Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 725/2009. Curtea de Apel Ploiesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI

SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DOSAR NR-

DECIZIA NR. 725

Ședința publică din data de 8 mai 2009

PREȘEDINTE: Valentina Gheorghe

JUDECĂTORI: Valentina Gheorghe, Adriana Florina Secrețeanu Adrian

- - -

Grefier - Nora

Pe rol fiind judecarea recursului formulat de lichidatorpentru debitoareaSC GRUP SRL, CUI -, număr de ordine în registrul comerțului J-, cu sediul profesional în B, str. -,. 11,. B,. 1, județul B, împotriva sentinței comerciale nr. 266 din 18 februarie 2009 pronunțată de Tribunalul Buzău - Secția comercială și de contencios administrativ, în contradictoriu cu intimații pârâți, domiciliat în B, cartier 5,. 14,. B,. 67, județul B și, domiciliat în comuna Vadu Pașii, județul

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns intimatul pârât personal și asistat de avocat din cadrul Baroului B, conform împuternicirii avocațiale aflată la fila 15 dosar, lipsă fiind recurentul lichidator G pentru debitoarea SC GRUP SRL și intimatul pârât.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care arată că recursul este la primul termen de judecată, este motivat, solicitându-se și judecata în lipsă;

Se invedereaza ca intimatii parati si au depus la dosarul cauzei intampinare, inregistrata sub nr. 9286 din 30 aprilie 2009 si recurenta a depus raspuns la intampinare, inregistrat sub nr. 1288 din data de 30 aprilie 2009, dupa care,

Avocat, pentru intimatul parat, depune la dosarul cauzei imputernicire avocatiala si precizeaza ca nu solicita amanarea cauzei pentru a lua cunostinta de raspunsul la intampinare depus la dosarul cauzei de recurenta.

Curtea inmaneaza intimatului parat, prin aparator, raspunsul la intampinare formulat de recurenta.

Avocat, pentru intimatul parat, depune la dosarul cauzei copia raportului de expertiza extrajudiciara specailitatea contabilitate, intocmita de expert.

Arata ca nu mai are alte cereri de formulat si solicita acordarea cuvantului in combaterea recursului.

Curtea, luand act de imprejurarea ca recurenta a solicitat judecata in lipsa si tinand seama si de faptul ca intimatul parat nu mai are alte cereri de formulat, constata cauza in stare de judecata si acorda cuvantul in combaterea recursului.

Avocat, pentru intimatul parat, avand cuvantul, solicita respingerea recursului formulat impotriva împotriva sentinței comerciale nr. 266 din 18 februarie 2009 pronunțată de Tribunalul Buzău - Secția comercială și de contencios administrativ, pentru urmatoarele considerente:

Invedereaza ca lichidatorul judiciar nu a facut minimul de probatoriipentru dovedirea afirmatiilor facute, nefiind indicata nicio imprejurare d fapt care sa se incadreze la art.138 din Legea nr. 85/2006.

Apreciaza ca nu exista motive pentru antrenarea raspunderii administratorilor debitoarei.

Precizeaza ca la momentul la care s-a depus la dosarul de fond expertiza extrajudiciara intocmita de un membru al practicienilor de insolventa, aceasta a fost pusa in discutia partilor, insa lichidatorul nu a solicitat amanarea cauzei pentru a lua cunostinta de aceasta.

Mai arata ca instanta de fond trebuia sa revina asupra propriilor dispozitii in ceea ce priveste efectuarea unei expertize de specialitate si sa o valorifice pe cea extrajudiciara, deja efectuata.

Invedereaza ca expertiza extrajudiciara a avut obiective cu incidenta in cauza.

Arata ca societatea era radiata inainte de constatarea starii de insolventa.

Precizeaza, ca de fapt, lichidatorul judiciar nu agasit utilaje ca stoc de marfa si arata ca aceste bunuri nu au intrat niciodata in patrimoniul debitoarei, intrucat nu a dispus de finantarea necesara pentru achitarea acestor utilaje.

Mai invedereaza ca lichidatorului i s-a aratat, de altfel, ca factura a fost inregistrata TVA, nu avea nici documentele de insotire.

de aceste imprejurari, se arata ca lichidatorul judiciar a considerat de cuviinta ca sunt necesare indicii pentru antrenarea raspunderii administratorilor debitoarei.

Cu toate acestea, solicita respingerea recursului formulat impotriva împotriva sentinței comerciale nr. 266 din 18 februarie 2009 pronunțată de Tribunalul Buzău - Secția comercială și de contencios administrativ si mentinerea sentintei ca fiind legala.

cheltuieli de judecata.

CURTEA:

Deliberând asupra recursului de față, Curtea reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului B - Sectia comerciala si de contencios administrativ sub nr-, creditoarea Administrația Finanțelor Publice Bas olicitat deschiderea procedurii insolvenței împotriva debitoarei SC GRUP SRL în scopul realizării creanței de 29.996 lei, constand in taxe, impozite, contributii, dobanzi si penalitati aferente neachitarii debitelor in termenele legale de plata.

Prin sentința comercială nr. 455 din 23 iunie 2008 judecătorul sindic a admis cererea și a numit administrator judiciar pe avocat G, iar de imprejurarea ca, creditorii au agreat propunerea de intrare în faliment prin procedura simplificată, prin sentința comercială nr. 639 din 29 septembrie 2008, dispus intrarea în faliment, desemnând lichidator judiciar pe avocat

În cadrul acestei proceduri, lichidatorul judiciar a notificat creditorii în vederea întocmirii tabelului suplimentar al creanțelor și al tabelului definitiv consolidat si a întocmit raportul asupra cauzelor și împrejurărilor ce au dus la apariția stării de insolvență, concluzionand ca pârâții au folosit în interesul lor creditele debitoarei în sumă de 958.363 lei.

de lipsa oricaror bunuri in patrimoniul debitoarei, a căror valorificare să ducă la acoperirea creanțelor, lichidatorul judiciar a formulat cerere de atragere răspunderii pârâților și .

Privitor la această cerere, Tribunalul Bac onstatat ca fapta presupus a fi săvârșită de către cei doi pârâți, în calitate de administratori ai societății debitoare, este aceea enunțată de dispozitiile art.138 alin.1 lit. a din Legea nr. 85/2006 constând în folosirea creditelor persoanei juridice în folosul propriu, respectiv suma de 958.363 lei.

Arata lichidatorul judiciar faptul ca, din conținutul balanței de verificare aferentă lunii iunie 2007 și al bilanțului societății la 30.06.2007 a rezultat că debitorul avea în patrimoniu active imobilizate de 6385 lei și active circulante de 951.978 lei, reprezentând mărfuri în valoare de 199.763 lei, lichidități în casă de 14.184 lei, clienți de încasat de 205.793 lei, avansuri acordate furnizorilor de 441.664 lei și creditori diverși de 40.000 lei. Activele circulante nu au fost identificate în patrimoniul debitoarei și nici nu au fost prezentate documentele contabile.

În apărare, pârâții și au făcut unele precizări în sensul că evidențele contabile puse la dispoziția lichidatorului judiciar combat cele menționate în bilanțul contabil în sensul că singurele sume înscrise real în evidențele contabile o reprezintă factura nr. - din 25 septembrie 2006 de achiziționare a două sisteme filtrare de la SC SRL în valoare de 124.578 lei și factura nr. - din 10 octombrie 2006 pentru două sisteme de monitorizare a apei în valoare de 112.655,99 lei, utilaje care nu au fost ridicate și, respective, recepționate.

Prin sentinta comerciala nr. 266 din 18 februarie 2009, Tribunalul B - Sectia comerciala si de contencios administrativ a admis cererea formulată de lichidatorul judiciar, avocat G, pentru închiderea procedurii la debitoarea SC GRUP SRL si a dispus închiderea procedurii și radierea debitoarei de la Oficiul Registrului Comerțului.

De asemenea, a fost respinsa cererea de antrenare a răspunderii foștilor administratori si.

Pentru a se pronunta astfel, prima instanta a retinut ca în evidențele contabile nu se găsesc note de recepții și avize de expediție care să confirme înregistrarea în contabilitate a acestor utilaje. Lipsa de lichidități a dus în final la imposibilitatea ridicării utilajelor, depunându-se diligențe în scopul stornării facturilor susrubricate, dar societatea furnizoare a fost dizolvată de drept, astfel cum rezultă din informațiile de la Oficiul Registrului Comertului din 18.02.2009.

De asemenea, nu s-a confirmat susținerea potrivit căreia societatea avea debitori de încasat, lichidatorul neputând astfel că precizeze cine sunt aceștia și, respectiv, momentul nașterii raportului juridic.

Instanța a retinut astfel că lichidatorul judiciar nu a facut dovada certă că membrii organelor de conducere colectivă au utilizat bunurile sau creditele debitorului persoană juridică în interesul propriu sau al unei alte persoane. Simpla enunțare a faptei susținută doar pe mențiunile din bilanț și balanța analitică, fără o prealabilă verificare a altor înscrisuri primare, extrase de cont, avize, procese verbale de recepție, nu poate forma convingerea că cele 4 condiții cumulative ale raspunderii civile delictuale sunt îndeplinite.

Impotriva acestei sentinte a formulat recurs lichidatorul judiciar, avocat G, criticand sentinta pentru nelegalitate si netemeinicie, intrucat, desi s-a incuviintat o expertiza specialitatea contabilitate, aceasta nu s-a mai efectuat, iar in ceea ce priveste expertiza extrajudiciara depusa la dosarul cauzei, aceasta nu i-a fost comunicata pentru a lua cunostinta de continutul acesteia si a formula eventuale obiectiuni.

De asemenea, s-a mai aratat ca sentinta este lovita de nulitate, nefiind motivata in fapt. Actele reprezentand evidenta analitica a firmei nu au fost prezentate de administratorii debitoarei, astfel incat lichidatorul judiciar a fost in imposibilitate de a identifica eventualii debitori pentru recuperarea eventualelor creante. De asemenea, din evidentele contabile ale debitoarei, care au fost tinute in conformitate cu dispozitiile legale, a rezultat faptul ca valoarea totala a activului era mult mai mare decat valoarea pasivului.

Considera recurenta si faptul ca lipsa activului a creat prezumtia ca a fost folosit in favoarea administratorilor societatii debitoare sau al altora, fiind aplicabile dispozitiile art. 138 alin. 1 lit. a din Legea nr. 85/2006.

Se apreciaza ca sunt indeplinite conditiile cumulative prevazute de lege pentru angajarea raspunderii administratorilor debitoarei, respectiv cele prevzute de art. 998 si 999 cod civil si cele ale art. 138 din Legea nr. 85/2006.

Se solicita, in principal, admiterea recursului, casarea sentintei recurate si admiterea cererii de angajare a raspunderii administratorilor debitoarei astfel cum a fost formulata.

In subsidiar, se solicita admiterea recursului si casarea cu trimiterea cauzei spre rejudecare in vederea administrarii de probe suplimentarea in dovedirea conditiilor de angajare a raspunderii in sarcina celor doi administratori sociali.

In temeiul dispozitiilor art. 115 - 118 Cod procedura civila, intimatii parati si au depus intampinare, prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat, intrucat in patrimoniul debitoarei nu au existat mijloacele fixe inregistrate contabil, fiind vorba de o inregistrare eronata prin transferul valorii unei facturi din contul furnizori in contul marfa.

Examinand sentinta recurata prin prisma criticilor formulate, a actelor si lucrarilor dosarului, dar si a dispozitiilor legale incidente in cauza, Curtea constata ca recursul este fondat, urmand a-l admite pentru urmatoarele considerente:

Prin sentința comercială nr. 455 din 23 iunie 2008, judecătorul sindic a admis cererea creditoarei Administratia Finantelor Publice B și a deschis procedura insolventei de debitoarea SC Grup SRL, pentru recuperarea unei creante in valoare de 29.996 lei.

Ulterior, prin sentința comercială nr. 639 din 29 septembrie 2008, judecatorul sindic a admis cererea administratorului judiciar G, si a dispus intrarea societatii debitoare în faliment.

La data de 18.12.2008, lichidatorul judiciar Gaf ormulat cerere de angajare a raspunderii administratorilor si, solicitand obligarea acestora sa suporte o parte din pasivul debitoarei, in suma de 28.996 lei.

A aratat prin aceasta cerere faptul ca din bilantul societatii debitoare la data de 30.06.2007 si balanta de verificari aferenta lunii iunie 2007 - ultimele situatii financiare depuse de debitoare la organul fiscal - rezulta ca societatea are in patrimoniu active in valoare totala de 958.363 lei, din care active imobilizate de 6.385 lei si active circulante de 951.978 lei, acestea din urma fiind constituite din marfuri in valoare de 199.763 lei, lichiditati in casa de 14.184 lei, clienti de incasat de 205.793 lei, avansuri acordate furnizorilor de 441.664 lei si creditori diversi de 40.000 lei.

A sustinut lichidatorul faptul ca cei doi administratori nu au facut dovada demersurilor intreprinse pentru recuperarea creantelor reprezentand "clienti", "avansuri furnizori" si "debitori diversi" si nici nu au prezentat bunurile societatii in vederea inventarierii si valorificarii acestora, imprejurari de natura a crea prezumtia folosirii creditului societatii de catre clientii carora le-au fost livrate bunurile, respectiv de catre furnizorii carora le-au fost platite sume in avans.Mai mult, neprezentarea bunurilor conduce la prezumtia folosirii activelor, de catre cei doi administratori, in folosul lor.

Prin intampinarea formulata, cei doi administratori au aratat ca marfurile ce figureaza pe stoc nu au intrat niciodata in gestiunea societatii ca urmare a inexistentei diponibilului necesar achitarii acestora. Au aratat administratorii si faptul ca este nereala inscrierea in evidentele contabile ca marfuri pe stoc a aparaturii de laborator, ca si inscrierea in contul avansuri acordate furnizorilor a sumei de 441.664 lei.

In dovedirea acestor sustineri, paratii au solicitat efectuarea unei expertize contabile care sa verifice realitatea mentiunilor din evidentele contabile ale societatii debitoare.

La termenul de judecata din 18.02.2009, judecatorul sindic a incuviintat, la solicitarea paratilor, administrarea probei cu expertiza contabila, luand act in incheierea de sedinta de sustinerea aparatorului acestora in sensul efectuarii unei expertize contabile extrajudiciare.

Verificand practicaua sentintei comerciale nr. 266/18.02.2009, Curtea constata ca, desi judecatorul sindic a incuviintat, in conditii de contradictorialitate, efectuarea unei expertize contabile, nu a stabilit, in conditiile art.201-202.proc.civ. obiectivele acesteia si onorariul expertului. Nu au fost respectate nici dispozitiile art.168 alin.1 proc.civ. potrivit carora incheierea prin care se incuviinteaza o proba trebuie sa arate faptele ce trebuie dovedite prin mjlocul de proba incuviintat.

Mai mult, rezulta din practica faptul ca instanta de fond nu a procedat la administrarea acestei probe, ci a pasit la judecarea in fond a cererii, a mentiona motivat revenirea asupra necesitatii administrarii probei respective, imprejurarile ce au condus ca proba sa devina neconcludenta sau neutila.

Se retine si faptul ca ambele parti au recunoscut depunerea, de catre aparatorul cauzei, in instantei de fond, a unui raport de expertiza extrajudiciara, ca acest inscris sa se regaseasca in actele dosarului primei instante.

In acest context, Curtea apreciaza ca judecatorul sindic nu a administrat in conditii de legalitate toate probele necesare aflarii adevarului in prezenta cauza, prin neadministrarea probei cu expertiza incuviintata ori revenirea motivata asupra necesitatii administrarii acestei probe. O atare imprejurare face ca hotararea pronuntata sa fie netemeinica si nelegala, neputand fi verificata, de catre instanta de control judiciar, ratiunea pentru care probele solicitate, desi admise, nu au mai fost administrate.

Pentru aceste considerente, apreciind ca judecatorul sindic nu a intrat in cercetarea fondului cauzei, in conformitate cu disp. art. 312 alin.5 proc.civ. Curtea va admite recursul, va casa sentinta recurata si va dispune trimiterea cauzei spre rejudecare.

Cu ocazia rejudecarii, judecatorul sindic va administra toate probele solicitate de parti pe care le va aprecia ca fiind concludente, pertinente si utile cauzei, cu respectarea prevederilor legale in materia incuviintarii si administrarii probelor, considerentele hotararii urmand a cuprinde, in conditiile art. 261.proc.civ. referiri la aprecierea probelor administrate, ce au condus la conturarea solutiei pronuntate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul formulat de lichidatorpentru debitoareaSC GRUP SRL, CUI -, număr de ordine în registrul comerțului J-, cu sediul profesional în B, str. -,. 11,. B,. 1, județul B, împotriva sentinței comerciale nr. 266 din 18 februarie 2009 pronunțată de Tribunalul Buzău - Secția comercială și de contencios administrativ, în contradictoriu cu intimații pârâți, domiciliat în B, cartier 5,. 14,. B,. 67, județul B și, domiciliat în comuna Vadu Pașii, județul

Casează sentința recurată și trimite cauza Tribunalului Buzău spre rejudecare.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 8 mai 2009.

Președinte, JUDECĂTORI: Valentina Gheorghe, Adriana Florina Secrețeanu Adrian

- - - - - -

Grefier,

Nora

Operator de date cu caracter personal

Nr. notificare 3120

Red. VG

Dact. NZ

2 ex/5 iunie 2009

dosar fond - Tribunalul Buzău

jud. fond

Președinte:Valentina Gheorghe
Judecători:Valentina Gheorghe, Adriana Florina Secrețeanu Adrian

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 725/2009. Curtea de Apel Ploiesti