Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 2533/2009. Curtea de Apel Cluj

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS

ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DOSAR NR-

DECIZIE CIVILĂ NR. 2533/2009

Ședința publică din data de 19 octombrie 2009

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: Mihaela Sărăcuț

JUDECĂTOR 2: Mirela Budiu

JUDECĂTOR 3: Augusta Chichișan

GREFIER: - -

S-a luat în examinare recursul formulat de creditoarea ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI B, împotriva sentinței civile nr. 320 din data de 18.04.2009, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Bistrița N, în contradictoriu cu intimata SC SRL, având ca obiect procedura insolvenței -societăți cu răspundere limitată - deschiderea procedurii insolvenței.

La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.

Procedura de citare nu este îndeplinită, dovada de îndeplinire a procedurii de citare cu debitoarea SC SRL întorcându-se la dosar cu mențiunea firmă mutată, noul proprietar nu permite afișarea.

Recursul promovat este scutit de plata taxelor judiciare de timbru.

S-a făcut referatul cauzei, după care, Curtea, verificând dovezile de îndeplinire a procedurii de citare cu debitoarea SC SRL constată că, acesta a fost citată la sediul social înscris la Registrul Comerțului, astfel că, în raport de aceste constatări apreciază că procedura de citare este legal îndeplinită cu părțile în litigiu, în raport de prev. art. 5 din Legea nr. 26/1990 și apreciind că la dosar există suficiente probe pentru justa soluționare a cauzei, declară închisă faza probatorie și o reține în pronunțare.

CURTEA:

Prin sentința comercială nr. 320 din 28 aprilie 2009 Tribunalului Bistrița N, pronunțată în dosarul nr-, s-a respins ca inadmisibilă acțiunea comercială formulată de creditoarea a municipiului B împotriva debitoarei SC. SRL.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că prin acțiunea comercială înregistrată la acest tribunal cu numărul de mai sus, creditoarea, a municipiului B a solicitat instanței să dispună deschiderea procedurii insolvenței împotriva debitoarei SC. SRL

În motivarea acțiunii s-a arătat că așa cum rezultă din titlurile executorii precum și din fișa sintetică a societății la data de 20 octombrie 2008, debitoarea figurează în evidențele organelor fiscale cu creanțe bugetare restante în cuantum de 11.345 RON.

S-a menționat faptul că, creanța bugetară este certă, lichidă și exigibilă, precum și faptul că debitoarea a încetat plățile de mai mult de 30 de zile.

În susținerea acțiunii creditoarea a depus la dosar copii după fișa sintetică totală, somații, titluri executorii și extras de la ORC referitor la starea societății debitoare.

Debitoarea nu a formulat contestație în condițiile disp. art. 33 din Legea nr.85/2006.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța a constatat că potrivit extrasului de la ORC debitoarea se află în lichidare ca urmare a nedepunerii bilanțurilor contabile anuale pe anii 2004, 2005, 2006 și 2007 (6).

Conform art.1 din nr.85/2006 procedura insolvenței se aplică categoriilor de debitori enumerați în acest text de lege printre care și societăților comerciale aflate în funcțiune și potrivit alin.2 lit.e și societăților comerciale dizolvate.

Or, debitoarea din prezenta cauză nu se mai află doar în dizolvare, ci se află deja în lichidare la data formulării acțiunii, stadiu ulterior dizolvării și care nu este menționat în acest text de lege.

Împotriva hotărârii a declarat recurs creditoarea ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI B, solicitând admiterea acestuia, casarea sentinței atacate și rejudecând cauza pe fond, să se dispună deschiderea procedurii simplificate a insolvenței împotriva debitoarei SC""SRL formulată de

În motivarea recursului s-a arătat că hotărârea instanței de fond a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, deoarece în conformitate cu art. 2071și 2702din Legea nr.31/1990 privind societățile comerciale, actualizată prin Legea nr.441 din 27 noiembrie 2006, "în cazul în care societatea aflată în lichidare este în stare de insolvență, lichidatorul este obligat să ceară deschiderea procedurii insolvenței. În condițiile legislației insolvenței, creditorii vor putea cere deschiderea procedurii insolvenței față de societatea aflată în curs de lichidare" și respectiv "constatând îndeplinirea condițiilor prevăzute de legea insolvenței, judecătorul - sindic va dispune deschiderea procedurii simplificate a insolvenței".

De asemenea, s-a arătat că potrivit art.3 din Legea nr.85/2006, neplata la scadență a datoriei declanșează curgerea timpului de 30 de zile calendaristice, împlinirea acestui termen dând naștere prezumției de insolvență, iar atâta vreme cât creanța instituției creditoarei este certă, lichidă și exigibilă, în valoare de 11.345 lei, consideră că nu există nici un motiv temeinic pentru care să fie respinsă cererea sa.

Analizând recursul declarat în cauză de către creditoare, Curtea reține că ele este fondat, pentru următoarele considerente:

Prin sentința recurată, judecătorul sindic a respins cererea de deschidere a procedurii insolvenței formulată de către recurentă în contradictoriu cu debitoarea SC SRL B, pe considerentul că această societate se află în lichidare, urmare a sentinței de dizolvare pronunțate pe temeiul prev. art. 237 alin. 1 lit. b din Legea nr. 31/1990.

Ca atare, deși nu este specificat expres în conținutul dispozitivului, judecătorul sindic a dat prevalență excepției inadmisibilității cererii introductive, în ideea că această categorie de debitori nu se încadrează în prevederile Legii nr. 85/2006.

Curtea apreciază că această abordare nu este conformă dispozițiilor legale în vigoare la momentul introducerii cererii, nici din perspectiva Legii nr. 85/2006 și nici din cea a Legii nr. 31/1990.

Astfel, conform art. 1 alin. 2 lit. e din Legea nr. 85/2006, "rocedura p. simplificata prevazuta de prezenta lege se aplica debitorilor aflati in stare de insolventa, care se incadreaza in una dintre urmatoarele categorii:. e) societati comerciale dizolvate anterior formulării cererii introductive"

În opinia instanței de recurs, interpretarea dată de către judecătorul sindic acestui text nu este cea corectă, în condițiile în care este evident că o societate dizolvată anterior formulării cererii introductive nu se poate afla decât în lichidare.

În sprijinul acestei soluții vin, de altfel, așa cum a arătat și recurenta, și prev. art. 2701și 2702din Legea nr.31/1990 privind societățile comerciale, actualizată prin Legea nr.441 din 27 noiembrie 2006, care se aplică și în cazul societăților cu răspundere limitată, conform cărora "în cazul în care societatea aflată în lichidare este în stare de insolvență, lichidatorul este obligat să ceară deschiderea procedurii insolvenței. În condițiile legislației insolvenței, creditorii vor putea cere deschiderea procedurii insolvenței față de societatea aflată în curs de lichidare" și respectiv "constatând îndeplinirea condițiilor prevăzute de legea insolvenței, judecătorul - sindic va dispune deschiderea procedurii simplificate a insolvenței".

Din coroborarea acestor prevederi, rezultă fără dubiu că este posibilă deschiderea procedurii insolvenței față o societate cu răspundere limitată aflată în lichidare, motiv pentru care, văzând și prev. art. 312 alin. 5.pr.civ. recursul va fi admis, cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare judecătorului sindic, cu luarea în considerare a împrejurării că prima instanță nu a analizat fondul cauzei, pronunțându-se pe excepție.

În rejudecare, tribunalul va analiza îndeplinirea cerințelor cerute de lege în vederea deschiderii procedurii, cu referire specială la prev. art. 3 pct. 1 și 6 din Legea nr. 85/2006.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de B împotriva sentinței civile nr. 320/28.04.2009, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Bistrița N pe care o casează și trimite cauza spre rejudecare.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 19.10.2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI

- - - - - -

GREFIER

- -

RED.MB/MB

4.11.09/4 ex.

jud.fond:

Președinte:Mihaela Sărăcuț
Judecători:Mihaela Sărăcuț, Mirela Budiu, Augusta Chichișan

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 2533/2009. Curtea de Apel Cluj