Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 646/2009. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA COMERCIALĂ
DECIZIE Nr. 646
Ședința publică de la 23 Februarie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Cipriana Poiană
Judecător I -
JUDECĂTOR 2: Iulia Miler
Grefier - -
Pe rol judecarea cauzei Faliment privind pe recurent AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI B, recurent, recurent, recurent, recurent, recurent și pe intimat ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE V, intimat SC. . OC - V, lichidator V - ÎN CALITATE DE LICHIDATOR AL SOCIETĂȚII DEBITOARE . OC - V, având ca obiect procedura insolvenței raport final, împotriva sentinței civile numărul 450/F din 19 noiembrie 2008 Tribunalului Vaslui - judecător sindic.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă dl. cons.jr. G pentru recurentul creditor Autoritatea pentru valorificarea Activelor Statului.
celelalte părți.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează:
- recurs la prim termen, declarat și motivat în termen;
- lichidatorul judiciar a depus la dosar note de concluzii scrise, solicitînd judecarea recursului în lipsă, după care
Dl. cons.jr. precizează, al interpelarea instanței, că a luat cunoștință de concluziile scrise ale lichidatorului judiciar, că nu are de formulat ale cereri iar chestiuni prealabile nu sunt.
Curtea constată recursul în stare de judecată și acordă cuvîntul la dezbateri.
Dl. cons.jr. solicită admiterea recursului potrivit motivelor detaliate în scris, modificarea în parte a sentinței recurate în sensul dispunerii ca lichidatorul judiciar să procedeze la declanșarea executării silite. Tabelul definitiv al creanțelor, potrivit dispozițiilor art. 142 alin. (2) din Legea 85/2006, este pus la dispoziția executorului judecătoresc de către lichidatorul judiciar. Însă, prin sentința recurată, lichidatorul judiciar este descărcat de orice îndatoriri și responsabilități. Recursul este întemeiat arată dl. cons.jr., solicitînd a fi admis.
Declarînd închise dezbaterile, instanța rămîne în pronunțare.
Ulterior deliberării,
INSTANȚA
Deliberând asupra recursului comercial d e față.
Prin sentința comercială nr. 450/F din 19.11.2008, pronunțată de Tribunalul Vaslui -judecător sindic - s-a aprobat raportul final depus de lichidatorul judiciar
S-a dispus închiderea procedurii insolvenței debitorului ÎNSUTĂȚEI OC
A fost radiat debitorul din evidențele Registrului Comerțului
A fost descărcat lichidatorul judiciar de orice îndatoriri și responsabilități.
A fost aprobat decontul de cheltuieli al lichidatorului judiciar și dispune plata către acesta, din fondul constituit în temeiul art. 4 pct. 4 din Legea nr. 85/2006 a sumei totale de 18.149,69 lei, din care 696,37 lei cheltuieli de procedură iar suma de 17.453,32 lei onorariul lichidatorului judiciar.
S-a dispus notificarea prezentei sentințe debitorului, creditorilor, Direcției generale a Finanțelor Publice V și Oficiului Registrului Comerțului pentru efectuarea mențiunii de radiere, și pentru publicarea în Buletinul procedurilor de insolvență.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Prin sentința civila nr. 157/F/ 9 aprilie 2008, Tribunalul Vasluia admis acțiunea V, a dispus deschiderea procedurii simplificate de insolvență a debitoarei Însurăței OC și a fost desemnat lichidatorul judiciar
La 29 septembrie 2008, lichidatorul judiciar, înregistrează la tribunalul raportul final cu privire la activitatea de lichidare a debitoarei cu propunerea de închidere a procedurii.
Prin Raportul final depus la dosarul cauzei lichidatorul judiciar al debitoarei Însurăței OC V, arată că debitoarea nu deține bunuri care să poată fi valorificate și nu sunt creanțe care să poată fi recuperate în vederea obținerii de lichidități pentru acoperirea sumelor datorate către creditori, și a solicitat aprobarea raportului final și situațiilor financiare finale conform art.129 din legea insolvenței, închiderea procedurii și art.131 din legea insolvenței, și descărcarea lichidatorului judiciar de orice îndatoriri sau responsabilități cu privire la procedură, debitor și averea lui, creditori, titulari de garanții, acționari sau asociați, conform art.136 din legea privind procedura insolvenței.
Constatând că la data de 29 septembrie 2008, lichidatorul judiciar V, desemnat să administreze procedura falimentului debitorului Însurăței OC V, a solicitat în temeiul art.129 și art.131 din legea insolvenței, să se dispună aprobarea raportului final și închiderea procedurii, ca urmare a lipsei de avere în patrimoniul debitorului;
Art. 131 din Legea nr. 85/2006, prevede că în orice stadiu al procedurii prevăzute de prezenta de lege, dacă se constată că nu există bunuri în averea debitorului ori că acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative și nici un creditor nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare, judecătorul sindic va putea da o sentință de închidere a procedurii prin care se dispune și radierea debitorului din registrul în care este înmatriculat.
Instanța în baza celor reținute mai sus și art. 129 cu referire la art. 131 din Legea nr. 85/2006, a aprobat raportul final, a dispus închiderea procedurii de faliment și radierea debitorului din registrul comerțului și a descărcat lichidatorul de orice îndatoriri și responsabilități, conform art.136 din legea nr.85/2006.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs B, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie cu următoarea motivare:
În fapt, în cauză a fost formulată cerere de angajare a răspunderii patrimoniale asupra fostei conduceri iar prin sentința civilă nr. 346/F/01.10.2008 fosta conducere a fost obligată să suporte pasivul debitoarei.
Astfel, consideră recurenta că sentința recurată a fost dată cu aplicarea greșită a disp. art. 140, art. 142 alin. 1, ale art. 2 și ale art. 5 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 fiind o consecință a interpretării greșite a textelor de lege sus-menționate, interpretarea dată de instanța de fond fiind-/2006 și spiritului acesteia, din următoarele considerente:
Analiza hotărârii recurate și a problemei pe care o pune în discuție trebuie să pornească de la interpretarea sistematică a textelor de lege care se aplică cauzei de față și anume Legea nr. 85/2006:
În opinia recurentei din analiza textelor de lege sus -menționate rezultă următoarele concluzii:
- Procedura de instituire a răspunderii patrimoniale a membrilor organelor de conducere ale faliților este parte componentă a procedurii prevăzute de Legea nr. 85/2006 (dovada și faptul că judecarea acestor cereri este de competența judecătorului sindic) și poate fi aplicată atât în cadrul fazei de reorganizare judiciară cât și în cadrul fazei de faliment.
- Hotărârea prin care se instituie răspunderea patrimonială a membrilor organelor de conducere ale falitului, se pronunță în raport cu debitorul, creând astfel un drept de creanță al acestuia față de membrii organelor sale de conducere pentru sumele cu care instanța i-a obligat și nu dă naștere unui drept de creanță al creditorilor față de persoanele sus-menționate.
- Sumele recuperate în urma punerii în executare a hotărârilor pronunțate de judecătorul sindic prin care s-a instituit răspunderea membrilor organelor de conducere ale falitului sunt destinate în caz de faliment (cum este situația de față), pentru acoperirea pasivului, fiind distribuite de lichidatorul judiciar, conform art. 123 din Legea nr. 85/2006.
- Întreaga procedură de valorificare a bunurilor debitorului, de recuperare a creanțelor falitului (cum este cazul creanței pe care acesta le are față de foștii membrii ai organelor sale de conducere) și de distribuire a sumelor obținute în cadrul acestei lichidări, este în sarcina lichidatorului judiciar.
În acest context legislativ, motivația instanței de fond prin care a dispus închiderea procedurii de faliment a "", fără a dispune mai întâi punerea în executare de către lichidatorul judiciar a sentinței prin care a dispus atragerea răspunderii patrimoniale a administratorului falitei este nu numai greșită ci și nelegală, întrucât din analiza textelor de lege sus-menționate rezultă că executarea silită a membrilor organelor de conducere ale debitorilor aflați sub incidența Legii nr. 85/2006 pentru care s-a instituit răspunderea patrimonială conform dispozițiilor art. 138, se efectuează de către lichidatorul judiciar în cadrul procedurii de lichidare judiciară, prin intermediul executorului judecătoresc.
Prin art. 142 alin. 1 în care se arată că "Executarea silită împotriva persoanelor prevăzute la art. 138 alin. 1 se efectuează de către executorul judecătoresc conform Codului d e procedură civilă", legiuitorul nu a făcut decât să precizeze limitarea de competență pe care lichidatorul judiciar o are în valorificarea și recuperarea creanțelor (indiferent titlul din care rezultă și de natura obligației, inclusiv a creanțelor rezultate din hotărârile pronunțate de judecătorul sindic prin care se instituie răspunderea patrimonială a membrilor organelor de conducere ale falitului) de la debitorii falitului și anume faptul că executarea silită a acestor creanțe nu se face de către lichidatorul judiciar (care de altfel nu are această competență) ci de către executorul judecătoresc, singurul îndrituit de lege să facă o astfel de procedură.
Aceasta nu înseamnă că, judecătorul sindic nu are obligația de a pune în vedere lichidatorului judiciar să execute titlurile de creanță (inclusiv cele rezultate din hotărârile pronunțate de judecătorul sindic prin care se instituie răspunderea patrimonială a membrilor organelor de conducere ale falitului) și nu înseamnă că lichidatorul judiciar nu are obligația (rezultată din Legea nr. 85/2006) și dreptul procesual (în calitatea sa de reprezentant al falitei) să pună în executare silită titlurile de creanță pe care debitorul le are față de debitorii săi.
În acest context, din analiza gramaticală a disp. art. 142 alin. 2 din Legea nr. 85/2006 în care se arată că "După închiderea procedurii falimentului, sumele rezultate din executarea silită vor fi repartizate de executorul judecătoresc, în conformitate cu prevederile prezentei legi, în temeiul tabelului definitiv consolidat, pus la dispoziția sa de către lichidator", rezultă că acest text de lege poate fi interpretat în sensul că executarea silită trebuie începută de către lichidatorul judiciar în cadrul procedurii de insolvență prevăzute de Legea nr. 85/2006 (întrucât instituirea răspunderii persoanelor prev. de art. 138 alin. 1 și executarea silită a acestora se realizează atât în faza reorganizării judiciare cât și a falimentului) și că ar putea fi continuată după închiderea procedurii de faliment de creditori în cadrul procedurii de executare silită instrumentată de executorul judecătoresc.
În fapt, consideră recurenta că interpretarea corectă a acestui text de lege trebuie făcută în sensul că executarea silită a persoanelor prevăzute de art. 138 alin. 1 pentru care s-a instituit răspunderea patrimonială, trebuie efectuată de lichidatorul judecătoresc prin intermediul executorului judecătoresc numai în cadrul procedurii de faliment, deoarece art. 142 alin. 2 cuprinde dispoziții care nu pot fi puse în aplicare după închiderea procedurii de faliment.
Astfel, potrivit dispozițiilor art. 142 alin. 2 "După închiderea procedurii falimentului, sumele rezultate din executarea silită vor fi repartizate de executorul judecătoresc, în conformitate cu prevederile acestei legi, în temeiul tabelului definitiv consolidat, pus la dispoziția sa de către lichidator", situație care este imposibilă după închiderea procedurii de faliment întrucât conform dispozițiilor art. 136 din Legea nr. 86/2006 "Prin închiderea procedurii judecătorul sindic, administratorul sau lichidatorul și toate persoanele care i-au asistat, sunt descărcați de orice îndatoriri sau responsabilități cu privire la procedură, debitor și averea lui, creditori, titulari de garanții, acționari sau asociați".
În acest context, este evident faptul că, dacă tabelul definitiv consolidat nu a fost pus la dispoziția executorului judecătoresc în timpul procedurii, odată cu începerea executării silite de către lichidator, după închiderea procedurii de faliment acest fapt nu este posibil(dat fiind faptul că nu se cunoaște la ce executor judecătoresc se va executa hotărârea, data la care se execută - putând fi executată în termenul de prescripție și de către cine).
De asemenea, prin interpretarea art. 142 alin. 2 în sensul că executarea silită trebuie efectuată de creditori după închiderea procedurii, prin intermediul executorului judecătoresc și prin distribuirea sumelor obținute conform tabelului definitiv consolidat și dispozițiilor Legii nr. 85/2006 s-ar ajunge la situația de a se transforma executorul judecătoresc în lichidator judiciar, competență pe care acesta nu o poate avea.
Aceeași concluzie rezultă și din faptul că printr-o astfel de interpretare s-ar nesocoti Legea nr. 85/2006 care cuprinde dispoziții speciale privind judecarea contestațiilor la planurile de distribuire a sumelor obținute și a instanțelor abilitate să le judece (în cazul Legii nr. 85/2006 - judecătorul sindic din cadrul tribunalului d e la sediul debitorului iar în cazul Codului d e procedură civilă - instanța de executare, respectiv judecătoria).
De asemenea, precizează recurenta că suntem în cadrul unei proceduri concursuale, menită să acopere întreg pasivul debitoarei. În acest sens arată că modificările aduse de Legea 85/2006 sunt în sensul promovării cererii de angajare a răspunderii patrimoniale de către administratorul/lichidatorul judiciar sau de către comitetul creditorilor, ca organ reprezentativ, tocmai pentru apărarea intereselor tuturor creditorilor înscriși la masa credală. Având în vedere aceste aspecte, atâta timp cât lichidatorul judiciar este în posesia unui titlu executor, acesta este obligat în îndeplinirea atribuțiilor sale legale, să-l pună în executare, tocmai pentru acoperirea pasivului debitoarei, procedura insolvenței profitând în mod echitabil tuturor creditorilor înscriși în tabelul creditorilor, conform ordinii de prioritate stabilită de art. 123 din Legea nr. 85/2006.
Recursul este nefondat, și, în temeiul disp. art. 312 Cod procedură civilă urmează a fi respins pentru motivele ce vor fi expuse în continuare.
Este de reținut faptul că Legea insolvenței nu instituie obligația, dar nici posibilitatea ca JUDECĂTOR 3: Camelia Gheorghiu l-sindic să desemneze executorul judecătoresc care să execute silit bunurile aflate în patrimoniul persoanelor a căror răspundere personală, prev. la alin. (1) al art. 138, fost instituită pentru acoperirea datoriilor societății pe care au condus-
Potrivit prev. art. 142, executarea silită împotriva persoanelor prev. la art. 138 alin. (1) se efectuează de către executorul judecătoresc, conform Codului d e procedură civilă. După închiderea procedurii falimentului, sumele rezultate din executarea silită vor fi repartizate de către executorul judecătoresc, în conformitate cu prevederile Legii nr. 85/2006, în temeiul tabelului definitiv consolidat de creanțe pus la dispoziția sa de către lichidator.
Ca atare, textul de mai sus are în vedere ipoteza în care, urmare a admiterii de către instanță a acțiunii în răspundere întemeiată pe disp. art. 138 din Legea nr. 85/2006, persoanele responsabile de cauzarea stării de insolvență a debitorului persoană juridică refuză să execute de bunăvoie hotărârea pronunțată de judecătorul-sindic, astfel că, pentru a se putea acoperi pasivul debitorului insolvent este necesară trecerea la executarea silită a bunurilor din averea personală a celor obligați la suportarea unei părți din pasiv. În această situație legiuitorul a prevăzut că executarea silită a persoanelor responsabile se va face de către executorul judecătoresc, în conformitate cu prevederile Codului d e procedură civilă. Cu alte cuvinte, prerogativa executării silite față de asemenea persoane este recunoscută executorului judecătoresc, ea realizându-se potrivit dispozițiilor din dreptul comun, fiind reglementată, deci, de art. 373 și urm. Cod procedură civilă, judecătorul sindic neavând posibilitatea legală de a stabili prin hotărârea de închidere a procedurii modalitatea de punere în executare a hotărârii de atragere a răspunderii persoanelor prevăzute la art. 138 alin. (1) din Legea nr. 85/2006, susținerile creditoarei-recurente B privitoare la acest aspect neavând nicio bază legală.
În cazul în care obligația stabilită prin hotărârea unei instanțe sau printr-un alt titlu nu se aduce la îndeplinire de bunăvoie, debitorul neînțelegând să execute benevol obligația sa, potrivit art. 3711Cod procedură civilă, aceasta se aduce la îndeplinire prin executare silită, în conformitate cu dispozițiile Cărții V, dacă legea nu prevede astfel. Executarea silită are loc în oricare dintre formele prevăzute de lege, simultan sau succesiv, până la realizarea dreptului recunoscut prin titlul executoriu, achitarea dobânzilor, penalităților sau a altor sume, acordate potrivit legii prin acesta, precum și a cheltuielilor de executare.
Dreptul de a porni executarea silită împotriva unui debitor este recunoscut oricărui creditor care deține un titlu executoriu împotriva debitorului său, conform dispozițiilor Codului d e procedură civilă, fără ca instanța (în speță, judecătorul sindic) să indice în hotărâre procedura de executare.
Având în vedere norma cuprinsă în alin. (2) al art. 142 din Legea nr. 85/2006, creditorii au posibilitatea ca după închiderea procedurii falimentului să-și recupereze creanțele împotriva persoanelor culpabile de starea de insolvență a debitorului în urma repartizării sumelor de către executorul judecătoresc, în temeiul tabelului definitiv consolidat de creanțe, pus la dispoziția sa de către lichidator, fiind lipsite de orice fundament juridic afirmațiile recurentei în sensul că prin aceasta s-ar ajunge în situația ca executorul să se transforme în lichidator judiciar. De asemenea, se poate lesne observa că,potrivit aceleiași reglementări, după închiderea procedurii sarcina repartizării sumelor provenite din executarea silită a patrimoniului persoanelor vinovate de cauzarea insolvenței nu revine lichidatorului, ci executorului judecătoresc, tocmai datorită faptului că după închiderea procedurii practicianul este descărcat de orice îndatoriri sau responsabilități cu privire la procedură, debitor și averea sa, creditori, titulari de garanții, acționari sau asociați, așa cum se statuează în art. 136 din legea menționată, ceea ce nu înseamnă, nici într-un caz, că creditorii vor fi puși în imposibilitate de a-și valorifica drepturile obținute împotriva acestor persoane, nemaiavând posibilitatea legală să execute silit individual bunurile lor.
Numai la o analiză sumară a textului analizat s-ar putea trage concluzia că există o contradicție între închiderea procedurii și distribuirea sumelor rezultate din executarea silită a patrimoniului persoanelor responsabile de cauzarea stării de insolvență deoarece după închiderea procedurii sumele vor intra în averea debitorului și vor fi destinate în caz de faliment acoperirii pasivului persoanei juridice, așa cum prevede art. 140, ceea ce ar putea duce la concluzia că această acoperire de pasiv nu s-ar putea realiza decât în cadrul procedurii, nu și după închiderea acesteia. însă, o asemenea concluzie nu poate fi primită tocmai datorită faptului că prin art. 142 alin. (2) legiuitorul a transferat această obligație executorului judecătoresc care are datoria să procedeze la repartizarea sumelor în conformitate cu tabelul definitiv consolidat de creanțe pus la dispoziția sa de către lichidator, și aceasta, chiar după pronunțarea hotărârii de închidere a procedurii. De aceea, obligația lichidatorului de a pune la dispoziția executorului judecătoresc tabelul definitiv de creanțe nu este de natură să intre în contradicție cu prev. art. 136, obligația instituită prin art. 142 neurmărind altceva decât să asigure finalizarea acestei etape procedurale, desigur, cu respectarea legii speciale privind efectuarea plăților.
Nu în ultimul rând, prin Legea nr. 85/2006 nu s-a instituit în sarcina judecătorului-sindic obligația ca, anterior închiderii procedurii, să desemneze un executor judecătoresc motivat de împrejurarea că hotărârea pronunțată în temeiul art. 138 constituie titlu executoriu și, ca atare, aceasta urmează a fi pusă în executare ca orice alt titlu, potrivit prevederilor Codului d e procedură civilă, la care face trimitere însuși textul art. 142. Practic, legiuitorul a înțeles să transfere în sarcina executorului judecătoresc obligația de a acoperi pasivul debitorului prin repartizarea sumelor obținute din executarea silită în conformitate cu tabelul definitiv consolidat pus la dispoziție de lichidator, această obligație a practicianului nereprezentând altceva decât o măsură cu caracter administrativ menită să asigure încheierea etapei privind efectuarea plății datoriilor.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de B împotriva sentinței civile nr. 450/F din 19.11.2008 a Tribunalului Vaslui - judecător sindic, pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 23.02.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
Grefier
Red.
Tehnored.
2 ex.
10.03.2009
Tribunalul Vaslui:
-
Președinte:Cipriana PoianăJudecători:Cipriana Poiană, Iulia Miler, Camelia Gheorghiu
| ← Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... | Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... → |
|---|
