea nr. 31/1990, apreciind că societatea debitoare nu poate fi considerată radiată atâta timp cât nu există o hotărâre în acest sens.

Solicită a se constata că sentința pronunțată de Tribunalul Dâmbovița este legală și temeinică, urmând a fi respins recursul formulat.

Excepțiile de inadmisibilitate sub aspectul tardivității introducerii cererii și sub aspectul prematurității acesteia, apreciază că nu sunt fondate, motiv pentru care solicită respingerea acestora, deoarece societatea debitoare era în stare de dizolvare și nu de funcționare.

Avocat, având cuvântul în replică pentru recurentă, învederează faptul că starea de dizolvare nu există.

CURTEA:

Deliberând asupra recursului de față reține următoarele:

Prin cererea înregistrată la Tribunalul Dâmbovița sub nr- din 06.11.2008, creditoarea Administrația Finanțelor Publice Târgoviște a solicitat deschiderea procedurii simplificate de insolvență împotriva SC SRL, în temeiul Legii nr. 85/2006.

În motivarea cererii, creditoarea a relatat că debitoarea SC SRL figurează în evidențele financiar fiscale cu debite restante către bugetul de stat consolidat în cuantum de 88615 lei, calculate la data de 04.11.2008, compuse din 33500 lei debit, 49967 lei majorări și 5148 lei penalități.

După analizarea actelor și lucrărilor dosarului, Tribunalul Dâmbovițaa pronunțat sentința nr. 2 din 06 ianuarie 2009 prin care a respins contestația formulată de debitoarea împotriva cererii de deschidere a procedurii simplificate de insolvență, a admis cererea formulată de ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE T pentru deschiderea procedurii simplificate de insolvență împotriva debitoarei și a dispus deschiderea procedurii simplificate de insolvență împotriva debitoarei mai sus menționată.

Prin aceeași hotărâre s-a constatat că societatea SC SRL a fost dizolvată conform art. 237 din Legea nr. 31/1990, s- ridicat debitoarei dreptul de administrare, iar în baza art. 34 din lege, s-a desemnat lichidator provizoriu Societatea civilă profesională de insolvență Activ, cu o retribuție de 2000 lei, exclusiv TVA și care va îndeplini atribuțiile prevăzute de art. 25 din lege.

Pentru a pronunța această sentință judecătorul sindic a reținut că argumentul debitoarei, în sensul că aceasta a fost radiată din oficiu, nu poate fi primit de către judecătorul sindic, întrucât potrivit art. 237 alin. 8 din Legea nr. 31/1990, text invocat de altfel și de debitoare, aceasta nu poate fi considerată, la acest moment ca fiind radiată. Din relațiile transmise de Oficiul Registrului Comerțului D, rezultă că aceasta este în stare de dizolvare și, chiar dacă judecătorul delegat nu a fost sesizat în condițiile alin. 7 din art. 237, cu nici o cerere de numire a lichidatorului, în termen de 3 luni de la expirarea termenului prevăzut de același text, nu poate fi considerată radiată din oficiu, câtă vreme operațiunea de radiere nu a fost materializată printr-o încheiere a judecătorului delegat, ca urmarea a faptului că nici o persoană interesată nu a solicitat acest lucru. Față de cele mai sus arătate, urmează a fi respinsă contestația și examinată cererea creditoarei, prin prisma prevederilor Legii nr. 85/2006.

Judecătorul sindic a constatat că aceasta îndeplinește condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 31 din Legea insolvenței, în sensul că este o creanță certă, lichidă și exigibilă și superioară valorii prag minim prevăzut de art. 3 pct. 12 din lege.

A mai constatat că debitoarea se află în insolvență în sensul prevederilor art. 3 pct. 1 din Legea nr. 85/2006, că Târgoviște face parte din categoria creditorilor îndreptățiți să solicite deschiderea procedurii insolvenței, astfel cum prevede pct. 6 al art. 3; precum și că este întrunită valoarea prag prevăzută de pct. 12 al art. 3 din Legea menționată, apreciind că se impune deschiderea procedurii simplificate de insolvență, conform prevederilor art.1 alin.2 lit. e), coroborat cu art. 33 alin. (6) din Legea 85/2006 privind procedura insolvenței.

În temeiul art. 35 urmând a pune în vedere debitorului ca în termen de 10 zile de la deschiderea procedurii să depună la dosarul cauzei actele și informațiile prev. de art. 28 alin (1) din Legea nr. 85/2006, constatând că Târgoviște nu a solicitat desemnarea unui lichidator judiciar, urmează ca în temeiul dispozițiilor art. 34 din lege, să numească această calitate Societatea civilă profesională de insolvență Activ cu sediul în Târgoviște, bd. -, -. 16, județ D, cu o retribuție de 2000 lei, exclusiv TVA, care va exercita atribuțiile prevăzute de art. 25 din Legea nr. 85/2006. Desemnarea acestuia s-a făcut în baza art. 11 alin. 1 lit. c și art. 19 din lege, în urma analizării ofertelor de servicii depuse la dosar, având în vedere experiența în insolvență a lichidatorului, ceea ce permite administrarea cu celeritate a procedurii.

Împotriva sentinței nr. 2 din 06 ianuarie 2009 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița - Secția Comercială și de Contencios Administrativ și Fiscal, a declarat recurs debitoarea asociat unic al debitoarei SC SRL, care criticat-o pentru nelegalitate și neteminicie sub aspectul prevăzut de art. 304 pct. 8.pr.civ. instanța de fond a interpretat greșit actul juridic dedus judecății a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia.

Sub acest aspect a susținut că instanța de fond, având de analizat sentința nr. 1531 din 19.10.2007 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița în dosarul nr- prin care s-a dispus dizolvarea SC SRL rămasă definitivă și irevocabilă prin nerecurare, a schimbat înțelesul acesteia, apreciind că societatea este în stare de funcționare. Mai mult arată că odată cu dizolvarea, expirarea termenului de lichidare și radierea din oficiu, societatea debitoare a pierdut deopotrivă capacitatea de folosință și capacitatea de exercițiu, încetându-și existența ca subiect de drept și nu mai poate stat în judecată potrivit art. 41 alin. 1.pr.civ.

Totodată, susține că asupra excepției lipsei capacității de folosință și de exercițiu, instanța de fond nu s-a pronunțat în nici un fel, lăsând excepția nesoluționată, trecând la judecarea în fond a cauzei, încălcând astfel dispozițiile art. 137 din Codul d e procedură civilă.

De asemenea mai critică hotărârea pronunțată de prima instanță și sub aspectul prevederilor art. 304 pct. 9: când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, instanța de fond, nemotivându-și în nici un fel respingerea contestației, argumentând la modul general că își întemeiază respingerea acesteia prin prisma prevederilor Legii nr. 85/2006

Mai arată că instanța de fond încalcă în mod nepermis prevederile art. 237 din Legea nr. 31/1990, intimata creditoare putea să se îndreptate împotriva societății debitoare în condițiile art. 237 alin. 3, art. 237 alin. 5 și art. 237 alin. 7 dar aceasta nu și-a exercitat dreptul la acțiune în termenul stabilit imperativ de lege.

De altfel invocă dispozițiile art. 237 alin. 7 și alin. 8, din care rezultă că în termen de 6 luni de la rămânerea irevocabilă a hotărârii judecătorești de dizolvare, dacă nu s-a numit un lichidator și nu s-a făcut cerere de numire a lichidatorului de către persoane interesate, societatea se radiază din oficiu.

În continuare invocă prevederile art. 304 ind. 1 din pr.civilă, menționând că SC SRL nu se încadrează în dispozițiile art. 1 alin. 2 lit. e din Legea nr. 85/2006, deoarece este o societate ce se află sub incidența prevederilor art. 237 alin. 8 din Legea nr. 31/1990.

Arată faptul că dizolvarea societății s-a pronunțat prin sentința nr. 1531/19.10.2007, împotriva căreia nici o persoană interesată nu a declarat recurs în termen de 30 zile de la efectuarea publicității conform art. 237 alin. 5, hotărârea rămânând definitivă și irevocabilă. Mai mult arată că începând cu data de 01.11.2007 în conformitate cu dispozițiile art. 237 alin. 6 din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale, SC SRL a intrat în lichidare și cum nici o persoană interesată nu a înțeles să se prevaleze de prevederile art. 237 alin. 7 din Legea nr. 31/1990 a susținut recurenta să în cauză se aplică dispozițiile art. 237 alin. 8 în sensul că SC SRL a fost radiată din oficiu.

În continuare precizează recurenta că cererea prin care s-a solicitat deschiderea procedurii simplificate a insolvenței a fost înregistrată la data de 06.11.2008, trecând un termen de peste 12 luni de la momentul dizolvării și un termen de peste 6 luni în care se putea cere numirea unui lichidator.

Sub acest aspect, consideră recurenta că procedura de lichidare nefiind exercitată în termenul procedural societatea debitoare nu se află la acest moment în procedura de lichidare, pentru a mai avea personalitate juridică, societatea fiind radiată din oficiu conform dispozițiilor art. 237 alin. 8, iar dispozițiile art. 2701din Legea nr. 31/1990 nefiind aplicabile cauzei de față.

Totodată, mai susține că cererea intimatei este inadmisibilă și sub aspectul tardivității introducerii acesteia în conformitate cu dispozițiile art. 237 alin. 7 din Legea nr. 31/1990, fiind exercitată peste termenul de 6 luni cât și sub aspectul prematurității în conformitate cu dispozițiile art. 237 alin. 8 coroborat cu art. 6 din Legea nr. 26/1990 în sensul că numai încheierea prin care judecătorul delegat, la sesizarea Oficiului Național al Registrului Comerțului, ar fi dispus radierea societății comerciale, este supusă recursului în scopul că orice creditor inclusiv Târgoviște să poată formula recurs în vederea protejării drepturile pe care le are față de societate.

Mai mult susține că cererea intimatei este întemeiată pe dispozițiile art. 2701din Legea nr. 31/1990, dispoziții care nu sunt analizate și aplicare în spiritul prevederilor acestuia de către instanța de fond, nefăcându-se dovada celor două condiții impuse de textul de lege anume: societatea să fie în lichidare, să aibă un lichidator numit, lichidator care este obligat să ceară deschiderea procedurii de insolvență și în condițiile în care societatea ar fi fost în curs de lichidare, creditorii ar fi putut cerere deschiderea procedurii insolvenței față de societate.

S-a solicitat admiterea recursului, modificarea în tot a hotărârii atacate și rejudecând cauza în fond, respingerea cererii de deschidere a procedurii simplificate a insolvenței promovată de intimată ca inadmisibilă.

Analizând sentința recurată prin prisma criticilor formulate, a probelor administrate, a actelor normative ce au incidență în cauză, precum și sub toate aspectele conform art. 3041.pr. civ. Curtea reține următoarele:

Potrivit dispozițiilor art.1 alin.2 lit.e din Legea 85/2006 privind procedura insolvenței, procedura simplificată prevăzută de prezenta lege se aplică debitorilor aflați în stare de insolvență, societăți comerciale dizolvate anterior formulării cererii introductive.

Primul motiv de recurs invocat se referă la faptul că instanța interpretând greșit actul juridic dedus judecății, a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia (art. 304 pct.8 pr. civ.). Motivul de recurs invocat este nefondat având în vedere dispozițiile legale menționate mai sus potrivit cărora se poare deschide procedura insolvenței față de o societate dizolvată.

Pe de altă parte, radierea unei societăți comerciale nu intervine automat ci trebuie dispusă printr-o hotărâre a judecătorului desemnat la registrul comerțului. Nefiind radiată societatea își păstrează capacitatea de folosință în baza căreia și față de dispozițiile legale poate dobândi calitatea de parte în cadrul procedurii insolvenței.

Excepțiile lipsei capacității de folosință și de exercițiu nu se impuneau a fi analizate de judecătorul sindic întrucât calitatea procesuală pasivă a societății debitoare rezultă ope legis.

C de al doilea motiv de recurs invocat se referă la faptul că hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii (art. 304 pct.9). Motivul de recurs este nefondat având în vedere că hotărârea primei instanțe este motivată în fapt și în drept. Pe de altă parte, prin contestația formulată societatea debitoare invocă tocmai faptul că este dizolvată și radiată, or această situație este lipsită de importanță față de dispozițiile legale menționate mai sus, care dau posibilitatea judecătorului sindic să deschidă procedura simplificată a insolvenței și față de o societate comercială dizolvată.

Invocarea dispozițiilor art. 237 din Legea 31/1990 privind societățile comerciale nu au incidență în cauză, având în vedere că simplul fapt al expirării termenului de 6 luni nu duce automat la radierea societății comerciale din registrul comerțului, ci radierea trebuie dispusă prin hotărârea judecătorului delegat la registrul comerțului.

Aceste dispoziții legale sunt invocate în mod nefondat și în cel de al treilea motiv de recurs, astfel că nu vor mai fi analizate întrucât prin analiza primelor două motive de recurs s-a răspuns acestor susțineri.

În ultimul rând, Curtea constată că pentru deschiderea procedurii nu se impune a fi îndeplinite condițiile art. 2701din Legea 31/1990 invocate de către recurentă, întrucât dispozițiile Legii 85/2006, lege specială în materia insolvenței, nu condiționează deschiderea procedurii de îndeplinirea altor condiții, arătând doar că procedura simplificată se aplică debitorilor aflați în stare de insolvență, societăți comerciale dizolvate anterior formulării cererii introductive.

Pentru aceste considerente și în temeiul art. 3041și 312.pr. civ. Curtea va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de, cu domiciliul în Târgoviște, str. -. -,.12.C,.2, județ D asociat unic al debitoarei SRL, cu sediul în Târgoviște-, cod fiscal -, nr. de înregistrare la registrul comerțului J-, împotriva sentinței nr. 2 din 06 ianuarie 2009, pronunțată de Tribunalul Dâmbovița - Secția Comercială și de Contencios Administrativ, în contradictoriu cu intimata creditoare ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în Târgoviște, Calea Domnească, nr.166, județ D, cod poștal -, intimații ACTIV, cu sediul în Târgoviște, B-dul -, -.13,.16, județ D, cod poștal -, OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL DÂMBOVIȚA, cu sediul în Târgoviște,. nr. 1, județ D, cod poștal -.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 februarie 2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI: Chirica Elena, Preda Popescu Florentina Dinu

- - - - - - -

GREFIER,

Operator date cu caracter personal

Număr notificare 3120

RED. DF/CMF

2ex./02.03.2009

f - Tribunalul Dâmbovița

Președinte:Chirica Elena
Judecători:Chirica Elena, Preda Popescu Florentina Dinu

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 319/2009. Curtea de Apel Ploiesti