Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 327/2009. Curtea de Apel Cluj

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr-

DECIZIA CIVILĂ nr. 327/2009

Ședința publică din data de 27.01.2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Danusia Pușcașu

JUDECĂTOR 2: Andrei Axente Irinel

JUDECĂTOR 3: Claudia

GREFIER:

S-a luat în examinare recursul declarat de creditoarea - SRL C împotriva sentinței comerciale nr. 3097/29.10.2008 pronunțată de Tribunalul Comercial Cluj în dosar nr-, în contradictoriu cu intimații: - ITALIA- SUCURSALA C, având ca obiect procedura insolvenței -deschiderea procedurii

La apelul nominal se prezintă avocat pentru intimata-debitoare.

Procedura de citare este îndeplinită.

Pentru timbrarea recursului s-a achitat taxa judiciară de timbru în valoare de 20 lei și s-a aplicat timbru judiciar de 0,15 lei.

S-a prezentat referatul cauzei, după care, se constată că s-a înregistrat la dosar întâmpinarea intimatei - ITALIA la recursul formulat de creditoarea-recurentă - SRL.

Reprezentanta intimatei declară că nu are de formulat alte cereri în probațiune și nici excepții de invocat.

Instanța în urma deliberării apreciază că la dosar există suficiente probe pentru justa soluționare a cauzei, constată că prezentul recurs se află în stare de judecată, închide faza probatorie și acordă cuvântul pentru concluzii asupra recursului.

Reprezentanta intimatei solicită respingerea recursului formulat de societatea creditoare ca nefondat. Reiterează oral motivele enunțate în cuprinsul întâmpinării, precizând că procedura de citare cu societatea creditoare a fost legal îndeplinită iar cu privire la onorariul avocațial, arată că acesta nu are caracter exagerat reprezentând mai puțin de 10% din valoarea obiectului litigiului. Nu solicită cheltuieli de judecată.

CURTEA,

Prin sentința comercială 3097/29.10.2008 pronunțată de Tribunalul Comercial Cluj în dosar nr-, s-a admis excepția nelegalei timbrări a acțiunii.

S-a anulat acțiunea formulată de creditoarea - SRL C-N, împotriva debitoarei - ITALIA SUCURSALA C, ca netimbrată.

S-a respins contestația formulată de debitoare, ca rămasă fără obiect.

A fost obligată creditoarea la plata, în favoarea debitoarei, a sumei de 3.570 lei cheltuieli de judecată.

În motivare se arată că prin cererea înregistrată sub nr. de mai sus la data de 2 septembrie 2008, creditoarea - SRL a solicitat deschiderea procedurii insolvenței față de debitoarea - ITALIA SUCURSALA C, apreciind că această societate se află în stare de insolvență și nu mai poate face față obligațiilor sale comerciale, invocând existența unei creanțe certe, lichide și exigibile în cuantum de 37.254,87 lei, cererea fiind întemeiată pe disp. art. 31 din Legea nr.85/2006.

Cererea creditoarei a fost comunicată debitoarei, aceasta formulând contestație împotriva cererii de deschidere a procedurii, solicitând respingerea cererii creditoarei ca fiind inadmisibilă și obligarea creditoarei să consemneze în termen de 15 zile, la o bancă o cauțiune în cuantum de 10% din valoarea creanței pretinse.

În motivarea contestației debitoarea a arătat că creanța invocată de creditoare nu respectă valoarea prag prevăzută de lege, aceasta nefiind certă, lichidă și exigibilă. S-a arătat că neplata creanței nu este consecința stării de insolvență a debitoarei, iar incapacitatea de plată nu durează de cel puțin 30 de zile.

Astfel, debitoarea arată că nu se află într-o vădită incapacitate de a face față plăților, iar dreptul de creanță invocat de creditoare s-a stins prin plată conform ordinului de plată din data de 25 septembrie 2008.

Prin citația comunicată creditoarei în 07.10.2008 judecătorul sindic i-a pus în vedere să achite taxa de timbru în sumă de 39 RON și timbrul judiciar în valoare de 0,3 RON sub sancțiunea anulării ca netimbrată a cererii.

Conform prev. art.20 din actul normativ sus invocat, taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat. Daca taxa judiciara de timbru nu a fost plătită in cuantumul legal, in momentul înregistrării acțiunii sau cererii, ori daca, in cursul procesului, apar elemente care determina o valoare mai mare, instanța va pune in vedere petentului sa achite suma datorata pana la primul termen de judecata. In cazul când se micșorează valoarea pretențiilor formulate in acțiune sau in cerere, după ce a fost înregistrata, taxa judiciara de timbru se percepe la valoarea inițiala, fără a se tine seama de reducerea ulterioara. Neîndeplinirea obligației de plata până la termenul stabilit se sancționează cu anularea acțiunii sau a cererii.

Întrucât creditoarea nu s-a conformat dispozițiilor instanței de a achita taxa de timbru, în speță s-a făcut aplicabilitatea disp. art.20 alin.3 coroborat cu art.9 alin.2 din Legea nr.146/1997, astfel încât judecătorul sindic a dispus anularea cererii formulate ca netimbrată și respingerea contestației formulată de debitoare ca rămasă fără obiect.

Împotriva sentinței formulat recurs creditoarea - SRL C N, solicitând admiterea recursului schimbarea hotărârii atacate prin casarea acesteia și rejudecând cauza, admiterea recursului prin reducerea cuantumului cheltuielilor de judecată.

În motivarea recursului se arată că motivul principal al cererii de recurs îl constituie prev. art.304 pct.5 Cod proc.civ. adică "când prin hotărârea dată, instanța încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art.105 alin.2" și totodată, prev. art.274 pct.(3) Cod proc.civ. respectiv "judecătorii au însă dreptul să mărească sau să micșoreze onorariile avocaților, potrivit cu cele prevăzute în onorariilor minimale, ori de câte ori vor constata motivat că sunt nepotrivite de mici sau de mari, față de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat".

În fapt, recurenta s- adresat instanței de fond cu o cerere de deschidere a procedurii insolvenței față de debitoare, invocând existența unei creanțe certe, lichide și exigibile în cuantum de 37.254,87 lei, cererea fiind întemeiată pe disp. art.31 din Legea nr. 85/2006.

A așteptat să fie citată pentru primul termen de judecată, însă nu a primit nicio citație la sediul acesteia din C-N,-, apartamentul 99.

În loc să primească citația, primit comunicarea sentinței comerciale atacate cu recurs, la aceeași adresă, constatând că procesul s-a încheiat prin anularea cererii ca netimbrată.

dosarul la arhiva Tribunalului Comercial Cluj, constatat că de la introducerea cererii din 02.09.2008 și până la pronunțarea hotărârii de către instanță, au fost stabilite două termene de judecată, respectiv în 10 și 29.10.2008, la dosar figurând citații din care rezultă că agentul procedural a consemnat în procesul verbal că a afișat citațiile la ușa sediului social al recurentei.

Recurenta precizează că la sediul ei social domiciliază și administratorul societății, împreună cu părinții și niciodată nu au fost probleme legate de necomunicarea actelor de procedură la sediul social.

Nefiind comunicată niciuna din cele două citații, nu a avut cunoștință nici de un termen de judecată și nu a putut depune taxele judiciare de timbru, așa cum era normal, la primul termen de judecată.

Pe fond, recurenta arată că urma să depună o cerere de renunțare la judecată, întrucât după data depunerii cererii de deschidere procedurii insolvenței, debitoarea efectuat plata datoriei (25.09.2008).

În aceste condiții, recurenta consideră că valoarea facturii depuse de avocata care reprezentat-o în proces pe debitoare este mult exagerată, fiind depusă doar o întâmpinare din partea acesteia, deși din factură rezultă că au fost facturate și alte servicii avocaționale ( ex. întocmirea concluziilor scrise care nici nu figurează la dosar).

Intimata prin întâmpinare, solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu motivarea că recurenta cunoștea existența pe rol dosarului și astfel avea obligația și interesul de verifica stadiul acestuia.

Examinând recursul, instanța constată că este nefondat din următoarele considerente:

Potrivit art.87 alin.2 Cod proc.civ. "persoanele juridice de drept privat se citează prin reprezentantul lor la sediul principal sau cel al sucursalei, ori, după caz, al reprezentantei".

Potrivit art.924(1) Cod proc.civ. "înmânarea citației se face personal celui citat care va semna adeverința de primire", iar potrivit art. 921Cod proc.civ. "comunicarea citației și a altor acte de procedură nu se poate realiza prin afișare în cazul persoanelor juridice, precum și al asociațiilor sau societăților care potrivit legii pot sta în judecată, cu excepția cazurilor în care se refuză primirea sau dacă se constată lipsa oricărei persoane de la sediul acestora".

Deci în cazul în care se constată lipsa oricărei persoane de la sediul societății, comunicarea citației se poate realiza prin afișare.

În speță, din dovada de îndeplinire procedurii de citare (fila 238), rezultă că s-au afișat citațiile la ușa principală a destinatarului, respectiv C-N,-, apartamentul 99, deoarece nicio persoană nu a fost găsită, astfel că procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Creditoarea deși legal citată, cu mențiunea achitării taxei de timbru, nu s- conformat celor dispuse de instanță.

Potrivit art.274 Cod proc.civ. "judecătorii au dreptul să mărească sau să micșoreze onorariile avocaților, potrivit cu cele prevăzute în onorariilor minimale, ori de câte ori vor constata motivat că sunt nepotrivite de mici sau de mari, față de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat".

Reducerea onorariului avocațial prin aplicarea dispozițiilor sus citate nu-și găsește aplicabilitatea în cauză, raportat la diligența depusă de avocatul debitoarei în apărarea intereselor părții reprezentate și la conținutul activităților prestate, având în vedere faptul că fost asigurată în mod efectiv reprezentarea în instanță, activitatea de redactare contestației și notei în probațiune referitor la dovedirea contestației.

Pentru considerentele sus arătate, instanța în baza art.312(1).civ, va respinge ca nefondat recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de creditoarea - SRL C împotriva sentinței comerciale nr. 3097 din 29 octombrie 2008 pronunțată în dosar nr- al Tribunalului Comercial Cluj pe care o menține în întregime.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din data de 27.01.2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER

- - - - - -

Red. dact.GC

2 ex/26.02.2009

Jud.primă instanță:

Președinte:Danusia Pușcașu
Judecători:Danusia Pușcașu, Andrei Axente Irinel, Claudia

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 327/2009. Curtea de Apel Cluj