Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 428/2010. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 428/2010
Ședința publică din 22 februarie 2010
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Augusta Chichișan
JUDECĂTOR 2: Mihaela Sărăcuț
JUDECĂTOR 3: Mirela Budiu
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul declarat de creditoarea COMUNA PRIN PRIMAR, împotriva sentinței civile nr. 2523 din 26.10.2009 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Maramureș, în contradictoriu cu SC SRL J PRIN LICHIDATOR, având ca obiect procedura insolvenței - compensare datorii.
La apelul nominal făcut în cauză s-a prezentat pentru recurentă, consilier juridic și pentru intimată doamna în calitate de lichidator.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că în data de 16.02.2010 s-a înregistrat la dosarul cauzei întâmpinare din partea intimatei, la care s-au anexat o serie de înscrisuri în probațiune ( 9 -27) prin care s-a solicitat respingerea recursului, din care un exemplar s-a comunicat cu reprezentanta intimatei.
Lichidatorul debitoarei a susținut că, cererea de compensare se bazează pe înscrisurile depuse în probațiune în recurs că, obligațiile lichidatorului merg până la 3 ani anterior deschiderii procedurii și nu vizează soluționarea divergențelor existente. Există bunuri în patrimoniul debitoarei care nu pot fi vândute, ci doar pot fi preluate de către Primărie, care susține că i se cuvin cu titlu gratuit. A susținut, de asemenea, că deține documentele contabile de la finele anului 2005, procedura falimentului a început în 2008. Debitoarea a efectuat o serie de lucrări în baza unui contract de concesiune, însă în ceea ce privește aducțiunea apei nu a putut realiza lucrarea, pentru că nu i s-a pus la dispoziție decât un puț forat, astfel că, nu a putut să facă dovada aducțiunii apei, acest aspect a dus la un litigiu între părți, care a dus la falimentul societății.
La solicitarea instanței, lichidatorul debitoarei SC SRL a susținut că, creanța debitoarei față de creditoare este valoarea lucrărilor de amenajare, lucrări predate comisiei din cadrul recurentei constituite în acest sens, în cuantum de 55.000 lei, valoarea rămasă a investiție, așa cum rezultă din fișa mijlocului fix și a evidențelor contabile.
Reprezentantele părților învederează instanței că nu mai au de formulat alte cereri în probațiune, solicitând acordarea cuvântului pe fond.
Curtea, în urma deliberării, constată că nu mai sunt de invocat excepții prealabile sau de formulat alte cereri în probațiune, apreciază că prezenta cauză este în stare de judecată, declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul reprezentantelor părților în dezbateri judiciare cu privire la fondul cauzei.
Reprezentanta recurentei a solicitat admiterea recursului așa cum a fost formulat, pentru motivele expuse pe larg în scris și susținute oral, cu prilejul acordării cuvântului în dezbateri judiciare. Susține că, deși instanța de fond a unit excepțiile cu fondul cauzei nu s-a pronunțat pe ele. Potrivit art. 52 din Legea nr. 85/2006, compensarea nu poate fi cerută decât de creditori, iar creanța trebuie să fie certă lichidă și exigibilă la data deschiderii procedurii, ori creanța debitoarei nu îndeplinește aceste condiții, nu există un contract în acest sens între părți, recurenta nu a acceptat situația de lucrări și facturile nu au fost vizate, sunt lucrări care au trebuit efectuate în termen de 2 ani, în contul redevenței și recurenta nu a beneficiat de nici o sumă în urma încheierii contractului.
Lichidatorul debitoarei SC SRL solicită respingerea recursului, lucrările preluate de recurentă nu sunt identice cu cele prevăzute a fi efectuate în primii doi ani, acolo se încadrează aducțiunea de apă, dar nu a fost efectuată pentru că nu s-a pus la dispoziție puțul.
Reprezentanta recurentei, în replică, a susținut că aducțiunea apei a fost doar una dintre lucrări, dar nu au fost făcute nici celelalte lucrări, nu a existat autorizație de demolare și de construire, autorizații care se eliberează de către recurentă, dar la cerere, nu le-au fost supuse spre avizare facturile existente.
CURTEA:
Prin sentința civilă nr.2523 din 26 octombrie 2009 Tribunalului Sălaj, pronunțată în dosarul nr-, s-a admis cererea debitoarei SC SRL J, societate în insolvență, reprezentată de lichidator și s-au compensat datoriile debitoarei și a creditoarei Comuna, la nivelul sumei de 55.000 lei.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că prin cererea înregistrată în data de 29 mai 2009, lichidatorul judiciar al debitoarei SC SRL, a solicitat compensarea datoriilor reciproce dintre debitoare și creditoarea Comuna.
În motivarea cererii se arată că debitoarea a efectuat anumite lucrări de investiții, în baza contractului de concesiune încheiat cu creditoarea, pe domeniul public.
Creditoarea, la rândul ei are o creanță față de debitoare.
Asupra cererii de față tribunalul a reținut următoarele:
Conform tabelului definitiv de creanțe a debitoarei SC SRL, societate în insolvență, creditoarea Comuna are o creanță în valoare de 55.969,46 lei.
În baza contractului de concesiune încheiat între părți nr. 1567/09.06.2003, debitoarea a executat la " " domeniul public al statului, aflat în administrarea creditoarei, lucrări de construcții, cum ar fi: zid de piatră, o fundație de beton, un zid de cărămidă, un zid de beton, un gard de piatră, o aducțiune de apă etc. lucrări încorporate în imobilul creditoarei, care nu pot fi ridicate și valorificate eficient, din cauza cheltuielilor mari, a distrugerii materialelor, valoarea acestora fiind inferioară cheltuielilor de demolare necesare.
S-a reținut și faptul că debitoarea nu are nici o sumă în contul de lichidare, nici creanțe de încasat, iar creditorii nu avansează sumele necesare cheltuielilor administrative, nefiind șanse de recuperare nici a creanțelor existente.
Creditoarea nu este proprietara investițiilor realizate de debitoare pentru căci contractul a fost încheiat în anul 2003, pentru 49 de ani, astfel că nu a ajuns la termen, situație în care nu sunt aplicabile prevederile art. 6 alin. 3 din contract, în sensul predării investițiilor creditoarei, gratuit.
Valoarea contabilă a investițiilor este de 55.000 lei plus 10.450 lei TVA, în total 65.450 lei.
Nu s-a stabilit valoarea acestora, nefiind bani nici în contul de lichidare a debitoarei, nici în contul prevăzut de art. 4 alin. 4 din Legea nr. 85/2006 modificată, iar creditorii nu au avansat nici o sumă.
Așa fiind, în baza prev. art. 52 din lege și art. 1143 și urm. Cod civil, cererea a fost admisă.
Împotriva hotărârii a declarat recurs intimata Comuna, prin Primar, solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, în consecință, ca urmare a rejudecării fondului să se dispună respingerea cererii de compensare.
În motivarea recursului intimata a arătat că în mod nelegal, instanța, deși a unit excepțiile invocate de recurentă, nu s-a pronunțat pe acestea și nu a ținut cont de prevederile legale în materia compensării. Astfel, deși potrivit art.52 din Legea nr. 85/2006, compensarea poate fi cerută numai de către creditor, în mod incorect, instanța a admis o cerere formulată de către debitor, prin lichidator, intimata recurentă nefiind de acord cu compensarea.
De asemenea, prin art.52 se arată că pentru a putea opera compensarea ar fi trebuit ca la data deschiderii procedurii, condițiile prevăzute de lege în materie de compensare să fie îndeplinite. Însă, creanța debitorului nu întrunește cumulativ cele trei cerințe cerute, nefiind certă, lichidă și exigibi1ă.
Astfel, ea nu este recunoscută de recurentă, între părți nu este încheiat un contract de vânzare-cumpărare, intimata recurentă a refuzat categoric acest lucru. Creanța nu este nici lichidă, se invocă o sumă de bani, fără a se dovedi modul în care s-a ajuns la ea, fără a se depune actele doveditoare. Creanța nu îndeplinește nici condițiile necesare pentru a fi exigibilă.
Nu în ultimul rând, s-a precizat faptul că cerințele legale nu sunt îndeplinite nici în prezent, cu atât mai puțin nu erau îndeplinite la data deschiderii procedurii.
În ceea ce privește motivele pentru care recurenta nu recunoaște că lucrările invocate ar fi ale debitorului, s-a făcut apel la prevederile contractuale, relevându-se, în esență, că lucrările ce au fost efectuate i se cuvin creditoarei, deoarece debitoarea a beneficiat, în contul acestora, de scutirea redevenței pentru primii doi ani de contract.
S-a mai precizat că debitorul nu a respectat niciuna din obligațiile contractuale avute. Mai mult, lichidatorul recunoaște că nicăieri în actele contabile nu a găsit devize sau situații de lucrări care să justifice sumele invocate.
Compensarea este imposibilă cu atât mai mult cu cât, în discuție este o creanță bugetară, așadar "bani publici" a căror întrebuințare este atent verificată de organele de control ale statului. Acceptarea compensării ar însemna să prejudicieze bugetul local de două ori. O dată pentru faptul că acele lucrări sunt făcute în baza contractului, ca obligație contractuală, iar a doua oară pentru faptul că ar însemna ca pe lângă faptul că nu a primit nici redevența și nici taxele aferente, să mai dea noi bani din bugetul comunei.
Analizând recursul, Curtea constată că el este fondat, pentru următoarele considerente:
Cererea cu care lichidatorul judiciar al debitoarei SC""SRL Jaî nvestit judecătorul sindic, are ca obiect compensarea datoriilor reciproce existente între aceasta și creditoarea Comuna, în temeiul contractului de concesiune încheiat între cele două părți, sub nr.1567 din 09.06.2003.
În susținerea cererii, s-a relevat că debitoarea a avut calitatea de concesionar și a efectuat unele lucrări de investiții, neterminate, predate însă creditoarei, apreciindu-se că aceasta datorează valoarea lor stabilită în conformitate cu evidențele contabile ale debitoarei, respectiv în baza fișei mijlocului fix.
Judecătorul sindic a admis cererea și a dispus compensarea datoriilor reciproce, până la nivelul sumei de 55.000 lei.
Pentru a aprecia astfel, s-au reținut prevederile art.52 din Legea nr.85/2006, precum și acordul părților, concretizat în contractul de concesiune mai sus amintit.
Prin recursul declarat de către creditoare, se solicită modificarea hotărârii, in sensul respingerii cererii de compensare, relevându-se, in principal, faptul că la fond s-a arătat că cererea de compensare este neavenită, din perspectiva disp.art.52 din Legea nr.85/2006, compensarea putând fi dispusă numai la cererea expresă a creditorului.
Pe de altă parte, s-a relevat că debitoarea nu deține impotriva creditoarei o creanță certă, lichidă și exigibilă, nefiind indeplinite condițiile legale în materie de compensare.
Conform art.52 din Legea insolvenței, deschiderea procedurii nu afectează dreptul unui creditor de a invoca compensarea creanței sale cu cea a debitorului asupra sa, atunci când condițiile prevăzute de lege în materie de compensare legală, sunt îndeplinite la data dschiderii procedurii.
Din analiza acestui text legal, Curtea reține că sunt reale susținerile recurentei, conform cărora legiuitorul a conferit calitate procesuală activă pentru cererile având ca obiect compensarea unor datorii reciproce, numai creditorilor debitoarei aflate in insolvență, nu și acesteia din urmă.
Așa fiind, cererea de compensare formulată de către debitoare, prin lichidator judiciar, în cadrul dosarului de insolvență, apare ca fiind neavenită, redactarea textului art.52 din lege nefiind susceptibilă de interpretări, în sensul în care și debitoarea ar putea formula o astfel de cerere.
De altfel, justificarea acestui text legal, reiese din interpretarea coroborată a lui cu prevederile art.36, 73 și 75 din același act normativ, debitoarea având la dispoziție alte căi procedurale prin intermediul cărora să pună în discuția judecătorului sindic cuantumul real al creanței datorate unei anumite creditoare, față de care apreciază că are, la rândul său, creanțe.
Așa fiind și văzând și prev.art.129 al.6 pr.civ. urmare a admiterii recursului, în baza prevederilor art. 8 din Legea nr.85/2006 și art.312 al.1 și 304 pct.9 pr.civ. sentința pronunțată va fi modificată în tot, în sensul respingerii cererii formulate de către debitoare, prin lichidator judiciar.
Raportat la prevederile art.137 alin.1 pr.civ. și la motivele care au dus la adoptarea acestei soluții și care duc, în esență, la concluzia conform căreia este incident un fine de neprimire, este de prisos analiza celorlalte motive de recurs, referitoare la lipsa caracterului cert, lichid și exigibil al creanței invocate de către debitoare, acestea privind fondul litigiului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGI
DECIDE:
Admite recursul declarat de creditoarea COMUNA, PRIN PRIMAR, mpotriva sentinței civile nr. 2523 din 26.10.2009 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Sălaj, pe care o modifică în tot, în sensul că respinge cererea de compensare formulată de către debitoarea SC SRL J, prin LICHIDATOR.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 22.02.2010.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
- - - - - -
GREFIER
- -
RED.MB/MB
04.03.2010/5 ex.
jud.fond:
Președinte:Augusta ChichișanJudecători:Augusta Chichișan, Mihaela Sărăcuț, Mirela Budiu
| ← Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... | Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... → |
|---|
