Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 82/2008. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA COMERCIALĂ
DECIZIE Nr. 82
Ședința publică de la 11 Februarie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Traian Șfabu
JUDECĂTOR 2: Radu Cremenițchi
Judecător I -
Grefier - -
Pe rol judecarea cauzei Faliment privind pe recurent SC" ROMÂNIA" SRL și pe intimat SC""SRL, având ca obiect procedura insolvenței, împotriva sentinței comerciale numărul 379/S/bis din 2 octombrie 2007 Tribunalului Iași - judecător sindic.
La apelul nominal făcut în ședința publică, la prima strigare se prezintă intimatul debitor I reprezentat de d-na avocat, lipsind:
- recurent Creditor - SC" ROMÂNIA" SRL
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează:
- recurs la prim termen, declarat și motivat în termen; netimbrat - citat recurentul cu mențiunea timbrării, indicîndu-i-se și cuantumul taxelor de timbru, după care
Dosarul este lăsat la sfîrșitul ședinței, la a doua strigare, în eventualitatea prezentării recurentului-creditor și de a face dovada timbrării recursului.
La a doua strigare răspunde apărătorul intimatului debitor Lipsește recurentul-creditor.
Din oficiu instanța invocă și pune în discuția părților excepția de netimbrare a recursului declarat de creditorul ROMÂNIA B împotriva sentinței comerciale nr. 379/S/bis/02.10.2007 a Tribunalului Iași - judecător sindic.
D-na avocat pune concluzii de anulare a recursului ca netimbrat.
Pentru cazul în care, pînă la sfîrșitul ședinței, recurentul-creditor va face dovada timbrării recursului, d-na avocat pune concluzii de respingere a recursului ca neîntemeiat. Recurentul nu are o creanță certă, lichidă și exigibilă, în cauză nefiind incidente prevederile Legii nr. 85/2006. Depune la dosar întîmpinarea formulată în cauză și copiile chitanțelor nr. 15 și -, ambele din 08.02.2008, reprezentînd facturilor nr. -/08.02.2008 și nr. 27/08.02.2008. Depune împuternicirea avocațială emisă în baza contractului de asistență juridică nr. 5/08.02.2008 încheiat cu intimatul-debitor.
Instanța declară închise dezbaterile și rămîne în pronunțare pe excepția de netimbrare a recursului.
Mai înainte de sfîrșitul ședinței, serviciul de registratură al instanței aduce la dosar, transmise de recurentul-creditor prin fax, adresa nr. 1927/07.02.2008 și copia chitanței fiscale seria --15 Nr. - reprezentînd achitarea sumei de 20 lei cu titlu de taxă judiciară de timbru. Recurentul precizează că originalul chitanței urmează a ajunge la dosar ceva mai tîrziu, fiind trimis prin poștă în data de 07.02.2008.
Instanța declară închise dezbaterile și rămîne în pronunțare.
Ulterior deliberării,
INSTANȚA
Deliberând asupra recursului de față constată:
Prin sentința comercială nr.379/S/bis/2.10.2007 s-a admis contestația formulată de debitorul I și în consecință a respins cererea creditorului ROMANIA B având ca obiect deschiderea procedurii insolvenței împotriva debitorului.
A fost obligat creditorul să-i plătească debitorului suma de 3039,3 lei cheltuieli de judecată.
S-a reținut că:
În conformitate cu prevederile art.3 din Legea nr.85/2006, declanșarea procedurii insolvenței intervine numai în condițiile încetării plăților de mai mult de 30 de zile pentru datorii certe, lichide și exigibile, adică atunci când neplata este consecința lipsei disponibilităților bănești.
Rezultă așadar că nu în toate cazurile neplata sau întârzierea la plată a datoriei poate justifica deschiderea procedurii insolvenței, procedură care nu este un mijloc de executare silită pentru recuperarea creanței ci este o formă de executare excepțională îndreptată împotriva debitorilor insolvabili.
În speță, condițiile referitoare la existența creanței și a stării de insolvență, impuse cumulativ de Legea nr.85/2006, nu sunt îndeplinite.
În primul rând se constată că debitorul a achitat debitul principal pretins prin cererea introductivă, reprezentat de contravaloarea mărfii livrate de creditor, plată confirmată de acesta, iar cu ordinele de plată și extrasele de cont depuse a demonstrat că încasează și face plăți pentru exercițiul comerțului său și că deci, nu lipsa de lichidități a constituit motivul pentru neonorarea obligației față de creditor.
Pe de altă parte, referitor la penalitățile de întârziere pentru care de asemenea creditorul a solicitat, cu încălcarea prevederilor art.132 alin.1 Cod procedură civilă, declanșarea procedurii, trebuie reținut că acestea nu pot reprezenta o creanță certă în sensul dispozițiilor art.379 Cod procedură civilă atât timp cât existența clauzei penale este contestată de debitor, iar calculul lor, întocmit unilateral de creditor, nu emană de la debitor și nu este recunoscut de acesta.
În cadrul procedurii insolvenței nu se poate examina decât dacă sunt îndeplinite cerințele legii pentru declanșarea ei și nu probleme de fond, respectiv dacă se datorează sau nu penalități și în ce cuantum, aceste probleme putându-se rezolva numai în cadrul unui proces comercial finalizat cu o hotărâre judecătorească de obligare la plata penalităților.
Așa fiind, constatând că debitorul a plătit creditorului creanța reclamată prin cererea introductivă și că nu se află în insolvență, în temeiul art.33 alin.5 din Legea nr.85/2006 va admite contestația debitorului cu consecința respingerii cererii creditorului.
Potrivit dispozițiilor art.274 Cod procedură civilă, creditorul va fi obligat la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de debitor cu prezentul litigiu.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs ROMANIA B susținând că este netemeinică și nelegală pentru următoarele motive:
Instanța constată că debitorul a achitat debitul principal pretins prin cererea introdusă și că nu lipsa de lichidități constituie motivul pentru care debitorul nu și-a onorat atâta timp obligația față de creditor. Ce nu precizează instanța de judecată în motivarea cererii, însă este foarte important în această cauză, este faptul că acest debit a fost achitat după introducerea cererii de declanșare a procedurii insolvenței (cererea a fost înregistrată în data de 19.02.2007 iar primul ordin de plată are ca dată 02.03.2007).
În ceea ce privește penalitățile de întârziere care se ridică la valoarea de 72575.2 lei, așa cum este menționat în data de 21.03.2007 prin cererea precizătoare depusă la dosarul cauzei (trimisă prin poștă la data de 15.03.2007 dar ajunsă și înregistrată la Tribunalul Iași în data de 20.03.2007, exact în ziua termenului de judecată), instanța reține în mod total eronat că este o nouă creanță, precizarea neprezentând o nouă creanță sau modificarea cererii (care de altfel conform art.132 Cod procedură civilă se poate depune în prima zi de înfățișare, respectiv 20.03, exact data când a fost înregistrată la Tribunalul Iași conform confirmării de primire atașată). Prin cererea respectivă nu a fost modificat obiectul cererii, ci doar s-a precizat cuantumul creanței și ce reprezintă (penalități de întârziere conform art.5 din contractul nr.2/10.08.2004). În ceea ce privește certitudinea acestei creanțe, instanța din nou reține în mod eronat și fără fundament că nu constituie o creanță certă întrucât debitorul contestă clauza penală și calculul acestora nu emană de la debitor. Atâta timp cât debitorul a achitat debitul rezultat din contractul nr.2.10.08.2004 rezultă că și-a însușit în totalitate clauzele contractuale, neputând invoca neachitarea penalităților pentru nulitatea absolută a contractului, mai mult decât atât nici măcar nu dovedește faptul că acest contract ar fi lovit de nulitate absolută (nici nu are cum să demonstreze) instanța reținând aceste aspecte în motivare și bazându-se pe simplele susțineri verbale ale debitorului. Cuantumul penalităților nici nu putea emana de la debitor, creditorul având obligația să calculeze penalități de întârziere conform clauzelor contractuale.
Nu se pot reține nici afirmațiile debitorului (deși au fost luate în considerare, din nou în mod eronat, de către completul de judecată) referitor la faptul că nu este exigibilă creanța așa cum a fost indicată în cererea precizătoare, pe considerentul că a fost invocată pentru prima dată pe parcursul judecării cauzei și că nu este întrunită condiția trecerii celor 30 de zile de la scadență. Penalitățile au fost calculate de la data când au devenit scadente facturile emise în baza acelui contract iar exigibilitatea lor nu are legătură cu data la care au fost invocate, debitorul cunoscând consecințele neachitării la timp a obligațiilor asumate prin contract.
Cât privește starea de insolvență pe care instanța nu a reținut-o întrucât debitorul a depus la dosarul cauzei înscrisuri din care rezultă că acesta încasează și face plăți, și asupra acestui aspect instanța s-a pronunțat superficial și greșit întrucât art.3 alin.1 punctul a prevede că "insolvența este prezumată ca fiind vădită când debitorul, după 30 de zile de la scadență, nu a plătit datoria sa față de unul sau mai mulți creditori" iar insolvența este definită ca fiind "acea stare a patrimoniului debitorului care se caracterizează prin insuficiența fondurilor bănești disponibile pentru plata datoriilor exigibile". Ori SC SRL are o datorie scadentă de mai mult de 30 de zile față de creditorul SC ROMANIA SRL și nici nu face dovada că prin fondurile bănești disponibile ar putea acoperi creanța certă, lichidă și exigibilă invocată de către SC ROMANIA SRL.
Un alt aspect pe care îl învederează instanței de recurs și care dovedește în mod clar superficialitatea și neatenția instanței de fond, este cuantumul cauțiunii fixate în această cauză (a cărei neplată ar putea atrage admiterea contestației și respingerea cererii creditorului) de 15.000 lei. Legea 85/2006 prevede la art.33 alin.3 că "judecătorul sindic îi poate obliga pe creditorii care au introdus cererea să consemneze, în termen de 15 zile, la o bancă, o cauțiune de cel mult 10% din valoarea creanțelor -. Dacă nu este consemnată în termen cauțiunea, cererea introductivă va fi respinsă". Se poate lesne observa că acest cuantum depășește cu mult valoarea de 10% pe care legea o permite.
Întrucât creanța în cuantum de 72575.22 lei rezultă dintr-un înscris acceptat de către debitor prin plata debitului principal, este astfel certă, lichidă și în mod clar exigibilă având în vedere data de la care acestea au fost calculate și faptul că debitorul avea cunoștință de existența acestora, recurenta consideră că instanța de fond a pronunțat o hotărâre netemeinică și nefondată, admițând contestația debitorului fără a analiza cu atenție actele și faptele din această cauză, motiv pentru care solicită casarea sentinței comerciale nr.379/S/bis și trimiterea spre rejudecare a cauzei în vederea pronunțării unei sentințe legale și temeinice prin care să se dispună deschiderea procedurii insolvenței debitorului SC SRL.
Analizând criticile în lumina dispozițiilor legale incidente, se constată că recursul nu este întemeiat.
După cum a reținut prima instanță, nu în toate cazurile neplata sau plata cu întârziere a datoriei justifică deschiderea procedurii insolvenței ca formă de executare excepțională, îndreptată împotriva debitorilor insolvabili. În cazul de față, condițiile privind existența creanței și stării de insolvență impuse cumulativ de Legea 85/2006 nu sunt îndeplinite. Aceasta deoarece debitorul a achitat creanța principală pretinsă prin cererea introductivă de instanță privind contravaloarea mărfii livrate de creditor, plată confirmată de acesta, iar cu ordinele de plată și extrasele de cont a demonstrat că încasează și face plăți.
Astfel, nu lipsa lichidităților a reprezentat motivul pentru neexecutarea obligațiilor față de creditor.
Cât privește penalitățile de întârziere, trebuia să se rețină că acestea nu reprezintă o creanță certă în spiritul art.379 Cod procedură civilă, cât timp existența clauzei penale este contestată de debitor, iar calculul este făcut unilateral de debitor, neaparținând debitorului și nu este recunoscut de acesta.
În procedura insolvenței nu interesează decât îndeplinirea cerințelor legii pentru declanșarea ei și nu probleme de fond (dacă datorează sau nu penalități și cuantumul lor), acestea putându-se rezolva numai în cadrul unui proces finalizat printr-o hotărâre judecătorească.
În condițiile date, cum debitorul a plătit creditorului suma reclamată, evident că nu se află în insolvență (art.33 al.5 din Legea 85/2006).
Prin consecință toate motivele invocate nu sunt fondate, încât recursul se vădește a fi neîntemeiat urmând a se respinge și a se menține sentința instanței de fond fiind temeinică și legală.
Pentru aceste motive,
În numele legii,
DECIDE:
Respinge recursul formulat de " România" SRL B împotriva sentinței comerciale nr.379/S/bis din 2 octombrie 2007 Tribunalului Iași - judecător sindic, pe care o menține.
Obligă recurenta " România" SRL B să plătească intimatei "" SRL I suma de 3.000 lei cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 11 februarie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR 3: Iulia Miler
Grefier,
Red.
Tehnored.
Tribunalul Iași:
-
19.II.2008.-
2 ex.-
Președinte:Traian ȘfabuJudecători:Traian Șfabu, Radu Cremenițchi, Iulia Miler
| ← Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... | Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... → |
|---|
