Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 716/2008. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA COMERCIALĂ
DECIZIA NR. 716
ȘEDINȚA PUBLICĂ DE - 2008
PREȘEDINTE: Carmen Mladen
JUDECĂTOR 2: Lotus Gherghină
JUDECĂTOR 3: Doina Lupea
GREFIER - -
Pe rol, judecarea recursului declarat de recurenta creditoare AVAS B, împotriva sentinței nr. 633 din 21 aprilie 2008, pronunțată de Tribunalul Gorj - Secția Comercială, în dosarul nr- (nr. în format vechi 70/F/2004), în contradictoriu cu intimata debitoare SC TRANS SRL B DE J/- CF - prin lichidator TG. J, având ca obiect închidere procedură insolvență.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că recurenta creditoare a solicitat judecarea în lipsă conform prevederilor art. 242 pr.civ. după care;
Curtea, din oficiu, invocă excepția inadmisibilității recursului motivat de faptul că la fond nici AVAS B și nici CAS G nu au avut calitatea de parte, motiv pentru care trece la soluționare pe această excepție.
CURTEA
Asupra recursului de față constată următoarele:
Prin sentința nr.633 din 21 aprilie 2008 pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Gorj - Secția Comercială admis cererea lichidatorului judiciar TG. J, desemnat să administreze procedura insolvenței debitoarei SC TRANS SRL de în contradictoriu cu creditorii DGFP și BCR Agenția Novaci.
În temeiul art.131 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, a di spus închiderea procedurii insolvenței debitorului SC TRANS SRL de, radierea debitorului din registrul comerțului, din cadrul ORC de pe lângă Tribunalul Gorj.
În temeiul art.136 din Legea nr. 85/2006 lichidatorul judiciar a fost escărcat de orice îndatoriri și responsabilități, iar n temeiul art.135 din Legea privind procedura insolvenței, s-a dispus publicarea sentințe; în Buletinul procedurilor de insolvență, afișarea dispozitivului prezentei sentințe la ușa Tribunalului Gorj și plata din fondul de lichidare sumelor reprezentând cheltuieli de procedură și onorariu lichidator judiciar.
Pentru a pronunța această hotărâre judecătorul sindic a reținut că în cauză sunt îndeplinite prevederile art.131 din Legea nr. 85/2006 din raportul de activitate depus de lichidator la pagina 55 dosar, rezultând că debitorul nu figurează în evidențele contabile cu bunuri mobile sau imobile care să poată fi valorificate pentru acoperirea cheltuielilor de procedură și creanțelor.
De asemenea, s-a mai avut în vedere că prin sentința nr. 1499 din 16 decembrie 2005 pronunțată în dosarul nr- de judecătorul fost antrenată răspunderea patrimonială administratorului pentru întreg pasivul debitorului în ideea acoperirii creanțelor datorate creditorilor respectiv BCR, DGFP,.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI B, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând în drept dispozițiile art. 8 din Legea nr.85/2006, coroborate cu art. 299 - 316 proc. civ.
În motivele de recurs, recurenta AVAS Bai nvocat faptul că prin hotărârea pronunțată instanța de fond a încălcat formele de procedură stabilite sub sancțiunea nulității de prevederile art. 105 alin. 2 proc. civ. iar judecătorul sindic a admis cererea fără ca toți creditorii să fie introduși și citați în cauză.
S-a mai invocat faptul că prin efectul protocolului nr. 4 încheiat la data de 23.02. 2004 între AVAS B, Casa Națională de Asigurări de Sănătate și Casa de Asigurări de Sănătate Maf ost preluată creanța aferentă debitoarei SC TRANS SRL B DE, în cuantum de 917,15 lei, echivalentul a 279,63 USD, astfel încât, se impunea ca AVAS să figureze în cauză în calitate de creditoare și să-i fie comunicate toate actele procedurale ce derivă din această calitate.
Recurenta creditoare a arătat că nici un act procedural nu a fost comunicat către AVAS, încălcându-se astfel prevederile art.85 și următoarele din Codul d e procedură civilă, astfel încât a fost lipsită de orice drept la apărare, neputând formula nici un fel de cereri în cauza dedusă judecății.
De asemenea, s-a mai invocat că în cauză a fost încălcat principiul contradictorialității dezbaterilor
Analizând sentința pronunțată de Tribunalul Gorj prin prisma motivelor de recurs invocate și a dispozițiilor legale incidente în cauză, Curtea constată că recursul este inadmisibil pentru următoarele considerente:
Cererea recurentei creditoare BANCA COMERCIALĂ ROMÂNĂ SA prin AGENȚIA NOVACI pentru declanșarea procedurii prevăzută de Legea nr. 64/1995- republicată și modificată prin Legea nr.149/2004, a fost formulată la data de 25 februarie 2004 și înregistrată sub nr-, iar prin încheierea nr.371 din 28.210.2004 Tribunalului Gorja dispus intrarea în faliment a debitoarei.
În evidențele contabile ale debitoarei AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI B nu a figurat ca și creditor, nefiind notificată în acest sens. Procedura prevăzută de Legea nr. 64/1995, devenită Legea nr. 85/2006, se desfășoară cu publicitate, respectiv hotărârile judecătorului sindic se înregistrează la ORC, se afișează la instanță, notificările se fac prin respectarea normelor de publicitate, iar o dată cu intrarea Legii nr. 85/2006 respectiv la 20.07.2006, publicitatea se efectuează și prin Buletinul Insolvenței. Deci această creditoare avea posibilitatea să intervină în procedură și să ceară înscrierea la masa credală cu suma izvorâtă din protocolul nr. 4 încheiat la data de 23.02. 2004 între AVAS B, Casa Națională de Asigurări de Sănătate și Casa de Asigurări de Sănătate prin care a fost preluată creanța aferentă debitoarei SC TRANS SRL B DE, în cuantum de 917,15 lei. Protocolul invocat nu a fost depus la dosar.
ca și creditoare în tabelul definitiv al creanțelor, nu exista nici o obligație pentru judecătorul sindic de a cita această creditoare pentru termenul la care s-a dispus închiderea procedurii prin sentința recurată.
În principiu recurent poate fi numai acela care, personal sau legalmente reprezentat, a fost parte în proces, așa cum se deduce din dispozițiile art.316 raportat la art. 283. proc.civ. Totuși potrivit art.336, alin.4 proc.civ, în materie necontencioasă, recursul poate fi făcut de orice persoană interesată, chiar dacă nu a fost citată la dezlegarea pricinii, ori speței de față nu i se aplică dispozițiile acestui articol.
În aceste condiții, cum recurenta n-a figurat ca parte la prima instanță, nu are calitatea procesuală de a declara recurs.
În consecință, Curtea, în temeiul art. 312 proc. civ. va respinge recursul ca inadmisibil.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de recurenta creditoare AVAS B, cu sediul în B, sector 1,--11, împotriva sentinței nr. 633 din 21 aprilie 2008, pronunțată de Tribunalul Gorj - Secția Comercială, în dosarul nr- (nr. în format vechi 70/F/2004), în contradictoriu cu intimata debitoare SC TRANS SRL B DE J/- CF - prin lichidator TG J, cu sediul în Tg.J,-, județul G, ca inadmisibil.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 08 2008.
PREȘEDINTE, - - | JUDECĂTOR, - - | JUDECĂTOR, - - |
GREFIER, - - |
red. Jud.
jud. Fond
tehnoredactat /3ex.
10 2008
Președinte:Carmen MladenJudecători:Carmen Mladen, Lotus Gherghină, Doina Lupea
← Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... | Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... → |
---|