Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 78/2009. Curtea de Apel Cluj

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS

ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DOSAR NR-

DECIZIA CIVILĂ nr. 78/2009

Ședința publică din data de 13.01.2009

Instanța este constituită din:

PREȘEDINTE: Danusia Pușcașu

JUDECĂTOR 2: Andrei Axente Irinel

JUDECĂTOR 3: Marusciac

GREFIER:

S-a luat în examinare recursul declarat de către debitoarea - &CO SRL C împotriva sentinței comerciale nr. 2012 din 15.09.2008 pronunțată de Tribunalul Comercial Cluj în dosarul cu nr. unic -, în contradictoriu cu intimații: - -, ADMINISTRATOR JUDICIAR " JUDICIAR", având ca obiect procedura insolvenței- deschiderea procedurii.

La apelul nominal se prezintă avocat pentru recurenta-debitoare.

Procedura de citare este îndeplinită potrivit normelor de drept comun.

Pentru timbrarea recursului s-a achitat taxa judiciară de timbru în valoare de 20 lei și s-a aplicat timbru judiciar de 0,15 lei.

S-a prezentat referatul cauzei, după care reprezentantul recurentei depune în probațiune copia Ordinului de plată nr.71 din 13.11.2008 pentru suma de 14.941 lei, dovadă a achitării integrale a debitului datorat. Declară că nu are de formulat alte cereri în probațiune și nici excepții de invocat.

Instanța în urma deliberării, apreciază că la dosar există suficiente probe pentru justa soluționare a cauzei și nemaifiind alte cereri prealabile, constată că prezentul recurs se află în stare de judecată, închide faza probatorie și acordă cuvântul pentru concluzii în recurs.

Reprezentantul recurentei solicită admiterea recursului pentru motivele enunțate în cuprinsul cererii de recurs, casarea hotărârii atacate cu recurs și respingerea cererii introductive. Susține că societatea reprezentată, respectiv recurenta-debitoare nu are alți creditori.

CURTEA,

Prin sentința comercială nr. 2012 din 15 septembrie 2008 pronunțată în dosarul nr- s-a admis cererea formulată de către creditoarea - - împotriva debitoarei - & CO IMPORT EXPORT SRL.

S-a dispus deschiderea procedurii generale a insolvenței față de debitoare.

A fost numit ca și administrator judiciar pe JUDICIAR C-N și s-a ridicat debitoarei dreptul de a-și mai conduce afacerile.

Au fost indisponibilizate părțile sociale ale asociaților societății debitoare.

Debitoarea a fost obligată să depună la dosarul cauzei actele și informațiile prevăzute de art. 28, alin. 1 din Legea nr. 85/2006, în termen de 10 zile de la comunicarea deschiderii procedurii.

S-a dispus efectuarea de către administratorul judiciar a mențiunilor prevăzute de Legea nr. 85/2006.

Pentru a hotărî astfel, judecătorul sindic a reținut că în raport de actele depuse de către creditoare se apreciază că debitoarea se află în stare de insolvență, întrucât nu este în măsură cu fondurile bănești disponibile să achite datorii mai vechi de 30 de zile de la data scadenței, existând prezumția că aceasta a încetat plățile.

Așa fiind, în temeiul dispozițiilor art. 31 coroborate cu prevederile art. 33 din Legea nr. 85/2006, s-a dispus deschiderea procedurii generale a insolvenței împotriva debitoarei - & CO IMPORT EXPORT SRL.

În temeiul art. 34 din Legea nr. 85/2006, a fost desemnată în calitate de administrator judiciar JUDICIAR C-N, ținându-se seama de ofertele de servicii depusă la dosar.

În baza art. 35 din lege, s-a stabilit în sarcina debitoarei obligația de a depune la dosarul cauzei actele și informațiile prevăzute de art. 28, alin. 1, în termen de 10 zile de la comunicarea deschiderii procedurii.

În temeiul art. 42, alin. 2 din Legea nr. 85/2006, s-a dispus indisponibilizarea părților sociale ale asociaților debitoarei în registrul special de evidență și în conturile înregistrate electronic.

Conform art. 47, alin. 3 din Legea nr. 85/2006, s-a dispus ridicarea dreptului debitoarei de a-și mai conduce afacerile.

S-a dispus notificarea de către lichidator a intrării în procedura generală a creditorilor notificați conform prevederilor art. 61, alin. 3 debitorului, Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Cluj pentru efectuarea mențiunii.

S-a fixat termen pentru examinarea stadiului procedurii pentru data de 6 octombrie 2008, sala 249, ora 10,00.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, în termenul legal debitoarea - & CO IMPORT EXPORT SRL solicitând admiterea acestuia, casarea hotărârii atacate cu consecința respingerii cererii introductive având ca obiect deschiderea procedurii insolvenței.

În dezvoltarea motivelor de recurs debitoarea arată că instanța de fond a apreciat eronat, în cuprinsul hotărârii faptul că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru deschiderea procedurii insolvenței și mai apoi a constatat și a reținut numai aspectele invocate de către creditor, deși documentele prezentate de aceasta nu întrunesc condițiile prevăzute de art. 31 și 33 din Legea nr. 85/2006.

Sumele pretinse a compune creanța care stă la baza cererii de deschidere a procedurii insolvenței, respectiv suma de 12.587,12 lei, nu a fost pretinsă niciodată de debitoarea -, nefiind în acest sens comunicată niciodată, respectiv facturată față de societatea recurentă.

Ca atare, condiția îndeplinirii cuantumului minim necesar de 10.000 RON, dar nici condiția creanței certe și exigibile, privind admisibilitatea unei cereri de insolvență, în conformitate cu prevederile art. 3 pct 6 și 12 coroborat cu art. 31 Legea procedurii insolvenței, nu este îndeplinită raportat la cererea introductivă.

Analizând recursul prin prisma motivelor invocate și având în vedere dispozițiile art. 3041Cod procedură civilă, Curtea de apel constată că este fondat pentru următoarele considerente:

La data de 7 august 2008 creditorul - - a formulat împotriva debitorului - & CO IMPORT EXPORT SRL.

cerere de deschidere a procedurii insolvenței invocând existența unei creanțe certe lichide și exigibile în cuantum de 14.941,09 lei.

Potrivit art. 31 alin (1) din Legea nr. 85/2006 orice creditor îndreptățit să solicite deschiderea procedurii împotriva unui debitor prezumat în insolvență poate introduce o cerere în care va preciza cuantumul și temeiul creanței; existența unei garanții reale, constituită de către debitor sau instituită potrivit legii; existența unor măsuri asigurătorii asupra bunurilor debitorului.

Drept urmare, o condiție esențială pentru formularea unei atare cereri o constituie existența unei creanțe certe, lichide și exigibile de mai mult de 30 de zile.

După cum rezultă din actele dosarului ulterior pronunțării hotărârii de deschidere a procedurii generale a insolvenței, debitorul a achitat integral creanța către creditorul care a solicitat deschiderea procedurii ceea ce a determinat inexistența acesteia întrucât prin ordinul de plată nr. 71 din 13 noiembrie 2008 creanța pretinsă de creditor în cuantum de 14.941,09 lei (16 dosar nr-) a fost stinsă prin plată.

În aceste condiții nemaifiind îndeplinite cerințele prevăzute de art. 3 pct 6 și 12 raportat la art. 31 din legea insolvenței se impune conform art. 312 alin (1) Cod procedură civilă admiterea recursului modificarea hotărârii pronunțată de judecătorul sindic în sensul respingerii cererii de deschiderea procedurii insolvenței debitorului.

S-a mai avut în vedere la pronunțarea acestei soluții și faptul că este de esența procedurii insolvenței caracterul colectiv al acesteia iar cum în cauză nu și-au mai declarat creanțele și alți creditori soluția care se impune este aceea de respingere a cererii creditorului deoarece s-a făcut dovada de către debitor că acesta nu se află în insolvență iar creanța pentru care s-a solicitat deschiderea procedurii a fost stinsă prin plată.

Față de cele mai sus expuse, urmează ca în temeiul dispozițiilor art.312 alin (1) Cod procedură civilă să se admită recursul declarat de debitor iar în baza art.304 pct 9 Cod procedură civilă hotărârea judecătorului sindic va fi modificată în sensul respingerii cererii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de debitoarea - & CO IMPORT EXPORT SRL împotriva sentinței civile nr. 2012 din 15.09.2008 pronunțată în dosarul nr.- al Tribunalului Comercial Cluj pe care o modifică și respinge cererea formulată de creditoarea - - B având ca obiect deschiderea procedurii de insolvență a debitoarei.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din data de 13 ianuarie 2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER

- - - - - -

Red./

3 ex./22.01.2009

Jud.fond.-

Președinte:Danusia Pușcașu
Judecători:Danusia Pușcașu, Andrei Axente Irinel, Marusciac

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 78/2009. Curtea de Apel Cluj