Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 658/2008. Curtea de Apel Alba Iulia

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ALBA IULIA

SECȚIA COMERCIALĂ

Dosar nr-

DECIZIA COMERCIALĂ Nr. 658/2008

Ședința publică de la 12 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Nicolae Durbacă

JUDECĂTOR 2: Marius Irimie

JUDECĂTOR 3: Mircea Noșlăcan

Grefier - -

Pe rol se află soluționarea contestației în anulare formulată de creditoarea - ROMÂNIA SRL B împotriva Deciziei comerciale nr.409/2008 pronunțată de curtea de APEL ALBA IULIA în dosar nr-.

La apelul nominal părțile au fost lipsă.

Procedura este îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei și se constată că la dosar s-a depus, din partea contestatoarei, taxa judiciară de timbru în sumă de 10 lei și timbru judiciar de 0,5 lei.

Instanța, având în vedere actele și lucrările dosarului și faptul că se solicită și judecarea în lipsă, lasă cauza în pronunțare.

CURTEA DE APEL

Asupra contestației în anulare de față;

Constată că prin Decizia comercială nr.409/2008 pronunțată de Curtea de APEL ALBA IULIA în dosar nr- s-a respins recursul declarat de reclamanta - ROMÂNIA SRL împotriva Sentinței comerciale nr.883/C/14.05.2008 pronunțată de judecătorul sindic prin care s-a respins cererea creditoarei de deschidere a procedurii insolvenței împotriva debitoarei - Sibiu.

Pentru a pronunța această soluție instanța de recurs a reținut că în temeiul art.3 alin.1 și art.31 din Legea nr.85/2006 poate cere deschiderea procedurii reorganizării judiciare sau a lichidării judiciare totale a unui debitor având calitatea de comerciant prezumat în insolvență, orice creditor care deține față de acesta o creanță certă, lichidă și exigibilă de mai mult de 30 de zile în cuantum de peste 10.000 lei.

Conform art.149 din aceeași lege dispozițiile sale se completează, în măsura compatibilității cu cele ale Codului d e procedură civilă, Codului civil, Codului comercial român și ale Legii nr.637/2002 cu privire la reglementarea raporturilor de drept internațional privat în domeniul insolvenței.

Conform art.372 și art.379 Cod pr.civilă orice executare silită poate porni doar în baza unui titlu executoriu care poate fi o hotărâre judecătorească sau un înscris căruia legea îi recunoaște expres calitatea de titlu executoriu.

Pin urmare, în cadrul procedurii executării silite concursuale reglementată de Legea nr.85/2006, în cele două forme a reorganizării judiciare și a lichidării judiciare condiția încuviințării cererii formulată de reclamant este cea a dovedirii calității de creditor social și a calității creanței de a fi certă, lichidă și exigibilă adică de a rezulta dintr-un titlu executoriu.

În speță, reclamanta nu a dovedit prin actele depuse că deține față de pârâtă o creanță certă,lichidă și exigibilă rezultată dintr-un titlu executoriu care să corespundă exigențelor impuse de dispozițiile legale mai sus enunțate, contractul și facturile depuse neconstituind titlu executoriu în accepțiunea dispozițiilor legale în materie.

În aceste condiții s-a apreciat că judecătorul sindic în mod întemeiat a dispus respingerea cererii de deschidere a procedurii insolvenței astfel că recursul a fost respins ca nefondat.

Împotriva acestei decizii creditoarea reclamantă - ROMÂNIA SRL a formulat contestație în anulare în temeiul art.318 Cod pr.civilă solicitând anularea deciziei și pe fond, admiterea cererii așa cum a fost formulată.

În motivarea contestației, se arată că în recurs a învederat instanței, contrar susținerilor acesteia, tocmai faptul că deține două bilete la ordin împotriva debitoarei, care sunt titluri executorii potrivit art.106 raportat la art.61 alin.1 din Legea nr.58/1934 asupra cambiei și biletului la ordin, aspect pe care, din gravă eroare, instanța de recurs nu l-a examinat, situație în care dispozițiile art.318 Cod pr.civilă devin aplicabile.

Examinând contestația în anulare de față se constată următoarele:

Dispozițiile art.318 Cod pr.civilă privitoare la erorile materiale care pot justifica admiterea unei contestații în anulare se referă la erori materiale evidente în legătură cu aspectele formale ale judecății recursului, ca respingerea greșită a unui recurs ca tardiv, anularea lui greșită ca netimbrat sa ca făcut de un mandatar fără calitate ori alte cereri asemănătoare, pentru verificarea cărora nu este necesară reexaminarea fondului sau reaprecierea probelor. Greșelile avute în vedere de acest text de lege sunt greșeli de fapt și nu de judecată, de apreciere a probelor și de interpretare a dispozițiilor legale. Pe această cale nu este admisibil să se examineze justețea soluției pronunțate.

Privită din acest punct de vedere, se constată că prin cererea formulată reclamanta contestatoare urmărește readucerea în discuție a unei chestiuni de drept, privitoare la una din condițiile de admisibilitate a cererii de deschidere a procedurii insolvenței, respectiv a condiției titlului executoriu, chestiune de judecată propriu - zisă, care excede cadrului de aplicabilitate al art.318 Cod pr.civilă, mai sus menționat.

Într-adevăr, ceea ce se pretinde prin contestația în anulare formulată este o nouă judecată asupra unui aspect de fond și examinat în fapt și în drept de către instanța de recurs ceea ce nu poate fi admis.

Din acest punct de vedere al chestiunii de drept examinate în recurs și care nu mai poate fi examinată pe calea contestației în anulare, prezintă relevanță actul juridic privit în sens de " negotium" și nu de " instrumentum" așa cum se sugerează de către contestatoare, fiind fără relevanță, prin urmare, probele pe baza cărora instanța și-a format convingerea într-un sens sau altul.

În acest context, faptul că instanța de recurs, în aprecierea făcută asupra condițiilor privitoare la deschiderea procedurii insolvenței legată de necesitatea existenței unui titlu executoriu, și-a format convingerea în lipsa celor două titluri executorii indicate de contestatoarea recurentă este o chestiune de apreciere suverană a instanței de recurs asupra probelor administrate, care nu mai poate fi reiterată, într-un alt proces, pe calea contestației în anulare, așa cum se solicită.

Așa fiind, în considerarea celor menționate, contestația în anulare de față se va respinge ca nefondată.

Pentru aceste motive

În numele legii

DECIDE:

Respinge contestația în anulare formulată de creditoarea - ROMÂNIA SRL B împotriva deciziei comerciale nr.409/2008 pronunțată de Curtea de APEL ALBA IULIA în dosar nr-.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 12.12.2008.

Președinte, Judecător, Judecător,

- - - - - -

Grefier,

- -

Red.

Dact./22.12.2008

Ex.- 2

Jud.Hârceagă

Jud.fond.

Președinte:Nicolae Durbacă
Judecători:Nicolae Durbacă, Marius Irimie, Mircea Noșlăcan

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 658/2008. Curtea de Apel Alba Iulia