Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 328/2009. Curtea de Apel Cluj

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr-

DECIZIA CIVILĂ nr. 328/2009

Ședința publică de la 27 ianuarie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Danusia Pușcașu

JUDECĂTOR 2: Andrei Axente Irinel

JUDECĂTOR 3: Claudia

GREFIER:

S-a luat în examinare recursul declarat de - SRL împotriva sentinței comerciale nr. 2318 din 14.10.2008, pronunțată de Tribunalul Comercial Cluj în dosar nr-, în contradictoriu cu intimații: - ). SRL CU SEDIUL PROCESUAL ALES LA &ASOCIATII și pe intimat JUDICIAR, având ca obiect procedura insolvenței -deschiderea procedurii judiciare.

La apelul nominal se prezintă pentru recurentă avocat. Procedura de citare este îndeplinită.

Pentru timbrarea recursului s-a achitat taxa judiciară de timbru în valoare de 39 lei și s-a aplicat timbru judiciar de 0,3 lei.

S-a prezentat referatul cauzei, după care, reprezentantul recurentei depune originalul certificatului de atestare fiscală din data de 03.11.2008. Învederează instanței că s-a formulat de către creditoarea - SRL, cerere de renunțare la judecată, întrucât debitoarea și-a achitat întreaga datorie precum și faptul că societatea debitoare nu are alți creditori.

Declară că nu are alte cereri în probațiune și nici excepții de invocat.

Curtea în urma deliberării, apreciază că la dosar există suficiente probe pentru justa soluționare a cauzei, constată că prezentul recurs se află în stare de judecată, închide etapa probatorie și acordă cuvântul pentru concluzii asupra recursului.

Reprezentantul recurentului solicită admiterea recursului, casarea sentinței atacate și să se ia act de cererea de renunțare la judecată.

CURTEA:

Prin sentința comercială nr. 2.318/C/2008 din data de 14 octombrie 2008 pronunțată în dosarul nr. 1.278/1.285/2008 al Tribunalului Comercial Cluja fost admisă cererea formulată de creditoarea ). și în consecință a fost dispusă deschiderea procedurii generale a insolvenței față de debitoarea, desemnându-se în calitate de administrator judiciar pe JUDICIAR.

Totodată, a fost obligată debitoarea, prin reprezentantul legal, să depună la dosar, în termen de 10 zile de la data prezentei hotărâri, toate actele prev. de art. 28 din Legea nr. 85/2006, sub sancțiunea prev. de art. 147 din același act normativ.

S-a dispus ridicarea dreptului de administrare al debitoarei și indisponibilizarea părților sociale ale asociaților societății debitoare cu înscrierea acestei mențiuni în registrele de evidență, iar în sarcina administratorului judiciar s-a dispus efectuarea notificărilor prev. de art. 61.

S-a stabilit în sarcina adunării generale a asociaților debitoarei obligația de a desemna, pe cheltuiala sa, administratorul special, conform prev. art. 18 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, care va îndeplini atribuțiile prev. de art. 18 alin. 2 precum și obligația debitoarei de a pune la dispoziția administratorului judiciar lista cuprinzând transferurile patrimoniale și plățile făcute în cele 120 zile anterioare deschiderii procedurii.

S-a dispus ca administratorul judiciar să depună la dosar raportul prevăzut de art. 54 din Legea nr. 85/2006 și notificarea deschiderii procedurii debitoarei, creditorului și Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Cluj în vederea efectuării mențiunii, dispunându-se și publicarea în Buletinul Procedurilor de Insolvență.

De asemenea, s-a fixat termen pentru înregistrarea declarațiilor de creanță pentru data de 16 decembrie 2008, termen pentru verificarea creanțelor, întocmirea, afișarea și comunicarea tabelului preliminar al creanțelor la data de 6 ianuarie 2009, termen pentru depunerea contestațiilor, soluționarea acestora și definitivarea tabelului creanțelor la 20 ianuarie 2009.

În final, s-a stabilit termen în vederea examinării stadiului procedurii pentru data de 20 ianuarie 2009, sala 249, ora 10,00.

Pentru a pronunța această hotărâre, analizând cererea formulată de creditoare, judecătorul sindic a constatat că cererea acesteia întrunește cerințele prev. de art. 31 coroborat cu prev. art. 3 pct. 1, 6 și 12 din Legea nr. 85/2006 și o va admite.

Aceasta întrucât creditoarea a făcut dovada faptului că deține împotriva debitorului o creanță certă, lichidă și exigibilă de mai mult de 30 de zile, iar această creanță depășește valoarea prag, respectiv cuantumul minim de 10.000 RON prevăzută de lege.

Judecătorul sindic a apreciat că debitoarea se află în stare de insolvență, întrucât nu este în măsură cu fondurile bănești disponibile să achite datorii mai vechi de 30 de zile de la data scadenței, existând prezumția că aceasta a încetat plățile.

Așa fiind, în temeiul art. 33 alin. 4 coroborat cu disp. art. 31 din Legea nr. 85/2006, s-a dispus deschiderea procedurii generale a insolvenței împotriva debitoarei

În temeiul art. 34 din Legea nr. 85/2006, s-a desemnat în calitate de administrator judiciar JUDICIAR, care va îndeplini atribuțiile prevăzute de art. 25 din lege și orice alte atribuții care vor fi stabilite în sarcina sa.

În baza art. 35 din lege, s-a stabili în sarcina debitoarei obligația de a depune la dosarul cauzei actele și informațiile prev. de art. 28 alin. 1, în termen de 10 zile de la deschiderea procedurii.

În baza art. 47 din Legea nr. 85/2006, s-a dispus ridicarea dreptului de administrare al debitoarei și s-a stabilit în sarcina administratorului judiciar obligația de a depune la dosar raportul prevăzut de art. 54 din Legea nr. 85/2006, în termen de 30 de zile de la desemnarea sa precum și efectuarea notificărilor prev. de art. 61 alin. 3 din Legea nr. 85/2006, creditorilor menționați în lista depusă de debitor conform prev. art. 28 alin. 1, iar în temeiul art. 42 alin. 2 din Legea nr. 85/2006, s-a dispus indisponibilizarea părților sociale ale asociaților societății debitoare și înscrierea acestei mențiuni în registrele de evidență.

În baza art. 44 din lege, s-a stabilit în sarcina administratorului special obligația de a pune la dispoziția administratorului judiciar toate informațiile cerute cu privire la activitatea debitoarei, precum și lista cuprinzând plățile și transferurile patrimoniale făcute în cele 120 de zile anterioare deschiderii procedurii.

În baza prev. art. 62 din Legea nr. 85/2006, s-a stabilit termen limită pentru înregistrarea cererilor de admitere a creanțelor asupra averii debitorului data de 16 decembrie 2008, termenul de verificare a creanțelor, întocmire, afișare și comunicare a tabelului preliminar al creanțelor la data de 6 ianuarie 2009, termenul pentru depunerea contestațiilor, soluționarea acestora și definitivarea tabelului creanțelor la 20 ianuarie 2009.

Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs, în termenul legal, solicitând admiterea acestuia, desfiintarea în întregime a sentintei recurate, cu consecinta respingerii actiunii introductive.

Dezvoltându-și motivelor de recurs, recurenta a arătat că entinta atacată este neîntemeiată raportat la faptul că, creanta invocată de către creditoare nu a existat în cuantumul arătat de către creditoare ci doar în cuantum de 19.121,58 lei, dar și acesta a fost stins la data de 1.10.2008, prin ordinul de plata nr. 2 din 31.1 0.2008.

A mai arătat recurenta si faptul că valoarea totală a facturilor anexate de către creditoare la cererea introductivă de instanță si prin care a încercat să invoce creanta de 71.740,72 lei au fost achitate partial de către societatea recurentă si tot partial de către ""

S-a relevat și împrejurarea că o parte din bunurile comerciale pe care recurenta le-a achizitionat de la creditoare si care sunt mentionate în facturile fiscale invocate în cererea introductivă au fost vândute către "", această societate eliberând bilete la ordin care au fost girate in favoarea " ROMANIA", în final, "", astfel încât în prezent nu mai are nici un debit față de " ROMANIA", acest aspect rezultând și din cererea de renuntare la judecată pe care " ROMANIA" i-a expediat-o prin intermediul postei electronice.

Față de aceste considerente, debitoarea-recurentă a apreciat, pe de o parte faptul că, creanta invocată de către creditoare nu mai există, fiind stinsă la data de 31.10.2008, iar pe de alta parte, creanta nu îndeplinea conditia de a fi certă întrucât aceasta a fost stinsă partial prin viramentele bancare efectuate atât de către ea, cât si de către "", fapt recunoscut și de către creditoare prin cererea de renuntare la judecată formulată.

In concluzie, debitoarea-recurentă a apreciat că nu mai este îndeplinită conditia existentei unei creante certe, lichide si exigibile nefiind astfel îndeplinite criteriile impuse de Legea nr. 85/2006, pentru deschiderea procedurii insolventei.

Intimata a depus intampinare ( 13) prin care a aratat faptul ca intregul debit a fost achitat, situatie in care nu intentioneaza sa mai solicite deschiderea procedurii de insolventa a debitoarei.

Analizand actele si lucrarile dosarului prin prisma dispozitiilor art. 304 indice 1. instanta de recurs retine urmatoarele:

Conform inscrisurilor depuse in probatiune in dosarul de recurs, recurenta a achitat integral debitul datorat creditoarei intimate - Romania SRL, creditoare care a solicitat deschiderea procedurii de insolventa prin cererea de chemare in judecata inregistrata pe rolul Tribunalului Comercial Cluj sub numarul -. Au fost depuse în acest sens: extrase de cont (7, 8), situatia centralizata a platilor efectuate (9), ordin de plata (22), bilete la ordin (11-12).

Creditoarea, prin pozitia procesuala depusă la dosar a cofirmat achitarea integrală a debitului si a precizat că în aceste conditii nu mai doreste deschiderea procedurii de insolventa a recurentei.

Deasemenea, recurenta a depus si un certificat de atestare fiscală pentru persoanele juridice eliberat de catre Administratia Financiară Câmpia (21) care atestă faptul că nu există obligatii ale recurentei față de bugetul de stat.

In consecinta, probele administrate confirmă că la data solutionării recursului nu mai exista o creanță certă, lichidă si exigibilă detinută de către reclamanta-intimată impotriva debitoarei recurente, în acceptiunea art. 3 punctul 6 din Legea nr. 85/2006. Pe de altă parte, trebuie enuntat în acest context faptul că, prin sentinta recurată a fost deschisă procedura generală a insolventei împotriva debitoarei, iar recursul declarat nu este suspensiv de executare. Prin sentinta de deschidere a procedurii de insolvență, judecătorul sindic a dispus administratorului judiciar notificarea tuturor creditorilor recurentei si intocmirea tabelului preliminar de creante. La dosarul de recurs nu au fost administrate probe privind rezultatul notificarilor, administratorul juidiciar desi legal citat nu a prezentat instantei situatia tabelului creditorilor recurentei in urma notificarilor procedural dispuse conform art. 61 din Legea nr. 85/2006, desi termenul pentru definitivarea tabelului de creante a fost stabilit pentru data de 20.01.2009.

Pentru aceste considerente, avand in vedere specificitatea normelor care reglementeaza procedura insolventei, in baza art. 304 indice 1 si 312 alin. 3. fara a constata incidenta vreunui aspect imputabil judecatorului sindic, sentinta recurata va fi casata si cauza va fi trimisa spre rejudecare, fiind necesara analizarea unor probe noi, posibil existente la dosarul de insolventa in urma demersurilor procedurale ale administratorului judiciar.

Cu ocazia rejudecării, prima instantă va analiza starea de insolvență a debitoarei- recurente prin prisma unor eventuale noi declaratii de creanță aflate la dosarul cauzei, înregistrate în termenul procedural stabilit prin sentinta de deschidere a procedurii de insolventa, iar în situatia în care nu există astfel de declaratii va statua cu privire la onorariul administratorului judiciar pentru activitatea depusă până la data pronunțării prezentei decizii. Desigur, culpa procesuală în deschiderea procedurii apartine debitoarei-recurente care a achitat debitul după pronuntarea sentintei de deschidere a procedurii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de recurenta în contradictoriu cu intimata ROMÂNIA având ca obiect sentința comerciala nr. 2.318/C/2008 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Comercial Cluj pe care o casează și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din data de 27 ianuarie 2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI

- - - - - -

GREFIER

Red.

Dact./3 ex.

Jud.fond: Seman.

Președinte:Danusia Pușcașu
Judecători:Danusia Pușcașu, Andrei Axente Irinel, Claudia

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 328/2009. Curtea de Apel Cluj