Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 394/2009. Curtea de Apel Suceava
Comentarii |
|
Dosar nr- - procedura insolvenței -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA COMERCIALĂ, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA NR. 394
Ședința publică din 05 martie 2009
PREȘEDINTE: Galan Marius
JUDECĂTOR 2: Mitrea Munteanu Dana
JUDECĂTOR 3: Artene
Grefier
Pe rol, soluționarea recursului declarat de creditoarea MINISTERUL ECONOMISIEI ȘI FINANȚELOR - AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ - DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI S, cu sediul în S,-, împotriva sentinței 686 din 21 octombrie 2008 pronunțată de Tribunalul Suceava - Secția Comercială, Contencios Administrativ și Fiscal (dosar nr-), în contradictoriu cu debitoarea - -, cu sediul în S,-, jud. S, prin lichidator judiciar L, cu sediul în S,-, -.2,. A,. 3, reditori fiind ..cu sediul în S, - - nr. 27, cu domiciliul în B,-, B, sector I, prin mandatar, cu domiciliul în Șcheia, județul S, -, cu sediul în S,-, județul S, COMISIA NAȚIONALĂ A VALORILOR MOBILIARE -, cu sediul în B,-, sector 3, MUNICIPIUL S - PRIN PRIMAR, cu sediul în S, dul 1 - nr. 5, județul S, AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI, cu sediul în B,--11, Sector 1, - ITALIA, cu sediul în C N,-, Ap. 7, județul C (prin avocat -), - -, cu sediul social în județul S, localitatea G H,-, județul S, - GERMANIA, cu sediul în S M,-, județul S M, - cu sediul în Târgu M,-,județul M, - -, cu sediul în B,-, județul B, -, cu sediul în B,-, sect. 1- -, - -, cu sediul social în județul S, localitatea, județul
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedura completă.
S-a făcut referatul cauzei, după care, luând act că nu s-au formulat cereri și nu s-au invocat chestiuni prealabile, instanța constată recursul în stare de judecată și în conformitate cu dispozițiile art.150 Cod procedură civilă, rămâne în pronunțare.
După deliberare,
CURTEA,
Asupra recursului de față, constată:
Prin sentința nr. 686 din 21 octombrie 2008 pronunțată de Tribunalul Suceava - Secția Comercială, Contencios Administrativ și Fiscal - judecător sindic s-a respins contestația la planul de distribuire formulată de creditoarea Direcția Generală a Finanțelor Publice S, s-a admis planul de distribuire depus de lichidatorul judiciar S și s-a acordat termen pentru continuarea procedurii la 16 decembrie 2008.
În motivarea soluției - în esență - s-a reținut că, potrivit raportului de activitate depus la 20 octombrie 2008 de lichidatorul judiciar, suma obținută din valorificarea alcoolului către " - " de este de 140.000 lei iar nu de 145.000 lei, așa cum în mod eronat s-a prezentat în raportul lichidatorului judiciar, situație probată prin anexa depusă la raportul din 20 octombrie 2008 privind situația vânzărilor de la ""
S-a mai reținut că, lichidatorul judiciar a respectat în totalitate prevederile art. 122 din Legea nr.85/2006 cu privire la prezentarea raportului și a planului de distribuire comitetului creditorilor - ca etapă premergătoare înregistrării acestora la grefa instanței.
Împotriva acestei sentințe a promovat recurs creditoarea Direcția Generală a Finanțelor Publice S și a arătat că, lichidatorul judiciar, nu a respectat procedura prevăzută de art. 122 din Legea nr. 85/2006 sens în care nu a prezentat raportul și planul de distribuire comitetului creditorilor în conformitate cu art. 122 (1) din Legea nr.85/2006, situație ce conduce la aplicarea art. 304 pct. 9 și art. 304 ind. 1 Cod procedură civilă privind modificarea sentinței recurate.
Recursul este nefondat.
Din economia textului art. 122 din Legea nr.85/2006 rezultă că - în această etapă a procedurii - lichidatorului judiciar precum și participanților la procedură le revin o serie de drepturi și obligații după cum urmează: lichidatorului judiciar obligația: de a prezenta comitetului creditorilor - la termenele stipulate - raportul asupra fondurilor obținute din lichidare și din încasarea de creanțe și planul de distribuire între creditori; de a înregistra aceste acte la grefa tribunalului și notificarea fiecărui creditor și dreptul comitetului creditorilor sau al oricărui creditor de a formula contestație la raport și la plan în termenul de 15 zile de la afișarea acestor acte la ușa tribunalului.
Cu referire la această etapă a procedurii, legea nu prevede sancțiuni în cazul nerespectării de către lichidatorul judiciar a obligației sale legale de a comunica comitetului creditorilor raportul și planul de distribuire, însă, în vederea preîntâmpinării unor situații de încălcări ale drepturilor creditorilor, legea a instituit obligația de notificare a creditorilor despre depunerea acestor acte la grefa tribunalului, precum și dreptul de a formula contestație la raport și la plan acordat comitetului creditorilor cât și fiecărui creditor, în termen de 15 zile de la afișare.
La dosar s-a făcut dovada că, lichidatorul judiciar a făcut notificările prevăzute de art. 122 alin. 2 din Lege despre depunerea raportului și planului de distribuire, că s-a asigurat și afișarea acestor acte la ușa tribunalului iar ulterior acestor date, la termenele de judecată de judecătorul sindic, în condiții de procedură legal îndeplinită cu toți participanții la procedură nu au fost invocate astfel de neregularități, așa încât hotărârea pronunțată de judecătorul sindic este legală în raport de prevederile art. 122 din Legea nr.85/2006.
Pentru aceste motive,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge, ca nefondat,recursul declarat de creditoarea MINISTERUL ECONOMISIEI ȘI FINANȚELOR-AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ - DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI, cu sediul în S,-,împotrivasentinței 686 din 21 octombrie 2008 pronunțată de Tribunalul Suceava- Secția Comercială, Contencios Administrativ și Fiscal (dosar nr-), în contradictoriu cu debitoarea - -, cu sediul în S,-, jud. S, prin lichidator judiciar L, cu sediul în S,-, -.2,. A,. 3.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 5 martie 2009.
Președinte, Judecători, Grefier,
Red.-
Jud.fond:
Tehnodact./2 ex.
03.04.2009
Președinte:Galan MariusJudecători:Galan Marius, Mitrea Munteanu Dana, Artene
← Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... | Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... → |
---|