Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 606/2008. Curtea de Apel Alba Iulia
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA COMERCIALĂ
DECIZIA COMERCIALĂ Nr. 606/2008
Ședința publică de la 26 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Gilica Popescu
JUDECĂTOR 2: Doina Hârceagă
JUDECĂTOR 3: Eugenia Florescu
Grefier - -
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de pârâta împotriva Sentinței nr. 838/F din 10 septembrie 2008 pronunțată de judecătorul sindic din cadrul Tribunalului Hunedoara în Dosar nr-.
La apelul nominal se prezintă avocat I pentru recurenta pârâtă, consilier juridic pentru intimata reclamantă, fiind lipsă lichidatorul judiciar Cabinet Individual de Insolvență pentru
Procedura de citare este îndeplinită.
Se constată că la dosar s-a depus întâmpinare din partea intimatei reclamante și Cabinet Individual de Insolvență.
Reprezentanta pârâtei recurente depune la dosar dovada achitării taxei de timbru și timbrul judiciar în limita sumelor consemnate în dispozitivul de citare. Solicită să i se comunice cele două întâmpinări formulate în cauză și un nou termen pentru studiul acestora.
Întrebată fiind, arată că motivul pentru care nu pot achita datoria este lipsa de materie primă în vederea desfășurării activității astfel că nu pot obține venituri. Susține că au achitat o parte din datorie.
Se comunică reprezentantei pârâtei recurente un exemplar al întâmpinării formulate de intimata reclamantă. Nu comunică întâmpinarea formulată de lichidatorul judiciar întrucât a fost depusă la dosar într-un singur exemplar.
Deliberând, Curtea respinge cererea de amânare și lasă cauza spre o nouă strigare pentru a da posibilitate reprezentantei pârâtei să studieze întâmpinările.
La a doua strigare a cauzei, la apelul nominal se prezintă aceleași părți.
Reprezentanta pârâtei recurente depune la dosar Extrasul de cont nr. 12 din 03.11.2008 pentru a face dovada că în luna octombrie s-au făcut plăți și încasări, dar nu către creditoare.
Curtea solicită reprezentantei intimatei reclamante o copie lizibilă a Sentinței nr. 2195/2005.
Reprezentanta intimatei reclamante depune la dosar copia sentinței și susține că originalul acesteia se află la executorul judecătoresc, pe calea executării silite recuperând, înainte de demararea acestei căi de atac, suma de 2000 lei.
Părțile declară că nu au alte cereri de formulat.
Nefiind alte cereri de formulat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Reprezentanta pârâtei recurente solicită admiterea recursului, modificarea sentinței atacate în sensul respingerii cererii formulate de pentru deschiderea procedurii insolvenței. Susține oral în fața instanței motivele de recurs precizând că nu se contestă creanța față de ", că au achitat o parte din debit, respectiv cei 2000 lei și că nu sunt îndeplinite cerințele prevăzute de lege pentru intrarea în insolvență. Nu solicită cheltuieli de judecată.
Reprezentanta intimatei reclamante, pentru motivele expuse în întâmpinare, solicită respingerea recursului ca neîntemeiat și menținerea sentinței recurate ca temeinică și legală. Susține că nu există nici una din situațiile prevăzute de art. 304 Cod pr.civilă iar insolvența este vădită.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului de față:
Prin Sentința comercială 838/F din 10 septembrie 2008 judecătorul sindic desemnat în Dosar nr- al Tribunalului Hunedoaraa admis cererea reclamantei SC SA și cu referire la art. 32 alin. 1 din Legea 85/2006 a dispus deschiderea procedurii insolvenței societății pârâte SC SRL numind administrator judiciar pe Cabinet Individual de Insolvență cu atribuțiile prevăzute de legea privind procedura de insolvență.
Pentru a hotărî în acest mod, judecătorul sindic a reținut și motivat în esență că reclamanta deține față pârâtă o creanță certă, lichidă și exigibilă rezultată din Ordonanța 2195/2005 pronunțată de Judecătoria Deva în dosar 2600/2005 în sumă de 17438,71 lei, fiind îndeplinite cerințele prevăzute de Legea 85/2006 pentru deschiderea procedurii insolvenței societății pârâte.
Împotriva sentinței a declarat recurs pârâta solicitând modificarea sentinței atacate în sensul respingerii cererii de deschidere a procedurii insolvenței învederând că societatea recurentă nu se află în stare de insolvență, că a făcut plăți substanțiale către societățile cu care derulează contracte, având de încasat sume considerabile.
Susține că a achiziționat în ultimele luni marfă necesară desfășurării activității în valoare de peste 55.620 lei și a încasat de la diverși clienți peste 86.000 lei, astfel că nu sunt îndeplinite cerințele pentru declanșarea procedurii falimentului, reclamanta având posibilitatea îndestulării creanței în cadrul procedurii executării silite demarată prin executorul judecătoresc.
În drept au fost invocate prevederile Legii nr. 85/2006.
Prin întâmpinarea depusă la filele 51-52, reclamanta intimată a solicitat respingerea recursului ca nefondat arătând că în cuprinsul recursului declarat pârâta recurentă nu evidențiază niciunul din motivele prevăzute de art. 304 Cpc și nu aduce nicio critică hotărârii judecătorești atacate.
Susține că pârâta recurentă este în stare de insolvență deoarece nu a achitat datoria față de intimată cu toate că aceasta a făcut toate demersurile în vederea recuperării creanței.
Administratorul judiciar desemnat, prin întâmpinarea depusă la fila 53, solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Examinând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs invocate cât și din oficiu, în raport de dispozițiile art. 304, 304 indice 1 și 306 Cpc se constată că sentința atacată este netemeinică și nelegală.
Din actele de la dosar rezultă că la data judecării cauzei procedura de citare cu societatea pârâtă nu a fost legal îndeplinită astfel că hotărârea pronunțată este nelegală fiind dată cu încălcarea dreptului la apărare a societății pârâte și a principiului contradictorialității.
Art. 6 alin. 2 din CEDO consacră dreptul fundamental al persoanei de a avea acces la un proces echitabil. Or, judecarea cauzei cu încălcarea procedurii de citare a părților, fără verificarea respectării normei procesuale privitoare la modul de învestire a instanței de către reclamant, fără administrarea nemijlocită a dovezilor și a dovezilor contrarii, reflectă lipsa interesului pentru respectarea drepturilor procesuale și pentru stabilirea adevărului în cauză.
De altfel, judecătorul sindic a pășit la judecarea cauzei fără a verifica și administra probe din care să rezulte fără echivoc dacă societatea pârâtă este sau nu în insolvență.
Totodată nu a verificat motivul pentru care pârâta nu a achitat reclamantei restul de datorie derivând din Ordonanța civilă 2195/2005 depusă de către reclamanta intimată la filele 58-59, în copie ilizibilă.
Pe baza probelor depuse de reclamantă judecătorul sindic nu era în măsură să se pronunțe asupra stării de insolvență a pârâtei și nici asupra întinderii creanței în condițiile în care așa cum însăși intimata reclamantă, parte din creanța pretinsă a fost recuperată în procedura executării silită demarată de societatea reclamantă prin executorul judecătoresc.
Fiind deci incidente dispozițiile art. 129 alin. 6 Cpc în temeiul căruia judecătorul este obligat să administreze toate probele necesare pentru aflarea adevărului în cauză, în temeiul art. 312 Cpc recursul pârâtei se va admite ca întemeiat și pentru temeiul de casare prevăzut de art. 304 pct. 5 Cpc sentința atacată va fi casată și cauza trimisă spre rejudecare aceleiași instanțe.
Înlătură toate actele și operațiunile de executare silită concursuală efectuate în temeiul sentinței atacate.
În rejudecare, urmează ca judecătorul sindic să procedeze la administrarea de probe pentru a se pronunța dacă în speță sunt întrunite cerințele prevăzute de art. 3 și 31 din Legea nr. 85/2006, 372-374 Cpc în vederea deschiderii procedurii insolvenței față de societatea pârâtă, noua judecată urmând a fi derulată cu respectarea dispozițiilor procedurale privitoare la comunicarea tuturor actelor de procedură și la drepturile procesuale ale părților.
Pentru aceste motive,
În numele legii
DECIDE
Admite recursul pârâtei SRL " " împotriva Sentinței comerciale nr. 838/10 septembrie 2008 pronunțată de judecătorul sindic din cadrul Tribunalului Hunedoara.
Casează sentința atacată și trimite cauza judecătorului-sindic spre o nouă judecată.
Înlătură toate actele și operațiunile de executare silită concursuală efectuate în temeiul sentinței atacate.
Irevocabilă.
Pronunțată azi 26 2008, în ședință publică.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
- -
Red.
Tehnored.
Ex.2/15.12.2008
Jud fond
Președinte:Gilica PopescuJudecători:Gilica Popescu, Doina Hârceagă, Eugenia Florescu
← Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... | Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... → |
---|