Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 482/2008. Curtea de Apel Alba Iulia

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ALBA IULIA

SECȚIA COMERCIALĂ

DECIZIE COMERCIALĂ Nr. 482/2008

Ședința publică de la 08 Octombrie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Eugenia Florescu

JUDECĂTOR 2: Gilica Popescu

JUDECĂTOR 3: Doina Hârceagă

Grefier - -

Pe rol se află soluționarea recursului declarat de debitoarea SC SRL împotriva sentinței nr.721/F/2008 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosar nr-.

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă av. pentru recurenta debitoare SC SRL, av. pentru intimata.KG și administrator, lipsă fiind restul părților.

Procedura este îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care se constată că s-a înregistrat la dosar Precizări din partea administratorului și cerere cu decontul din partea intimatului lichidator Consult pentru debitoarea SC SRL.

Avocata recurentei debitoare SC SRL depune la dosar acte în susținerea recursului.

Avocatul intimatei creditoare SC.KG depune întâmpinare și înscrisuri și chitanța reprezentând onorariu de avocat.

Avocați părților susțin că nu este un titlu executoriu.

Administratorul dl- arată că avocata recurentei a fost angajată de fostă. Acesta susține că are calitate de asociat și sunt împreună asociați, societatea debitoare nu mai funcționează și nu are utilități.

Nemaifiind alte cereri de formulat instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților.

Avocata recurentei solicită admiterea recursului, casarea sentinței în vederea soluționării contestației formulată de creditoare, iar în subsidiar admiterea recursului și modificarea sentinței în sensul respingerii cererii formulată de creditoare.

Avocatul intimatei creditoare pune concluzii de respingerea recursului și menținerea sentinței atacate ca temeinică și legală. Invocă excepția anulării recursului ca netimbrat. Pe fond, solicită respingerea recursului și menținerea sentinței atacate ca legale și temeinice, dacă se achită timbrajul.

Dl susține că a depus la dosar un înscris și lasă la aprecierea instanței soluționarea cauzei.

Avocata recurentei depune la dosar taxa judiciară de timbru de 20 lei și timbru judiciar de 0,15 lei și chitanța reprezentând onorariu de avocat.

Instanța față de actele și lucrările dosarului lasă cauza în pronunțare.

CURTEA DE APEL

În deliberare asupra recursului de față se constată că prin Sentința comercială nr.721/F/2007 a fost admisă cererea formulată de creditorul.KG pentru deschiderea procedurii insolvenței împotriva debitorului SC SRL.

În temeiul art.33 alin.6 din Legea privind procedura insolvenței s-a dispus deschiderea procedurii insolvenței împotriva debitorului SC SRL

În temeiul art.34 din Legea privind procedura insolvenței s-a numit administrator judiciar Consult care va îndeplinit atribuțiile prevăzute de art.20 din lege, cu retribuție de 2000 lei.

În temeiul art.61 din Legea privind procedura insolvenței s-a dispus notificarea deschiderii procedurii debitorului, creditorilor și Oficiului Registrului Comerțului prin Buletinul Procedurilor de Insolvență, în vederea efectuării mențiunii în temeiul art.61 din Legea privind procedura insolvenței.

S-a fixat termen limită pentru depunerea creanțelor la 27.08.2008. S-a fixat termenul limită pentru verificarea creanțelor, întocmirea, afișarea și comunicarea tabelului preliminar al creanțelor 24.09.2008. S-a fixat termen pentru soluționarea eventualelor contestații la 22.10.2008 și pentru afișarea tabelului definitiv al creanțelor la 24.10.2008. S-a fixat data ședinței adunării creditorilor la data de 29.09.2008 ora 12 la sediul tribunalului și s-a convocat creditorii debitorului. S-a dispus trimiterea notificărilor către toți creditorii și către administratorul judiciar.

În temeiul art.4 din Legea privind procedura insolvenței.

Pentru pronunța această sentință judecătorul sindic a reținut că cererea formulată la data de 30.05.2008 de creditoarea.KG pentru deschiderea procedurii a fost comunicată debitorului la data de 02.06.2008 și că nu s-a formulat contestație potrivit art.33 alin.6 din legea privind procedura insolvenței.

Constată că creditorul se află în încetare de plăți, că are o creanță certă, lichidă și exigibilă în cuantum de 29910,08 Euro rezultată din factura nr.10378 recunoscută și însușită de debitoare prin procesul-verbal de conciliere din 05.12.2007.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs debitoarea SC SRL H care, solicită în principal, casarea Sentinței comerciale nr.721/F/2008 a Tribunalului Hunedoara și trimiterea cauzei spre rejudecare în vederea soluționării contestației și în subsidiar, modificarea sentinței comerciale nr.721/F/2008 a Tribunalului Hunedoara și rejudecând cauza în fond să se respingă cererea introductivă.

Susține în amplele motive de recurs, în esență că, între cei doi asociați ai societății debitoare au intervenit neînțelegeri grave soldate cu șicane reciproce ale celor doi asociați.

Susține că așa cum rezultă din concluziile expertizei contabile din Dosar nr.772/P/2007 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Deva, din contabilitatea debitoarei nu rezultă vreo cantitate de materiale care să nu fi fost nerecuperată de la partenerul i, așa zisul debitor ce rezultă din factura nr.10378/23.07.2007 cu care creditorul a investit judecătorul sindic nu are nici o reflectare în realitate, ceea ce face ca aceea factură să nu facă dovada existenței unei creanțe certe, lichide și exigibile.

Recursul este legal timbrat.

Analizând recursul debitoarei prin prisma motivelor de recurs, curtea constată că recursul debitoarei este întemeiat.

Potrivit art.372, 379 cod procedură civilă orice executare silită poate fi pornită în temeiul unui titlu executoriu care poate fi o hotărâre judecătorească, sau un înscris căruia legea îi recunoaște această calitate.

Factura acceptată nu face altceva decât dovada, eventual a raporturilor comerciale dintre părți, nefiind titlu executoriu în sensul menționat mai sus.

În concluzie, în temeiul art.312 cod procedură civilă va fi admis recursul debitoarei și constatând incidente motivele de modificare prevăzute de art.304 pct.7 și 9 Cod procedură civilă va fi modificată hotărârea atacată în sensul respingerii cererii de deschidere a procedurii insolvenței debitoarei SC SRL

Pentru aceste motive

În numele legii

DECIDE

Admite recursul formulat de SC SRL împotriva sentinței comerciale nr.721/F/2008 și în consecință:

Modifică în tot hotărârea atacată în sensul că respinge cererea formulată de creditorul.KG privind deschiderea procedurii insolvenței debitorului SC SRL

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din data de 8.10.2008.

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

- -

Red.PG.

Dact.SM.ex.2/18.11.2008.

Jud.fond:

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ALBA IULIA

SECȚIA COMERCIALĂ

ÎNCHEIEREA NR.17/ R/CC/2008

Ședința din camera de consiliu din 19 noiembrie2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE - -

Judecător - -

Judecător - -

Grefier - -

Pe rol se află soluționarea cererii pentru îndreptarea erorii materiale formulată de administratorul judiciar Consult strecurată în minuta și dispozitivul deciziei nr.482/2008 pronunțată de Curtea de APEL ALBA IULIA în dosar nr- asupra cererii acestei societăți cu privire la cheltuielile aferente procedurii insolvenței și a onorariul administratorului judiciar pentru activitatea desfășurată în cadrul procedurii generale de insolvență la SC SRL

Procedura este îndeplinită fără citarea părților.

CURTEA DE APEL

Față de cererea formulată de administratorul judiciar Consult Orăștie, Curtea constată că este inadmisibilă față de împrejurarea că recursul este formulat de debitoare SC SRL H, iar cererea de pronunțare asupra cheltuielilor este îndreptată asupra societății debitoare nesolicitându-se plata din fondul de lichidare constituit în scopul acestor plăți.

Se constată că nu sunt întrunite cerințele art.281/3 alin.2 cod pr.civilă.

Pentru aceste motive

În numele legii

DISPUNE

Respinge cererea pentru îndreptarea erorii materiale formulată de administratorul judiciar Consult Orăștie pentru îndreptarea minutei și dispozitivului deciziei nr.482/2008 pronunțată de Curtea de APEL ALBA IULIA în dosar nr-.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 19. 11. 2008.

Președinte, Judecător, Judecător,

- - - - - -

Grefier,

- -

Red. PG.

Dact.SM.

Președinte:Eugenia Florescu
Judecători:Eugenia Florescu, Gilica Popescu, Doina Hârceagă

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 482/2008. Curtea de Apel Alba Iulia