Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 483/2009. Curtea de Apel Alba Iulia
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA COMERCIALĂ
DECIZIA COMERCIALĂ Nr. 483/2009
Ședința publică de la 03 Iunie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Olimpia Maria Stânga
JUDECĂTOR 2: Nicolae Durbacă
JUDECĂTOR 3: Gilica
Grefier
Pe rol se află soluționarea recursurilor formulate de AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI B, și împotriva Sentinței nr. 2227/C din 25 noiembrie 2008 pronunțată de judecătorul sindic din cadrul Tribunalului Sibiu în Dosar nr-.
La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților.
Procedura de citare este îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Curtea, având în vedere că recurenta SBa solicitat, în temeiul art. 242 Cod procedură civilă, judecarea în lipsă lasă cauza în pronunțare cu privire la recursul formulat de S
Asupra recursurilor formulate de și, Curtea din oficiu, invocă excepția netimbrării recursurilor și lasă cauza în pronunțare pe această excepție.
CURTEA,
Asupra recursului de față, constată:
Prin sentința comercială nr. 2227/C/25.11.2008 pronunțată de judecător sindic în dosar nr- al Tribunalului Sibiu - Secția Comercială și de contencios Administrativ s-a admis acțiunea în răspundere formulată de lichidatorul judiciar Grup împotriva pârâților și și, în consecință, au fost obligați pârâții la plata în solidar a sumei de 69.148 lei, cu titlu de pasiv social în favoarea debitoarei - societate în faliment.
S-a dispus închiderea procedurii falimentului pentru lipsa pasivului social, notificarea sentinței creditorilor, Direcția Generală a Finanțelor Publice S și Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, cât și Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Sibiu, pentru efectuarea mențiunilor.
Totodată, s-a dispus radierea societății debitoare J-, Cod fiscal - din registrul comerțului, s-a încuviințat decontul cheltuielilor de lichidare și s-a dispus plata sumei de 3.106 lei, cu titlu de cheltuieli de procedură din fondul de lichidare.
Pentru a hotărî astfel, judecătorul sindic a reținut că, prin sentința nr. 939/C/27.05.2008 a Tribunalului Sibiu, s-a dispus deschiderea procedurii simplificate a falimentului debitoarei L, care, potrivit certificatului constatator eliberat de ORC de pe lângă Tribunalul Sibiu, este o societate cu răspundere limitată cu doi asociați: și, asociați ce au și calitatea de administratori sociali.
Pasivul social, cuprinzând totalitatea creanțelor declarate și admise la masa credală, s-a arătat că este în sumă de 69.148 lei, conform tabelului definitiv al creanțelor.
S-a motivat că raportul întocmit de lichidatorul judiciar în conformitate cu prevederile art. 25 lit. a din Legea nr. 85/2006 și aprobat de adunarea generală a creditorilor, analizând cauzele și împrejurările ce au dus la apariția stării de ență, a arătat că începând din 2004 societatea nu a mai depus bilanț contabil anual, că activitatea societății s-a desfășurat în Târgoviște, iar de la data preluării prin cesiune a părților sociale, societatea nu a mai desfășurat nicio activitate.
S-a arătat că, în urma analizei pe bază de bilanț a situației economice a societății în faliment, lichidatorul a reținut că în perioada 2001-2003 societatea avea un activ net contabil pozitiv: activele sale imobilizate în construcții, echipamente, mijloace de transport, mobilier, etc. la care se adaugă mijloacele circulante ale societății (stocuri de marfă, de materiale, disponibil în cont bancar și în casierie, facturi neîncasate către clienți, etc.) au fost mai mari decât datoriile sale, deci societatea era solvabilă.
S-a motivat că în raport s-a concluzionat că activul net contabil al societății la încetarea activității în 2003 fost negativ, volumul datoriilor fiind mai mare decât al activelor.
S-a arătat că la cesionarea părților sociale către pârâți, starea de ență era instabilă, astfel că pârâții trebuiau să preia evidența contabilă și să o conducă în continuare potrivit Legii nr. 82/1991, că activitatea managerială a administratorilor a fost defectuoasă existând premise pentru atragerea răspunderii lor pentru săvârșirea faptelor prevăzute de art. 138 al. 1 lit. d și e din Legea nr. 85/2006.
Faptele imputate de lichidatorul judiciar administratorilor sociali au constat, potrivit raportului ce a constituit premisa formulării acțiunii în răspundere, în neținerea contabilității în conformitate cu legea și deturnare sau ascunderea unei părți din activul persoanei juridice.
S-a constatat că sunt îndeplinite condițiile cumulative ale angajării răspunderii administratorilor sociali pârâți, astfel:
-prejudiciul este cert, conform tabelului definitiv al creanțelor, care totalizează un pasiv social în sumă de 69.148 lei, fiind creat prin imposibilitatea creditorilor sociali de a-și realiza creanțele în lipsa bunurilor în patrimoniul social;
-cu privire la fapta ilicită, prevăzută de art. 138 al. 1 lit. d din Legea nr. 85/2006, din înscrisurile emanând de la ORC de pe lângă Tribunalul Dâmbovița și S și de la Târgoviște și S, s-a apreciat că pârâții, ce au preluat prin cesiune părțile sociale și au transferat sediul social la în anul 2003, nu și-au mai îndeplinit obligația legală de a ține contabilitatea conform legii.
S-a arătat că administratorii sociali aveau obligația de a prezenta lichidatorului judiciar documentele financiar-contabile prevăzute la art. 28 al. 1 din lege, obligație stabilită prin sentința comercială nr. 939/2008 a Tribunalului Sibiu însă nu s-au conformat, această împrejurare fiind interpretată ca un refuz explicit de a prezenta documentele.
Această inacțiune constituie elementul material al faptei prevăzute de art. 138 lit. d, întrucât prin neprezentarea documentelor prevăzute de art. 28 al. 1, judecătorul sindic a apreciat că se creează convingerea că administratorii nu au respectat obligația de a organiza și conduce contabilitatea conform Legii nr. 82/1991 modificată.
-cu privire la fapta ilicită prevăzută de art. 138 al. 1 lit. e, din cuprinsul raportului lichidatorului judiciar, întocmit pe baza bilanțului contabil al anului 2003, judecătorul sindic a reținut că în patrimoniul social al societății în faliment existau active, care prin cesiune trebuiau preluate de noii asociați-administratori sociali. Inexistența acelor bunuri în patrimoniul social la preluarea patrimoniului de către lichidatorul judiciar a fost considerată ca o deturnare sau ascundere a activului social.
Raportul de cauzalitate s-a apreciat că este dovedit, concluzia fiind că persoana juridică ai cărei administratori sunt pârâții s-a aflat în ență chiar de la preluarea prin cesiune a părților sociale, împrejurare ce ar fi trebuit să determine pe părți la formularea unei cereri, conform art. 27 din lege.
S-a arătat că, prin modalitatea de săvârșire a faptelor, pârâții sunt culpabili de ajungerea societății în stare de ență.
Având în vedere lipsa unor dovezi contrarii, judecătorul sindic a admis acțiunea în răspundere formulată de lichidatorul judiciar și i-a obligat pe pârâți la plata pasivului neacoperit al societății în faliment.
S-a aprobat raportul final-necontestat și situațiile financiare finale, raportat la lipsa bunurilor în patrimoniul social, care să poată fi valorificate, motiv pentru care s-a dispus și închiderea procedurii și radierea societății în faliment din registrul comerțului.
Împotriva acestei sentințe, creditoarea Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului - AVAS - a formulat recurs în termen și motivat prin care a solicitat să fie modificată, în sensul ca, înainte de închiderea procedurii, să fie desemnat un executor judecătoresc, în vederea punerii în executare a sentinței de atragere a răspunderii patrimoniale a foștilor administratori ai debitoarei.
A motivat recurenta că sentința s-a dat cu greșita aplicare a dispozițiilor art. 131 coroborat cu art. 4 al. 4 din Legea nr. 85/2006 întrucât, înainte de închiderea procedurii, judecătorul sindic ar fi trebuit să facă demersuri, în sensul de a solicita fonduri pentru cheltuielile administrative de la creditori și de la registrul comerțului și, numai dacă nu s-ar fi obținut respectivele sume, să treacă la aplicarea prevederilor art. 131.
A susținut aceeași recurentă că, înainte de închiderea procedurii, judecătorul sindic trebuia să desemneze un executor judecătoresc, căruia lichidatorul judiciar să-i pună la dispoziție tabelul creditorilor și, în baza acestuia, să procedeze la distribuirea către creditori a sumelor rezultate din executarea silită a bunurilor fostului administrator al debitoarei, cum însă nu a procedat în acest mod creditorii sunt în imposibilitate de a proceda la executarea silită și de a-și îndestula creanțele neacoperite, iar lichidatorul fiind descărcat de sarcini nu mai are obligația să contacteze un executor judecătoresc.
În drept, creditoarea AVAS a invocat dispozițiile art. 299-316.pr.civ. și prevederile Legii nr. 85/2006.
Și pârâții și au formulat apel - calificat recurs - împotriva sentinței nr. 2227/C/2008 7-8 dosar recurs) solicitând să fie modificată și să fie absolviți de orice răspundere. Au motivat că nu au avut nicio activitate la societatea în cauză.
DGFP S, prin întâmpinare (9-10) a solicitat respingerea recursurilor.
Examinând sentința atacată prin prisma motivelor invocate de către creditoarea AVAS, precum și sub toate aspectele, în aplicarea prevederilor art. 3041.pr.civ. se constată că recursul acesteia nu este fondat.
Într-adevăr, în conformitate cu dispozițiile art. 131 din Legea nr. 85/2006, pentru a se putea dispune închiderea procedurii este necesar a fi îndeplinite cumulativ două condiții: să nu existe bunuri în averea debitorului sau acestea să fie insuficiente pentru acoperirea cheltuielilor administrative, societatea debitoare aflându-se în prima ipoteză, și, ca niciun creditor să nu se ofere să avanseze sumele necesare acoperirii cheltuielilor administrative.
În ceea ce privește această ultimă cerință, creditoarea AVAS a avut cunoștință despre conținutul raportului final ( 284 dosar fond), pe care nu l-a contestat, astfel că în calitate de parte interesată în continuarea procedurii, știind despre inexistența bunurilor în patrimoniul debitoarei, putea să se ofere să avanseze sumele necesare pentru cheltuielile administrative. Cum însă nu a acționat în acest mod, nu mai poate pretinde în recurs că judecătorul sindic în mod greșit a închis procedura falimentului, prevalându-se de dispozițiile art. 131 din Legea nr. 85/2006, în sensul arătat.
Pe de altă parte, nu pot fi primite nici aserțiunile recurentei în legătură cu obligația judecătorului sindic de a desemna un executor judecătoresc înainte de închiderea procedurii. Astfel, conform art. 142 al. 1 din Legea nr. 85/2006, executarea silită împotriva persoanelor prevăzute de art. 138 se efectuează de către executorul judecătoresc potrivit Codului d e procedură civilă.
În baza art. 3731și art. 3711.pr.civ. se constată că cererea de executare silită se depune de către creditor, iar cheltuielile de executare se suportă de partea ce solicită îndeplinirea actelor de executare sau, în cazul actelor dispuse din oficiu, cheltuielile se avansează de către creditor.
În consecință, susținerile recurentei privind nerespectarea de către lichidatorul judiciar a obligației de punere în executare a hotărârii de atragere a răspunderii fostului administrator nu sunt întemeiate, întrucât facultatea de a pune în executare respectiva hotărâre aparține creditorului - parte în cauză și nu lichidatorul judiciar, care este reprezentantul debitoarei.
Unica obligație, pe care o are lichidatorul judiciar, potrivit art. 142 al. 2 din Legea nr. 85/2006, este aceea de a pune la dispoziția executorului judecătoresc tabelul definitiv consolidat, obligație ce rezultă din lege, descărcarea lichidatorului judiciar de obligațiile referitoare la procedură putând opera.
Pentru cele expuse, potrivit art. 312 al. 1.pr.civ. se va respinge ca nefondat recursul creditoarei AVAS împotriva sentinței nr. 2227/C/2008.
În ceea ce privește recursurile pârâților, acestea nu au fost timbrate.
Potrivit art. 20 al. 1 din Legea nr. 146/1997 taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, iar în conformitate cu prevederile de la alin. 3 al aceluiași articol, neîndeplinirea obligației de plată la termenul stabilit se sancționează cu anularea acțiunii sau a cererii.
Pârâții nu și-au îndeplinit obligația de plată a taxei de timbru în sumă de 19,5 lei și a timbrului judiciar în valoare de 0,15 lei, datorate conform art. 6 coroborat cu art. 11 al. 1 din Legea nr. 146/1997 și respectiv potrivit art. 3 al. 1 din OG nr. 32/1995, nici anticipat, nici după ce au fost citați cu această mențiune.
În consecință, dând eficiență dispozițiilor legale mai sus enunțate, recursurile pârâților și urmează a fi anulate ca netimbrate.
Pentru aceste motive,
În numele legii
DECIDE
Respinge recursul AVAS împotriva sentinței nr. 2227/C/25.11.2008 pronunțată de Tribunalul Sibiu, în dosar nr-.
Anulează ca netimbrate recursurile formulate de pârâții și împotriva aceleiași sentințe.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 03.06.2009.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
Red.
Th.
Ex.2/13.08.2009
Jud fond
Președinte:Olimpia Maria StângaJudecători:Olimpia Maria Stânga, Nicolae Durbacă, Gilica
← Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... | Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... → |
---|