Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 474/2008. Curtea de Apel Tg Mures
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
Decizie nr. 474/
Ședința publică din 22 Mai 2008
Completul compus din:
- Președinte
- Judecător
- Judecător
Grefier -
Pe rol judecarea recursului formulat de creditoarea -- H, împotriva sentinței nr.260/18.02.2008 pronunțată de Tribunalul Harghita în dosarul nr.2344/2004.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care se constată că dezbaterile și susținerile părților au fost consemnate în cadrul încheierii de ședință din 15 mai 2008, când s-a amânat pronunțarea pentru data de azi, 22 mai 2008, încheiere ce face parte integrantă din prezenta decizie.
CURTEA,
Prin sentința civilă nr. 260 din 18 februarie 2008, pronunțată de Tribunalul Harghita în dosarul nr. 2344/2004, s-a respins cererea formulată de creditoarea Direcția Generală a Finanțelor Publice H, prin care s-a solicitat stabilirea răspunderii patrimoniale a administratorilor debitoarei SA, respectiv pârâții, și, acordându-se termen la data de 31 martie 2008, în vederea continuării demersurilor de recuperare a creanțelor și a lucrărilor de lichidare.
În motivare, instanța a reținut că creditoarea Direcția Generală a Finanțelor Publice Has olicitat în baza art. 137 din Legea nr. 64/1995, stabilirea răspunderii personale a administratorilor debitoarei, apreciind că prin activitatea acestora debitoarea a ajuns în stare de insolvență, enumerând cauzele și împrejurările care au determinat această stare. Punctul de plecare al acestei cereri l-a constituit raportul întocmit de Expertize și contabilitate SRL, respectiv lipsa unor mijloace fixe, TVA aferent acestora, creanțe prescrise, lipsă stocuri și lipsă disponibilități. Pe parcursul judecării cererii s-au efectuat două expertize contabile, judecătorul reținând, la fel ca și cei doi experți, că în majoritatea cazurilor este vorba despre erori contabile, erori care nu au generat pagube și care pot fi remediate de către lichidator. De asemenea, pentru o mică parte din suma solicitată de creditoare, în conținutul expertizelor au rezultat că răspunzătoare se face o altă persoană, care nu a fost chemată în judecată.
Împotriva sentinței a formulat recurs Direcția Generală a Finanțelor Publice H, apreciindu-se că în mod greșit judecătorul a reținut nevinovăția pârâților în ajungerea debitoarei în stare de insolvență.
Pârâtul a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului.
În motivare se arată că în mod corect judecătorul sindic a reținut concluziile celor două expertize, dar pe de altă parte, o parte din creanțele considerate a fi prescrise la data numirii sale ca și administrator, aceasta era prescrisă deja. De asemenea, cu privire la lipsa disponibilităților din casă, nu s-a dovedit cine anume a scos respectiva sumă de bani. Apreciază că nu sunt întrunite condițiile răspunderii reglementate de art. 138 din Legea nr. 85/2006.
La rândul său, pârâtul, prin întâmpinarea depusă a solicitat, de asemenea, respingerea recursului ca nefondat.
Examinând recursul, prin prisma motivelor invocate, dar și din oficiu, în raport de dispozițiile art. 304/1 Cod procedură civilă instanța apreciază că acesta este fondat, pentru următoarele argumente:
La data înregistrării cererii creditoarei pentru dispunerea angajării răspunderii materiale a administratorilor SA, respectiv, și, respectiv 18 ianuarie 2006, în vigoare erau dispozițiile art. 137 din Legea nr. 64/1995, care prevedea la alin. 1 că " judecătorul sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de către membrii organelor de conducere - administratori, directori, cenzori și de orice altă persoană - care au contribuit la ajungerea debitorului în această situație ".
Cu privire la suma totală de 29.050, 29 lei, suma solicitată de creditoare a fi pusă în sarcina pârâților, ca fiindu-le imputabilă, din cuprinsul celor două expertize judecătorul sindic a reținut doar în parte concluziile acestora.
Astfel, pentru suma de 2.314,96 RON, reprezentând mijloace fixe și TVA aferent, s-a reținut că aceste bunuri au fost amortizate în proporție de 90,02 % și prin urmare nu a considerat că pârâții trebuie să suporte valoarea de achiziție a acestora, deși au fost scoase din gestiune fără documente justificative. S-a mai reținut că niciunul din aceste active nu poate fi considerat active de imobilizate de natura mijloacelor fixe, întrucât niciunul nu îndeplinește condiția de valoare de 500 RON, prevăzută de HG nr. 403/2000, prin urmare cele 20 de mijloace fixe s scoase din gestiune au fost evidențiate greșit la active imobilizate, iar lipsa documentelor justificative este doar o neglijență contabilă, fiind suficientă o listă a acestor bunuri. În consecință, cu privire la aceste bunuri, judecătorul sindic a concluzionat că nu este vorba de o lipsă reală în gestiune care să creeze prezumția că aceste bunuri au fost folosite în interesul personal al administratorilor sau a altor persoane.
Instanța de recurs consideră că înregistrarea greșită a acestor bunuri ca și mijloace fixe, precum și lipsa documentelor justificative și a bunurilor efective, se încadrează în dispozițiile lit. a și de la art. 137 din Legea nr. 64/1995. "Neglijența contabilă", "eroarea formală de contabilitate", de care face vorbire judecătorul sindic constituie fapta prevăzută de lit. d din lege, respectiv pârâții nu au ținut contabilitatea în conf. cu legea, prin înregistrarea acestor bunuri ca mijloace fixe și nu la obiecte de inventar, precum și neîntocmirea procesului verbal de casare (dacă acestea au fost într-adevăr casate). Aceste fapte nu pot fi considerate doar simple erori sau neglijență care ar putea fi remediate de lichidator.
În ceea ce privește suma de 23.180 RON, care reprezintă lipsă stocuri, s-a reținut, de asemenea, că această sumă reprezintă contravaloarea unei facturi emise în 2004 pentru diferite cantitate de material lemnos primite în 2002 și 2003, iar la data de 1.01.2004, stocul de materii prime era zero, prin urmare ar putea fi vorba eventual de valoarea unor produse finite neregăsite la inventar, care la data de 01.01.2004, era de 1646,92 RON și nu de 23.180 RON.
Judecătorul sindic și-a însușit părerea experților potrivit cărora nu este vorba de o lipsă a stocurilor din gestiune, și iarăși de o eroare de contabilizare, care ar putea fi îndreptată prin simpla întocmire a actelor specifice. Și cu privire la această sumă curtea apreciază că este vorba despre fapta prevăzută la lit. d din art. 137 din Legea nr. 64/1995, cu atât mai mult cu cât valoarea produselor finite neregăsite la inventar nu coincide cu valoarea facturii, creându-se astfel prezumția ca acea cantitate de material lemnos a fost de fapt folosită de pârâți în folosul propriu sau cel al unei alte persoane.
Pentru suma de 849,14 RON evidențiată în cerere ca și creanță prescrisă, judecătorul sindic a reținut că la data numirii pârâților ca și administratori, creanța era prescrisă deja nefiind imputabilă acestora. Astfel factura nr. - a fost emisă la data de 23.03.2000, iar pârâții au fost numiți administratori la data de 04.07.2003. Instanța de recurs consideră însă că pârâții au preluat societatea cu această deficiență neconsemnată în proces verbal de predare-primire asumându-și riscul, și, deși răspunzător pentru prescrierea creanței este o altă persoană, răspunderea pârâților este solidară cu aceasta, pârâții putând formula acțiune în regres.
În ceea ce privește suma de 2204,14 RON reprezentând lipsă disponibilități și compusă din 1978,25 RON casa în lei, și 225,88 RON conturi în bănci, judecătorul sindic a reținut că pentru suma de 1978,25 RON s-a prezentat documentul justificativ nr. 70 din 21.08.2007, emis de Romano-catolică din de, din care rezultă că în cursul lunii decembrie 2004 debitoarea a achitat suma de 1937,10 RON, contravaloare mase lemnoase. A apreciat astfel că soldul casei trebuie diminuat corespunzător, iar diferența de 41,15 RON trebuia imputată președintei consiliului de administrație. În primul rând trebuie observat că documentul justificativ a fost emis pe parcursul judecării prezentei cereri și nu la data la care s-a aplicat suma respectiv, respectiv decembrie 2004, creându-se suspiciuni la realitatea acestui document, motiv pentru care el nu poate fi luat în considerare, reținându-se în sarcina pârâților fapta prevăzută de lit. d și a din art. 137 din același act normativ.
Cât privește suma din conturile bancare de 225,88 RON, pentru care nu există documente justificative, judecătorul sindic a apreciat că la conturile bancare aveau acces și alte persoane care nu au fost chemate în judecată, precum și doar o parte dintre pârâți, nefiindu-se astfel dovedit cine a scos această sumă din bancă. În concluzie, pentru această sumă vinovat ar fi persona care avea obligația întocmirii evidenței contabile. Instanța apreciază că interpretarea dată de judecătorul sindic este greșită, întrucât pârâții se fac vinovați de ținerea unei evidențe contabile în neconformitate cu legea (sau au făcut să dispară unele documente contabile), fiind responsabili de activitatea desfășurată de către cei care aveau obligația de a întocmi evidența contabilă a debitoarei, putându-se prezuma că suma de bani a fost folosită în interesul lor propriu sau a altor persoane.
Față de cele de mai sus, curtea apreciază că judecătorul sindic a dat o interpretare greșită și și-a însușit în mod nejustificat concluziile celor două expertize efectuate în speță, cu atât mai mult cu cât nu era ținut de aceste concluzii, iar pe de altă parte, în raport de dispozițiile legale în vigoare la data formulării cererii, deși creditoarea nu a invocat dispozițiile lit. d din art. 137 legii, judecătorul sindic se putea sesiza din oficiu cu privire la săvârșirea de către pârâții și aceste fapte.
Așa fiind, se concluzionează că pârâții se fac vinovați de săvârșirea faptelor prevăzute la art. 137 lit. a, d din Legea nr. 64/1995 ( art. 138 din Legea nr. 85/2006), fapte care conjugate cu un management defectuos au condus la ajungerea debitoarei în stare de insolvență. Pentru aceste considerente recursul va fi admis, iar sentința atacată va fi modificată integral, în sensul admiterii cererii de angajare a răspunderii materiale a pârâților, aceștia fiind obligați în solidar să aducă la masa credală a debitoarei suma de 29.050,29 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de Direcția Generală a Finanțelor Publice H, cu sediul în M C,-, județul H, împotriva sentinței nr. 260 din 18 februarie 2008, pronunțată de Tribunalul Harghita în dosarul nr. 2344/2004.
Modifică integral sentința atacată în sensul că admite cererea de angajare a răspunderii materiale a administratorilor debitoarei SA M C, pârâții, cu domiciliul în de, nr. 669, județul H, cu domiciliul în, nr. 652, județul H, cu domiciliul în M C,-/2, județul H, cu domiciliul în M C,-/4, județul H și, cu domiciliul în M C,-, județul H, cerere formulată de Direcția Generală a Finanțelor Publice
Obligă în solidar pârâții să aducă la masa credală a debitoarei suma de 29.050,29 lei.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 22 Mai 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI: Nemenționat
GREFIER,
Red.
Tehnored. BI/2ex
Jud.fond:
-18.06.2008-
Președinte:NemenționatJudecători:Nemenționat
| ← Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... | Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... → |
|---|
