Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 603/2009. Curtea de Apel Constanta

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CONSTANȚA

SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ,

CONTENCIOS ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA CIVILĂ NR. 603/COM

Ședința publică de la 20 Mai 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Elena Carina Gheorma

JUDECĂTOR 2: Nastasia Cuculis

JUDECĂTOR 3: Mihaela

Grefier -

Pe rol judecarea recursului comercial d eclarat de recurenta creditoare - - Leasing SA, cu sediul în B,-, sect.2, împotriva Sentinței civile nr. 8/com/15.01.2009 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr- în contradictoriu cu intimata debitoare - Sc SRL prin lichidator judiciar - cu sediul în C,-, intimatul creditor - Direcția Generală A Finanțelor Publice, cu sediul în C, str. -.-, nr.18 și intimatul - Oficiul Registrului Comerțului C, cu sediul în C,-, având ca obiect procedura insolvenței.

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns pentru intimata debitoare prin lichidator judiciar, - în baza delegației depusă la dosar, lipsind celelalte părți.

Procedura de citare este legal îndeplinită, părțile fiind citate cu respectarea dispozițiilor art. 87 și următoarele din Codul d e pr. civilă.

În referatul oral făcut asupra cauzei grefierul de ședință învederează că recursul formulat de creditoare este timbrat cu taxă judiciară de timbru în sumă de 20 lei conform chitanței nr. -/15.05.2009 și timbru judiciar de 0,15 lei.

Pentru intimata debitoare prin lichidator judiciar - depune la dosar întâmpinare. Arată că nu mai are alte cereri de formulat, probe de administrat solicită cuvântul pentru dezbateri.

Curtea ia act că nu mai sunt alte cereri de formulat, probe de administrat, apreciază dosarul în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.

Având cuvântul pentru intimata debitoare prin lichidator judiciar, - solicită respingerea recursului formulat de - Leasing SA ca nefondat și menținerea sentinței pronunțată de instanța de fond ca fiind legală și temeinică, conform apărărilor formulate prin întâmpinare.

CURTEA

Asupra recursului comercial d e față:

1.Obiectul litigiului și părțile din proces

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța sub nr-, - Leasing SA, în calitate de creditor al debitoarei - SRL, în faliment, a investit judecătorul sindic cu soluționareaobiecțiunilor la raportul întocmitde către lichidatorul judiciar, solicitând totodată ca prin încheierea ce se va pronunța, în temeiul art.22 din Legea 85/2006, să se dispună înlocuirea lichidatorului judiciar.

În motivarea cererii creditoarea a arătat că lichidatorul judiciar nu și-a îndeplinit atribuțiile prevăzute de art.20 lit.c din Legea 85/2006, în sensul că, în lipsa documentelor contabile ce nu i-au fost predate de către administratorul statutar, nu a procedat la întocmirea bilanțului și a balanței din luna precedentă deschiderii procedurii, deși legea cuprinde dispoziții exprese în acest sens.

Încălcarea obligației prevăzute de art. 20 lit.c din Legea 85/2006 a condus și la încălcarea obligației prevăzute de art.20 lit.b din Legea 85/2006 privind întocmirea unui raport amănunțit asupra cauzelor și împrejurărilor care au dus la apariția stării de insolvență, cu menționarea persoanelor cărora le-ar fi imputabilă.

A apreciat creditoarea că se impune înlocuirea practicianului și continuarea procedurii în sensul parcurgerii tuturor etapelor prevăzute de lege pentru identificarea bunurilor debitoarei, recuperarea creanțelor înscrise în tabelul obligațiilor și finalizată cu promovarea acțiunii în justiție în conformitate cu dispozițiile art.138 din lege.

În drept, s-au invocat dispozițiile art.20 lit.c și b din Legea nr. 85/2006.

Intimatul lichidator judiciar a formulatîntâmpinare, solicitând respingerea cererii de înlocuire a lichidatorului judiciar ca nefondată.

Pe cale deexcepție, a invocat lipsa calității procesual active, solicitând respingerea cererii de înlocuire a lichidatorului judiciar ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală față de dispozițiile art.22 al. 2 din Legea 85/2006.

2.Hotărârea tribunalului

Prin Sentința civilă nr. 8/com/15.01.2009 pronunțată de Tribunalul Constanțaa fost admisă excepția lipsei calității procesual active a Leasing în cererea formulată în temeiul art. 22 alin. 2 din Legea privind procedura insolvenței, invocată de intimata, în calitate de lichidator judiciar al debitoarei

A fost respinsă cererea de înlocuire a lichidatorului judiciar ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesual activă motivat de faptul că art. 20 și 25 din Legea nr. 85/2006 reglementează expres atribuțiile practicianului în lichidare, iar dispozițiile art.22 recunosc ca titular al exercițiului acțiunii în înlocuire judecătorul sindic, în subsidiar abilitând și comitetul creditorilor să exercite o asemenea acțiune în fața judecătorului sindic.

3.Recursul

Împotriva acestei hotărâri a declarat în termen legal recurs creditoarea - Leasing SA criticând-o ca fiind nelegală invocând în drept dispozițiile art. 3041Codul d e procedură civilă.

Susține recurenta, în primul rând, că deși a invocat inadmisibilitatea formulării întâmpinării într-o cerere de înlocuire a lichidatorului judiciar deoarece nicăieri în Legea nr. 85/2006 nu se prevede o asemenea posibilitate, judecătorul sindic a ignorat cu bună știință dispozițiile legale și a primit la dosar întâmpinarea.

De asemenea, consideră recurenta creditoare că are calitate procesuală activă în formularea oricărei cereri, care, potrivit legii poate fi formulată de către comitetul creditorilor și deci și în a formula cerere de înlocuire a lichidatorului judiciar, în opinia sa neputând fi primită interpretarea dată de către lichidatorul judiciar prin întâmpinare potrivit cu care atribuțiile Comitetului creditorilor revin celor trei creditori împreună.

Arată recurenta că lichidatorul judiciar nu și-a îndeplinit atribuțiile prevăzute de art. 20 lit.c din Legea nr. 85/2006, respectiv nu a întocmit actele prevăzute de art. 28 alin.1 din Legea nr. 85/2006, întrucât debitoarea prin reprezentant legal nu a depus la dispoziția acestuia actele prevăzute de art. 28 din lege.

Apreciază că lichidatorul este de rea-credință încă odată prin întâmpinarea depusă, unde citează în mod eronat dispozițiile art. 20 lit.c, articol invocat indicând obligații alternative ale lichidatorului, în situații determinate, iar în situația nedepunerii actelor de către debitoare, articolul indicat prevede obligația lichidatorului de a întocmi el însuși aceste acte. Ori tocmai acest lucru nu l-a făcut lichidatorul.

În ce privește incidența în cauză a dispozițiilor art. 131 din Legea nr. 85/2006, temei invocat de lichidatorul judiciar pentru solicitarea de închidere a procedurii întrucât nu au fost identificate bunuri aparținând societății, arată că societatea debitoare are înregistrate la Administrația Financiară 11 autoturisme. Prin urmare, aceste bunuri există, numai că lichidatorul din culpa sa, și din neîndeplinirea obligațiilor puse în sarcina sa de către judecătorul sindic și prevăzute de lege, nu a făcut demersuri pentru identificarea și valorificarea acestora.

Consideră că lichidatorul judiciar s-a rezumat în a întocmi rapoarte și trimite adrese către autorități, fără să efectueze nici cele mai mici verificări pe care un lichidator judiciar nu numai că poate, dar și are obligația legală de a face demersurile acestea.

Pentru aceste considerente a solicitat recurenta admiterea recursului astfel cum a fost formulat, casarea hotărârii pronunțată de judecătorul sindic și rejudecând cauza să se dispună respingerea excepției lipsei calității procesuale active, iar pe fond admiterea cererii de înlocuire a lichidatorului judiciar și desemnarea unei alte societăți în această calitate.

4.Lichidator judiciara depus la dosarîntâmpinareprin care a solicitat respingerea recursului formulat de creditoare ca nefondat și menținerea sentinței pronunțată de instanța de fond ca fiind legală și temeinică.

Lichidatorul judiciar a arătat că cererea de înlocuire este formulată de către - Leasing SA în nume propriu și nu în numele Comitetului Creditorilor, astfel că în mod corect instanța de fond a admis excepția lipsei calității procesuale active și pe cale de consecință a dispus respingerea cererii ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă.

5.Curtea

Examinândrecursulprin prisma criticilor aduse, Curtea constată căeste nefondatpentru următoarele considerente:

5.1.În ceea ce privește critica privindinadmisibilitateaformulării de către lichidatorul judiciar a întâmpinării Curtea reține că un asemenea argument vine în contradicție cu dispozițiile art.149 din legea insolvenței dar și a principiului contradictorialității procesului civil care asigură egalitatea de tratament părților din proces.

Legiuitorul a prevăzut în art. 149 din Legea nr. 85/2006 că" dispozițiile prezentei legi se completează, în măsura compatibilității lor, cu cele aleCodului d e procedură civilă,Codului civil,Codului comercialși aleRegulamentului (CE) 1.346/2000referitor la procedurile de insolvență, publicat în Oficial al Comunităților Europene nr. L 160 din 30 iunie 2000."Ori dispozițiile art.118 din Codul d e procedură civilă, cu care se completează dispozițiile legii insolvenței, prevăd că "întâmpinarea este obligatorie, afară de cazurile în care legea prevede în mod expres altfel."

5.2.Critica privind modul de soluționare de către judecătorul sindic aexcepției lipsei calitații procesuale activea recurentei este de asemenea neîntemeiată deoarece potrivit art. 22 al. 2 din Legea nr. 85/2006 "în orice stadiu al procedurii,judecătorul-sindic, din oficiusau la cererea comitetului creditorilor, îl poate înlocui pe administratorul judiciar, prin încheiere motivată, pentru motive temeinice. Încheierea de înlocuire se pronunță în camera de consiliu, de urgență, cu citarea administratorului judiciar și a comitetului creditorilor."

Din tabelul definitiv consolidat al creanțelor rezultă înscrierea a trei creditori, respectiv: DGFP C, C și recurenta - Leasing SA iar prin încheierea de ședință din data de 8.04.2007 judecătorul sindic a luat act că atribuțiile comitetului creditorilor au fost preluate de către cei trei creditori înscriși în tabelul definitiv consolidat astfel că cererea de înlocuire a lichidatorului judiciar trebuia făcută fie de toți cei trei creditori fie de către unul singur dar cu mandatul special al celorlalți creditori, sau conform art.17 al.4 din Legea nr. 85/2006.

Față de caracterul lipsit de echivoc al dispozițiilor legale mai sus menționate, de aspectul că, în fapt, calitatea procesual activă presupune existența identității între persoana reclamantului și cel ce se pretinde titular al dreptului dedus judecății, în mod legal judecătorul sindic a constatat că, în lipsa autorizării comitetului creditorilor, - Leasing SA nu se legitimează procesual activ să formuleze în nume propriu o astfel de cerere.

Celelalte critici aduse hotărârii exced cadrului procesual, având în vedere faptul că cererea creditoarei a fost soluționată pe excepție, nefiind antamat fondul cauzei.

Concluzionând, curtea reține că hotărârea tribunalului este legală, criticile aduse de recurentă nefiind de natură a atrage casarea acesteia motiv pentru care în temeiul art.312 din Codul d e procedură civilă recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta creditoare - - LEASING SA, cu sediul în B,-, sect.2, împotriva Sentinței civile nr. 8/com/15.01.2009 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr- în contradictoriu cu intimata debitoare - - SRL prin lichidator judiciar - cu sediul în C,-, intimatul creditor - DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în C, str. -.-, nr.18 și intimatul - OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI C, cu sediul în C,-.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică azi 20 Mai 2009.

Președinte,

- - -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

Jud.fond

Red.dec.jud. -

3 ex./29.05.2009

Președinte:Elena Carina Gheorma
Judecători:Elena Carina Gheorma, Nastasia Cuculis, Mihaela

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 603/2009. Curtea de Apel Constanta