Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 631/2009. Curtea de Apel Brasov
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
Secția Comercială
Decizia nr. 631 / Dosar nr-
Ședința publică din 15 decembrie 2009
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: Laura Fețeanu judecător
- - - - - JUDECĂTOR 2: Alina Gabriela Stoian
- - - președinte de secție
- - grefier
Pentru astăzi a fost amânată pronunțarea asupra recursului declarat de creditoarele LEASING ROMANIA și BROKER DE asigurare împotriva sentinței civile nr.1899/Sind din 27 octombrie 2009, pronunțate de JUDECĂTOR 3: Gabriela l-sindic în dosarul nr. - al Tribunalului Brașov - Secția comercială și de contencios administrativ.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Dezbaterile în cauză s-au desfășurat în ședința publică din 10 decembrie 2009, când părțile au lipsit, iar instanța, în temeiul art. 260 alin.1 Cod procedură civilă, a amânat pronunțarea pentru 15 decembrie 2009.
CURTEA
Asupra recursului de față:
Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Brașov, creditoarele LEASING ROMANIA și BROKER DE ASIGURARE au solicitat, în contradictoriu cu debitoarea, să se dispună deschiderea procedurii insolvenței pentru recuperarea datoriei de 13.908,24 RON, reprezentând rate de leasing, prime de asigurare CASCO, restanțe ce decurg din contractul de leasing nr. -/-.
Judecătorul sindic a respins cererea, reținând că nu îndeplinește condiția cuantumului minim al creanței, în valoare de 30.000 RON.
Împotriva sentinței au declarat recurs creditoarele, solicitând casarea acesteia și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe, în vederea admiterii cererii.
În motivarea recursului se invocă dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, respectiv aplicarea greșită a legii, susținându-se că instanța de fond a reținut în mod greșit că în speță nu era îndeplinită condiția art. 3 pct. 12 din Legea nr. 85/2006, modificată prin Legea nr. 277/2009 și anume, aceea a cuantumului minim al creanței în valoare de 30.000 lei, având în vedere că la data înregistrării cererii noile prevederi legale nu intraseră în vigoare.
Un alt motiv de recurs este cel prevăzut de art. 304 pct. 8 Cod procedură civilă: "instanța, interpretând greșit actul juridic dedus judecății, a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia". În argumentarea acestui motiv, recurenta arată că instanța nu a luat în considerare la soluționarea cererii întreg probatoriul depus la dosarul cauzei, din care rezultă creanța certă, lichidă și exigibilă a recurentei și starea de insolovență a intimatei.
Se invocă și motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 Cod procedură civilă, respectiv încălcarea formelor de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. 2, susținându-se că instanța de fond nu a respectat dispozițiile legale cu privire la asigurarea dreptului la apărare, în condițiile în care creditoarei nu i-a fost comunicată copia de pe contestația debitoarei.
Examinând sentința atacată în limitele motivelor de recurs, în raport de probele administrate și de dispozițiile legale în materie, curtea reține următoarele:
Cu privire la motivul întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 5 Cod de procedură civilă, se constată că debitoarea nu a formulat contestație la cererea creditoarei de deschidere a procedurii insolvenței, deci nu există niciun act procedural necomunicat. De precizat că, și în lipsa contestației debitorului, judecătorul sindic are obligația de a verifica îndeplinirea condițiilor legale pentru admiterea cererii de deschidere a procedurii insolvenței.
Referitor la motivele de fond, se reține că Legea nr. 277/2009 a modificat art. 3 pct. 12 din Legea nr. 85/2009, în sensul majorării cuantumul minim al creanței, pentru admisibilitatea cererii de deschidere a procedurii insolvenței formulate de creditor, la 30.000 lei.
În raport de principiul constituțional al neretroactivității legii civile, din care decurge și principiul aplicării imediate a legii civile noi, condițiile pentru deschiderea procedurii insolvenței trebuie verificate în raport de reglementarea în vigoare la data pronunțării hotărârii și nu la data înregistrării cererii.
În speță, creanța pentru care creditoarea a solicitat deschiderea procedurii este de 13.908 lei, ca urmare, în mod corect judecătorul sindic a reținut că nu este îndeplinită condiția valorii minime prag de 30.000 lei, cerute de art. 3 pct. 12 din Legea nr. 85/2006, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 277/2009.
În raport de neîndeplinirea acestei condiții, celelalte argumente ale recurentei, legate de certitudinea, lichiditatea și exigibilitatea creanței rămân fără relevanță în cauză, procedura insolvenței putând fi deschisă numai în cazul îndeplinirii cumulative a tuturor condițiilor prevăzute de lege.
Față de aceste considerente, în baza art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, se va respinge recursul și se va menține hotărârea atacată, ca fiind temeinică și legală.
Pentru aceste motive
În numele legii
DECIDE:
Respinge recursul declarat de creditoarele LEASING ROMANIA și BROKER ASIGURARE împotriva sentinței nr.1899/SIND/27.10.2009, pronunțată de judecătorul sindic în dosarul nr- al Tribunalului Brașov, pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi,15.12.2009.
Președinte Judecător Judecător
- - - - - -
Grefier
Red. GC/16.12.2009
Dact.LD/ 17.12.2009/ 5 ex.
Jud.sindic
Președinte:Laura FețeanuJudecători:Laura Fețeanu, Alina Gabriela Stoian, Gabriela
← Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... | Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... → |
---|