Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 712/2009. Curtea de Apel Constanta

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CONSTANȚA

SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ,

CONTENCIOS ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA CIVILĂ NR. 712/COM

Ședința publică de la 17 Iunie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Mihaela Davidencu Șerban

JUDECĂTOR 2: Elena Carina Gheorma

Judecător - - -

Grefier -

Pe rol judecarea recursului comercial d eclarat de recurenta creditoare - Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, cu sediul în B,--11, sect.1, împotrivaSentinței civile nr. 1264/com/23.02.2009 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr-în contradictoriu cu intimata debitoare - SC SRL prin lichidator judiciar, cu sediul în C, al., nr.4, -.A,.16 și intimatul - Oficiul Registrului Comerțului, cu sediul în C,-, având ca obiect - procedura insolvenței.

La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită, părțile fiind citate cu respectarea dispozițiilor art. 87 și următoarele din Codul d e pr. civilă.

În referatul oral făcut asupra cauzei grefierul de ședință învederează că recursul formulat de creditoare este motivat, scutit de plata taxei judiciare de timbru.

Se solicită judecata cauzei în lipsă.

Curtea constată că nu sunt motive de amânare apreciază dosarul în stare de judecată și rămâne în pronunțare luând act că se solicită judecata cauzei în lipsă.

CURTEA

Asupra recursului comercial d e față:

La data de 12.01.2009 lichidatorul judiciar desemnat al debitoarei SC Mobil SRL - a depus la dosar raportul întocmit în conformitate cu prevederile art. 24 alin.1 coroborat cu art.21 din Legea insolvenței, prin care a relevat lipsa/insuficiența bunurilor din averea debitoarei si neavansarea de către creditori a sumelor necesare acoperirii cheltuielilor de procedură, solicitând închiderea procedurii in conformitate cu dispozițiile art.131 din Legea 85/2006.

Prin Sentința civilă nr. 1264/23.02.2009 pronunțată de Tribunalul Constanțas -a dispus închiderea procedurii insolvenței debitorului, în temeiul dispozițiilor art. 131 din Legea nr. 85/2006 și radierea debitorului din registrul comerțului /registrul societăților agricole / registrul asociațiilor și fundațiilor / alte registre.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond prin judecătorul sindic a reținut că procedura simplificată a insolvenței împotriva debitoarei SC Mobil SRL a fost deschisă prin Sentința civilă nr. 1875/COM/30.06.2008, fiind desemnată în calitate de lichidator judiciar.

Potrivit art.131 din Legea 85/2006 "In orice stadiu al procedurii prevăzute de prezenta lege, dacă se constată că nu exista bunuri în averea debitorului ori că acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative si nici un creditor nu se oferă sa avanseze sumele corespunzătoare, judecătorul sindic va putea da o sentință de închidere a procedurii, prin care se dispune si radierea debitorului din registrul în care este înmatriculat."

Întrucât continuarea procedurii in absența bunurilor din averea debitoarei, care să acopere cel puțin cheltuielile de procedură, nu se justifică, s-a făcut aplicarea dispozițiilor art.131 din Legea 85/2006, dispunându-se închiderea procedurii si radierea societății debitoare din Registrul Comerțului

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs creditoarea AVAS B care a criticat-o ca fiind nelegală și netemeinică.

Recurenta a arătat că lipsa fondurilor necesare continuării procedurii de lichidare, putea fi acoperită făcându-se aplicarea dispozițiilor art. 4 alin.4 din Legea nr. 85/2006, care prevăd în mod explicit ca "în lipsa disponibilităților în contul creditorului, se va utiliza fondul de lichidare, plățile efectuându-se pe baza unui buget previzionat pe o perioadă de cel puțin 3 luni, aprobat de judecătorul sindic".

Totodată, în condițiile în care recurenta ar fi avansat sume pentru continuarea procedurii, astfel cum s-a solicitat, creanța AVAS a cărei recuperare se dovedește dificilă și la cuantumul actual, s-ar fi mărit, devenind și mai greu de recuperat.

Mai învederează instanței că neavansarea de către creditori a sumelor necesare continuării procedurii de lichidare judiciară nu trebuie să fie în mod imperios amendată cu închiderea procedurii în temeiul art. 131 din legea nr. 85/2006, prevederile acestei legi neprevăzând acest aspect.

În ce privește posibilitatea continuării procedurii de lichidare judiciară declanșată împotriva debitoarei arată recurenta că, modalitatea continuării procedurii este formularea cererii de chemare în judecată având ca obiect atragerea răspunderii patrimoniale a persoanelor interesate care au făcut parte din conducerea societății, pentru a atrage la masa credală sume suplimentare destinate acoperirii pasivului debitoarei, deoarece lichidatorul judiciar are datoria de a căuta modalitățile de recuperare a patrimoniului pentru a putea plăti cât mai multe dintre creanțele pe care debitoarea le are către creditori.

În opinia recurentei lichidatorul judiciar nu a aplicat corect regulile răspunderii instituite de dispozițiile art. 138 și următoarele din Legea nr. 85/2006.

În drept au fost invocate dispozițiile art. 304 pct.9 Cod pr. civilă, dispozițiile cuprinse în Legea nr. 85/2006.

Intimata debitoare prin lichidatorul judiciar legal citată a formulat note scrise prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Examinând cauza prin prisma argumentelor invocate în susținerea motivului de recurs întemeiat pe dispozițiile art.304 pct.9 pr.civ. dar și potrivit art.304 indice 1.pr.civ. Curtea constată că recursul nu este fondat.

Potrivit art. 131 din legea nr. 85/2006: "în orice stadiu al procedurii prevăzute de prezenta lege, dacă se constată că nu există bunuri în averea debitorului ori că acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative și nici un creditor nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare, judecătorul-sindic va putea da o sentință de închidere a procedurii, prin care se dispune și radierea debitorului din registrul în care este înmatriculat".

În speță, raportul ce constată inexistența bunurilor debitoarei a fost depus la instanță la data de 12.01.2009, judecătorul sindic a acordat termen pentru a fi citați creditorii pentru a-și spune punctul de vedere asupra cererii formulate de lichidator. Aceștia se puteau prezenta în instanță unde au fost citați conform dispozițiile cuprinse în art.7 din Legea nr.85/2006, pentru a dovedi contrariul sau pentru a-și manifesta intenția de a avansa sumele necesare. Recurenta nu a făcut dovada faptului că s-a oferit să avanseze sumele necesare acoperirii cheltuielilor administrative iar afirmația acesteia conform căreia aceste cheltuieli trebuiau să fie acoperite din fondul de lichidare nu poate fi reținută întrucât, potrivit textului, cheltuielile administrative se acoperă din bunurile din averea debitoarei sau sunt avansate de către creditori.

În cauză, în mod corect judecătorul sindic a dispus închiderea procedurii constatând îndeplinirea condițiilor cerute de art. 131 din lege. Întrucât aceștia nu au obiecțiuni cu privire la constatarea lipsei bunurilor, singura atitudine permisă de dispozițiile art.131 era aceea referitoare la avansarea sumelor corespunzătoare.

De asemenea, Curtea constată că măsura dispusă de judecătorul sindic nu a fost de natură să îi surprindă pe creditori. Aceștia aveau cunoștință despre starea patrimoniului debitoarei. În aceste condiții, creditorii trebuia să manifeste diligență și să solicite potrivit art. 138 alin. 3 din Legea nr. 85/2006, antrenarea răspunderii independent de opinia lichidatorului judiciar.

Pe cale de consecință, neexistând motive de nelegalitate a hotărârii atacate, Curtea apreciază că recursul este nefondat, urmând ca în temeiul art.312 Cod pr.civilă să fie respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul comercial dclarat de recurenta creditoare Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, cu sediul în B,--11, sect.1, împotrivaSentinței civile nr. 1264/com/23.02.2009 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr-în contradictoriu cu intimata debitoare - SC SRL prin lichidator judiciar, cu sediul în C, al., nr.4, -.A,.16 și intimatul - Oficiul Registrului Comerțului, cu sediul în C,-,ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică astăzi, 17 Iunie 2009.

Președinte,

- - -

Judecător,

- - -

Judecător,

- -

Grefier,

Jud.fond

tehnoredactat dec.jud.-- -/2 ex.

Președinte:Mihaela Davidencu Șerban
Judecători:Mihaela Davidencu Șerban, Elena Carina Gheorma

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 712/2009. Curtea de Apel Constanta