Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 457/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ nr. 457/2009
Ședința publică din data de 03.02.2009
Instanța este constituită din:
PREȘEDINTE: Claudia Idriceanu
JUDECĂTOR 2: Danusia Pușcașu
JUDECĂTOR 3: Mihaela Sărăcuț
GREFIER: - -
S-a luat în examinare cererea de recurs formulată de către împotriva sentinței comerciale nr. 4153/24.11.2008 pronunțată de Tribunalul Comercial Cluj în dosarul cu număr unic - în contradictoriu cu intimata, având ca obiect procedura insolvenței -angajarea răspunderii membrilor organelor de conducere.
La apelul nominal se prezintă avocat în reprezentarea intereselor pârâtului-recurent.
Procedura de citare este îndeplinită.
Recursul este legal timbrat prin achitarea taxei judiciare de timbru în valoare de 20 lei și s-a aplicat timbru judiciar de 0,3 lei.
Întrucât sunt incidente dispozițiile art. 24. civ. cu privire la unul din membrii completului de judecată, fiind constatată starea de incompatibilitate a judecătorului, în compunerea completului de judecată 2 R, va intra judecătorul de pe permanență, respectiv d-na judecător.
Reprezentantul recurentului declară că nu are de formulat alte cereri.
Instanța în urma deliberării apreciază că la dosar există suficiente probe pentru justa soluționare a cauzei, constată că prezentul recurs se află în stare de judecată, închide faza probatorie și acordă cuvântul pentru concluzii în recurs.
Reprezentantul recurentului-pârât solicită admiterea recursului, casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe În subsidiar solicită modificarea sentinței în sensul respingerii cererii formulată de lichidatorul judiciar. Apreciază că sunt îndeplinite cerințele art. 312 alin.5 raportat la disp. art. 304 pct 5. civ. pentru admiterea recursului, întrucât prin respingerea cererii de amânare formulată de pârât a fost încălcat dreptul de apărare al acestuia prin faptul că partea nu și-a formulat apărările, nu a avut posibilitatea să-și angajeze avocat pentru redactarea întâmpinării. Vătămarea nu este numai prezumată ci și dovedită. Pe fond, solicită respingerea cererii formulată de lichidatorul judiciar, nefiind îndeplinite disp. art. 138 din lege. Arată că nu s-au făcut încasări în umerar de către pârât, pentru a fi posibilă însușirea unor sume.
CURTEA
Prin sentința comercială nr. 4153 din 24 noiembrie 2008 pronunțată de judecătorul sindic în dosarul nr. - al Tribunalului Comercial Clujs -a admis cererea de chemare în judecată introdusă de către lichidator judiciar, desemnat în procedura de faliment a debitoarei SC SRL, împotriva pârâtului domiciliat în D,- și în consecință:
Pârâtul a fost obligat la plata sumei de 13.557,33 lei reprezentând pasivul debitoarei SC SRL.
Pentru a hotărî astfel, judecătorul sindic a reținut că, în conformitate cu dispozițiile art.138 din Legea nr.85/2006, lege care a abrogat dispozițiile Legii nr.64/1995 cu toate modificările și completările ulterioare, judecătorul sindic poate dispune ca o parte din pasivul debitorului persoană juridică ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de către membrii organelor de supraveghere din cadrul societății sau de conducere, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului.
Cazurile de responsabilitate sunt limitate la comiterea faptelor prevăzute în aliniatul 1 al art.138 lit.a- Natura juridică a răspunderii membrilor organelor de conducere și control decurge din natura raporturilor dintre aceste persoane și societate, fiind vorba de o răspundere civilă, patrimonială, iar sursa obligației încălcate determină natura răspunderii.
Încălcarea unei obligații decurgând din contractul de mandat - cuprins în actul constitutiv - atrage răspunderea contractuală a administratorului, iar încălcarea unei obligații legale atrage răspunderea delictuală a administratorului.
răspunderii membrilor organelor de supraveghere și conducere presupune constatarea îndeplinirii unor condiții, respectiv prejudicierea creditorilor, existența raportului de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu și respectiv culpa personală a celui față de care se antrenează răspunderea.
Prejudiciul creditorilor constă în imposibilitatea încasării creanțelor scadente din cauza ajungerii debitoarei în insolvență, definită de art.3 ca fiind acea stare a patrimoniului debitoarei care se caracterizează prin insuficiența fondurilor bănești disponibile pentru plata datoriilor exigibile. Simpla constatare a stării de insolvență constituie o condiție suficientă pentru angajarea răspunderii, dat fiind faptul că are drept rezultat direct neplata datoriilor scadente față de către creditori și implicit prejudicierea acestora.
Referitor la raportul de cauzalitate textul legal, dispozițiile art.138 din Legea nr.85/2006, impun condiția ca fapta membrilor organelor de supraveghere și conducere ori fapta oricărei alte persoane să fi contribuit la ajungerea societății în stare de insolvență, prejudiciind astfel societatea și indirect creditorii săi.
Fapta trebuie să fi produs starea de insolvență, respectiv încetarea plăților sau să fi constituit numai o condiție favorabilă producerii acestei stări.
Vinovăția poate a îmbrăca forma culpei sau a intenției trebuie să fi existat la data săvârșirii faptei. Simpla reprezentare a faptului că prin săvârșirea unei fapte din cele enumerate la art.138 se prejudiciază societatea și creditorii, prin producerea sau numai condiționarea stării de insolvență este suficientă pentru antrenarea răspunderii. În măsura în care culpa îmbracă forma intenției, unele din faptele enumerate constituie de altfel infracțiuni.
Procedura de antrenare a răspunderii este reglementată de art.138 din Legea nr.85/2006, având un caracter colectiv. Răspunderea poate fi antrenată pentru întregul prejudiciu produs prin fapta săvârșită, prejudiciu ce se raportează la întreaga masă a creditorilor.
Dispozițiile art.138 din Legea nr.85/2006 nu limitează angajarea răspunderii doar la răspunderea membrilor organelor de conducere sau supraveghere, statuând că judecătorul sindic poate dispune suportarea unei părți din pasivul debitoarei de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență prin faptele limitativ reglementate de lege.
Lipsa documentelor contabile și nepredarea acestora administratorului judiciar/lichidatorului poate fi încadrată la lit.d a art.138, angajarea răspunderii făcând-se în condițiile în care membrii organelor de conducere ori supraveghere sau orice altă persoană au contribuit la starea de insolvență a debitoarei. sugerează existența raportului de cauzalitate între faptele personale și prejudiciul suferit de averea debitoarei și implicit de creditori, textul găsindu-și aplicabilitatea și în situația în care fapta a constituit doar o condiție favorabilă pentru realizarea efectului.
Nepredarea documentelor contabile și neținerea contabilității în conformitate cu dispozițiile legale atestă încălcarea dispozițiilor art.138 lit.d din Legea nr.85/2006, în condițiile în care corecta ținere a registrelor contabile este o obligație stabilită în sarcina administratorilor societății de Legea nr.31/1990, care în art.71 stabilește că administratorii sunt solidari răspunzători față de societate pentru existența registrelor cerute de lege și corecta lor ținere, iar art.11 din Legea nr.82/1991 a contabilității republicată prevede că răspunderea pentru organizarea și conducerea contabilității revine administratorului.
Neținerea contabilității în mod corect nu face posibilă sesizarea dificultăților cu care se confruntă societatea și face insesizabilă starea de insolvență care poate să apară la un moment dat, aspecte care ar fi înlăturate în condițiile unei contabilități ținute corect care ar permite administratorilor să ia măsurile necesare pentru preîntâmpinarea unor astfel de situații.
În condițiile neținerii contabilității în conformitate cu legea se prezumă existența unui raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciul produs care constă în pasivul înregistrat în tabelul creditorilor. Raportul de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu se prezumă atâta timp cât există încetarea de plăți și una din faptele enumerate de art.138 din Legea nr.85/2006, prezumția având un caracter juris de jure nefiind posibil a fi răsturnată prin proba contrarie.
In cazul concret dedus judecatii, analiza actelor contabile ale debitoarei releva faptul că potrivit ultimei balante de verificare din data de 31.10.2007 în patrimoniul debitoarei exista active circulante în valoare de 28.879 Ron, disponibilitati bănești 8238 Ron, clienti și debitori 20.641 Ron. Aceste bunuri nu au fost predate lichidatorului judiciar, în ciuda numeroaselor solicitări comunicate în acest sens.
Pârâtul, în calitate de fost administrator statutar al debitoarei nu a facut în nici un fel dovada destinatiei acestor sume de bani și bunuri aflate în evidentele contabile ale debitoarei. In condițiile în care nu exista nici o justificare a destinatiei aceastor bunuri și sume de bani prin acte contabile îndeplinite în condiții de legalitate, judecatorul sindic prezuma că aceste bunuri au fost folosite în interes personal. Conform art. 138 alin. 1 din Legea 85/2006:,La cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecătorul-sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoana juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de supraveghere din cadrul societății sau de conducere, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului, prin una dintre următoarele fapte: au folosit bunurile sau creditele persoanei juridice în folosul propriu sau în cel al unei alte persoane,
Judecătorul sindic a apreciat că fapta pârâtei poate fi încadrată în prevederile art. 137 lit. a din Legea nr.85/2006, respectiv acesta a folosit bunurile persoanei juridice în folosul propriu.
Aceasta întrucât prin bun se înțelege orice obiect cu valoare patrimonială, iar sumele de bani existente la un moment dat în conturile persoanei juridice constituie în mod indubitabil bunuri ale acesteia.
Sunt îndeplinite cumulativ în cazul concret dedus judecății condițiile angajării răspunderii fostului administrator statutar. Astfel, fapta a fost săvârșită de către o persoană care a avut calitatea de organ de supraveghere în cadrul societătii, fapta este prevăzută expres de lege, săvârșirea faptei a produs un prejudiciu cert și nereparat constând în creanțele neacoperite ale creditorilor, iar între fapta pârâților și prejudiciu există un raport direct de cauzalitate.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul solicitând în principal admiterea acestuia, casarea hotărârii atacate cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe, iar în subsidiar solicită admiterea recursului, modificarea hotărârii atacate în sensul respingerii cererii formulată de lichidatorul judiciar Cabinet Individual.
În dezvoltarea motivelor de recurs, pârâtul arată că instanța a soluționat procesul fără să cerceteze fondul pricinii, în contextul în care s-a respins cererea formulată de pârât pentru amânarea judecării cauzei în vederea angajării unui avocat.
Instanța a respins cererea de amânare ca neîntemeiată deoarece nu au existat motive temeinice pentru încuviințarea unei cereri de amânare, neținând cont că lipsa apărării reprezintă un motiv temeinic care justifică admiterea cererii de amânare, astfel pârâtului nu i s-a asigurat dreptul la un proces echitabil și i s-a încălcat dreptul la apărare.
Consideră că s-au aplicat greșit dispozițiile art.138 lit.d și e din Legea nr.85/2006 și că nu sunt îndeplinite condițiile pentru obligarea pârâtului să plătească suma de 13.557,33 lei reprezentând pasivul debitoarei SC SRL, neexistând angajarea răspunderii pârâtului.
În acest sens arată că nu a făcut încasări în numerar, toate încasările fiind făcute prin bancă, există documente referitoare la cheltuielile societății, contabilitatea societății a fost ținută în conformitate cu legea, unitatea plătind în cursul anului 2006 carburanți în valoare de 11.418,88 lei, fapt probat cu bonurile fiscale, sume care nu au fost avute în vedere de lichidator și nici de instanță.
Analizând recursul prin prisma motivelor invocate și având în vedere dispozițiile art. 3041Cod procedură civilă, Curtea de apel constată că este fondat pentru următoarele considerente:
Prin hotărârea ce face obiectul prezentului recurs judecătorul sindic a admis cererea formulată de lichidatorul judiciar împotriva pârâtului dispunând obligarea acestuia la plata pasivului debitoarei în sumă de 13557,33 lei.
La data de 31 martie 2008 lichidatorul judiciar a formulat cererea de angajare a răspunderii patrimoniale a pârâtului recurent, fila 93-94 dosar - a Tribunalului Comercial Cluj care a fost citat cu copia acțiunii pentru termenul din 5 mai 2008.
Întrucât procedura de citare a acestuia nu a fost legal îndeplinită pentru toate termenele ce s-au acordat în cauză cu acest pârât, la data de 31.10.2008 a fost prima dată când procedura de citare cu recurentul a fost legal îndeplinită.
Prin scriptul înregistrat la data de 21 noiembrie 2008, pârâtul recurent a formulat o cerere de amânare în vederea angajării unui avocat care să redacteze întâmpinarea, să facă apărarea și să îl reprezinte în proces (fila 136 dosar fond).
Cu toate acestea la termenul din 24.11.2008, termen când de altfel judecătorul sindic s-a pronunțat asupra cererii în fond, cauza nu a fost amânată iar cererea privind angajarea unui avocat a fost respinsă apreciindu-se că pârâtul a avut timp suficient pentru pregătirea apărării de la data primirii citației, respectiv 31.10.2008.
Potrivit dispozițiilor art.156 alin.1 proc.civ. instanța va putea da un singur termen pentru lipsă de apărare, temeinic motivată.
Cererea de amânare a soluționării cauzei pentru lipsă de apărare respectiv pentru angajarea unui avocat care să redacteze apărări în fond și să pună concluzii în fața instanței poate fi considerată o cerere pentru lipsă de apărare aceasta fiind motivată pe considerentele mai sus arătate și îndeplinind cerințele prevederilor art.156.
Este adevărat că cererea pentru lipsă de apărare se impune a fi temeinic motivată, iar amânarea cauzei se apreciază de către instanță însă potrivit celor arătate de pârâtul recurent se impunea amânarea pentru ca acesta să-și poată formula apărarea pentru următoarele considerente: cererea a fost făcută pentru primul termen la care pârâtul a fost citat cu acțiunea care a făcut obiectul judecății, astfel că a fost îndeplinită una din cerințele prevăzute de art.156 alin.1 din proc.civ.; s-a formulat o singură cerere de amânare; cererea a fost temeinic motivată, respectiv pentru angajarea unui avocat, care să redacteze întâmpinarea, să asigure apărarea și să reprezinte pârâtul în proces; pârâtul nu are pregătire juridică și nici cunoștințe de contabilitate, astfel că asigurarea unei apărări era necesară, iar faptul că a primit cererea de chemare în judecată la data de 31.10.2008 nu exclude dreptul la apărare. Nu în ultimul rând prin respingerea cererii de amânare s-a încălcat dreptul la apărare al pârâtului, drept care derivă din dispozițiile art.6 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a libertăților fundamentale și art.21 alin.3 din Constituția României. Este evident că prin respingerea cererii de amânare formulată în scopul angajării unui avocat pârâtului nu i s-a asigurat efectiv dreptul la un proces echitabil iar vătămarea produsă acestuia prin respingerea cererii de amânare și încălcarea dreptului la apărare nu poate fi înlăturată decât prin casarea hotărârii pronunțate de instanța de fond și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.
În concluzie față de cele mai sus arătate, Curtea reține că prima instanță a soluționat procesul fără să cerceteze fondul pricinii în contextul în care s-a respins cererea formulată de pârâtul recurent pentru amânarea judecării cauzei în vederea angajării unui avocat, așa încât sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art.312 alin.5 raportat la dispozițiile art.304 pct.5 proc.civ. pentru admiterea recursului, casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare.
Deși s-a formulat ca motiv subsidiar de recurs nelegalitatea hotărârii prin prisma aplicării greșite a legii, cum soluția pronunțată de instanță a fost acea a casării cu trimitere spre rejudecare, acest motiv de recurs nu a mai fost cercetat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâtul împotriva sentinței civile nr. 4153 din 24.11.2008 pronunțată în dosar nr. - al Tribunalului Comercial Cluj pe care o casează și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 3 februarie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
- - - - - - - -
Red.
Dact.
3 ex./12.02.2009
Jud.fond. A
Președinte:Claudia IdriceanuJudecători:Claudia Idriceanu, Danusia Pușcașu, Mihaela Sărăcuț
| ← Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... | Alte cereri. Decizia 1743/2009. Curtea de Apel Cluj → |
|---|
