Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 473/2008. Curtea de Apel Tg Mures
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
Decizie nr. 473/
Ședința publică din 22 Mai 2008
Completul compus din:
- Președinte
- Judecător
- Judecător
Grefier -
Pe rol rejudecarea recursului formulat de contestatorul, împotriva sentinței nr.195/7.03.2007 pronunțată de Tribunalul Comercial Mureș în dosarul nr.147/2005, ca efect al deciziei nr.240/R din 13.03.2008 pronunțată de Curtea de Apel Tg.-M în dosarul nr.1062-.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care se constată că dezbaterile și susținerile părților au fost consemnate în cadrul încheierii de ședință din 15 mai 2008, când s-a amânat pronunțarea pentru azi, 22 mai 2008, încheiere ce face parte integrantă din prezenta decizie.
CURTEA,
Prin sentința nr.195/7.03.2007 pronunțată de Tribunalul Comercial Mureș în dosarul nr.147/2005 au fost admise în parte cererile creditorului DGFP M și a lichidatorului judiciar GENERAL în contradictoriu cu pârâtul, fost administrator statutar al debitoarei SC SRL și s-a dispus angajarea răspunderii personale a pârâtului până la concurența sumei de 331.450,39 lei, sumă pe care a fost obligat să o aducă la masa credală.
Împotriva acestei hotărâri au formulat recurs MEF prin DGFP M și, recurs soluționat prin decizia nr.714/20 iunie 2007 pronunțată de Curtea de Apel Tg.-
Împotriva acestei decizii a formulat contestație în anulare recurentul susținând că nu a fost legal citat pentru termenul când s-a judecat cauza, contestația fiind admisă prin decizia nr.240/R din 13 martie 2008, s-a anulat decizia contestată și s-a dispus rejudecarea cererilor de recurs formulate de MEF prin DGFP M și împotriva sentinței nr.195 din 7 martie 2007 pronunțată de judecătorul sindic în dosarul nr.147/2005 al Tribunalului Comercial Mureș.
Procedând la rejudecarea recursurilor instanța reține că prin sentința recurată judecătorul sindic a reținut următoarele:
La data de 05 iulie 2006 creditorul MEF prin DGFP Mas olicitat angajarea răspunderii personale a pârâtului, motivând că sunt aplicabile prevederile art. 137 lit. c și d din Legea nr. 64/1995 republicată susținând că prin neîncasarea la timp a creanțelor societății, acordarea unui avans nejustificat unei terțe societăți, precum și utilizarea de către pârât a disponibilităților bănești ale falitei fără a justifica această operațiune, a condus la ajungerea societății în stare de insolvență, ulterior, creditoarea și-a extins cererea și contra pârâților și, solicitând și pentru aceștia angajarea răspunderii personale.
Și lichidatorul judiciar, reține în continuare judecătorul sindic, a formulat cerere de angajare a răspunderii personale a pârâtului.
Pârâtul a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererilor motivând că insolvența se datorează comportamentului asociatului.
În fapt, reține judecătorul sindic, pârâtul a făcut demersuri pentru recuperarea creanțelor de la debitorii societății falite, alții decât "", atitudine pe care nu a avut-o, însă, față de această ultimă societate.
Astfel, judecătorul sindic menționează că pârâtul desfășura activitate managerială și în cadrul "", iar când această societate a înregistrat un grad mare de îndatorare, pârâtul împreună cu coadministratorul și coasociatul statutar a înființat societatea falită, astfel că afacerile pe care nu le mai putea derula prin "" le derula prin nou înființata societate.
În timp și "" a întâmpinat dificultăți financiare, fapt pentru care a obținut participarea unui asociat, însă acesta din urmă în timp și-a redirecționat atenția spre alte firme unde a devenit participant la capitalul social.
Totodată, pârâtul, se mai arată în considerentele hotărârii atacate, a acordat sume mari de bani celeilalte societăți controlate de el, și anume către "", deși această din urmă societate nu mai avea posibilități obiective de redresare. Astfel, pe lângă alți factori ce au dus la insolvența debitoarei, judecătorul sindic relevă că și pârâtul a contribuit decisiv prin folosirea resurselor financiare lichide ale debitoarei în folosul unei alte societăți la care deținea părți sociale relevante. Motiv pentru care judecătorul sindic apreciază că sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 138 lit. a din Legea nr. 85/2006, sens în care judecătorul sindic arată că fapta a fost săvârșită de pârât cu vinovăție, că există un raport de cauzalitate între faptă și prejudiciul cauzat insolventei, acest prejudiciu cert ridicându-se la valoarea avansului excesiv acordat subantreprenorului, adică suma de 331.450,39 lei.
Recurenta MEF prin DGFP M prin cererea de recurs formulată critică hotărârea primei instanțe și arată că judecătorul sindic nu a ținut cont de faptul că răspunderea delictuală operează și pentru culpa cea mai ușoară indiferent de gravitatea vinovăției, obligația de reparare a prejudiciului este integrală, judecătorul sindic nefiind în măsură să cuantifice valoarea prejudiciului cauzat prin acțiunile sau inacțiunile pârâtului, singurii în măsură să aprecieze întinderea pagubei fiind creditorii astfel că prin hotărârea pronunțată judecătorul sindic a încălcat principiul reparării integrale a pagubei.
Recurentul prin cererea de recurs formulată arată că judecătorul sindic în mod greșit a reținut în sarcina lui săvârșirea faptei prevăzută de art.138 lit.a din Legea nr.85/2006 întrucât în cauză nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestei fapte, nu s-a putut demonstra că a folosit fondurile societății în interesul lui sau a altei persoane, suma acordată societății SC SRL reprezintă respectarea unor obligații contractuale, suma de 331.450,39 Ron fiind acordată pentru riscurile normale ale oricărei afaceri din construcții asumată de asociații celor două societăți.
Această sumă nu a fost în nici un caz acordată cu titlu de avans subcontractantului pe motiv că aceasta ar fi ajuns în dificultate financiară, această stare de dificultate a apărut doar la sfârșitul lunii decembrie 2003, până la această dată între cele două societăți s-a desfășurat o activitate comercială în baza contractului încheiat între cele două societăți, măsura luată de administrator în sensul achitări sumei susmenționate era o măsură cu aspect comercial și managerial, caracterul acestei măsuri fiind reținut și de organele fiscale cu ocazia controalelor efectuate.
Examinând sentința atacată, prin prisma motivelor de recurs invocate și în limitele dispozițiilor art.3041pr.civ. Curtea constată că recursurile sunt nefondate pentru următoarele considerente:
În ceea ce privește criticile formulate de MEF prin DGFP M instanța reține că răspunderea reglementată de prev.art.138 din Legea nr.85/2006 este o răspundere menită să asigure acoperirea pasivului debitorului în situația în care averea acestuia nu satisface toate creanțele debitorului dar antrenarea acestei răspunderi presupune îndeplinirea cumulativă a mai multor condiții și anume prejudiciul creditorilor, fapta ilicită a membrilor organelor de conducere, raportul de cauzalitate între fapta ilicită și insuficienta fondurilor bănești precum și culpa persoanelor a căror răspundere se solicită.
În ceea ce privește prejudiciul acesta rezidă din imposibilitatea creditorilor de-ași realiza creanțele scadente din cauza faptului că membrii organelor de supraveghere sau orice altă persoană a cauzat starea de insolvență astfel că debitorul nu a mai putut achita datoriile exigibile cu fondurile bănești disponibile.
Prin dispozițiile cuprinse în art.138 în sensul că răspunderea membrilor organelor de conducere poate fi antrenată pentru plata întregului pasiv al debitorului persoană juridică, se marchează practic plafonul maxim al întinderii răspunderii membrilor organelor de supraveghere dar aceasta nu înseamnă că în situația în care prin fapta ilicită comisă dacă prejudiciul este mai mic membrii organelor de conducere sau orice altă persoană responsabilă cu starea de insolvență a societății este obligată să răspundă pentru întreg pasivul societăți debitoare întrucât așa cum s-a arătat mai sus unul din elementele angajării răspunderii materiale este acela al raportului de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu.
În condițiile în care prin probele administrate în cauză în sarcina administratorului societății debitoare s-a putut reține ca faptă culpabilă numai aceea de acordare în favoarea SC SRL a sumei de 331.450,39 lei pentru ca aceasta să fie ajutată atunci când a întâmpinat dificultăți financiare, ajutor care a fost însă făcut în defavoarea societății pe care o avea în administrare, respectiv a societății debitoare, răspunderea administratorului nu poate să cuprindă decât această sumă cu care a fost păgubită societatea debitoare întrucât s-a demonstrat că nu a mai putut fi recuperată SC SRL intrând în faliment.
Nefiind demonstrată existența unui raport de cauzalitate între fapta administratorului și întreg pasivul societății debitoare judecătorul sindic nu era în măsură să angajeze răspunderea pentru tot acest pasiv.
Împrejurarea că prin încheierea de încuviințare a măsuri asiguratorii s-a dispus înființarea sechestrului asigurator asupra tuturor bunurilor administratorului societății pentru acoperirea întregului pasiv al societății nu-l obliga pe judecătorul sindic să angajeze răspunderea pentru întreg pasivul întrucât cu ocazia luării acestei măsuri nu s-a făcut o cercetare pe fond a elementelor care justifică angajarea răspunderii materiale.
În ceea ce privește recursul declarat de pârâtul instanța reține că în sarcina acestuia judecătorul sindic a reținut săvârșirea faptei prevăzute de art.138 lit.a din Legea nr.85/2006.
Potrivit acestui text legal la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului judecătorul sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului - persoană juridică, ajuns în stare de insolvență să fie suportată de membrii organelor de supraveghere din cadrul societății sau de conducere precum și de orice altă persoană care a folosit bunurile sau creditele persoanei juridice în folosul propriu sau în C al unei alte persoane.
Această faptă presupune deci utilizarea bunurilor mobile sau imobile, corporale sau incorporale sau a creditelor acordate debitorului - persoană juridică de către asociați, acționari sau membri grupului de interes economic fie de alte persoane juridice.
În speță, din actele și lucrările dosarului rezultă că recurentul pârât în calitate de administrator al societății debitoare a acordat cu titlu de avans SC SRL suma de 331.450,39 lei pentru lucrările de construcții contractate cu toate că la data acordării acestei sume lucrările de construcții contractate nu erau nici parțial executate, societatea beneficiară a acestui avans se afla într-o situație financiară gravă și nu existau posibilități obiective de redresare, aspecte cunoscute de către administratorul societății debitoare.
Prin acordarea acestei sume SC SRL a fost favorizată în detrimentul societății pe care pârâtul o administra, suma acordată nu a mai fost recuperată, întrucât administratorul societății nu a întreprins nici o acțiune de recuperare a acestei sume, așa cum a procedat cu alți debitori cu toate că avea cunoștință de faptul că această societate înregistrează dificultăți financiare.
Prin acordarea acestei sume către SC SRL s-a ajuns la situația ca societatea debitoare să nu mai dispună de lichidități necesare acoperirii datoriilor față de alți creditori, cea ce a condus la starea de insolvență a acesteia.
Fiind demonstrată existența elementelor constitutive ale faptei prevăzută de art.138 lit.a din Legea nr.85/2006 respectiv folosirea fondurilor persoanei juridice în folosul altei persoane(acordarea sumei de 331.450,39 lei fără acoperirea ei cu lucrările contractate), neîntreprinderea măsurilor de recuperare a acestei sume, diminuarea lichidităților societății prin acordarea sumei susmenționate, instanța de control apreciază că în mod temeinic și legal judecătorul sindic a dispus angajarea răspunderii administratorului pentru suma de 331.450,39 lei.
Cererea recurentului de atragere a răspunderii materiale și a celorlalte persoane care aveau calitatea de administratori nu poate fi primită în condițiile în care Legea nr.85/2006 prin art.138 alin.1 limitează persoanele care au calitatea procesuală activă de promovare a acțiunii în răspunderea materială la administratorul sau lichidatorul judiciar, din partea acestora nefiind înregistrată o astfel de cerere.
Față de cele prezentate mai sus, Curtea în baza disp.art.312 alin.1 pr.civ. rap. la art.316 din același cod, va respinge recursurile ca nefondate și va menține soluția primei instanțe ca fiind temeinică și legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursurile declarate de DGFP M, cu sediul în Tg.-M, str.-.- nr.1-3, jud.M și, domiciliat în Tg.-M,-, jud.M, împotriva sentinței nr.195/7.03.2007 pronunțată de Tribunalul Comercial Mureș în dosarul nr.147/2005.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 22 Mai 2008.
PREȘEDINTE: Nemenționat | Judecător, | Judecător, |
Grefier, |
Red.
Tehn.
2 exemplare
11.07.2008
Președinte:NemenționatJudecători:Nemenționat
| ← Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . | Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... → |
|---|
