Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 672/2009. Curtea de Apel Craiova

DOSAR NR-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA COMERCIALĂ

DECIZIA NR. 672

ȘEDINȚA PUBLICĂ DE - 2009

COMPLETUL DIN:

PREȘEDINTE: Doina Lupea

JUDECĂTOR 2: Mariana Moț

JUDECĂTOR 3: Tudora Drăcea

GREFIER - -

Pe rol, judecarea recursului formulat de creditoarea AVAS B împotriva sentinței nr. 161 din 16februarie 2009 pronunțată de Tribunalul Olt în dosarul nr- în contradictoriu cu debitoarea SC SRL, prin lichidator SERVICII INSOLVENȚĂ și cu creditoarele BANCA TRANSILVANIA - SUCURSALA S, S și PRIMĂRIA S, având ca obiect procedura insolvenței- inchidere procedura.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns avocat, pentru lichidator SC SRVICII INSOLVENȚĂ, lipsind celelalte părți.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:

Curtea, constatând cauza în stare de judecată, acordă cuvântul asupra recursului.

Avocat, pentru SC SRVICII INSOLVENȚĂ, în calitate de lichidator al debitoarei SC SRL, depune întâmpinare și solicită respingerea recursului. Învederează că prin închiderea procedurii insolvenței în condițiile art.131 din Legea 85/2006, niciunul din creditorii falitei nu au fost prejudiciați, întrucât întreg pasivul debitoarei va fi acoperit, conform art.142 din lege, în cadrul procedurii executării silite declanșată împotriva fostului administrator social al debitoarei falite, de creditorul Banca Transilvania, urmare a demersurilor întreprinse în acest sens de lichidatorul judiciar anterior închiderii procedurii.

CURTEA

Asupra recursului de față:

La data de 16 februarie 2009 lichidatorul judiciar SERVICII INSOLVENȚĂ desemnat să administreze procedura insolvenței debitoarei SC SRL a solicitat să se dispună închiderea procedurii având în vedere că administratorului social al debitoarei, i s-a antrenat răspunderea pentru întreg pasivul masei credale de 41.091,92 lei conform sentinței nr. 40 din 19 ianuarie 2009.

Prin sentința comercială nr. 161/16.02.2009 pronunțată de Tribunalul Olt - Secția Comercială și de contencios Administrativ în dosarul nr- s-a dispus închiderea procedurii insolvenței debitoarei SC SRL S și radierea din Registrul Comerțului, fiind descărcat administratorul judiciar SERVICII INSOLVENȚĂ C de orice îndatoriri și responsabilități.

Totodată, a fost aprobată plata către administratorul judiciar a sumei de 6.545 lei onorariu și a sumei de 1.162 lei cheltuieli de procedură din fondul constituit conform art. 4 alin. 1 și 4. din Legea nr. 85/2006.

Pentru a se pronunța astfel, judecătorul sindic a constatat că procedura concursuală a fost deschisă prin sentința nr. 178 din 24.03.2008, iar notificările au fost întocmite și comunicate în condițiile art. 61 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs creditoarea AVAS B criticând-o ca netemeinică și nelegală, invocând în drept dispozițiile art. 299 - 316 Cod procedură civilă, Legea nr. 85/2006 și nr.OUG 95/2003, aprobată prin Legea nr. 557/2003.

Criticile recurentei au vizat, în esență, următoarele aspecte: aplicarea greșită a dispozițiilor art. 131 din Legea nr. 85/2006, cu încălcarea art.142 alin.2 din același act normativ, întrucât s-a închis procedura fără a se pune în executare hotărârea prin care s-a dispus antrenarea răspunderii materiale a administratorului falitei pentru pasivul societății.

A invocat în argumentarea acestei critici că dispozițiile art. 142 alin.1din Legea nr. 85/2006 prevăd executarea în cadrul procedurii de către lichidatorul judiciar, prin intermediul executorului judecătoresc, a hotărârii de atragere a răspunderii, cu atât mai mult cu cât alineatul 2 al acestui articol stabilește că, după închiderea procedurii, sumele rezultate din executarea silită vor fi repartizate de executorul judecătoresc. A susținut că prin închiderea procedurii, creditorii sunt în imposibilitate de a-și îndestula creanțele.

La data de 23.04.2009 avocat, pentru SC SRVICII INSOLVENȚĂ, în calitate de lichidator al debitoarei SC SRL, a depus întâmpinare, solicitând respingerea recursului, dat fiind faptul că, prin închiderea procedurii insolvenței, în condițiile art.131 din Legea 85/2006, niciunul din creditorii falitei nu a fost prejudiciat, întrucât întreg pasivul debitoarei va fi acoperit conform art.142 din lege, în cadrul procedurii executării silite declanșată împotriva fostului administrator social al debitoarei falite, de creditorul Banca Transilvania, urmare a demersurilor întreprinse în acest sens de lichidatorul judiciar anterior închiderii procedurii.

Examinând sentința recurată, în raport de motivele de recurs formulate și dispozițiile legale invocate, conform art. 304 pct. 9 și art. 3041Cod procedură civilă, Curtea constată că recursul este nefondat.

Potrivit dispozițiilor art. 131 din Legea nr. 85/2006, n orice stadiu al procedurii, dacă se constată că nu există bunuri în averea debitorului ori că acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative și nici un creditor nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare, judecătorul-sindic va putea da o sentință de închidere a procedurii, prin care se dispune și radierea debitorului din registrul în care este înmatriculat.

Deci, singurele condiții a căror îndeplinire cumulativă trebuie avută în vedere de judecătorul sindic pentru a închide procedura în temeiul dispozițiilor legale menționate mai sus sunt lipsa sau insuficiența bunurilor din averea debitorului și refuzul creditorilor de a avansa sumele corespunzătoare acoperirii cheltuielilor administrative.

Cum creditorii nu au avansat sumele corespunzătoare acoperirii cheltuielilor de procedură, se reține că sunt îndeplinite condițiile legale pentru luarea măsurii de închidere a procedurii.

În acest context, criticile recurentei apar ca neîntemeiate, lipsa bunurilor din patrimoniul debitorului împiedicând punerea în executare în cursul derulării procedurii prevăzute de Legea 85/2006, a sentinței nr. 40/19.01.2009, prin care s-a antrenat răspunderea materială a administratorului social.

Așa cum susține recurenta, scopul Legii 85/2006 este într-adevăr acela de a institui o procedură colectivă pentru acoperirea pasivului debitoarei aflate în insolvență, însă acest pasiv nu poate fi acoperit în lipsa bunurilor a căror valorificare să permită acoperirea cheltuielilor administrative.

Potrivit art.142 alin.1 din Legea 85/2006, executarea silită împotriva persoanelor prevăzute la art. 138 alin. (1) din lege se efectuează de către executorul judecătoresc, conform Codului d e procedură civilă.

Pentru a se efectua însă această executare este necesar să se achite un onorariu corespunzător valorii creanței urmărite, onorariu care nu poate fi suportat de către debitor în lipsa sumelor corespunzătoare.

Închiderea procedurii nu este de natură a afecta drepturile creditorilor, care au posibilitatea să facă demersuri în vederea identificării bunurilor mobile sau imobile ale administratorului social a cărui răspundere a fost antrenată și după închiderea procedurii. În cazul în care administratorul dispune de astfel de bunuri, creditorii pot avansa sumele corespunzătoare acoperirii onorariului executorului judecătoresc, pentru ca acesta să procedeze la efectuarea executării silite conform Codului d e procedură civilă.

Art.142 alin.2 din legea 85/2006 obligă lichidatorul judiciar, chiar și după închiderea procedurii, să pună la dispoziția executorului judecătoresc tabelul definitiv consolidat de creanțe, în temeiul căruia organul de executare va repartiza sumele rezultate din executarea silită.

Netemeinicia criticilor recurentei este dovedită și de faptul că, așa cum rezultă din adresa nr.2925/22.04.2009 emisă de Banca Transilvania - Corpul Executorilor Bancari, la cererea creditoarei Banca Transilvania - Sucursala S, s-a început deja executarea silită împotriva administratorului debitoarei, pentru recuperarea debitelor în cuantum de 41091,92 lei.

În consecință, față de considerentele expuse mai sus, urmează ca, potrivit dispozițiilor art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, să se respingă recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul formulat de creditoarea AVAS B cu sediul în B, sector 1,--11, împotriva sentinței nr.161 din 16februarie 2009 pronunțată de Tribunalul Olt în dosarul nr-, în contradictoriu cu debitoarea SC SRL prin lichidator SERVICII INSOLVENȚĂ cu sediul în C,-,.1, jud. D și cu creditoarele BANCA TRANSILVANIA - SUCURSALA S cu sediul în S,-, jud. O, S cu sediul în S,-, jud. O și PRIMĂRIA S cu sediul în S,-, jud.

Decizie irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 23 Aprilie 2009.

PREȘEDINTE,

- -

JUDECĂTOR,

- -

JUDECĂTOR,

- -

GREFIER,

- -

red. jud. /3ex.

tehnored. / 13.05.2009

27 Aprilie 2009

Președinte:Doina Lupea
Judecători:Doina Lupea, Mariana Moț, Tudora Drăcea

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 672/2009. Curtea de Apel Craiova