Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 554/2008. Curtea de Apel Alba Iulia

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ALBA IULIA

SECȚIA COMERCIALĂ

Dosar nr-

DECIZIA COMERCIALĂ Nr. 554/2008

Ședința publică de la 31 Octombrie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Nicolae Durbacă

JUDECĂTOR 2: Doina Hârceagă

JUDECĂTOR 3: Gilica Popescu

Grefier - -

Pe rol se află soluționarea recursului declarat de pârâta împotriva Sentinței comerciale nr.567/C din 19 martie 2008 pronunțată de judecător sindic în dosarul nr- al Tribunalului Sibiu.

La apelul nominal s-a prezentat consilier juridic pentru creditoarea intimată - - S, lipsă fiind celelalte părți.

Procedura este îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei și se constată că la dosar s-au înregistrat concluzii scrise din partea intimatei Active S în calitate de lichidator judiciar al - SRL S, precum și o cerere din partea recurentei, prin care solicită amânarea cauzei pentru a-și angaja apărător.

Reprezentantul intimatei - - S se opune cererii de amânare formulată de recurentă, având în vedere că dosarul se află la al doilea termen de judecată, iar recurenta nu a achitat taxa judiciară de timbru, invocând art.20 din Legea nr.146/1997 privind achitarea taxelor judiciare.

Față de această situație invocă excepția netimbrării recursului și solicită anularea recursului ca netimbrat.

Instanța, în deliberare, respinge cererea de amânare formulată de recurenta, având în vedere că aceasta nu și-a onorat obligația de plată a taxelor judiciare și lasă cauza în pronunțare pe excepția netimbrării recursului.

CURTEA DE APEL

Asupra recursului de față;

Prin sentința civilă nr.567/C/2008 pronunțată de judecătorul sindic din cadrul Tribunalului Sibius - admis în parte acțiunea în atragerea răspunderii formulată de reclamanta creditoare - SRL, în calitate de Președinte a Comitetului de Creditori al falitei - SRL în contradictoriu cu pârâta și în consecință:

A fost obligată pârâta să suporte parte din pasivul falitei - SRL în sumă de 29.338 lei.

Au fost respinse celelalte cereri.

A mai fost obligată pârâta la plata către creditoarea - a cheltuielilor de judecată în cuantum de 799,3 lei.

Societatea falită a fost o societate cu răspundere limitată, având ca asociați pe pârâtă și ( în prezent decedat), pârâta fiind cea care a deținut și calitatea de administrator social potrivit mențiunilor comunicate de Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă tribunalul Sibiu.

Prin Încheierea civilă nr.1643/2005 judecătorul sindic a dispus deschiderea procedurii falimentului față de debitoarea - SRL, pârâtei fiindu-i ridicat dreptul de administrare al acesteia. Îndeplinind sarcinile ce-i incumbă în baza dispozițiilor legale, lichidatorul judiciar a întocmit tabelul consolidat al creanțelor, cuantumul total al acestora fiind de 274.346,03 lei.

În raportul întocmit referitor la cauzele care au determinat intrarea societății în procedura insolvenței și persoanele vinovate această stare, lichidatorul judiciar a opinat în sensul că în speță nu sunt întrunite elementele răspunderii prevăzute de art.137 din legea insolvenței, reținând însă că situația economico - financiară a debitoarei caracterizată printr-un activ net negativ trebuia să-l determine pe administratorul social să declare starea de insolvabilitate, conform dispozițiilor art.25 din lege.

Debitoarea a desfășurat activitate până la finele trimestrului I al anului 2003, analiza principalilor indicatori economico - financiari arătând că aceasta a înregistrat pierderi în toți anii analizați, capitalul propriu având faptic o valoare negativă - demonstrând că datoriile nu mai pot fi acoperite cu activele din patrimoniu.

Principalele cauze care au determinat insolvența comercială a debitoarei au fost:

- cheltuielile mari cu chiria spațiului și cu celelalte cheltuieli cu utilitățile și de întreținere, precum și cu personalul - cheltuieli care nu au fost acoperite de adaosurile practicate;

- litigiile comerciale cu - - pentru spațiul în care debitoarea și-a desfășurat activitatea;

- problemele de sănătate care au intervenit în cazul asociatului, ulterior intervenind decesul acestuia, probleme care nu au rămas fără efecte asupra administrării societății.

Din analiza actelor contabile ale falitei pe ultimii ani înainte de declanșarea procedurii, lichidatorul judiciar a precizat următoarele:

- societatea debitoare a condus evidența contabilă în conformitate cu prevederile legale;

- societatea debitoare nu a apelat la credite bancare pentru desfășurarea activității;

- pe ultimii 3 ani societatea nu a înregistrat ieșiri de active din patrimoniu, care să conducă la o eventuală readucere în patrimoniu - cu excepția unui mijloc de transport executat prin executor judecătoresc;

- societatea nu a înregistrat debite neîncasate, nici avansuri de trezorerie nejustificate și neîncasate.

Cu toate că lichidatorul judiciar a opinat în sensul ținerii contabilității conform dispozițiilor legale, expertul contabil ce a întocmit expertiza tehnică judiciară a apreciat că sunt deficiențe în ținerea contabilității pe anul 2001. În acest an pârâta a ridicat din societate considerabile sume de bani cu titlu de restituire credite, dar în lipsa mențiunilor contabile nu s-a putut dovedi că aceste sume au fost depuse inițial în firmă de pârâtă. Tocmai din acest motiv, judecătorul sindic a apreciat că lipsa documentelor justificative și a mențiunilor contabile în ceea ce privește legalitatea creditării societății de către pârâtă în anul 2001 cu suma de 14.700 lei, în valoare reactualizată la data de 31.12.2007 de 29.338 lei lipsește de temei legal restituirea, existând astfel raport de cauzalitate între fapta pârâtei ( care în mod culpabil a ales să se îndestuleze pe sine, cu toate că societatea lucra în pierdere, fiind deja acumulate datorii față de creditori) și prejudiciile cauzate creditorilor. În ceea ce privește alte deficiențe în ținerea contabilității nici expertiza contabilă și nici reclamanta nu au fost în măsură să dovedească raportul de cauzalitate între acestea și prejudiciu suferit de creditori, cu toate că sarcina probei îi incumbă acesteia potrivit principiului de drept inserat în art.1169 cod civil "onus probandi incubit actori".

În cauză, prin rezoluția pronunțată de Parchetul de pe lângă tribunalul Sibiu în dosarul nr.530/P/2007 a fost confirmată propunerea de neîncepere a urmăririi penale față de pârâtă pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art.147 din Legea nr.85/2006.

În concluzie, s-a reținut că pârâta a dispus în interes personal continuarea unor activități care duceau în mod vădit societatea la încetarea de plăți, fapta sa încadrându-se în dispozițiile prevăzute de art.138 lit.c din Legea insolvenței.

Lichidatorul judiciar a arătat că debitoarea nu mai deține bunuri în patrimoniu și nici nu mai are de recuperat creanțe, astfel încât în cauză este stabilit cuantumul pasivului falitei.

Față de această stare de fapt, judecătorul sindic a admis în parte acțiunea în atragerea răspunderii pentru următoarele motive:

Răspunderea instituită față de membrii organelor de conducere - administratori, directori, cenzori și orice altă persoană, care au cauzat starea de insolvență, prin dispozițiile art.138 din Legea nr.85/2006 este o răspundere specială care împrumută cele mai multe din caracteristicele răspunderii delictuale.

Fiind vorba de o astfel de răspundere înseamnă că pentru a putea fi angajată trebuie îndeplinite condițiile generale ale răspunderii civile delictuale prevăzute de art.998 - 999 Cod civil ( fapta ilicită, prejudiciul, legătura de cauzalitate, culpa), condiții care, în această situație specială, anumite conotații.

Astfel, legiuitorul a enumerat limitativ care anume fapte constituie delict civil ( art. 138 literele a - g din Legea nr.85/2006).

Scopul acestei răspunderi nu este sancționarea administratorilor ci acoperirea prejudiciului. În acest sens, judecătorul sindic poate obliga persoana sau persoanele ( membrii ai organelor de conducere a falitei) în măsura în care aceștia se fac vinovați de aducerea societății debitoare în sare de insolvabilitate, să suporte o parte sau integral pasivul falitei.

În cauză reclamantele creditoare, acționând prin intermediul Comitetului Creditorilor, au făcut dovada în parte a celor susținute prin acțiunea introductivă, astfel încât se reține că pârâta se face vinovată, în parte, de aducerea societății în stare de insolvabilitate, reținându-se în sarcina sa săvârșirea faptelor prevăzute de art.138 lit.c din Legea nr.85/2006. Prejudiciul produs se cifrează la suma de 29.338 lei.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta solicitând modificarea sentinței atacate și respingerea modificarea sentinței atacate și respingerea cererii de antrenare a răspunderii, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea recursului s-a arătat că din raportul lichidatorului judiciar și din expertiza contabilă nu rezultă că între prejudiciul cerut și faptele pârâtei există un raport de cauzalitate. Nu s-a verificat nici activitatea celui de-al asociat și administrator.

În drept s-au invocat prevederile art.137 din Legea nr.85/2006.

Potrivit dispozițiilor art.6 lit. și art.11din Legea nr.146/1997 pârâta datora taxa judiciară de timbru de 19,5 lei și timbru judiciar de 0,3 lei. Prin citativ s-a stabilit de către instanță obligația de achita taxele judiciare de timbru în sarcina pârâtei.

Pârâta a fost citată cu mențiunea să achite taxele sub sancțiunea anulării recursului.

Pârâta nu s-a conformat dispozițiilor instanței, astfel că instanța urmează să admită excepția ridicată de intimata - - S și, în temeiul art.20 alin.3 din Legea nr.146/1997, să anuleze recursul pârâtei drept netimbrat.

Pentru aceste motive

În numele legii

DECIDE:

Anulează ca netimbrat recursul declarat de pârâta împotriva sentinței comerciale 567/C din 19 martie 2008 pronunțată de judecător sindic în dosar nr- al Tribunalului Sibiu.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi 31 oct.2008.

Președinte, Judecător, Judecător,

- - - - - -

Grefier,

- -

Red.

Dact./26.11.2008

Ex.- 2

Jud.fond.

Președinte:Nicolae Durbacă
Judecători:Nicolae Durbacă, Doina Hârceagă, Gilica Popescu

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 554/2008. Curtea de Apel Alba Iulia